Părintele Argatu este grabnic ajutător celor năpăstuiţi pe nedrept.

S-a întâmplat că a venit Maica Elena din America în România pentru câtva vreme să-şi vadă familia şi a venit şi pe la mănăstirea noastră (Mrea Tismana). Ea mai avea un frate călugăr-preot, care fusese pe la ea în America şi care lăsase impresie frumoasă printre românii din acolo.
Într-o zi a sunat-o un domn român din Braşov care era de multă vreme plecat în California şi care îşi adusese cu vaporul o maşină modernă ce alerga repede, s-o aibă pentru drumuri în România când va veni în vacanţă. I-a spus maicii că nu-l găseşte pe fratele ei la telefon şi că ar vrea să facă turul Moldovei, dar n-are curaj singur. Maica, îi zice:
-Haideţi pe aici cu maşina dacă este bună că merg şi eu şi mai cer maicii stareţe pe cineva cu mine. De unde până unde eu eram aceea, ca însoţitoare cu ea. Vreau să spun că noi eram foarte bune prietene şi înainte şi după aceia.
A venit domnul acela şi maica stareţă ne-a dat ceva bănuţi pentru orice eventualitate, zicând:
-Să aveţi la voi. Eu îi zic maicii Elena:
-Ţine-i tu că eu, dacă o fi ceva, îmi cumperi tu. Bine!?
Mi-au spus planul pe unde mergem, era frumos, eu nu spuneam nimic, n-aveam nici-o preferinţă, doar atât că trebuia să stau în faţă că-mi era rău de maşină. De când mă ştiu, cum dau de miros de maşină deja vomit. Cu asta am fost un pic de problemă pe drum. Eu le-am spus:
-Mergeţi pe unde vreţi, dar la Mănăstirea Putna, de călugări, sa avem grijă să nu ajungem să înoptăm că nu ne cazează ca maici, ne trimite în sat, ca pe femei.
-Bine, bine, avem grijă! Îmi răspunde maica.
A fost frumos peste tot, ne-am dus cu maşina aceia ca prin zbor. Dar prima mănăstire pe care am vizitat-o a fost Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Am vrut să-l vedem pe Părintele Teofil orbul (Pârăianul). Un părinte ne-a arătat cam pe unde este chilia. Ne făceam probleme că poate nu-l găsim dacă nu vine nimeni cu noi. Dar când ne-am apropiat, Părintele teofil a ieşit singur afară şi a zis:
-De unde-s maicile?
-De la Tismana! Am zis noi.
-Ce probleme aveţi? Fiecare au spus problema lor, maica că vrea să facă o mănăstire în America, domnul are probleme cu pământul. Apoi, se întorce spre mine şi zice:
-Tu? Ce probleme ai? Eu, luată prin surprindere zic scurt:
-Eu să nu mai vomit pe drum. Părintele a râs în hohote şi a zis:
- Bine! Să nu mai vomiţi! Tot timpul cât a ţinut excursia aceea, eu n-am mai vomitat, nu mi-a mai fost rău. Părintele Teofil se comporta ca şi cum ar avea ochi văzători. Pe moment nu mi-am dat seama că este orb şi nu vede. Părintele vedea! Nu ne-a confundat deloc. Pe domnul acela l-a luat în braţe şi l-a felictat de om harnic şi muncitor. Şi aşa am fost peste tot fără probleme până când am ajuns la Mănăstirea “Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Acolo, sub poartă, era un om cam sărac, mânca o coajă de pâine şi pe jos avea cărţulii pe care scria “Viaţa Părintelui Argatu” cu poza lui. Când am văzut-o m-am repezit la ea s-o iau, era una singură. Maica mă certa că nu mi-o cumpără, ba eu nu plec fără ea, că n-am mai văzut nici-o carte cu sau despre Părintele Argatu. Îi ziceam maicii:
-Dă-mi şi mie bani că eu n-am cumpărat nimic!
-Uite, nu-ţi dau, la ce vrei s-o iei?
-Doamne! Cum! Păi,este Părintele Argatu, dă-mi bani. Nu plec de aici fără carte. La care domnul zice:
-Hai că o plătesc eu. Nu era mult, o broşurică. Maica parcă s-a schimbat la faţă şi cu o ciudă pe mine, zice:
-Gata! Mergem la Mănăstirea Putna, de călugări şi tu să te interesezi de cazare că până aici n-ai contribuit cu nimic, tot noi ne-am îngrijit de toate. Eu încercam să-i lămuresc că doar le-am spus de acasă că acolo nu putem înopta. Nu vroia să audă.
