|
Postat 20:30 pe 23.12.2009
|
|
Practic inexistentă înainte de prima întâlnire desfaşurată la Valencia în martie anul acesta, filiala Nepsis din Spania s-a responsabilizat la scurt timp şi departe de toate distanţele difícil de parcurs am iniţiat şi am avut întâlniri unde am acumulat mult entuziasm şi dorinţă de a ne mai întruni. Ne-am întâlnit în mai la Mânăstirile Cantauque şi Santa Maria de Vilar, în Franţa, apoi pe 23-24 iunie în Lerida, Catalunya.
Am gândit această din urmă reunire Nepsis coextensivă cu întâmpinarea şi discuţiile cu IPS Iosif care a răspuns invitaţiei parohiei ortodoxe române “Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul” din Lerida. Suprapunerea cu sărbatoarea hramului bisericii şi vizita IPS Iosif a fost poate cea mai indicată direcţie pe care întâlnirea Nepsis o putea avea.
Odată ajunşi în Lerida sâmbăta dimineaţa, am pornit în excursie: ni s-a pregătit vizitarea a două dintre cele trei mânăstiri care compun ruta cistercienilor în Catalunya – Reial Monestir de Santa Maria de Poblet şi Reial Monestir de Santes Creus, aproape de Tarragona. Seara ne aflam deja în Lerida, “instalaţi” la gazdele noastre de o noapte şi după o scurtă discuţie şi Binecuvântarea primită de la IPS Iosif, am vizitat oraşul care la rândul lui era în sărbătoare: Noaptea de Sânziene pe care noi o cunoaştem îşi are echivalentul aici într-un festin general – toata lumea se bucură, petrece, stă trează în noaptea cea mai scurtă din an.
Ziua de duminică a început cu întâmpinarea Mitropolitului pe cai, în straie naţionale şi multă emoţie în faţa catedralei din oraş. Şi nu am fost numai noi românii prezenţi, pentru că întreg oraşul care nu se odihnea la acea oră a asistat de-a dreptul fermecat de primirea fastuos organizată – circulaţia de la Catedral Nueva şi până la Biserica del Carmen unde s-a oficiat Sfânta Liturghie a fost exclusiv rezervată trecerii trăsurii IPS Iosif, cailor (la rândul lor în costume naţionale de sărbătoare) şi a românilor care-l urmau cu bucurie şi emoţie. Poporul spaniol a rămas surprins de amploarea evenimentului…
Slujba Sfintei Liturghii a pătruns pe toata lumea, pentru mulţi oficierea ei de către un Mitropolit, şi de data aceasta în calitate mai mult de preot, fiind fără precedent. Mai mult, sărbătoarea hramului cinstită de vizita Mitropolitului şi a tinerilor Nepsis îi onora nespus pe credincioşii din parohie.
Au urmat prezentarea în imagini a României şi vesela sărbătoare a copiilor care ne-a facut pe toţi să zâmbim. Agapa fraţească din continuare a amintit unora şi a demonstrat altora că sarmalele, peştele, salata de vinete şi plăcinta cu mere – rămân invariabil cea mai gustoasă mâncare românească de post. Şi nu ne referim numai la noi, dar şi la preoţii romano-catolici şi greco-catolici care au participat la hram.
Următorul moment a fost momentul nostru, al tinerilor Nepsis care l-am invitat pe IPS Iosif să ne coordoneze discuţiile şi să ne “cenzureze” disputele de opinii. Tema întâlnirii - în prealabil anunţată – a fost “Fără Mine, nimic nu puteţi face” , fiind comentate şi interpretate o serie de versete din Biblie, potrivit alese.
Cuvintele rostite de către IPS Iosif ne-au îndrumat înspre rugăciune – să ne rugăm mereu pentru oamenii care ne ies in cale, să ne rugăm în drumurile noastre şi să ne rugăm pentru a sfinţi locul pe unde trecem, pentru că prin rugăciune contribuim la mântuirea lumii. Un alt punct atins în discuţiile noastre a fost nesfârşita dragoste a lui Dumnezeu şi în mod ironic– condiţionata dragoste omenească faţă de aproapele nostru, dificultatea de a ne iubi aproapele. Am fost sfătuiţi să nu mai judecăm oamenii, să nu ne mai preocupăm exagerat de mult, sau să ne planificăm lucruri, căci Dumnezeu are grijă şi ne dă la toţi. Am fost încurajaţi să credem, să trăim Biserica prin Sfânta Liturghie, să ne curăţăm de păcate prin spovedanie şi să fim uniţi cu Cristos prin împărtăşanie, să nu ne ţinem departe de trupul Său viu pe care îl trăim în Liturghie. Rămânerea veşnică întru Dumnezeu şi promisa nostră mântuire dacă vom rămâne întru El, adevăratul post şi ispita de a-i judeca pe cei din jurul nostru în funcţie de respectarea acestuia, ajutarea celor din jurul nostru - acestea sunt doar câteva dintre celelate puncte pe care le-am dezvoltat în timpul întâlnirii cu IPS Iosif. Spre finalul întâlnirii noastre, ni s-a reamintit semnificaţia cuvântului “Nepsis” şi a simbolui său ilustrativ – barza care stă mereu de veghe, ţinând piatra într-un picior şi scăpând-o exact în momentul trecerii în lumea somnului, fapt ce o împiedică să-şi piardă vigilenţa. Această pasăre rămâne permanent în starea de trezvie, nimic neputându-i primejdui răul. Asemenea ei, noi, tinerii Nepsis trebuie să rămânem treji ca să nu pierim din cauza răului, şi ca să-i trezim şi pe alţii la credinţă. La discuţii au participat tinerii Nepsis reuniţi în decursul acestor două zile; am sosit din Alcala de Henares, Bilbao, Zaragoza, Barcelona şi ne-am alăturat grupului din Lerida.
Cu siguranţă au fost două zile extraordinare şi consistente pentru toată lumea, ne-am bucurat să orgănizam şi apoi să realizăm întâlnirea Nepsis în Lerida cu ajutorul parintelui Daniel Şimon de la parohia respectivă, într-un moment în care aici se sărbătorea hramul Naşterii Sfântului Ioan Botezatorul şi mai mult decât atât, aceasta era onorată de Inalta prezenţă Mitropolitului nostru.
Dorim tuturor membrilor Nepsis întâlniri la fel de pline de împlinire!