Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 09:46 pe 13.03.2010
Despre moarte
Duminica a VII-a după Înălţarea Sfintei Cruci (a XXIV-a după Rusalii)

Nu mai supara pe Invatatorul, fiica ta, a murit! (Luca VIII, 49)

Frati crestini,
Nimic nu este mai dureros in lumea aceasta, decat sa vezi plangerea parintilor pentru unicul copil pe care il rapeste moartea din fata ochilor lor. Se risipesc intr-o clipa toate sperantele si toate ostenelile lor, singura lor nadejde la batranete si bucuria dragostei lor din tinerete.

In aceasta primejdie se afla casa fruntasului sinagogii din Ierusalim de care ne vorbi Sfanta Evanghelie de astazi, caci el avea o singura fiica de 12 ani, pe care moartea i-o rapise fara veste. Despre aceasta moarte grabnica si nemiloasa doresc sa vorbim astazi.

Fratilor si surorilor, noi suntem in lumea aceasta vremelnica ca intr-o vale a plangerii fiindca in toate zilele vedem cum nemiloasa moarte, scurteaza firul vietii la tineri si batrani, barbati, femei si copii, necautand la fata nimanui. Nimic nu vedem mai des decat moartea si totusi nimic nu credem mai cu anevoie decat moartea.

Recunoastem ca suntem muritori, dar traim in asa fel ca si cum am fi nemuritori si ne inselam amarnic, caci traind si murind in pacate, ne alegem cu o paguba indoita: pierdem nadejdea si nu mai castigam nici mantuirea. Daca nu crezi cand vezi frumusetea in mormant si nici atunci cand calci peste multimea mormintelor, apoi sa stii ca ai cu adevarat inima impietrita si nu vrei sa crezi pe Dumnezeu care spune ca tu omule cu moarte vei muri. Iata, crezi amagirea diavolului care-ti sopteste in fiecare clipa ca nu vei muri.

Dragostea cea mare pentru viata ne face sa nu ne mai amintim de moarte, dar veniti sa vedem in cimitir mormintele pline de intuneric, oseminte de oameni in tarana cu miros greu si intelegeti caci cu adevarat exista moarte si cum se vestejeste floarea, asa se va vesteji si floarea vietii noastre trecatoare.

Cand a zidit Dumnezeu pe Adam si Eva si i-a asezat in gradina Raiului, le-a dat voie sa manance din toti pomii, numai din pomul cunostintei binelui si al raului sa nu manance, caci in clipa cand vor manca, vor muri. Iata ca Dumnezeu de la inceput i-a amenintat pe cei dintai oameni cu moartea, dar ei nu au crezut ci au ascultat pe diavolul, care i-a mintit spunandu-le ca nu vor muri. Au mancat din pom si astfel a intrat moartea in lume.

Mare lucru este acesta fratilor, Dumnezeu le spune ca vor muri si nu cred, iar diavolul le spune ca nu vor muri si cred. Deci, moartea este in fata ochilor lor si nu le este frica. Nu este aceasta oare o amagire diavoleasca? O amagire care a cauzat cea mai groaznica prabusire, caci din cauza acestei rataciri a mintii lor au pierdut nemurirea si raiul, au pierdut gratia divina si gloria lui Dumnezeu.

Asa i-a amagit vicleanul diavol pe toti fiii si urmasii lui Adam din toate veacurile, facandu-i sa mearga din rau in mai rau. Daca n-ar fi lasat Dumnezeu moartea ca sa le predice din cand in cand si sa ia pe cate unul dintre ei ducandu-l in fundul unei gropi din marginea satului, ar ajunge oamenii sa se manance unii pe altii, sa se rupa intre ei, din cauza lacomiei si nesaturarii de placeri.

Dar iata ca Dumnezeu care stie toate si a stiut si ce va fi omul in stare sa faca din impietrirea inimii lui, a randuit de la inceput pe cel mai puternic predicator ca sa vorbeasca lumii, sa vorbeasca omului, sa-l urmareasca si sa-l ameninte. Acest predicator este “Moartea”. Ea nu tine seama de nimic si de nimeni, nici de imparat nici de viteaz, nici de batran si nici de copil, nici de bogat si nici de sarac, caci toti si toate cad prada mortii pe nesimtite. Cand nu se gandeste omul, acest predicator infricosat si puternic vine peste el, caci domneste peste lumea intreaga.

