grup de studiu a filosofiilor si religiilor
» Aerul si visele, Gaston Bachelard
| « Ultima Pagina | vizualizare rezultate 1-10 din 14 | Urmatoarea Pagina » |
Inapoi la Pagina de Discutii
|
https://www.scribd.com/document/60547162/Gaston-Bachelard-Aerul-Si-Visele
Mitul psihologic animus-anima, propus de Jung, a avut de ce să-i convină lui Bachelard: asceza raţională nu antrenează evicţiunea imaginarului decît pentru omul diurn, care gîndeşte „ca animus":imaginarul nu constituie o lume plinăşi suficientă decît pentru omul nocturn, care visează „ca anima".(pag.3) Imaginatia este mai ales facultatea de a ne elibera de primele imagini, schimba imaginile. (pag.8) A imagina înseamnă a fi absent.(pag.9) observaţia lui Benjamin Fondane: ..Mai întîi, obiectul nu este real. Ci un bun conducător de real". (pag.10) |
|
|
Rilke spune: „Ca să scrii un singur vers, trebuie să fi văzut multe oraşe, mulţi oameni şi multe locuri, să cunoştianimalele, trebuie să simţi cum zboară păsările şi să ştii ce mişcare fac floricelele cînd se deschiddimineaţa". (pag.10)
Poeţii pot fi aşadar clasificaţi în funcţie de răspunsul pe care-l dau la întrebarea: „Spune-mi care-ţi este infinitul şi voi şti sensul universului tău, este infinitul mării sau alcerului, este infinitul pămîntului adînc sau infinitul rugului?" (pag.10) Aerul natural este aerul liber. (pag.11) După ce vom fi practicat psihologia aerului infinit, vom înţelege mai bine că în aerul infinit se şterg dimensiunile şi că astfel ajungem la acea materie nondimensională care ne dă impresia unei sublimări intime absolute. (pag.12) în om, a spus Ramon Gomez de laSerna, totul este cale. Trebuie să adăugăm: orice cale ne îndrumă către o ascensiune. Dinamismul pozitiv al verticalităţii este atît de net, încît putem enunţa acest aforism: cine nu se înalţă cade. Omul în calitatea sa de om nu poate trăi orizontal. Odihna, somnul său sînt cel mai adeseori o cădere.Puţini sînt cei care dorm urcînd. Aceştia dorm un somn aerian, somnul lui Shelley, în beţia unui poem. (pag.13) |
|
|
Aşa cum am făcut cu focul la Hoffmann. cu apa la Edgar Poe şi Swinburne, am crezut că, în ceea ce priveşteaerul, putem să luăm drept tip fundamental un mare gînditor. un mare poet Ni s-a părut că Nietzsche ar putea fi reprezentantul complexului înălţimii. (pag.15)
Imaginatia produce gandire. (pag.15) imaginea lui Icar joacă, în poetica anticilor, acelaşi rol pe care-l joacă aerostatul, “carcasa pneumatică" în poetica efemeră a lui Nodier, acelaşi rol pe care-l joacă avionul în poetica lui G.D'Annunzio. (pag.19) experienţa „primei teze a Esteticii nietzscheene": „Tot ce-i bun este uşor, tot ceea ce-i divin aleargă cu picioare delicate". (pag.23) |
|
|
Rilke: Prin inimile noastre larg deschise, trece zeul, cu aripi la picioare. (pag.23)
concluzia atît de frumoasă a acestui alunsprezecelea vis al lui Rilke: „Nu ştiai că bucuria este în realitate o spaimă de care nu ne temem? Străbaţi o spaimă de la un capăt la altul: asta-i bucuria O spaimă al cărei nume nu-l cunoşti. O spaimă în care ai încredere". (pag.24) Shelley „traduce mişcările sufletului sau sufletul în mişcare". (pag.31) Trăim cu adevărat timpul shelleyan (p. 270) în care „lumina se preschimbă în iubire", în murmur de iubire, iar crinii au voci atît de convingătoare, încît învaţă întregul univers să iubească. Se aud paşii unui vînt nemişcat (p.251). Se aude ritmul continuu, „cu mişcarea lui ce seamănă cu duhul acestui vînt, ai cărui paşi neadîncesc în somn". (pag.33) Abisul este un monstru, un tigru, un bot larg deschis şi lacom de hrană; se pare,ne spune Balzac (p. 174), „că-şi zdrobeşte prada dinainte". (pag.37) |
