|
Event Information
Nume Eveniment |
Lansarea cărţii "Voievodul" de Dan Lucinescu |
Descriere Eveniment |
"De la 1600 nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptaţii, fără chipul lui de curată şi desăvârşită poezie tragică." Nicolae Iorga. Fundaţia noastră va lansa joi, 24 septembrie 2009,la ora 18.15, ediţia a doua a cărţii „Voievodul”, scrisă de Dan Lucinescu, în prezenţa a peste 100 de invitaţi şi a reprezentanţilor presei. Gazda evenimentului va fi Sala a Oglinzilor din cadrul Uniunii Scriitorilor din România.Printre invitaţi vor fi prezenţi criticul de teatru şi film Rodica Smaranda Vulcănescu, istoricul prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu si dr. Iosif Niculescu, in varsta de 95 de ani, participant activ la al II – lea Razboi Mondial, medic al Armatei Regale, un impresionant model al societatii actuale.
Alături de cartea „Ştefan cel Mare şi Sfânt”,cartea „Voievodul” este un eveniment editorial, prin aceea că nu se adresează specialiştilor, ci publicului larg, căruia îi face cunoscute, într-o manieră inedită, viaţa şi domnia unuia dintre cei mai mari voievozi români: Mihai Viteazul. Domnul Lucinescu surpinde în cartea sa aspecte importante din viaţa lui Mihai: pe câmpul de luptă, alături de familie şi prieteni, precum şi în marile cancelarii europene, în glorie dar şi tragicul lui sfârşit. Fără îndoială că geniul de conducător şi de luptător a întruchipat pentru generaţiile ce i-au urmat simbolul luptei pentru independentă şi unitate, iar programul politic şi militar al lui Mihai Viteazul a avut un rol covârşitor în transformarea conştiinţei unitaţii de neam şi de limbă a poporului român într-o idee militantă şi activă. „Scurgerea inexorabilă a vremii şi implicit evoluţiile permanente ale societăţii, antrenând mentalităţi şi optici specifice, nu a estompat întru nimic nimbul de glorie al marelui Voievod, care este nemuritor, şi nici pe cel al marelui Ştefan, în mintea şi sufletul poporului pe care cei doi l-au servit până la sacrificiul suprem.” spune Dan Lucinescu.
Pentru mai multe informatii: Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca Persoana de contact: Irina Adriana Cosoveanu, telefon si fax: 021.223.24.96, 0724 029 150; birou@fundatiaarsenieboca.ro, www.fundatiaarsenieboca.ro. |
Event Date/Time |
24.09.2009 05:27 to 25.09.2009 06:27 |
Organizator |
Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca |
Locatie |
Uniunea Scriitorilor din Romania (Calea Victoriei nr. 115) |
Event Type |
Lansare de carte
|
Actualizat 13 an (i) in urma
Event Leader
Awaiting Response

Momentan, nicio fotografie nu a fost adaugata acestui eveniment.
|
|
|