Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 06:42 pe 12.11.2020
relatări.
Postat 06:43 pe 12.11.2020
numai iubirea biruiește.
Postat 17:06 pe 8.08.2021
am remarcat la televizor o fată care era frapată de lucrurile implacabile. știam de la o lecție de engleză cuvântul acesta. după eșuari filosofice am avut expresia PRIVIRI ÎN ABSOLUT.

cu timpul PRIVIRI ÎN ABSOLUT, REPREZENTĂRI, ARGUMENTĂRI au fost puncte forte personale.

îmbrățișarea destinului ca NIMICUL a stat la baza BUCURIEI CU DUMNEZEU. prima gândire a celor dumnezeești m-a făcut să mă confrunt cu senzația de moarte.

omul milos precum personajul Harap Alb este până la o limită.
trebuie să existe destin, în sensul că tot ce a fost la Dumnezeu se repetă. trebuie să fie o tehnică de redactare a realității.

dacă sunt al meu voi suferi. dacă mă consider al Domnului voi ajunge să nu sufăr. reprezentările despre o tematică duce omul păcătos la nepătimire și iluminare și teologhisire.
Postat 17:15 pe 8.08.2021
păcatul nu trebuie văzut numai ca păcat. trebuie reînțeles, de exemplu ca trecerea de la melc la pasăre, imagini biblice.

forma, mâncarea influiențează gândirea. dar ceea ce vine este ceea ce trebuie să vină, căci Dumnezeu este și Cel ce era și Cel ce este și Cel ce vine.

trebuie să înțelegem că Cela ce este în noi este Hristos, după iconoanele ortodoxe. omul este un CĂ EU, din pronunția din barele minții c h
Postat 08:37 pe 11.09.2021
marea problemă care trebuie rezolvată la nivel global este dialogul. până acum am parte de dezamăgiri. pentru acest lucru ar prima faptul că dialogul este numai între Sfânta Treime.
Postat 08:39 pe 11.09.2021
târziu am învățat tot de la mama că în viață trebuie să fii diplomat.
Postat 08:43 pe 11.09.2021
un prieten spunea că trebuie să curgă sânge, cu aluzie la sângele Domnului. am ajuns să-i dau dreptate. în acest sens am observat că mama și iubita mea nu ar suporta gălăgia mea, supărarea mea. vorbele mamei soacre sunt: Adrian, fii luminat!
Postat 13:57 pe 5.09.2024
Trebuie să zic de bine.
Postat 14:00 pe 5.09.2024
Trebuie să caut pace si să am iubire față de cei răi.
 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni