aduceti contributii.

Cerul in care S-a inaltat Hristos este identic cu inima noastra. Dumitru Staniloaie
"Crestinismul este taina cresterii unei persoane din alta persoana". Parintele Dumitru Staniloae
El sa poata trai in reprezentarea mea despre sine. Dumitru Staniloaie
Imbogatire prin celalalt. Despre sfintenie. Dumitru Staniloaie
Dumnezeu creaza lumea privind inspre Fiul. Dumitru Staniloaie
Trebuie sa fie si al treilea ca sa nu fie o margine. De aceea Duhul Sfant vine ca o persoana langa Tatal si se bucura cu Tatal de Fiul. Dumitru Staniloaie
Duhul Sfant Il face mai luminos prin Tatal pe Fiul. Dumitru Staniloaie.
Iubirea dintre cele trei persoane dumnezeiesti este singura explicatie pentru actul crearii. Staniloaie

Sensul vieţii constă în eternizarea persoanei. Staniloaie
Numai conştiinţa lui Dumnezeu poate întemeia iubirea faţă de om şi numai conştiinţa omului poate întemeia voinţa de veşnicie a omului şi de înaintare în lumina infinită şi eternă a lui Dumnezeu. Numai un Dumnezeu conştient poate preţui pe om şi numai un om conştient poate preţui pe Dumnezeu.
Slava spre care e chemat omul este aceea de a deveni tot mai mult asemenea cu Dumnezeu, cu cât devine mai mult om.
Creştinismul este taina creşterii unei persoane din altă persoană.
Hristos a ridicat în om chipul dumnezeiesc la deplina lui actualitate, adică la deplina lui comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii.
Orice persoană este în mod natural un focar al iubirii. Începând de la ultimul focar al iubirii - care este Dumnezeu Tatăl - continuând prin iubirea Fiului - care este viţa din care provin şi în care sunt mlădiţele - între toate e unitatea iubirii, care dă vinul bucuriei.
Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl domină pe om mai mult decât o face natura.
Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeieşti este singura explicaţie pentru actul creării.
Iisus Hristos, ipostasul supremei afecţiuni şi raţiuni, intră cu noi într-o comuniune ca de la om la om, într-o legătură interumană, umanizându-ne deplin prin îndumnezeire.
Chipul uman al lui Hristos este alcătuit din armonia a nenumărate virtuţi, a nenumărate aspecte ale binelui, care reflectă în chip uman însuşirile lui Dumnezeu. Cel ce prin fapte statornice de diferite feluri imprimă în sine diferitele virtuţi, imprimă prin aceasta înseşi trăsăturile chipului lui Hristos sau dă formă umană, în persoana sa, însuşirilor lui Dumnezeu, asemenea lui Hristos. Şi aceasta e o adevărată participare la Dumnezeu şi o reflectare a lui Dumnezeu prin fiinţa noastră personală.
Sfânta Treime este suprema taină a existenţei, care explică toate, sau fără de care nu se poate explica nimic.
Timpul înseamnă pentru Dumnezeu durata aşteptării între bătaia Sa la poartă şi fapta noastră de a deschide.
Iubirea este înrudirea omului cu Dumnezeu. Ea uneşte la maxim persoanele umane fără să le confunde. În iubire se arată plenitudinea existenţei.
Îmi eşti necesar pentru a înlocui grija de mine cu grija de tine, pentru a te pune în locul eului meu. Atât de intim îmi devii, atât de una cu mine, atât de mult te atrag în centrul existenţei mele, încât îmi substitui eul meu. Ascetica si mistica.
Iubirea este singura putere prin care sufletul învinge moartea.
Iubirea cuprinde toate virtuţile şi este contrară tuturor păcatelor. Ea este sursa tuturor formelor de bine.
Crucea este puterea lui Hristos care, asumată de noi, poate transforma lumea în paradis.
Dumnezeu ne ia ca pe nişte copii şi ne arată într-o legănare iubirea Sa.
Răstignirea este prima înălţare.
Biserica Ortodoxă este o bucurie a tuturor de toţi.
Nimeni nu-şi poate da seama cât de mult valoarează el pentru altul, dar îşi dă seama cât valorează altul pentru el.
Omul este un infinit în virtualitate, omul este făcut pentru infinit, dar nu este infinit în sine. Devine infinit în legătura cu Dumnezeu.
A fi chip al lui Dumnezeu înseamnă a fi partener de dialog cu Dumnezeu. Iar iubirea lui Dumnezeu nu poate uita pe cel care a intrat o dată în dialog cu El. Astfel se motivează de ce omul a fost făcut spre o existenţă eternă.
Cel plin de frica lui Dumnezeu este plin de puterea Lui.
Precum există o beţie de Dumnezeu, care nu vede lumea sau urâţenia ei, aşa este şi o beţie de lume, care nu vede în urâţenia ei nici sfinţenia lui Dumnezeu.
