Geniala creatie populara, legenda Mesterului Manole este chiar povestea ctitoririi Manastirii Curtea de Arges. Pentru mesterul pe care literatura anonima romaneasca l-a facut nemuritor, creatia a insemnat migala, truda, daruire de sine si - in final - jertfa. Potrivit legendei, dupa ce si-a zidit sotia la temelia constructiei (pentru ca peretii sa nu se mai surpe), Manole a fost abandonat pe turla, astfel incat ctitorul sa fie sigur ca acesta nu va mai ridica o manastire la fel de mare si la fel de frumoasa. Iar mesterul si-a facut aripi din sindrila si a sarit din inaltimea sfantului locas, ca Icar. Numai ca, a sfarsit la fel de trist, prabusindu-se langa mandrele ziduri pe care le ridicase, iar sufletul sau s-a transformat in apa unei fantani care exista si in zilele noastre. Dar care e istoria adevarata a Manastirii Curtea de Arges?

Considerata prima resedinta a Tarii Romanesti, Curtea de Arges este o asezare incarcata de istorie si legenda. De altfel, in aceasta zona, pe cursul superior al Argesului, se afla vestita Argedava, cetate de scaun a regelui Burebista. Iar mai apoi, dupa sute de ani, tot pe Valea Argesului vor fi ridicate cele dintai capitale ale Tarii Romanesti. Aici, pe aceste locuri, domnitorul Neagoe Basarab (1512 - 1521) a ales sa ctitoreasca Manastirea Argesului, considerata peste veacuri cea mai valoroasa constructie de arta si arhitectura bisericeasca de la noi. Este o realizare cu care Neagoe Basarab a ramas in istoria neamului, contributie voievodala la patrimoniul national, alaturi de lucrarea sa personala “Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Teodosie”, considerata prima creatie de valoare universala a literaturii romane, un adevarat testament politic, pedagogic, filozofic si enciclopedic.

Lucrarile au inceput in anul 1514, din dorinta lui Neagoe Basarab de a se ridica un monument fara seaman, si s-au finalizat dupa trei ani, astfel incat, la 7 ianuarie 1517, ctitorul dadea de stire ca este gata “Manastirea domniei mele de la Arges”. Din pacate, cu toate eforturile pe care Neagoe Basarab le-a facut (mergand pana la a sacrifica podoabele si bijuteriile doamnei sale), voievodul nu a mai apucat sa vada Manastirea zugravita, murind inainte ca picturile de pe pereti sa fie finalizate. Aceasta informatie istorica este consemnata de o pisanie, aflata in biserica, pe fata dinspre altar a usii prin care se intra in naos, unde se spune: "Cu voia Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh, Amin.

Intru Hristos Dumnezeu bine cinstitorul, Io Neagoe Voievod din temelie ridicat-am acest sfant si dumnezeiesc locas al Adormirei Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si am inceput a-l zugravi si nu

l-am sfarsit, ducandu-ma in vesnicul locas. Rog pe acela ce Dumnezeu il va inalta dupa mine, sa-l savarseasca si sa zugraveasca chipul lui unde eu am poruncit. Si eu, intru Hristos Dumnezeu, Io Radu Voievod am savarsit in zilele igumenului chir Gheorghie, in anul 7035 (1526), luna septembrie, 18 zile". Adica, odata urcat pe tron, ginerele voievodului, Radu de la Afumati (1522-1529), a trecut imediat la indeplinirea acestei porunci testamentare, finantand pictarea Manastirii de o echipa de mesteri dintre care a ramas mentionat numele lui “Dobromir zugravul”.

Potrivit unor izvoare istorice, Neagoe Basarab a ridicat Manastirea Curtea de Arges pe fundatiile unui locas mai vechi, care fusese chiar sediul primei Mitropolii a Tarii Romanesti, pe care constructorii au gasit-o “daramata si neintarita”. In forma sa finala, Manastirea - cunoscuta, din 1739, sub numele de “Biserica Episcopala” - devine resedinta Episcopiei Argesului (scaun episcopal intre 1739 si 1748, dar si dupa 1990). Tot aici se afla si paraclisul (capela) cu hramul "Sfanta Mucenita Filofteia" (sarbato-rita pe 7 decembrie), martira de neam valah, sud-dunarean, ocrotitoarea Manastirii prin sfintele ei moaste asezate in Catedrala Episcopala. Manastirea este si locasul de canonizare, la 16 august 1517, a Sfantului Ierarh Nifon (fost Patriarh al Constantinopolului si Mitropolit al Munteniei).

Aici este locul in care au fost asezate moastele sale, in sicriu de argint, placat cu aur, si de pastrare a capului si a mainii drepte ale Sfantului, primite in dar de Neagoe Basarab de la calugarii athoniti, iar din 1949 - trimise ca odoare la Catedrala Mitropolitana Sfantul Dumitru, din Craiova. In pronaosul bisericii se afla mormintele domnitorilor Neagoe Basarab si Radu de la Afumati si ale membrilor familiei regale (regele Carol I, impreuna cu Elisabeta si regele Ferdinand, cu Maria). Tot la Curtea de Arges este pastrata si Evanghelia Invierii din Sambata Mare, scrisa cu litere de aur de Regina Elisabeta.

Adevarata bijuterie arhitectonica, Manastirea Curtea de Arges este una dintre cele mai reprezentative constructii bisericesti ale secolului al XVI-lea, ctitorie care a starnit admiratia calatorilor straini care si-au gasit adapost in chiliile sale. Unul dintre acestia a fost Paul de Alep (1627 - 1669), cleric ortodox melchit, originar din Siria, care l-a insotit - ca arhidiacon si secretar - pe patriarhul Macarie de Antiohia (tatal sau), intr-o calatorie prin Moldova si Tara Romaneasca. In timpul acestei calatorii, Paul de Alep a scris un jurnal foarte important pentru informatiile sale geografice, politice, sociale si culturale, in manuscris existand si o referire la Manastirea Argesului, care era considerata “una dintre minunile lumii”.

Ca orice monument, Biserica Episcopala Curtea de Arges a trebuit sa suporte consecintele trecerii veacurilor, dar si calamitati (printre care si un puternic incendiu), fiind nevoie - periodic - sa fie refacuta si restaurata partial sau chiar intregita ca ansamblu. Forma sa actuala o datoram arhitectului francez Andre Lecomte du Nouy (care a condus lucrarile de restaurare atat la Manastirea Curtea de Arges, cat si la Biserica Trei Ierarhi, din Iasi) si arhitectului roman Nicolae Gabrielescu (inspectorul lucrarilor de restaurare efectuate in a doua jumatate a secolului XIX). Refacerea deplina s-a finalizat in anul 1885, iar la 12 octombrie 1886 a avut loc slujba de sfintire a actualei infatisari.