Parintele Arsenie Boca
» Vizită la Mănăstirea Prislop
Inapoi la Pagina de Discutii
|
Am avut posibilitatea ca in primăvară să vizitez mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop. Îmi doream cu ardoare să o fac de mult timp, dar nu mă încumetam să merg singură şi nu mi s-a ivit ocazia altădată. Într-o zi destul de mohorâtă, cu ploaie măruntă şi rece am plecat spre Prislop, cu fiul meu, cu nora mea şi cuscrul meu. Am ajuns după ceva vreme de mers, căci veneam tocmai de la Bucureşti. Am crezut că intru în altă lume, m-au frapat liniştea, pacea, mersul măicuţelor prin curte,brazii... parcă eram ajunsă în rai.
Ne-am rugat puţin în biserică, am aprins câteva lumânări, dar doream să ajung la mormântul părintelui. Am intrat pe cărarea care duce spre acest loc şi am văzut întâi mormintele măicuţelor trecute la cele veşnice....Doamne, aşa nişte morminte frumoase...pline de floarea miresei şi garofiţe roşii... nu credeam vreodată că mă poate impresiona aşa de mult un cimitir. Dar surpriza mare a venit când am văzut mormântul părintelui..era o mare de flori, dar toate aşezate aşa de frumos şi simetric...ploua...şi totul era acoperit cu o copertină de plastic...iar lume, ce să mai spun...erau mulţi oameni ca noi care ignorau ploaia şi frigul şi care îşi aşteptau în linişte rândul la rugăciunea din faţa crucii. Aş fi vrut din tot sufletul să imortalizez acel loc pentru vecie, să-l privesc atunci când simt nevoia să retrăiesc acele momente..dar era afiş în legătură cu acest lucru : este interzisă fotografierea şi filmarea. M-am conformat cu durere şi cu strângere de inimă. Mi-a venit rândul la rugăciune, am atins cu sfială crucea, gândindu-mă cu spaimă la ce mi-ar fi spus părintele dacă ar fi trăit, la cum m-ar fi certat pentru toate păcatele pe care le-am săvârşit....Doamne, nu am mai trăit aşa un sentiment de vinovăţie de mult. Nu pot descrie în cuvinte ce stare am avut...a fost ceva amestecat, bucurie, teamă, uşurătate, linişte, împăcare, toate la un loc, una peste alta. Am plecat de acolo cu trupul, dar cu gândul...am mai zăbovit. Şi mi-am propus sa mai revin. Dumnezeu a fost bun cu mine, şi astă vară, mi-am luat cea mai bună prietenă şi am revenit. Eram în maşină doar noi două, pe un drum superb, dar greu pentru că era prin defileu, cu asfalt stricat. Tot timpul m-am rugat părintelui să mă ajute să ajung cu bine, şi am ajuns. Prietena mea a făcut poze pe drum şi când le-am pus pe calculator, în pădure, vedeam ceva galben, ca o pată care ne-a însoţit din loc în loc. Am rămas surprinsă, nu putea fi o reflectare a unei lumini, că era ziua în amiaza mare. Şi nu apătea în toate pozele, ci numai în unele. Eu cred că părintele m-a vegheat şi m-a ajutat să ajung cu bine la el. Pe drumul de întoarcere, nu s-a mai văzut nimic...este un mister. Mâine, pe 28 este ziua în care părintele a plecat de la noi. Cred că multă lume este la Prislop. Eu nu pot merge, dar voi aprinde la biserică o lumânare şi mă voi gândi la el. Dumnezeu să-l odihnească. |
|
|