Moartea isi are locul in toata lumea si vorbeste tuturor popoarelor in orice limba de pe fata pamantului. Vorbeste saracilor si bogatilor, invatatilor si neinvatatilor si vorbeste cu atata putere ca face pe toata lumea sa planga. Nu este inima care sa nu se fi miscat, sau ochi care sa nu fi varsat lacrimi in fata acestui predicator care este moartea. Acest predicator incapatanat nu vrea sa tina seama de nimic, ci navaleste cu predica lui acolo unde nu este poftit si asteptat si rastoarna planurile oamenilor, pandind pe la toate usile si ferestrele.

Moartea are o cheie cu care poate descuia orice casa, orice palat si orice ascunzis. Nu este pe fata pamantului vreo incapere in care sa nu poata intra. Veniti sa vedeti casa cea linistita unde se gasea un singur fiu. Cate planuri frumoase nu aveau parintii pentru el! Alergau din zi pana in noapte ca sa-l faca fericit si-l indemnau la invatatura, vazand in el copilul de nadejde al batranetilor lor. Cate ganduri frumoase de viitor aveau parintii pentru baiatul lor de 15 ani si ce multumiti ar fi fost sa-l vada in viata aceasta cat mai fericit. Dar, intr-o zi moartea deschide usa unde se afla tanarul si-i rapeste sufletul, lasandu-i trupul rece ca sa fie carat la cimitir, unde moartea isi are vistieria. Iata ce repede moartea a risipit planurile parintilor si fericirea casei.

Veniti sa vedeti in alt loc o masina ce s-a izbit de un stalp de beton, unde s-a zdrobit intreaga familie, parintii si cei trei copii. Moartea le-a iesit inainte si s-au spulberat toate nazuintele si bucuriile lor. Cine stie cat a trebuit sa munceasca, sa economiseasca ca sa poata cumpara acea masina, sau cine stie cat a trebuit sa insele si sa minta, sa injure si sa fure pe Dumnezeu si pe oameni ca sa aiba acea masina.

Veniti sa vedeti in casa lui Iair din Evanghelia de astazi, ce plangere si bocete, ce multime de popor s-a adunat in jurul copilei de 12 ani care a murit.

Stim cu totii ca de moarte nu va scapa nimeni, dar foarte mult conteaza cat de pregatiti ne va afla moartea si unde ne va apuca. Spun aceasta deoarece una este sa mori in biserica si alta e sa mori la teatru. Asa s-a intamplat intr-un oras din Franta, intr-o sala de teatru. Era in ziua de 24 martie, in postul Pastelui si avea loc o reprezentatie stralucita. Se adunara 1500 de suflete. Cladirea avea usi inguste, iar cand se ridica cortina, izbucni un incendiu si aprinse intr-o clipa toata scena.

Toata lumea striga si din toate colturile salii, se auzira explozii. Lemnaria trosnea sub flacarile focului, iar artistii umblau buimaciti prin fum, cuprinsi de mare spaima. Pierduti si nebuni cautau cu totii prin flacari vreo usa de scapare. Publicul se napusti pe scarile intortochiate, dar multi inabusiti de fum cazura pe jos. Femeile si copiii erau calcati in picioare. Se auzeau tipete de spaima si deznadejde de la cei ce se luptau sa-si scape viata din ghearele mortii. Tarziu, cand pompierii au putut strabate in interior, s-au ingrozit de ce au vazut. Un morman intreg de oameni fumegand, negri si hidosi. Pe scarile inguste atarnau unii de altii, barbati, femei si copii. Ce scena sfasietoare si groaznica avu loc in cateva minute!

La ora 3 dimineata, cadavrele au fost duse la o sfanta biserica. Pe chipurile lor se putea citi moartea groaznica de care au avut parte. Oare acesti nenorociti erau pregatiti de moarte? Vai, nu la teatru se pregateste cineva de moarte. Daca aceste victime carbonizate ar fi stiut ce soarta ii asteapta acolo, ar fi renuntat la orice placere. Dar iata cum se inseala biata lume, pierzandu-se in astfel de locuri pustii.

De asemenea la cutremur cati n-au suferit spaima grozava inghesuindu-se pe scarile de la blocuri. Unii s-au aruncat de la etaj, iar altii au fost ingropati de vii intre daramaturi, unde au stat cateva zile pana au fost scosi de acolo. Ce frica au putut suferi acestia! Si cu toate acestea la putin timp au uitat de moarte si de suflet, iar cand va veni pentru ultima data sa-i ia moartea, ii va gasi tot nepregatiti, tot in pofte si pacate, nespovediti si neimpartasiti. Iata pericolul cel mare care pandeste pe toata lumea.

