Noul Testament nu ne spune cât au trăit apostolii şi evangheliştii, nici cum au murit. În Faptele ne este relatată moartea lui Ştefan şi a lui Iacov. Atâta tot. Dar vechii scriitori şi istorici, care în primele veacuri după Hristos s-au apucat să adune şi să aştearnă în scris ce au auzit ei despre aceşti sfinţi, ne spun că aproape toţi au murit moartea de martir.

1. Martirii primului val. Nero(prigoana din patima: a dat foc Romei si i-a acuzat pentru acest lucru pe crestini). În timpul acestui val de prigoană au fost martirizaţi apostolii Petru şi Pavel, Aristarh Macedoneanul, Trofim Efeseanul, un tovarăş al lui Pavel care a rămas bolnav la Milet, iar după aceea a ajuns la Roma, a luat parte la martirajul lui Pavel, fiind denunţat, a fost decapitat şi el; Iosif, numit şi Barsaba, unul din cei doi propuşi de apostoli să înlocuiască pe Iuda; Anania din Damasc, care l-a botezat pe Pavel, a fost martirizat în cetatea sa; Erast, vistiernicul cetăţii Corint, a fost martirizat la Filipi; şi atâţia alţii pe care îi vom cunoaşte doar în ziua judecăţii. Ei au suferit moartea pe rug, decapitaţi sau sfâşiaţi de fiare sălbatice în arene, din porunca împăratului Nero.

2. Martirii celui de al II-lea val. Anul 85. Domitian(prigoana din patima- a persecutat nu numai pe creştini, ci şi pe alţi cetăţeni ai Romei). Torturile care se aplicau, erau variate: biciuirea, desfacerea încheieturilor, arderea, uciderea cu pietre, spânzurarea şi aruncarea la fiare. Unii erau trântiţi din locuri înalte să cadă în cap, iar alţii erau aruncaţi în coarnele taurilor sălbatici. După ce mureau în aceste cruzimi, nu se îngăduia cunoscuţilor sau familiei nici măcar să-i înmormânteze. Iată câţiva care au murit în timpul acestei persecuţii:
Dionisie Areopagitul. Dionisie a fost la Atena când apostolul Pavel a predicat în Areopag. Cu acea ocazie el s-a convertit. După ce s-a convertit prin Evanghelia predicată de Pavel, el s-a schimbat dintr-un mândru senator, într-un umil slujitor al lui Cristos. Chiar şi în timp ce trăia în întunericul idolatriei, el a căutat să fie drept cu toţi oamenii; iar acum după convertire, sfinţenia şi puritatea manierelor alese ce le avea, l-au recomandat creştinilor să-l aleagă ca prezbiter al bisericii din Atena. El şi-a împlinit slujba aceasta până în al doilea an al persecuţiei lui Domiţian. Cineva l-a denunţat atunci şi curând a primit coroana de martir, tăindu-i-se capul cu sabia.
Tot sub împăratul Domiţian a fost martirizat şi Simion, păstorul bisericii din Ierusalim. El a fost răstignit pe cruce. La fel Flavia, fiica unui senator roman, a fost exilată în Pont. Nicomede a fost un creştin care s-a distins la Roma, făcând mari eforturi spre a servi pe cei întristaţi. El a ajutat şi mângâiat pe cei săraci, a vizitat pe cei închişi, a întărit pe cei şovăielnici şi a susţinut pe cei credincioşi. Pentru aceasta, el a fost denunţat ca creştin, şi fiind condamnat, a fost biciuit până ce a murit. De asemenea Protasius şi Gervasius au fost martirizaţi la Milano.
Cam în această vreme, la Efes, Timotei a fost prins de mulţimea ce mergea într-o procesiune idolatră şi l-au bătut cu nuiele până l-au zdrobit de tot. La două zile după aceasta, el moare din pricina vânătăilor.

3. Martirii celui de al III-lea val. Anul 108. Traian - prigoana din premeditare: „Creştinii să nu mai fie urmăriţi şi nici să nu se ia de bază denunţurile anonime. Dar când sunt învinuiţi de o persoană responsabilă şi sunt aduşi în faţa magistraţilor, să fie pedepsiţi”.
Dintre martiri au fost: Foca, un prezbiter din Pont, Ignaţiu, prezbiterul bisericii din Antiohia, Alexandru, păstorul bisericii din Roma.

4. Martirii celui de al IV-lea val. Anul 163. In timpul lui Marc Aureliu se cunoaste una din cele mai crancene persecutii. Nu este sigur dacă el a dat poruncă să fie prigoniţi creştinii şi nici dacă a tolerat aşa ceva. Persecuţia a fost însă deosebit de grea în Asia şi în Galia. Martiri mai de seamă în această perioadă au fost: Policarp de Smirna, Iustin Martirul şi Blandina.

5. Martirii celui de al V-lea val. Anul 200. Imparatul Sever este tratat de un medic crestin, iar fiul sau Caracula va avea o doica crestina. Insa dupa o vreme persecutiile au inceput din nou si chiar şi trupurile moarte ale creştinilor erau dezgropate şi supuse insultelor şi batjocurii. Printre martiri: Irineu, prezbiterul bisericii din Lion, Leonida, tatăl vestitului scriitor bisericesc Origen.
După anul 200 persecuţiile au fost deosebit de crunte în părţile Africii de Nord.

