Despre Sfanta CRUCE
» Despre frumoasa noastra Cruce
Inapoi la Pagina de Discutii
|
FRUMOASA NOASTRĂ CRUCe
Fraţii noştri nu trebuie să plângă niciodată din durere, ci numai din iubire. Nici în viaţă, nici în moarte, cei uniţi de Dumnezeu prin iubire nu trebuie să se mai despartă niciodată. Săbiile şi scuturile lor să lupte alături. Mâinile lor să lucreze şi să se roage împreună. Capetele lor să odihnească, în clipele cele mai neuitate, unul pe umărul celuilalt. Paşii lor să meargă alături pe orice drum şi pe orice vreme. Pâinea să şi-o frângă împreună. Apa să şi-o bea din acelaşi vas. Durerea să şi-o împartă frăţeşte, ca pe pâinea lor. Bucuria să şi-o simtă la fel Iar crucile lor să aibă acelaşi acoperiş. Pentru ca învierea lor să fie în aceeaşi clipită. Iar veşnicia lor, îmbrăţişată. Nimic mai fericit decât soarele dintre sufletele lor înfrăţite şi nimic mai nefericit decât gheaţa lor. Nimic mai dulce decât întâlnirile celor dragi şi nimic mai amar decât despărţirea lor. Doamne, cine mi-ar putea fi mai aproape decât soţul meu, cine mai bun decât fratele meu, cine mai drag ca prietenul meu? Cine, dacă nu singur Tu, Care îmi eşti toate acestea? Lângă Tine eu să nu plâng niciodată, decât de fericire. Şi Tu lângă mine, la fel. Lângă Tine eu să nu tremur niciodată, decât din dragoste. Şi Tu lângă mine, la fel. Lângă Tine să nu mi se aplece ochii mei niciodată, decât de prea multă lumină. Şi ochii Tăi lângă mine, tot aşa. Ţie să nu-mi fie greu a-ţi spune niciodată, dcât cât te iubesc de mult. Pentru Tine să nu am niciodată nimic ascuns, decât bucuriile pe care vreau să Ţi le fac pe neaşteptate. O,Iisuse, Preaiubitule drag, ce uşoară îmi este crucea pe care noi împreună o purtăm! Ce dulce îmi este jugul alături de Tine! Şi ce fericită sarcina Ta asupra inimiii mele! La sânul Tău odihna mea este plină de linişte şi siguranţă, iar munca mea este numai cântec şi spor. Când Tu eşti lângă mine, tot pe ce pun mâinile îmi înfloreşte şi îmi luminează. Când simt asupra mea privirile Tale, toată fiinţa mea îmi pare învăluită în raze şi cântec. Când Te ştiu aproape de mine, duhul îmi arde, ochii îmi strălucesc, picioarele îmi aleargă, mâinile îmi zboară. Preaiubitule drag, câte aş dori să-Ţi spun acum, când nu pot decât să tac, adorându-Ţi în lacrimi dragostea şi slava Ta, amândouă la fel de mari, Iisuse!... |
|
Din cuvantul Mitropolitului Filaret , in Vinerea Mare 1816:
"Unde sa fugim de pe pamantul ce se clatina? Unde vom scapa de sub cerul amenintator? Priviti mai cu luare-aminte spre Golgota : si acolo unde se vede impreunarea tuturor grozaviilor veti afla scapare. ... Asadar, sa statornicim in inimile noastre acest adevar ciudat si infricosat pentru lume, dar imbucurator pentru credinciosi : ca in intreaga lume nimic nu e mai neclintit decat crucea si mai ocolit de primejdie decat cel rastignit . Spaimele Golgotei au fost risipite in lume tocmai pentru ca noi , nevazand nicaieri loc lipsit de primejdie, sa fugim drept la Golgota , si sa cadem la picioarele ei , si sa ne ascundem in ranile , si sa ne cufundam in patimile Mantuitorului Rastignit." |
|
Fiecare dintre noi are de purtat propriile sale cruci: crucea casniciei, crucea serviciului, crucea bolilor, s.a, ele impreuna formeaza crucea spirituala care ne-a dat-o Dumnezeu sa o purtam fiecare dintre noi. Sa o purtam ca El! Cu smerenie in bucurii, cu rugaciune in suferinte, multumind pentru toate, primindu-le pe toate ca din mana Lui. Si acestea singuri nu le-am putea face fara El, fara prezenta Lui in viata noastra, prin nesfarsita chemare a Sfant numelui Sau cu rugaciunea lui Iisus.