Dar si moartea este deosebita in lucrarea ei de la caz la caz. Grozava este moartea vrajitoarelor. Cumplita este moartea femeilor ce mor in avort. Inspaimantatoare este moartea zgarcitilor, lacomilor, desfranatilor si betivilor. Una este sa mori pentru dreptate si adevar si alta este sa mori pentru minciuna, vicii si pacate. Moartea nu se fereste. Ea da buzna si in locurile unde se fac chefuri, schimband dintr-o data petrecerea intr-o predica infricosata caci ajung din bataie la cutite si din ras pornesc in hohot de plans si astfel ii aduna moartea la cimitir.

Acolo fiecare ridicatura de pamant slujeste de amvon pentru moarte si acolo vorbeste ea cu multa indrazneala, caci se strang mereu tot mai multi ascultatori. Moartea le predica de pe marginea gropii despre desertaciunea acestei lumi si despre nesiguranta acestei vieti trecatoare. Nimeni nu poate scapa de predicile mortii si nimeni n-o poate alunga. Poti sa razi de predica ei, sa iei in ras invataturile si chemarile ei; poti sa fugi de biserica si de Cuvantul lui Dumnezeu, poti sa rupi in mania ta Biblia, care este Cartea Sfanta, dar acest predicator incapatanat – moartea – ramane tot biruitor si ca maine ea stie ca va vorbi si de pe marginea mormantului tau.

Ce predici puternice spune moartea! Cand moare un bogat, un nesatul de averi, ea se suie pe hambarele si casa lui si striga cu glas tare: “Ia uitati-va si priviti pe cel ce nu se mai satura de averi! Iata, cum le lasa pe toate si pleaca din lume gol si sarac de fapte bune”. Cand moare cineva care si-a cheltuit viata in desfatari lumesti, moartea merge cu el la groapa si striga de rasuna toate ulitele: “Iata cum se sfarsesc placerile si poftele lumesti! Veniti cu totii si vedeti pe cel ce si-a cheltuit viata in zadar”. Cand moare betivul cazut in sant, otravit si nebun de alcool, moartea striga de rasuna satele: “Iata ce face betia! Iata-l pe cel ce-si chinuia sotia si copiii, ca s-a sfarsit pentru totdeauna!”

O, ce inselatoare este lumea aceasta fratilor si cum ne mai pierdem timpul pentru lucruri de nimic. Cati nu sunt care colinda tot pamantul, se duc prin tari straine, vin incarcati cu de toate, se imbogatesc, dar intr-o buna zi cad jos si se termina cu viata si cu toate cele stranse pe pamant. Erau atat de fericiti si nu se gandeau la nimic altceva si iata in cateva clipe li s-au spulberat toate bucuriile pamantesti, caci moartea pune capat la toate acestea. Asa de repede trece timpul incat nu ne dam seama!

Se pastreaza din traditie si se spune ca pe cand Domnul Hristos calatorea cu ucenicii Sai, a gasit pe un camp capatana stramosului Adam, care murise cu vreo 5000 de ani inainte. Apropiindu-se Domnul o atinse usor cu toiagul si o intreba: “Cum ti s-a parut Adame viata acestei lumi?” Capatana a zis: “Asa de scurta ca si cum am intrat pe o usa si am iesit pe cealalta slavite Doamne”. Iar intreba Domnul Hristos: “Dar paharul mortii, cum ti s-a parut Adame?” Capatana raspunse iarasi: “O, mi s-a parut asa de amar Doamne, ca nici pana azi nu mi-a iesit amaraciunea din oasele gurii mele”.

Grozav lucru si grozava este clipa iesirii sufletului. Vai, cata lupta are sufletul cand se desparte de trup! Vai, cat lacrimeaza atunci si nu are cine sa-i ajute! Catre ingeri isi ridica ochii, catre oameni se uita, dar nimeni nu-l poate ajuta. Grozav este ceasul mortii fratilor. In psalmii lui David citim: “Cumplita este moartea pacatosului si scumpa este inaintea Domnului moartea cuviosului Lui”. De aceea nu mor toti oamenii in acelasi chip. Avem marturii din sfintele carti bisericesti si din cele ce am vazut cu ochii nostri in lume.

Multi au avut o moarte frumoasa si s-au dus cu sufletul in iad, iar altii desi au avut o moarte grea si s-a descoperit unora ca sunt la bine. Cine a luat parte la moartea unui copil, a observat cat de greu ii iese sufletul. Se intampla aceasta si la moartea unora care au fost credinciosi si au facut fapte bune. Cum se explica deosebirea aceasta?

