Descriere | Huşi Episcopul locului
Cînd clopotele vestesc începutul fiecărei Liturghii în frumoasa mănăstire huşeană "Schimbarea la Faţă", toţi credincioşii şi-ar dori ca, în mijlocul lor să fie Preasfinţitul Ioachim, ctitorul sfîntului lăcaş. Peste o lună, PS Ioachim va împlini 12 ani de cînd a primit cu supuşenie cîrmuirea Episcopiei, înscăunarea sa fiind făcută pe 15 septembrie 1996. Tot de atunci se poate vorbi şi despre reînfiinţarea acestei Episcopii, ca rod al sîrguinţei şi demersurilor făcute de Arhiereul Vicar Ioachim Vasluianul (după titulatura purtată în cadrul Eparhiei Romanului şi Huşilor). Acum, ierarhul a ajuns la vîrsta de 81 de ani, iar o boală nemiloasă îl ţintuieşte la pat de prea multă vreme. Din acest motiv nu a avut prilejul să îşi caute dreptatea, în 2007, la CNSAS, care l-a acuzat public pe ierarh de "un pact strîmb". I-a avut însă de partea sa pe toţi fiii locului, care au înţeles că, în pofida oricăror acuze, doar faptele rămîn peste veacuri: Ioachim Mareş este cel care le-a redat localnicilor Episcopia Huşilor, după 47 de ani!
Lăcaşul din deal
La Mănăstirea "Schimbarea la Faţă", lăcaş ridicat deasupra Huşului, în marginea pădurii Dobrina, sute de oameni ajung sărbătoare de sărbătoare, ca la o "Golgotă" unde îşi găsesc alinarea. Le este greu credincioşilor să epxlice de ce aleg lăcaşul acesta pentru reculegere şi de ce urcă, zi de zi, pînă în vîrful dealului, cînd jos, în vechiul trîg, sînt atîtea lăcaşuri gata să îi primească. "Mai multă linişte", spun unii. "Maicile sînt foarte omenoase, iar părintele ne e duhovnic", spun alţii. Mănăstirea frumoasă, care privită din josul celor peste 100 de scări, pare că are turlele agăţate de cerul albastru, îi primeşte pe toţi. Deasupra uşii de lemn, scrie numele celui care, prin sîrguinţa sa, le-a dăruit huşenilor această bijiterie pentru suflet: Preasfinţitul Ioachim Mareş.
Faptele vor vorbi peste vremuri!
În 12 ani, de cînd este Episcopul locului, PS Ioachim şi-a dovedit de multe ori vredinicia. A consolidat, restaurat şi înfrumuseţat catedrala episcopală "Petru şi Pavel", împreună cu reşedinţa Centrului Eparhial. Interiorul catedralei a uimit printr-un farmec special mulţi viizitatori, care au găsit că ideea lui Ioachim Mareş de a folosi marmura (inclusiv pentru scările care duc spre altar, element ce aminteşte de stilul romano-catolic) este una originală şi plină de frumuseţe. Între anii 1999-2004 a înălţat biserica Mănăstirii "Schimbarea la Faţă" din Huşi, precum şi, alături, o clădire cu etaj, cu 40 de camere, pentru buna funcţionare a acestei mănăstiri; în perioada 2000-2004 a construit clădirea pentru Muzeul Eparhial Huşi, reconfigurînd fosta Casă Berea. Cînd nimeni nu mai crede că acolo se mai poate înălţa o clădire durabilă, Ioachim Mareş a demonstrat că poate să realizeze cel mai mare şi poate mai frumos muzeu de obiecte bisericeşti din România |