-Gata, te descurci cum ştii!
Ţineam cartea în mână şi mă uitam la Părintele Argatu, în gând îi ziceam:
-Uite părinte, ce năpastă a dat peste mine de la diavol. Ăştia nu vor să înţeleagă. Părintele parcă râdea în poză şi zicea:
-Nu-i nimic, lasă pe mine, că te descurc eu. Din clipa aceea am simţit o mare linişte şi m-am lăsat în voia lui Dumnezeu şi a părintelui.
Când am ajuns la mănăstire era întuneric încât poarta deabia se zărea. Erau nişte călugări cu ceva oameni care făceau de zor cu sapele nişte maltăr. Am intrat, am salutat şi am întrebat de părintele stareţ.
-Nu-i acasă! A plecat! Mi-a răspuns. M-am dus înainte cu gândul să intru în biserică şi să mă închin la Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni. Dar, n-am apucat, că vine un frate să-mi sărute mâna zicându-mi:
-Blagosloviţi maică stareţă! Sunteţi maica stareţă de la Tismana?
-Nu, nu, Doamne fereşte, nu-s eu stareţă. Maica stareţă este la mănăstire, nu-s eu.
-Ba da, sunteţi! (N-a vrut să mă creadă şi nu ştiu cine i-a spus că suntem maici de la Tismana). Ne-a cazat la oficiale, în apartamentul Mitropolitului. Frumos şi curat. Ne-am spălat, ne-am aranjat şi iată-l pe bucătar şi pe trapezar, zicându-mi:
-Haideţi la masă, maică stareţă! M-am scuzat mereu:
-Nu sunt eu maica stareţă!
-Ba da! Sunteţi! Dar vă smeriţi!
Ne-am dus la masă, o masă ca la Mitropolit. Am intrat toţi după masă şi eu am apucat la mijloc, la care fratele trapezar, Ştefan îl chema, îmi zice:
-Vedeţi că sunteţi stareţă, că acolo e locul de stareţ! Vai de mine, în gândul meu, ce mă fac? Era o masă regala, nu alta.
Ne-a întrebat:
-Mergeţi la utrenie, la noapte?
-Sigur că da! Cum să nu! Mergem,da!
De unde să mai mergem că noi am adormit buştean, ne-am trezit dimineaţă şi ne-am gândit să fugim de ruşine că nici la utrenie nu ne-am dus. După aceia mi-a venit un gând să stăm totuşi să ne închinăm la Icoana Maicii Domnului. Eu eram cu carte Părintelui Argatu în mână peste tot. Acolo ne-am întâlnit şi cu domnul acela, făcea poze la Icoana Maicii Domnului şi ne-am hotărât să stăm şi la Acatist, apoi să fugim. Dar când să ieşim, fratele Ştefan ne întâmpină şi ne zice:
-Vreţi să fugiţi? Nu se poate, v-am pus masa! Nu plecaţi până nu mâncaţi! Ne-am uitat unii la alţii şi am hotărât să stăm la Sfânta Liturghie şi după aceea masa. S-a terminat Sfânta Liturghie, ne-am rugat, domnul acela era tare impresionat de primire, eu i-am arătat cartea, poza de pe carte:
-Uite cine ne-a primit! Vedeţi, acesta a aranjat totul!
-Ei, dacă-i aşa, dâmi-o mie că ţi-o plătesc din nou.
-Nu pot s-o dau, n-am citit-o şi o vreau foarte mult. Aţi văzut cu ochii voştri cum am fost primiţi. Eu nu v-am spus, dar, m-am rugat la Părintele Argatu şi i-am zis:
-Părinte, ştiu că eşti un sfânt, acum demonstrează-mi şi ajută-mă că uite în ce încurcătură sunt. Nu vroiam ca eu să stric frumuseţea excursiei, a fost frumos şi ne-am folosit toţi.
Tot drumul ne-am minunat ce frumos am fost primiţi la mănăstirea Putna şi le-am zis:
-Vedeţi, m-aţi năpăstuit pe nedrept, dar Dumnezeu prin Părintele Argatu a făcut o mare minune.
-Da, toţi am văzut că a fost o minune dumnezeiască! A zis domnul. Plecând de acolo, tot drumul mi-a cerut cartea, dar mai târziu mi-a părut rău că n-am dat-o că el pleca în California şi sigur nu mai avea de unde să-şi facă rost. Nu o citisem şi nu ştiam că o să mai găsesc.

Scrisoare din data de 05.04.2011
Maica Irina Lupea
Marea Tismana