|
|
zborul oniric este adeseori - împotriva tuturor lecţiilor din psihanaliza clasică – o voluptate a purităţii.(Pag.41)
Jean Tardieu: Un vis uluitor mă împresoară: merg şi din mine ies păsări, tot ce ating e în mine şi mi-am pierdut marginile. (pag.42) limba germană situează pasărea în inimaunei maxime despre libertate. Ea nu spune în mod eliptic." liber precuml aerul, ci „liber precum pasărea în aer", „frei wie der Vogel im der Luft".(pag.46) La Blake, elementul aerian nu se potoleşte. El rămîne; „energie". Este o energie care exprimă. Faptul afost bine arătat de Jean Lescure în frumosul său articol din Mesaje 1939. Blake „a dat corp acelei energii creatoare care îl soma să o smulgă din confuzia-i inutilă şi dureroasă şi să o ducă, prin formulare, pînă la existenţă şi la acţiune". (pag.47-48) Jean-Paul (Jubileul trad. fr., p. 19) i-a dat ciocîrliei drept deviză: „Cînţi, deci zbori". (pag.49) |
|
|
Poetul Eichendorff în timpul unui răsărit de soare (loc. cit., p. 102): „Am văzut pe cer încele din urmă lungi dîre roşietice, uşoare precum urma unei respiraţii pe o oglindă; o ciocîrlie cînta susde tot în văzduh, deasupra văii. Atunci o mare lumină mi-a năpădit sufletul în timp ce ascultam acel salut matinal, şi orice teamă mi-a dispărut". (pag.50)
Shelley: Precum un nor de foc, ciocarlia dă aripi adincimii albastre.(pag.50) în Psalmul Regelui Frumuseţii, O.V. de L. Milosz exclamă: ..... Aş vrea să adorm pe tronul timpului! Să cad de jos în sus în abisul divin". (pag.59) Nietzsche ne va arata că adîncurile sînt în sus. (pag.59) Novalis: „Dacă universul este oarecum un precipitat al naturii umane, lumea zeilor este sublimarea ei". Şi Novalis adaugă acest gînd adînc:„Amîndouă se fac uno actu". Sublimarea şi cristalizarea se fac printr-un singur act. Nu există sublimare fără un depozit, dar nu există nici cristalizare fără un abur uşor care părăseşte materia, fărăun spirit care aleargă deasupra pămîntului. (pag.60) MILOSZ Le Cmuicjite de In Connaissonce, in Confession de Lemuel. p. 67): -înecai în beatitudinea ascensiunii, orbit deoul solar, aruncat în ^ementa eternităţii negre de alături, cu membrele legate de algele "Himericului, sînt totdeauna în acelaşi loc. Fiind în locul însuşi, singurul situat"'. Tonalitatea alchimică a acestei opere arată cu destulă claritate că Separaţia dintre susşi jos este visată uno actu. (pag.60) |
|
|
Robert Desoille: mătură orice grijă! Dar să nu rămîi sub stăpînirea cuvintelor, să trăieşti gesturile, să vezi imaginile, să urmăreşti viaţa imaginii. Vatrebui deci ca imaginaţia să „acţioneze ca o mătură". (pag.63)