6. Martirii celui de al VI-lea val. Anul 235. Împăratul Maximinus, după ce a ajuns pe tron, a pornit o mare persecuţie împotriva creştinilor, poruncind să fie vânaţi şi omorâţi.
In anul 249 d.Cr., cu ceva înainte de edictul lui Decius, o violentă persecuţie a izbucnit la Alexandria.

7. Martirii celui de al VII-lea val. Anul 249. În timpul domniei lui Decius, o persecuţie înspăimântătoare a fost pornită împotriva creştinilor. Ea a fost generală, întrucât creştinii s-au înmulţit nespus, iar templele păgâne au rămas goale. Decius a dat un edict care ordona dezlănţuirea prigoanei contra creştinilor din întreg imperiul roman. Apar astfel lepadari de credinta. Unii creştini insa au fost gata, ca Ciprian şi Dionisos de Alexandria, să părăsească toate pentru Isus Cristos şi să se condamne singuri la exil, retrăgându-se în pustiuri sau în peşteri. Alţii, în mare număr, au fost aruncaţi în închisori întunecoase, unde au îndurat toate caznele. Martiri din acea vreme au fost si: episcopul Romei, Fabianus, sase tineri catehezi si Babilas, conducatorul bisericii din Antiohia. Alexandru, episcopul bisericii din Ierusalim, a fost arestat şi aruncat în închisoare, unde a şi murit, probabil în urma schingiuirilor la care a fost supus.
Nascut in 185, Origen este martirul nemartirizat. I s-a incredintat la 18 ani scoala catehetica din Alexandria. Dupa o vreme datorita atitudinilor paganilor la adresa lui, in Alexandria, pleaca in Cezarea Palestinei, unde convertindu-l pe bogatasul Ambrozie va avea in slujba lui sapte scribi si cativa copisti. In 235, împăratul Maximin Tracul a dezlănţuit prigoana împotriva creştinilor, îndeosebi a conducătorilor creştini. Va fi prizonier pe vremea lui Decius, insa va fi eliberat de imparatul Gaius.

8. Martirii celui de al VIII-lea val. Anul 257. Impăratul Valerian, a domnit în linişte şi a tratat bine pe creştini, timp de patru ani. Cu timpul însă un magician egiptean numit Macrianus a câştigat o mare influenţă asupra împăratului şi l-a determinat să persecute pe creştini. Au fost întocmite legi în sensul acesta şi prigoana a durat trei ani şi şase luni. Suferinţele au fost grele şi variate.

9. Martirii celui de al IX-lea val. Anul 270. Lucius Domitius Aurelian a fost împărat roman între anii 270-275. El a urmărit să-şi întărească autoritatea imperială, proclamându-se oficial „dominus et deus", adică Domn şi Dumnezeu. Aceasta a declanşat un nou val de persecuţie împotriva creştinilor. Declarându-se Dumnezeu, pretindea închinarea tuturor, iar creştinii refuzând aceasta, au fost supuşi bătăilor, schingiuirilor şi morţii de martir. Din fericire, prigoana aceasta nu a durat prea mult, căci împăratul a fost ucis de proprii săi ostaşi la Bizanţ.
Prigoana aceasta, propriu zis nu a fost oficială, căci nu exista nici un decret dat împotriva creştinilor de către Aurelian. Unii istorici spun că decretul ar fi fost pregătit şi că urma să-l semneze, dar fiind ucis, a rămas nesemnat. Toate persecuţiile din timpul domniei sale, au fost determinate de faptul că el s-a proclamat zeu şi creştinii nu voiau să i se închine, nici să jertfească în cinstea sa.
Printre cei ce au primit cununa de martir în vremea aceasta a fost Felix, episcopul Romei. El a căutat să întărească în credinţă pe ceilalţi creştini şi, cum era natural, îi îndemna să se închine numai viului Dumnezeu şi nu împăratului. El a fost adus înaintea împăratului, care l-a condamnat la moarte prin decapitare.
Agapetus a fost un tânăr roman, credincios. El a avut o inimă miloasă şi plină de dragoste pentru cei săraci. Spre a-i ajuta, el şi-a vândut averea ce o avea de la părinţi şi banii i-a împărţit celor nevoiaşi. Cineva l-a denunţat că e creştin şi că nu se închină împăratului. Atunci l-au arestat şi l-au dus la Praeneste, nu departe de Roma, l-au supus torturilor şi în cele din urmă l-au decapitat.
În anul 284, a ajuns împărat Diocleţian. El nu a dat imediat decrete imperiale de prigoană până în anul 303, când s-a pornit cel de-al zecelea val. Totuşi, o seamă de creştini au fost martirizaţi fără edicte mai ales după numirea lui Maximilian ca regent în partea de vest a imperiului.

10. Martirii celui de al X-lea val. Anul 303.
În anul 304, împăratul Diocleţian s-a îmbolnăvit, dar persecuţia a fost dusă înainte de Galerius, precum şi de guvernatorii provinciilor. Mai ales unii au arătat un deosebit zel întru a prigoni pe creştini.