Bucuria si implinirea duhovniceasca prin JERTFA ptr aproapele!…Cuv.Paisie Aghioritul

 

 

 

<!--//--><![CDATA[//><!--PDRTJS_settings_233674_post_7009={"id":233674,"unique_id":"wp-post-7009","title":"Bucuria si implinirea duhovniceasca prin JERTFA ptr aproapele!…Cuv.Paisie Aghioritul","permalink":"http:\/\/cristianstavriu.wordpress.com\/2010\/11\/25\/bucuria-si-implinirea-duhovniceasca-prin-jertfa-ptr-aproapele-cuv-paisie-aghioritul\/","item_id":"_post_7009"}//--><!]]>

Minunea se face atunci când participă cineva la durerea celuilalt. Toată problema este să-l simți pe celălalt ca pe fratele  și să te doară pentru el.

Durerea aceasta Îl mișcă pe Dumnezeu și face minunea. Pentru că nu există nimic altceva care să miște pe Dumnezeu, ca noblețea, adică jertfa.

Dar în vremea noastră este rară noblețea, pentru că a intrat iubirea de sine, interesul.

Rar se află un om să spună: ,,Să dau rândul meu celuilalt și lasă să mă întârzii eu”. Puține sunt sufletele acestea binecuvântate care se gândesc la celălalt.

Chiar și la oamenii duhovnicești există un duh potrivnic, duhul nepăsării.

Binele este bine, dar numai atunci când cel ce  îl face jertfește ceva din sine: somn, odihnă etc. De aceea a spus Hristos: ,,din sărăcia ei…”.

Atunci când sunt odihnit și fac binele, asta nu are valoare. Dar atunci când sunt obosit și când cineva îmi cere, de pildă, să-i arăt drumul și o fac, atunci are valoare. Sau când sunt sătul de somn și merg să stau noaptea cu cineva care are nevoie de ajutor, asta nu are mare valoare. Dacă-mi place și vorba, pot să fac asta ca să mă bucur de tovărășie, să mă destind puțin.

Dar dacă sunt obosit și fac o jertfă, ca să ajut pe cineva, simt o bucurie paradisiacă. Atunci mă bombardează binecuvântarea lui Dumnezeu!

Atunci când cineva se îngreuiază nu numai să facă o slujbă cuiva, ci chiar să facă o treabă pentru el însuși, unul ca aceasta se obosește cu odihna. Cel care are un duh de jertfă, dacă ar vedea, de pildă, pe cineva care nu are putere trupească lucrând și ostenindu-se, îi va spune: ,,Stai puțin să te odihnești”, și-i va face el treaba aceluia. Cel slab se va odihni trupește, iar celălalt va simți odihnă duhovnicească.

Orice face cineva, s-o facă cu toată inima sa, altfel nu se schimbă duhovnicește. Orice se face din inimă, nu obosește. Inima este ca un motor care se încarcă; cu cât lucrează mai mult, cu atât se încarcă mai mult.

Vezi, și drujbele, atunci când taie vreo buturugă moale, fac ,,vru…” și se opresc; iar când taie vreuna sănătoasă, se zoresc, se încarcă și lucrează. Și nu numai când dăm, dar și când trebuie să luăm ceva, să nu ne gândim la noi înșine, ci să căutăm totdeauna ce odihnește pe celălalt suflet.

Să nu existe înlăuntrul nostru nesațiu, să nu avem gândul că suntem îndreptățiți să luăm oricât vrem și să nu rămână nimic pentru celălalt.

-Părinte, iarăși e vorba de duhul jertfei.

-Dar în viața duhovnicească toată cheia este aici. Și știi ce bucurie simte omul atunci când  se jertește? Nu-și poate exprima bucuria ce o simte.

Din jertfă iese bucuria cea mai înaltă. Numai atunci când se jertfește, se înrudește cu Hristos, pentru că Hristos este jertfă.

Omul, de aici trăiește raiul sau iadul.

Cel care face binele se veselește, deoarece este răsplitit cu mângâierea dumnezeiască.

Cel care face răul suferă.

Trezire duhovnicească-Paisie Aghioritul-Schitul Lacu- Sfântul Munte Athos