Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata
Report this Event
Ofiteri Eveniment
Daniela Daniela (leader)
Detalii Eveniment
Guests
Fotografii
 
Event Information
Nume Eveniment Lansarea cărţii “Stefan cel Mare si Sfânt” a domnului Dan Lucinescu
Descriere Eveniment Miercuri 8 iulie 2009, la ora 18.30, la Uniunea Scriitorilor din Romania (Calea Victoriei nr. 115) vă invităm sa ne fiţi alături la lansarea cărţii “Stefan cel Mare si Sfânt”a domnului Dan Lucinescu. La lansare va fi prezent şi reputatul istoric prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu.

Cartea „Ştefan cel Mare şi Sfânt” este un eveniment editorial prin aceea că nu se adresează specialiştilor, ci publicului larg, căruia îi face cunoscut, într-o manieră inedită, viaţa şi domnia unui mare român.

Dumitru Dan Lucinescu s-a născut la 21 mai 1927 în Botoşani. A fost arestat la 24 aprilie 1948 şi condamnat la 15 ani muncă silnică pentru activitate anticomunistă. A fost închis la Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti,Gherla, Văcăreşti şi Aiud, fiind coleg de celulă cu părintele Iustin Pârvu. A trecut prin „reeducarea” de la Piteşti, în cadrul căreia a fost torturat timp de aproape 6 luni. Parte din această experienţă este împartăşită in documentarul „Lupta si jerta lui Dan Lucinescu”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi Suedia, este autorul a numeroase cărţi pe teme istorice, filosofice şi autobiografice, dintre care amintim Ciclul VITRALII, Depăşirea condiţiei umane, Destine, Aspiraţii şi Părintele Arsenie Boca - un sfânt al zilelor noastre.

Organizatorul evenimentului, Fundaţia Creştină Arsenie Boca s-a născut din dorinţa de a întreţine vie speranţa unei altfel de vieţi pentru noua generaţie. Printre obiectivele propuse se numără promovarea valorilor româneşti şi a spiritualităţii creştine, cunoaşterea şi promovarea elitelor naţionale, a valorilor intelectuale şi artistice ale tinerilor supradotaţi.

Vă aşteptăm cu drag.Doamne ajuta!

Maria Luciana Axente - Coordonator Fundatia Crestina Arsenie Boca
Adresa: Str. Barbu Delavrancea nr 3, Et 1, Ap. 2, Sector 1, Bucureşti
Telefon: 021.223.24.96
E-mail: maria.axente@fundatiaarsenieboca.ro
Web: www.fundatiaarsenieboca.ro

Event Date/Time 7.07.2009 03:24 to 9.07.2009 04:24
Organizator Organizatorul evenimentului este Fundaţia Creştină Arsenie Boca care s-a născut din dorinţa de a întreţine vie speranţa unei altfel de vieţi pentru noua generaţie.
Locatie Uniunea Scriitorilor din Romania (Calea Victoriei nr. 115)
Miercuri 8 iulie 2009, la ora 18.30
Event Type Lansare de carte
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni