MOTTO: ”Un suflet poetic este un crestin bun iar crestinii au in general un suflet poetic” (Parintele Sofronie).
Menirea artistului este de a da materiei brute o forma desavarsita, fie ca este vorba despre pictor, muzician ori scriitor.
Cuvantul,cizelat,”muncit cu dusmanie”, cu inversunare, cum spune Tudor Arghezi in poezia ”Testament”, ajunge prin a primi o forma noua, desavarsita, armonioasa, asemeni unui ”fagure de miere”,cum spunea Eminescu despre limba romana.
Menirea scriitorului este de a reda ,prin intermediul cuvantului, imagini, reprezentari sensibile ale realitatii. Practic, se produce acea ”placere a textului” de care aminteste Roland Barthes.
Poezia religioasa insa produce mai mult decat acea placere pur estetica de care vorbeste Barthes,anume,induce atat o stare de bine,de pace sufleteasca si frumusete spirituala cat si de rugaciune.
Cuvantul,in sine,este de origine divina,caci prin grai,prin cuvinte Dumnezeu a dat omului posibilitatea de a comunica cu semenii sai si,in acelasi timp,cu insusi Dumnezeu.Se stie ca rugaciunea este o cale de comunicare cu Dumnezeu dar si de impartasire cu El,in acelasi timp.
Sfantul Apostol Ioan spune atat de minunat :”La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul”(Ioan 1,1).Intruparea Cuvantului,adica al lui Hristos,a facut posibila comunicarea omului cu Dumnezeu Tatal.Aceasta taina nu poate fi inteleasa si relatata decat in cuvinte inspirate de Duhul Sfant.
Iata de ce cuvintele sunt de origine divina si,mai mult,au putere multa-tocmai pentru faptul ca ele vin de la Dumnezeu si in final se intorc la El.Persoana inspirata de Duhul Sfant poate fii in slujba lui Dumnezeu,atunci cand aceasta alege in mod liber si responsabil.
Titu Maiorescu in opera sa intitulata ”Critice”,afirma ca menirea poeziei este de a exprima frumosul ,iar scopul ei este de a destepta imagini sensibile.[1]
Iar atunci cand vorbim despre poezia religioasa,frumosul estetic este inlocuit de catre frumusetea divina iar poezia in sine devine o rugacine la care participa atat poetul cat si cititorul.
Despre poezia religioasa s-au scris multe pagini si se vor mai scrie,important este modul in care, cel care analizeaza sau citeste acest gen de poezie,se raporteaza la ea.Este gresita ideea ca literatura religioasa ar fi una minora,atata timp cat ea constituie parte integranta a literaturii romane , mai mult,constituie sursa de inspiratie pentru poeti si sta la baza evolutiei limbii si literaturii romane. Desigur ca ea a avut un punct de pornire si dezvoltare in cursul istoriei literaturii romane.
Punctul de pornire il constituie sursa de inspiratie a acesteia pe care o gasesc a fii in Sfanta Scriptura.De aici aflam ca omenirea il lauda pe Dumnezeu prin cantece si rugaciune.Aici gasim adevarate opere lirice-”Cantarea Cantarilor”,”Psalmii”…opere care vor deveni sursa de inspiratie poetilor:Dosoftei,Varlaam,Tudor Arghezi,Alexandru Macedonski,Stefan Ag.Dionas.
Poezia religioasa este o adevarata perla crestina, adevarata comoara duhovniceasca, menita sa-i imbogateasca si infrumuseteze spiritual pe cei care se vor dedica,daca nu studiului ei,macar lecturii.
Daca poetica crestina are rolul de a pune omul in legatura cu Dumnezeu,consider ca poezia ascetico-mistica constituie cel mai inalt grad al poeziei de factura religioasa.Este punctul in care omul,curatindu-se pe sine prin asceza,se intalneste cu Dumnezeu,participa la aceasta comuniune in mod constient si,mai mult,il experiaza pe Dumnezeu,ajungand sa spuna precum psalmistul David”gustati si vedeti ca bun este Domnul”.Pe Dumnezeu ajungem sa-L vedem dupa ravna si dorinta noastra,spun Sfintii Parinti.
As asemana poetica de acest gen cu o biserica.Partea de inceput,pronaosul,il constituie chiar sursa de inspiratie a acesteia,partea de slefuire,de cautare.
Aici sunt cuprinsi poeti precum Dosoftei,Varlaam,chiar cantecele de stea si colindele.
In naos,partea pregatitoare si participatoare la taina lui Dumnezeu.Este momentul cautarilor,al incertitudinilor,al revoltei,al mesajului crestin transmis
Prin simboluri.Este perioada omului modern care cauta si doreste a avea certitudinea.Aici as include poeti precum :Arghezi,Macedonski.Ar mai fii poetii care redau prin versurile lor traditiile legate de satul natal,de obiceiurile legate de sarbatorile crestine:Pasti siCraciun,precum Cosbuc si O. Goga.
Astfel,gasesc ca si poezia religioasa este precum o Mireasa frumos impodobita pentru Mirele ei,care isi vorbesc unul altuia cuvinte de iubire,fiind partea cea mai sfanta numita sfanta-sfintelor,acolo unde patrund doar cei care au trecut prin rugul aprins al iubirii divine,imaterial fiind.Este partea traitoare ,as putea zice si aici as aminti acea perioada a literaturii cand Nichifor Crainic si revista Gandirea traseaza un nou drum in literatura romana.
Manastirea Antim,loc unde se intalneau mari personalitati ale culturii romane,a avut un rol duhovnicesc important,prin existentamiscarii”Rugului Aprins”la care participa:N.Crainic,V.voiculescu,D.Staniloae,Sandu Tudor…oameni care au mentinut vie flacara credintei si a ortodoxiei strabune.
Trebuie sa-i amintim pe cei care au fost inchisi in inchisorile comuniste,tocmai pentru ca au ales sa spuna adevarul.Inchisoarea pentru ei a fost manastire,un loc de asceza prin jertfa suprema care a culminat prin trairea profund crestina.Sunt oamenii care au ales sa se jertfeasca decat sa jertfeasca idolului, devenind martiri ai neamului nosrtu.As aminti pe N.Crainic,Radu Gyr,Valeriu Gafencu,Traian Dorz,Sandu Tudor,Zorica Latcu Teodosia…sunt cateva nume care au pus temelie de foc liricii crestine,mari traitori ai ortodoxismului.
Poetica religioasa s-a manifestat inca de la inceput, in cultura sitraditia ebraica ,prin imne ,sub forma psalmilor si a diferitelor teme biblice versificate.Acestea aveau menirea de purificare a sufletului omenesc dar si de lauda a lui Dumnezeu,de a intra in comuniune cu divinitatea.
Apoi,traditia cultica crestina,de la Sfintii Apostoli si pana astazi,a fost creata sub forma imnografica.De aceea lirica romaneasca constituie genul cel mai bine reprezentat la inceputurile noastre literare.[2]
Poezia de inspiratie crestina isi are sursele in imnele religioase ale Bisericii primare deoarece din epistolele Sfantului Apostol Pavel vedem ca in adunarile de cult se citeau Psalmii, Cantari din Biblie.[3]
Primul poet crestin din partile noastre, Roman Melodul, creeaza poeme inspirate din viata Mantuitorului, a Maicii Domnului si a Sfintilor Apostoli.
Poezia religioasa se manifesta si in Colinde si Cantece de stea,fiind adevarate perle crestine.Colindele cu continut crestin redau scene din viata Mantuitorului,in special Nasterea Sa,precum si chipul Mantuitorului Hristos.
Aceste creatii nu doar vestesc bucuria nasterii Mantuitorului ci si apropie crestinii de Biserica, iar atmosfera din casele acestora este una de sarbatoare.
”Iata vin colindatori,zorile-s dalbe
Noaptea pe la cantatori,zorile-s dalbe
Si ei vin mereu,mereu
Zorile-s dalbe,
Si- ne aduc pe Dumnezeu,
Zorile-s dalbe.”(Iata vin colindatori)
Niceta de Remesiana,Ioan Cassian,Dionisie Exigul,iata cateva nume care au contribuit la temelia acestui gen de poezie.
Despre Dosoftei, Nicolae Manolescu remarca faptul ca prin Psaltirea sa,ofera”intaiul monument de limba poetica romaneasca”.[4]Este primul poet al literaturii vechi care ”imbina fondul popular si religios al limbii intr-o prelucrare de un rafinament robust,in imagini sugestive”.[5]
”Fie-t mila,Doamne ,de ma iarta,
Cu milostivirea cea bogata,
Si pentru a ta ieftinatate
Sa ma curatasti de rautate.
Si mai cu de-adins de rau ma spala
Si ma limpezeste de gresala.”(Psalmul 50)
Mitropolitul Varlaam a ramas in constiinta posteritatii ca primul mare artist al limbii romane literare.S-a impus prin opera sa- Cazania,contribuind la dezvoltarea limbii literare.
Un nume mai putin cunoscut care abordeaza acest gen literar,cunoscut mai mult prin fabulele sale,Grigore Alexandrescu a scris poeziile:Candela,Rugaciunea,Un preot cuvios.
Este un poet care adera la programul trasat de Mihail Kogalnicanu,prin articolul intitulat:”Introductie” din revista ”Dacia Literara”.Teme precum:istoria nationala,natura,folclorul,se regasesc in preocuparile autorilor pasoptisti.
Divinitatea,legatura omului cu Dumnezeu,tema care l-a preocupat si pe acest poet.Despre poezia ”Rugaciunea”,Nichifor Crainic spunea ca, ”prin ideile dogmatice si mai ales prin cele morale,constituie o chintesenta a spiritului Evangheliei”….[6]
”…Al totului parinte,tu a carui vointa
La lumi nenfiintate ai daruit fiinta,
Stapane creator!
Putere fara margini,izvor de vesnicie,
Al caruia sfant nume pamantul nu il stie,
Nici omul muritor!”
Dimitrie Bolintineanu,poet religios,a scris poeziile:Fecioara Maria,La Dumnezeu,La Iisus pe cruce,texte care ofera o imagine asupra vietii Mantuitorului Hristos ,a Maicii Sale.
George Toparceanu ne ofera sentimentul bucuriei trait in preajma sarbatorilor pascale,prin poezia”La Pasti”:Astazi in sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necajite si manjite,
Zece oua inrosite.”
Vasile Alecsandri este cel mai cuprinzator dintre scriitorii epocii sale,exprimand aspiratiile sociale ale acesteia.Pastelurile sale ne incanta totdeauna,reusind sa ne induca o stare euforica.Si Alecsandi a scris poezie religioasa:Imn religios,Christos a inviat,Legenda sfintirii Bisericii de la Curtea de Arges.
Mihai Eminescu –luceafarul poeziei romanesti,despre care o mare admiratoare a poetului,Rosa del Conte,spunea in opera sa:”Eminescu sau despre absolut”,as indrazni sa afirm ca Eminescu este poetul iubirii absolute.
Despre marele poet s-au scris multe pagini si se vor mai scrie.Important este faptul ca noi,generatiile care vor veni,avem aceasta ”misiune sfanta”-de a-l face pe poet mereu actual.Opera vasta, care cuprinde toate temele posibile,ne umple sufletele de acel fior unic,sfant,pe care poetul a reusit sa-l transmita .Important este ca acest fior sa se mentina viu in sufletele si constiinta noastra.
Una dintre teme,mai putin cuprinsa in cartile de specialitate,aceea a divinitatii,merita toata atentia,caci cercetand mai indeaproape aceasta tema,nu putem spune decat ca Eminescu a fost si este un poet crestin.
Relatia poetului cu divinitatea a fost ”vazuta” si de criticii literari si de catre mari teologi romani,precum Parintele Galeriu care afirma:”prin gandirea lui si teologica,atat de profunda,raspunde odata mai mult titlului acordat de omul deplin al culturii romanesti.Iar in viitoarele sinteze ale gandirii si filosofiei crestine,chiar ale teologiei noastre,va trebui sa se tina seama si de el ca un adanc ganditor crestin-ortodox”.[7]
Prin versurile sale:Rugaciune,Colinde,colinde,Invierea,Christ,Rasai asupra mea,se simte fiorul crestinsi se face simtita prezenta sacrului in gandirea poetului.
Un lucru deosebit de important este faptul ca poemul Luceafarul are ca sursa de inspiratie,sacrul.Acest lucru s-a demonstrat prin dovezi pertinente de catre multi critici si istorici literari,printre care si Zoe Dumitrescu Busulenga.Acestia au afirmat ca s-a gasit pe marginea manuscrisului Prologul Evangheliei Sfantului Ioan.Insusi structura poemului ne trimite cu gandul la geneza,la fiintele spirituale,inzestrate cu atributul nemuririi,al vesniciei,la oameni,supusi mortii.Despre acest poem,Nichifor Crainic afirma ca :”Luceafarul este poemul crestin prin excelenta al literaturii romane”[8]
Prezenta sacrului s-a facut simtita si la poetii:Ion Minulescu si Alexandru Macedonski prin poeziile:A XI-a porunca(Ion Minulescu),Psalmii moderni(Alexandru Macedonski).In ciclul psalmilor moderni este prezenta revolta poetului,macinat de zadarnicia eforturilorde a-si convinge contemporanii de valoarea sa:”Cat am trudit,cat am muncit,
Si cum nimic n-am folosit,
In lume nu este rasplata…
Dreptatea este blestemata…..”(Psalmul VII).
In cadrul acestui gen de poezie s-au remarcat si poetii:Alexandru Vlahuta si St.O.Iosif,prin poeziile:Christos a inviat,Sonet(Alexandru Vlahuta),Rugaciune,Iisus,Cantec sfant(St.O.Iosif).
”Si-au tremurat stapanii lumii
La glasul blandului profet
Si-un dusman au vazut in fiul
Dulgherului din Nazareth!”(Christos a inviat-Alexandru Vlahuta).
Trasaturile specifice operei lui George Cosbuc constau in orientarea spre lumea satului,spiritul popular si specificul national,preluand ideologia Scolii Ardelene. In versurile sale se impletesc munca,dragostea,revolta,istoria si natura,configurand imaginea satului ideal.Gherea il numeste”poet al taranimii”,si l-as asemana cu un mare poet-O.Goga preocupat de aceeasi tema,insa din alta perspectiva,iar impreuna realizeaza o adevarata monografie a satului transilvanean.
Caracteristic operei lui Cosbuc este emanatia unei bucurii legata de marile sarbatori crestine.Cu acest prilej sunt observate traditiile transmise cu sfintenie din generatie in generatie.Poezia ”La Pasti”,urmareste acest lucru,poetul redand frumusetea spirituala a acestui eveniment,la care participa nu doar crestinul ci intreaga natura.Este prezenta bisericuta din sat care strange la sanul ei de mama tot crestinul.Oamenii urmeaza un ritual,se imbraca frumos,se inchina inainte de plecare iar pe drum se saluta cu crestineasca urare:„Hristos a Inviat”.
Octavian Goga ,ocupa un loc aparte in istoria literaturii romane.Despre poet,George Calinescu afirma ca ”e intaiul poet mare din epoca moderna,sortit prin simplitatea aparenta a liricii lui sa patrunda tot mai adanc in sufletul multimii,poet national sipur ca si Eminescu.”[9]
Opera sa este o monografie a satului transilvanean,sat care este strivit de nedreptati,dezarmat,deznadajduit.Poezia mesianica izvoraste din sufletul taranului roman care traieste cu nadejdea de mai bine.De aceea exista cineva in fruntea lor care se face ”vocea” celor multi,precum Apostolul.
Textul de referinta ramane insa Rugaciune,fiind o marturisire de credinta.
”Ratacitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios,stapane,
In fata stralucirii tale.
In drum mi se desfac prapastii,
Si-n negura se-mbraca zarea,
Eu in genunchi spre tine caut:
Parinte,oranduie-mi cararea.”
Tudor Arghezi este interpretat ca fiind un poet al cautarilor,al incertitudinilor,al credintei si tagadei deopotriva.Psalmii arghezieni au aceasta pendulare intre credinta marturisita si tagada ei.Lupta este pe masura,caci poetul doreste ca Dumnezeu sa i se descopere asa cum este,la fel cum il dorea si Apostolul Toma.
Poezia in perioada intrbelica are cele doua axe:a cautarii lui Dumnezeu, a dorintei revelarii sale,prin opera lui Arghezi si Blaga,dar si a intalnirii cu Dumnezeu,a trairii cu intensitate a acestui moment,prin lirica lui Nichifor Crainic,Vasile Voiculescu,Zorica Latcu Teodosia….
De la destainuirea poetului:Tare sunt singur,Doamne,si piezis”,
la revolta omului neputincios care cauta si doreste sa forteze vointa divina:”Vreau sa ies biruitor./Vreau sa te pipai si sa urlu:Este!”,nu este decat un pas,pentru ca mai departe sa-sirecunoasca si destainuiasca pacatul.Impacat oareum,in ciclul psalmilor in proza,poetul nu mai arata inversunare ori razvratire ci impacare cu sine insusi si cu Dumnezeu.
Lucian Blaga este un mare poet al literaturii interbelice care a scris si poezii de inspiratie religioasa.El are constiinta ca omul are aceasta finitate care nu-i permite sa cuprinda tainele divinitatii.Daca se intampla sa fie cugetate,pe cale rationala,acestea por fii ucise,menirea lor este de a fii contemplare(Eu nu stivesc…)Preocupat constant de lumina divina,originara,devine motiv al versurilor sale.Ascris poezie de inspiratie biblica:Legenda,Eva,Lacrimile,Glas in paradis…sunt cateva di poeziile sale in care se observa preocuparea pentru divin,de intalnire a omului cu Dumnezeu.
Poet religios este si Ion Pillat,preocupat de satul natal,al amintirilor duioase izvorate din revederea acestuia.Poezii precum:Aci sosi pe vremuri,Biserica de altadata,Povestea Maicii Domnului,Chipuri pentru o Evanghelie,Fiul risipitor,sunt cateva creatii care redau fie un profund sentiment religios,fie scene biblice.
Aron Cotrus ,creator al Psalmilor romanesti,care reusesc a fii o imbinare intre rugaciune si pamflet politic.Prin opera,poetul se adreseaza divinitatii pentru dobandirea libertatii din inchisoare,fiind practic o rugaciune.
Vasile Militaru,un alt poet al psalmilor,considerati o capodopera.Versurile sale inchinate Maicii Domnului,sunt elocvente.Lumina si iubirea sunt prezente aici.
Vasile Voiculescu,este cel mai citit poet.Versurile sale sunt cizelate si trecute prin focul divin ,al rugului aprins care nu mistuie.Este poetul fauritor dar si traitor al cuvantului si misterului divin.Poet format in jurul miscarii ”Rugului Aprins” care functiona la Manastirea Antim si din care faceau parte mari nume ale culturii si spiritualitatii ortodoxe romane.Opera lui este o Rugaciune prin care se face simtita prezenta Duhului Sfant.Cuvintele sale ni-l prezinta pe Dumnezeu, asa cum el l-a vazut,fiind Iubire.Taina persoanei este pe deplin inteleasa de catre poet, caci Dumnezeu i-a descoperit sensul iubirii.Intalnirea omului cu Dumnezeu este o tema predilecta la poet si ne arata ca acest lucru nu este cu putinta decat in iubire.La temelia iubirii sta jertfa,asa cum Hristos s-a jertfit pentru noi oamenii.
Prezenta in versurile sale este iconografia religioasa,prin versurile:Iisus pe ape,Cina cea de taina,In gradina Ghetsimani….
Iata marturisire poetului:”Te iubesc,o,Doamne,mai presus de toate
Pentru-asa iubire-i prea putin o viata,
Tu o stii,de aceea-n mila Ta mareata:
Celui ce Te-adora dai Eternitate”
Cel mai frumos poem dedicat iubirii se afla in sonetul CLXXXIII(29), o meditatie crestina pe tema iubirii.El vede acea perfeciune a starii celui care iubeste si imprumuta termeni din poemul Cantarea Cantarilor,dand o alta conotatie versurilor-cea mistica.Aici sunt prezenti Mirele si Mireasa,nunta,iatacul,ca loc unde isi marturisesc dradostea.Dorul este cel care-i leaga pe cei doi,adica,sufletul omului si pe Dumnezeu.
Pot spune ca prin opera sa,poetul atinge cea mai inalta treapta duhovniceasca-a vederii lui Dumnezeu in sfanta sfintelor.
O alta poeta,care a facut parte din miscarea gandirista,initiata de catre Nichifor Crainic,mai putin cunoscuta in zilele noastre,din pacate,este Zorica Latcu Teodosia .Alaturi de Magda Isanos au fost doua voci lirice de o mare sensibilitate si traire duhovniceasca.
Opera celor doua poete devine mai mult decat o rugaciune,participare la tainele dumnezeiesti si o invitatie pentru cititorii zilelor noastre de a pasi in acest loc sacru al poeziei crestine.Fara teama de a gresi consider ca versurile celor doua poete se inscriu in randul poeziei de factura mistica,prin tematica abordata dar si prin bucuria si lumina care te coplesesc atunci cand parcurgi opera lor.
Ideea principala este aceea ca Dumnezeu este iubire si lumina.
Nu poti trece peste poezia celor care s-au jertfit in inchisorile comuniste si ale caror versuri sunt strabatute de fiorul divin si al dorintei de dreptate.
Vasile Voiculescu,Nichifor Crainic,Sandu Tudor,Radu Gyr,Traian Dorz,Valeriu Anania,Valeriu Gafencu,Zorica Latcu Teodosia sunt cateva nume care au suportat prigoana inchisorilor comuniste.Pentru ei insa inchisoarea insemna manastire,loc in care suferinta si chinul la care erau supusi,nu insemna tortura ci asceza.Poezia semnificativa a lui Radu Gyr-”Iisus in celula”,este simbol al detinutilor politic care sunt pedepsiti pe nedrept.Hristos se identifica cu detinutii,vine in haine vargate si ofera un privilegiu –acela al intalnirii cu Dumnezeu.
„As noapte Iisus mi-a intrat in celula.
O,ce trist si ce-nalt parea Christ!
Luna venea dupa El,in celula
Si-L facea mai inalt si mai trist.
Mainile Lui pareau crini pe morminte,
O.chii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vesminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi.
Uimit am sarit de sub patura sura:
-De unde vii,Doamne,din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gura
Si mi-a facut semn ca sa tac.
S-a asezat langa mine pe rogojina:
-Pune-mi pe rani mana ta!
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
Parca purtase lanturi candva.
Oftand si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina,dar zabrelele groase
Lungeau pe zapada lui,vargi.
Parea celula munte ,parea capatana
Si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
Si-am adormit o mie de ani
Cand m-am trezit di grozava genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
Numai Iisus nu era nicaieri…
-Unde esti,Doamne?Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui.
M-am pipait,si pe mainile mele
Am gasit urmele cuielor Lui….”
Aceasta intalnire nu semnifica nimic altceava decat identificarea suferintei umane cu suferinta Domnului,din momentul crucificarii.
Acesti mucenici ai neamului romanesc sunt pilda vie de jertfa in cuvant si fapta,marturisindu-L pe Dumnezeu,au ajuns sa traiasca experienta duhovniceasca a marilor Parinti,anume de a-L vedea pe Dumnezeu si de a se impartasi de iubire divina.Dorul dupa Dumnezeu l-a exprimat Traian Dorz astfel:”Zile-ntregi Te strig,Parinte,
Si te astept sa vii curand,
Mi-arde inima fierbinte,
Dupa Tine sunt flamand”.
Parintele Sandu Tudor arata ca foamea si setea de Dumnezeu este evlavia autentica.
Ioan Alexandru si Stefan AG.Doinas,doi poeti care au cantat in versurile lor aceasta intalnire mistica a omului cu Dumnezeu,traind experiente duhovnicesti inalte.
Fie ca este vorba despre invocarea divinitatii prin rugaciune,fie ca este vorba de intalnirea omului cu Dumnezeu,poetii au trait duhovniceste aceste momente,reusind sa transmita cititorilor parte di lumina si bucuria acestei trairi unice.Ce este mai frumos decat a te intalni in rugaciune cu Dumnezeu si a te impartasi de slava Sa?
Poetii au reusit sa faca din versurile lor adevarate rugaciuni si trairi mistice,impartasindu-ne si noua din aceasta bucurie.Parintele Rafail Noica afirma ca ”ortodoxia este firea omului” iar” adevarata cultura a omului este cultura Duhului”,cel care descopera tainele dumnezeiesti in chip minunat.

Lucrare de Prof. NEMES CRISTINA GABRIELA:
[1] Titu Maiorescu,Critice,Editura Minerva,Bucuresti,1989,p.27-28.
[2] Dan Horia Mazilu,Cuvant inainte,Antologia 1700 de ani de poezie religioasa,Editura Ager,2003,p.6.
[3] Petre Vintilescu,Poezia imnografica,Editura Renasterea,Cluj-Napoca,2005,p.8-9.
[4] Nicolae Manolescu,Istoria critica a literaturii romane,Editura Minerva,Bucuresti,1990,p.8.
[5] Boldea Iulian,Istoria didactica a poeziei romanesti,Editura Aula,2005,p.12.
[6] Nichifor Crainic,Spiritualitatea poeziei romanesti,Editura Muzeul Literaturii Romane,Bucuresti,1998,p.28.
[7] Pr.Prof.Constantin Galeriu,Biografia Fiului lui Dumnezeu,a blandului Nazarinean,in constiinta lui Eminescu,revista ”Ortodoxia”,nr.1/1995,p.7-10.
[8] Nichifor Crainic,op.cit.p.47.
[9] George Calinescu,Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Editura Minerva, Bucuresti, 1982, p.540.