Dupa cuvantul de lamurire al sfintilor parinti si dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel ca plata pacatului este moartea, s-ar putea ca acestia sa-si fi ispasit prin acele suferinte grele unele pacate facute din nestiinta, sau spovedite si cu canonul neimplinit de la duhovnic. In ce priveste copiii care mor greu, aceasta se intampla din cauza pacatelor parintilor, care i-au zamislit in zile oprite, in sarbatori si in posturi, sau inainte de cununia religioasa, in desfranare.

Cel ce se tine mereu de sirul pacatelor si poftelor, va muri cu o moarte infricosata. Satana isi repeta viclesugul si cu noi, dar in alt chip. El nu ne mai spune ca nu vom muri, pentru ca i-am arata imediat ca toti oamenii mor. Dar el ne atrage altfel in cursa si ne face sa nu luam nici o masura in vederea sfarsitului vietii noastre. Asa ne sopteste el cu viclesug: “Nu vei muri curand, nu vei muri azi, nici maine, nici la anul, nici dupa 10 ani, ci la adanci batraneti, asa ca mai ai de trait”.

Astfel ispititorul reuseste sa ne incante, zicandu-ne ca suntem tineri si ca nu-i nici o graba acum ca sa ne pregatim si sa ne indreptam. Noi ne incredem in el si in aceasta nenorocita incredere nu facem nimic. Traim linistiti, mereu pacatosi, mereu neindreptati, ba mai mult, nu numai ca nu ne gandim la moarte, dar ne suparam cand cineva ne vorbeste de ea. Nu suferim acest gand nici cand suntem cu un picior in groapa.

Cand esti pe patul suferintei, tocmai atunci si cei din jur sunt fatarnici ca si cum s-ar fi inteles cu diavolul sa te piarda. Esti pe patul de moarte, starea e destul de grava, totul merge rau, iar prietenii si cei din casa spun: “Merge bine, esti tare, ai sa scapi, iata doctorii fac minuni”. Cu mare greutate se trimite dupa preot, iar de “sfantul maslu” nici nu se pune vorba, desi aceasta sfanta taina pe multi i-a sculat de pe patul mortii si i-a facut sanatosi. Dar multi nu vor sa auda de el, caci le-a intrat in cap ca taina sfantului maslu odata savarsita cuiva, acesta moare.

Iata ce viclean e diavolul frati crestini. Chiar si atunci cand este chemat preotul cei din casa si vecinii te indemna sa n-ai nici o frica, sa nu te pregatesti ca nu-i nici o primejdie. Astfel moartea e in odaie, ascunsa in mii de chipuri si totusi motivul de indreptare este indepartat. Daca aceasta este greseala, sa vedem acum care este mijlocul de indreptare.

Cel dintai mijloc si cel de pe urma este cuprins intr-un singur cuvant iubitilor: “Privegheati ca nu stiti ziua si nici ceasul”, a spus Domnul Hristos. In aceasta scurta porunca a Mantuitorului se rezuma intreaga intelepciune crestina, mantuirea sufletului. Oricine am fi si oricat de invatati, noi nu vom putea sti timpul, locul sau felul mortii noastre niciodata. Noi nu stim daca vom muri usor, in mai multe zile sau pe neasteptate. De aceea trebuie priveghere, adica sa veghem in orice clipa asupra vietii noastre si sa fim pregatiti ca cele cinci fecioare intelepte.

Sa avem toata noaptea candelele aprinse cu untdelemnul faptelor bune adica cu o viata cat mai curata, traita in biserica, in rugaciuni si in sfintenie. Sa nu fim ca fecioarele cele nebune care nu s-au ingrijit si au pierdut dreptul de a intra cu Mirele la desfatarea nuntii.

Cea mai mare orbire a lumii este ca nu se pregateste pentru ceasul mortii. La toate se gandeste omul, de toate are grija. Se intereseaza de tot ce priveste viitorul lui, de avere, de mostenire, de planuri, de fel de fel de afaceri, de insuratul si maritatul copiilor, al nepotilor, al nepoatelor si chiar al vecinilor. Multi batrani au focul acesta, ca nu li se casatoresc copiii. Ce pericol mare! Ei nu vad insa pericolul din sufletul lor, cum il pierd. Ei lasa astfel singura fapta importanta a acestei vieti, la voia intamplarii.

