Cum să transformăm dorința în tandrețe, în mângâiere?

Să lucrăm asuprea ei înainte de a deveni provocare. De exemplu, sărutul nu este mângâiere, ci provocare – stârnirea unor substanțe în organismul nostru care pregătesc actul trupesc al nunții. Ne jucăm cu focul latent din sângele și trupul nostru, foc pus acolo pentru iubirea binecuvântată, nu pentru plăcerile distrugătoare ale păcatului. Ia gândiți-vă: atingi, privești, imaginezi, lucruri care sunt rânduite numai pentru actul nupțial și tu ești singur sau în parc…

Bietul organism nu știe că iubita ta va pleca peste câtva timp la ea acasă sau că e o imagine de pe Internet, ci crede că a început nunta și produce substanțele de care ai nevoie ca să te veselești cu mireasa ta… El, organismul, nu-ți cere nici certificat de căsătorie, și nici nu-și pune problema dacă sunteți cununați la Biserică. Asta e problema ta, ca persoană responsabilă de fiecare gest și cuvânt al său. El produce hormoni pentru că tu ai dat semnalul pe care îl cunoaște firea lui! Normal că n-ai să dormi liniștit și că ai să faci trăsnăi sau păcate în aceste condiții… Ba, chiar poți să dai vina pe Dumnezeu că El te-a făcut așa… Dar dacă ascultai de rânduiala Lui?

Atunci ce să faci? Să te pregătești cu Domnul ca să întâmpini orice fată ca pe o fiică a Lui, ca pe o soră a ta! Să te rogi să ai privirea și inima curată! Iar de vrei să te întâlnești cu fata de care ești îndrăgostit, sau pe care o iubești de câțiva ani, să te pregătești să o mângâi doar cu privirea și cu gând curat și s-o îmbrățișezi cât de strâns vrei, doar cu atenția ta. Atenția este o formă de tandrețe care ne ajută să ne descoperim unul pe celălalt, să vedem ceea ce ochiul obișnuit, distrat, nu vede. Să vedem nevăzutul în cele ce se văd. Și dacă ești la vârsta la care te poți căsători și vă iubiți unul pe altul, atunci, desigur, tandrețea devine din ce în ce mai fizică, se întrupează.

Atunci, bărbăția va consta în transformarea tuturor impulsurilor și dorințelor în rugăciune și tandrețe curată. Atunci, o strângere de mână, o păstrare a mâinii în mâna ta mai multă vreme. Un sărut pe obraz, o mângâiere pe par, un deget plimbat cu uimire pe fruntea sau nasul iubitei… vor fi poeme de dragoste care nu vor muri niciodată. Și veți descoperi mari minuni unul la celălalt.

V-ați uitat voi, vreodată, la mâna fetei pe care o iubiți? Ce taină mare e mâna! Dar cum s-o descopere și s-o trăiască doi tineri înghesuiți unul în altul cu ochii închiși?

Prietenia-iubire e vârsta descoperirilor reciproce și a minunilor din jur: flori, cer, păsări… numai așa veți putea după nuntă, după ani de căsnicie, să aflați noi și noi modalități de a transforma dorința trupească, sau lipsa ei, în tandrețe.

Cunosc o pereche care, după căsătorie, când au aflat că vor avea un copil, au renunțat, după sfânta rânduială, la actul intim care îl tulbură pe prunc, și descoperă cu uimire ce minune și ce bucurie este să stai viu, lângă omul viu pe care îl iubești și în care crește alt om viu!

Da, iubirea are rezerve mari de bucurie și de plăcere, dincolo de plăcerea aceea pentru care nici nu e nevoie să te-nsori sau să vezi vreo fată… Aceasta este iubire: să-ți pese de ce simte fata din fața ta, nu de ce simți tu.
Din “Meșteșugul bucuriei”, vol 2
Maica Siluana Vlad