Priviți-l pe Spiney cel plin de viață, cel plin de dorințe și aspirații mari. E de neoprit în setea lui de fericire...
<!-- JoomlaWorks "AllVideos" Plugin (v3.3) starts here -->Dim lights Embed <!-- JoomlaWorks "AllVideos" Plugin (v3.3) ends here -->
Nu, din nefericire în cazul nostru păcăleala nu se opreşte doar la măncare. Diavolul are multe obiecte ale fericirii gonflabile în care noi ne înfingem dinţii cu succes:
- nu te mulţumi cu o simplă casă ci fă-ţi o vilă mare ca în final să rămâi cu multe rate şi multă durere de cap;
- nu te mulţumi doar cu o femeie, ci aleargă după mai multe ca în final să rămâi cu nici una;
- nu te mulţumi doar cu o poşetă ci cumpărăţi zece ca în final să nu te mulţumească decât cea din vitrină pe care nu o ai;
- nu te mulţumi cu frumuseţea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu ci aleargă după una din reviste, ca în final să rămâi doar cu complexe despre cum arăţi;
Ar fi mai multe oferte gonflabile, dar mă opresc aici căci fiecare este dator să ştie în ce fel de gogoaşă îl îndeamnă pofta să-şi înfingă dinţii.
Trist este că atunci când face Dumnezeu oferta cea reală şi necesară nouă, face şi diavolul contra-oferta sa iluzorie şi păguboasă: "Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie."
Şi uite aşa se petrece drama omenirii în fiecare generaţie şi ins de pe pământ, prezentată sub formă umoristică de micuţul Spiney: Dumnezeu ne face oferta aia bună, aia reală care ne ţine de foame în mod autentic iar noi o aruncăm fără regret ca să putem alerga mai bine după contra-oferta gonflabilă a diavolului. Şi la început ni se pare că facem cea mai bună alegere din viaţa noastră, nu de alta dar oferta diavolului pare mult mai apetisantă, mult mai irezistibilă la vedere şi mai senzaţională la înfăţişare faţă de gogoaşa aia mică pe care o primim gratis în mănă...din mâna Domnului. Ne cucereşte aproape instantaneu gogoaşa iluzorie! Dar tocmai când vrei să-ţi ostoieşti foamea după ea, face un mare fâsssss... Tocmai când muşti mai cu foame din oferta maestrului de iluzii, atunci îţi clănţăne dinţii în gol şi realizezi că ai căzut de fraier. Şi de fiecare dată când alergăm după cele ale diavolului nu rămânem în final decât cu buzele umflate, cu sentimentul că ne-am luat cea mai mare păcăleală.
Gogoaşa cea mică dar adevărată am aruncat-o iar frustrarea e teribilă. Aşa este finalitatea tuturor păcatelor pe care le săvârşim: ne plimbă într-un cerc vicios până ne seacă de orice vlagă. După ce le faci, realizezi că nu îţi aduc ceea ce credeai şi sperai ci rămâi cu o frustrare şi o dependenţă şi mai mare. Şi pentru că patimile sunt iraţionale şi întunecă mintea, ajungi să le faci din nou şi din nou până ce Spiney nu mai rămâne cu niciun dinte în gură. Abia atunci jeleşte Spynei după o dantură nouă şi după oferta aia mică şi reală...dar atotîndestulătoare.
Uite aşa ne ia diavolul de fraieri...că nu ne învăţăm minte să nu mai umblăm după ofertele lui pompoase dar găunoase. Şi tot de aia prostia este un mare păcat.