Oare ce inseamna priveghere? Sa amani indreptarea pentru vremea batranetii? Sa tii ura impotriva dusmanului? Sa stai in bratele desfranarii? Sa nu te spovedesti cu anii? Aceasta inseamna pregatire si veghere? Sa nu fim copii la minte. Sa nu credem ca Dumnezeu este numai milostiv si ca ne iarta! Pentru a muri crestineste, nu inseamna sa gandesti la moarte abia atunci cand ea bate la usa. Trebuie sa te gandesti mult si sa te pregatesti mai dinainte.

Cati sunt acum in iad care plang si se chinuiesc fiindca n-au vegheat si si-au pierdut vremea pe aici cu nepotii si nepoatele, cu rudele si cu petrecerile, in loc sa vina la biserica. Ce n-ar da acum sa se poata intoarce, sa se poata indrepta, sa se poata spovedi si impartasi. Nu le-ar mai trebui nimic din lumea aceasta. N-ar mai socoti nimic placerile si inselaciunile lumii acesteia.

Dar ca si fecioarele cele nebune, multe suflete si-au pierdut timpul. Multi crestini cad in greseala acestor fecioare care au amanat sa-si cumpere untdelemn pentru candelele lor, iar atunci cand s-au dus usa s-a inchis si in zadar au rugat ele sa li se deschida caci au auzit aceste cuvinte infricosate: “Nu va cunosc!”

Asa amana multi crestini indreptarea de la post la post, de la an la an. Puterile slabesc si se trezesc deodata sufocandu-i moartea si nemaiputand sa spuna nimic la spovedit, sau sa mai primeasca Sfanta Taina a Impartasaniei. E prea tarziu caci Mirele a sosit, iar moartea ridica sufletul. Se inchid usile milei dumnezeiesti, iar Domnul le spune ca nu-i cunoaste.

Acum este timpul frati crestini, timpul cel mai potrivit sa ne facem noi cu mana noastra milostenia, sa ne facem rugaciunea, privegherea si venirea la biserica, caci doar auzim cu urechile noastre ce moarte periculoasa pandeste intreaga omenire. Cartea Sfanta spune ca la sfarsit moartea va secera mii si milioane de suflete prin razboaie, foamete, boli, cutremure si multe altele. Cand va suna trambita de judecata, sa fim si noi pregatiti. De aceea sa ne facem tot ce ne trebuie, de acum din viata, ca nu se stie daca ni le va mai face cineva.

Cei care ati ascultat astazi aceste cuvinte as dori sa va intreb: Cum stati cu aceasta pregatire pentru moarte? Va framanta macar uneori acest gand al obstescului sfarsit? V-ati pregatit? Sunteti gata? V-ar conveni sa muriti in starea sufleteasca in care va gasiti acum si sa va infatisati inaintea scaunului judecatii? Ferice de cel ce ar putea raspunde: DA!

De obicei omul moare asa cum traieste. De traieste in pacat, in pacat moare. S-a invatat cu pacatul precum cainii cu latratul. Cel ce-si petrece viata in frica de Dumnezeu, in frica de Dumnezeu isi da sufletul. Aceasta pregatire nu consta in planuri, ci in fapte hotarate. Invatati-va sa va dezlipiti incet, incet de tot ceea ce va face robi ai lumii acesteia. Feriti-va de pacate, spovediti-va si impartasiti-va cat mai des. Cititi carti ziditoare de suflet, faceti milostenie si orice ati lucra, gandi sau grai, inchipuiti-va ca faceti aceasta pentru cea din urma data.

Daca moartea ne va gasi pregatiti crestineste, fericiti vom fi pentru ca am trecut de la moarte la viata si de pe pamant la cer, unde ne asteapta Imparatul si Mantuitorul Iisus Hristos, ca sa ne bucuram cu El, in vesnicie.

Rugaciune
Doamne Iisuse Hristoase, Stapanul vietii si al mortii la Tine este toata nadejdea noastra. Tu esti bucuria si scaparea noastra. Cand moartea va veni sa desparta sufletul nostru de trup, cand gura va amuti, iar sudorile mortii se vor arata pe fruntea noastra, te rugam fierbinte Stapanul nostru, ca atunci sa vii langa capataiul nostru ca sa linistesti sufletul tulburat de griji, necazuri si pacate. Sa ne mangai cu privirile Tale cele dulci, ca sa putem bea paharul cel amar cu usurinta si sa ne treci si pe noi in Imparatia Ta cea vesnica, ca sa ne veselim cu Tine in vecii vecilor. Amin.

pr. Visarion Iugulescu
Postat 09:49 pe 13.03.2010
 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni