Obiceiuri si datini de Rusalii
» Pogorarea Sfantului Duh in traditiile populare
Inapoi la Pagina de Discutii
|
Pogorarea Sfantului Duh in traditiile populare
In ziua Pogorarii Sfantului Duh, stramosii nostri au sarbatorit, in vremuri stravechi, Rusaliile, in cinstea ielelor, zane teribile care ii paralizeaza pe cei care nu le respecta ziua, provoaca vartejuri de vant periculoase care ridica acoperisurile caselor, iau vitele si chiar oamenii. Ca sa se fereasca de rusalii, oamenii stiau din batrani ca trebuie sa poarte pelin, usturoi sau leustean la brau, sau sa le puna la ferestre, la usi si la icoane. De cand sunt crestini, oamenii pastreaza, ca fiind bune de leac, si frunzele de nuc sfintite la biserica in ziua de Rusalii: le pun la icoane, sa sfinteasca casa, sau intre haine, ca sa le fereasca de molii. Iar batranele culeg acum majoritatea plantelor medicinale, caci se spune ca numai pana la Sanziene au puteri tamaduitoare. De ce s-au suprapus Pogorarea Sfantului Duh si Rusaliile este mai greu de spus. Poate ca Biserica a vrut sa sfinteasca o sarbatoare pagana, poate si pentru ca Sfantul Duh S-a pogorat sub forma unui vuiet si a unei miscari a aerului si oamenii au asemanat vantul ielelor cu suflarea Duhului Sfant. Calusarii Tot din batrani stiu oamenii ca cel mai eficient mijloc de aparare impotriva ielelor sunt calusarii. Cetele de calusari mai colinda si astazi inainte si dupa Rusalii, odinioara in toata tara, acum mai ales in Oltenia, pentru ca sunt un adevarat spectacol. Intre sase si paisprezece tineri necasatoriti se aduna in secret, condusi de un vataf, jura credinta cetei, isi impart rolurile, isi pregatesc recuzita: mastile, palosul, steagul cetei, betele. Steagul, impodobit cu panglici si la varf neaparat cu o batista legata cu pelin si usturoi, ca sa ii apere pe jucatori de rusalii, este incredintat stegarului, care il pazeste ca pe ochii din cap; se spune ca daca cineva fura usturoi din steag, calusarii pot fi atacati de iele. Imbracati frumos, impodobiti cu panglici si clopotei, cu bete tricolore incrucisate peste piept, calusarii cutreiera satele si orasele, cantand si jucand, si in tot acest timp nu dorm decat sub acoperisul bisericilor, la loc sfintit, altfel i-ar chinui rusaliile. Se credea ca ii pot vindeca pe cei „pociti de zane“, adica pe cei paralizati, jucand peste ei. Un jucator mai ciudat e Mutul, care tace tot timpul cat dureaza jocul si, imbracat urat, cu masca pe fata, ii maimutareste pe ceilalti calusari, face glume proaste, ii necajeste pe privitori. Seful lor, Vataful, le da comenzile de joc. Fiecare calusar poarta o bata, cu ajutorul caruia face salturile specifice dansurilor, care le-au adus o faima atat de mare. E o cinste mare sa fii luat la joc de calusari, fie ca esti fata de maritat, fie ca esti copil. Asa vei avea noroc tot anul. Ceata se desface in martea de dupa Rusalii, intr-un loc ascuns de ochii lumii, departe de sat. Dupa un ultim dans, calusarii isi rup si ingroapa steagul. Asa se incheie povestea calusarilor, ca sa invie in anul urmator, din dragostea inca nesecata pentru traditiile din batrani. (Ana Pascu) |
|
|