Imaginea vindecă imaginea, reveria (visarea) vindecă amintirea. (pag.63) ..Ştiu că în miezul ascuns al lucrurilor o aripă este". (Guy LAVAUD. Poe'tique du Ciel) (pag.64) Se pare că o culoare azurie, uneori aurie apar pe culmile pe care ne înalţă visul. (pag.65) Urcînd în nori către lumea repaosului luminos, Milosz a cunoscut impresia unei frunţi care-şi dobîndeşte lumina,care ajunge la „locul absolut al Afirmării" (p. 37). „Deasupra creştetului, uşor spre spate, s-a ivit atunci o lumină asemenea flăcării unei luminări răsfrînte într-o apă stătătoare sau într-o veche oglindă"(p. 29). Aceste luciri ce se nasc se vor îmbina curînd cu zorile din ceruri. în acea lumină va exista o relativitate perfectă între visător şi univers. „Ascultă-ma, copilul meu, căci nu voi osteni să-ţi tot spun: întreg universul aleargă în tine, luminînd cu minunata-i aureolă capul omniprezentului". (pag.67) |
|
|
apa care cade pe vîrfurile nietzscheene nu este acvatică; laptele muls din ugerele vacilor cerului nu este lactat, nu este lăptos, căci vacile cerului sînt dionisiace. (pag.71)
imaginaţia nietzscheană nu-şi dă adeziunea substanţială adjectivelor apei.Ea nu se impregnează de laptele hrănitor. Ea îi dispreţuieşte prea mult pe cei al căror „suflet e calaptele" {Ecce Homo, 97, p. 239). (pag.71) nietzsche: Cel care va aprinde fulgerul într-o zi Trebuie să fie multă vreme ca un nor. (pag.72) Pentru imaginaţia materială, mierea aurie, spicul auriu, pîinea aurie sînt bucăţi de soare, o parte dinmateria focului. La Nietzsche, mierea este foc rece, îmbinare sensibilă care nu-i poate uimi decît pe logicienii care ignoră sintezele visului. (pag.72) Nietzsche, cînd e vorba de aer, nu visează decît la tonicitate: la frig şi la vid. (pag.73) Nietzsche:“Nici pe pămînt, nici pe apă, deci prin aer, călătorind spre cele mai înalte şi mai reci singurătăţi.” (pag.74) în acest aer rece al înălţimilor, vom găsi o altă valoare nietzscheană: tăcerea. Cerul de iarnă şi tăcerea lui, cerul de iarnă „care lasă uneori însuşi soarele învăluit în tăcere";…sau „prelungile tăceri iluminate". (pag.75) |
|
|
această admirabilă stanţă (Aşa grăit-a Zarathustra, L I, trad. fr., p. 237): „Să fii deasupra tuturor lucrurilor ca propriul tău cer, ca acoperişul tău rotunjit, ca azuriul tăuclopot şi eterna ta linişte".
(pag.78) Vointa lui Schopenhauer vrea sa mentina; cea a lui Nietzsche vrea sa se avante. (pag.79) (Despre vechile şi noile table, Aşa grăit-a Zarathustra, trad. fr., § 2, p. 285): „Mi seîntîmpla să zbor fremătînd ca o săgeată, prin extaze îmbătate de soare". Vulturul pare a zgîria cerul (Aşa grăit-a Zarathustra, Semnul, trad. fr., II, p. 472): „Vulturul meu este treaz şi, ca şi mine, cinsteştecerul. Cu gheare de vultur apucă noua lumină'". (pag.82) Nietzsche, credem noi, s-a autodesemnat ca unul dintre cei mai mari filosofi ai psihismului ascensional, fie şi numai prin acestsingur mare vers (Lui Hafîs, Poezii, trad. fr., p. 209): Eşti adîncimea tuturor înălţimilor. (pag.86) putem clasifica poeţii în patru categorii: Cei care văd în cerul imobil un lichid mişcător, care prinde viaţă la ivirea celui mai mic nouraş. Cei care trăiesc cerul albastru ca pe o flacără imensă - un albastru „arzător", spune contesa de Noailles (Forţele eterne, p. 119). Cei care contemplă cerul ca pe o boltă pictată - „azurul compact şi dur", spune tot contesa de Noailles (loc. cit., p. 154). în sfîrşit, cei care participă cu adevărat la natura aeriană a albastrului celest. (pag.86) |
|