|
|
Crucea pe care a fost råstignit Iisus a avut o istorie tulburatå. Dupå moartea Sa şi
dupå pogorîrea de pe cruce, a urmat Invierea Lui, înålţare la cer şi trimiterea Sfântului Duh, care i-a împins pe Apostoli la propoveduirea în toatå lumea. Evreii au îngropat crucile pe care Iisus şi cei doi tâlhari fuseserå råstigniţi, crezând cå Galileanul acela råstignit va fi uitat. Cele trei cruci au zåcut în påmântul Golgotei, peste care s’au aruncat gunoaiele oraşului Ierusalim, vreme de circa trei sute de ani. Intre timp, soarta creştinilor se schimbase: Lumea imperiului roman începuse så recunoascå în Galilean pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mesia pe care Iudeii Îl råstigniserå. Creştinismul cucerise lumea; Constantin cel Mare acordase noii religii aceleaşi drepturi ca si religiei pågân care începea så moarå. Sfânta Elena, mama împåratului, a primit dreptul de la fiul ei så meargå la Ierusalim şi så înceapå såpåturile pentru a descoperi pe Golgota cruce lui Iisus. Intr’adevår, cele trei cruci au fost descoperite într’o fostå cisternå de apå, unde aproape se petrificaserå, dar dificultatea era så afle care era crucea adevåratå. Plåcuţa de lemn pe care era scris Iisus Nazarineanul Impåratul Iudeilor zåcea amestecatå printre gunoaiele care acoperiserå groapa. Impåråteasa s’a rugat înpreunå cu creştinii din Ierusalim şi Dumnezeu s’a îndurat de rugåciunea lor: El le-a pus în inimå gândul så punå pe rând crucile peste un mort pe care îl duceau så-l îngroape. Când au pus crucea lui Iisus peste mort, acesta a înviat, a rostit câteva cuvinte şi a adormit din nou. Vestea descoperirii Sfintei Cruci a umplut lumea de bucurie. Mii şi mii de pelerini au început så vinå şi så venereze Sfânta Cruce. Ea a fost luatå de Perşi, în urma unui råzboi cu Bizanţul, dar a fost råscumpåratå cu preţ mare. Inainte de cåderea Bizanţului sub asaltul Turcilor, Patriarhul împreunå cu împåratul au hotårît så desfacå sfânta cruce în bucåţi şi s’o trimitå pe ascuns, marilor biserici din din Europa, spre a o salva. Astfel Sf. Cruce a fost fåcutå bucåţele şi trimiså marilor Ierarhi care, la rândul lor, au împårţit-o altor ierarhi în subordine. Crucea mai tråieşte şi aståzi sub forma de mici bucåţele råspândite în toatå lumea. Dar sfânta cruce tråieşte întreagå în inimile noastrå, ale adevåraţilor creştin, care o veneråm prin rugåciunile noastre, prin facerea semnului crucii când ne închinåm, prin acatistele dedicate ei şi prin actele solemne de venerare din Joia Mare a råstignirii lui Iisus când o scoatem în mijlocul bisericii şi de 14 Septembrie, când pråznuim Inålţarea Sfintei Cruci, patroana Bisericii noastre, când crucea este puså pe un taler pe flori şi scoaså de preot în mijlocul Bisericii. Aici preotul rosteşte nişte ectenii speciale iar strana rosteşte “Doamne, miluieşte” în patru serii de câte o sutå, în timp ce preotul se apleacå pânå la påmânt în timpul rostirii fiecårei sute de “Doamne, miluieşte”, dupå care crucea este puså pe analog şi toţi creştinii vin så facå metanii şi s’o sårute spre venerare, în timp ce obştea cântå: “Crucii Tale ne închinåm, Ståpâne şi sfântå Invierea Ta o låudåm şi o mårim.” Amin |
|
|