Blândeţea este sprijinul răbdării, uşa iubirii.
Eu am nevoie de cineva să mă descopere, să mă înţeleagă, să mă întregească cât mai deplin.
Sfânta Treime nu este prezentă doar în învăţătura lui Hristos, ci e lucrătoare în tot ce face El.
Timpul este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul tău.
Lumea ni s-a dat pentru comunicare între noi, pentru a ne ajuta, prin ea, pe noi înşine.
Cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea.
Sfânta Treime este structura supremei iubiri, izvorul vieţii şi al raţionalităţii.
Lumea nu este doar un dar, ci şi o sarcină pentru om.
O viaţă pur individuală este oarbă şi atee. Am pierdut umanitatea pentru că am devenit solitari.
Îmi eşti necesar mie nu pentru a te face subordonatul meu şi slujitorul meu, ci pentru a-mi fi tu mie centrul meu de preocupare şi de slujire. Îmi eşti necesar pentru a înlocui grija de mine cu grija de tine, pentru a te pune în locul eu-lui meu.
Iubirea e tare pentru că poate merge până la moarte.
Treimea nu se reduce la o esenţă divină abstractă şi impersonală, ci este o Treime de Persoane Care Se iubesc, Care-şi extind iubirea Lor peste noi şi în noi, în Hristos Care pătimeşte pentru noi, Care este întreg iubire pentru noi. Hristos ne cheamă de asemenea să înaintăm cu ajutorul Său spre o umanitate asemenea umanităţii Sale: o umanitate care vrea să sufere pentru ceilalţi ca să-i înnobileze, ca să facă bucurie Tatălui ceresc, dându-I bucuria de a vedea că înaintăm prin iubirea dintre noi spre iubirea faţă de El.
Numai Dumnezeu, cu nesfârşirea Lui, poate ţine sufletul absorbit în contemplarea Lui, adică în linişte, fără trecerea necesară de la un lucru mărginit la altul.
O persoană umană în preajma căreia se experiază prezenţa sfinţeniei, atrage pe oameni cu o forţă cu care nu poate atrage nimic din splendorile naturii sau măreţiile ideilor.
Patimile sunt dorinţe întoarse asupra relativului în care căutăm absolutul.
Omul e făcut cu o aspiraţie spre viaţa veşnică. Spre aceasta se pregăteşte în viaţa lui pământească.
Prin dezordinea pe care o promovează în cele din afara lui, omul produce şi în sine o dezordine şi o suferinţă...
Mantuirea e cresterea prin iubire.
Prin blândeţe, sufletul se apropie de simplitate, care este idealul fiinţei spirituale.
Lumea nu se reflectă în om printr-o formă statică, ci modificată de om continuu conform chipului pe care el îl dă.
Îndumnezeirea este desăvârşirea şi deplina pătrundere a omului de Dumnezeu, dat fiind că în alt chip el nu poate ajunge la desăvârşire şi deplina spiritualizare.
Lumea este un pedagog spre Hristos.
"Ori de cate ori oamenii simt iubirea lui Dumnezeu si ii raspund intr-o oarecare masura, ei traiesc in vesnicie. Intr-adevar, intr-un anumit fel, ori de cate ori traiesc in dragoste unii cu altii, ei traiesc in vesnicie."
"Viata este in comuniunea spirituala, in comu¬niunea prin care altul iti comunica adancurile lui de iubire, adancurile lui spirituale, si tu i le comunici pe ale tale; viata este aceea in care infinitul dumnezeiesc imi comunica adancurile infinite ale iubirii Lui si in care eu inaintez la nesfarsit, atat in cunoastere, cat si in iubire.
"Ma pot intreba: cine manuieste tot ce fac eu? E un "eu", e un subiect care e dincolo de toate aceste lucrari si care aduna prin ele si cele materiale, de formeaza un trup. Asa se poate ajunge, chiar prin stiinta, pana la acel subiect suprem care nu numai organizeaza toate, ci le da si existenta, le da fiinta tuturor si le si calauzeste si le tine pe toate intr-o ordine, intr-o armonie.
"Toate sunt dependente; trebuie sa fie unul care nu e dependent de nimic, care e prin Sine, care e absolut, care are toate prin Sine; are pana si puterea de a le crea pe toate. Si daca vom ajunge sa intelegem lucrurile acestea, vom deveni si credinciosi; pe masura ce am inaintat in stiinta vom inainta si in credinta, unindu-le pe acestea doua…
"Societatea noastra ar trebui sa evolueze adancindu-si continutul in planul spiritual, intarind spiritul din oameni, care inseamna depasirea egoismului, a dezbinarilor, care inseamna iubirea intre oameni, care inseamna o intelegere mult mai profunda a realitatii, care nu reduce toata realitatea la cele materiale ale lumii acesteia…