Stefan cel Mare si Viata Religioasa din Vremea Sa

La 8 septembrie 1503, Stefan începe construirea ultimei sale biserici, cea de la Rauseni (Bucovina), terminata, însa, la doua luni si jumatate dupa moartea sa (18 septembrie 1504), de fiul sau, Bogdan Voievod. Acest sfânt locas a fost cladit, dupa cum se mentioneaza în pisanie, pe locul "unde a fost taiat capul tatalui sau Bogdan Voievod" si de aceea i-a si dat hramul de "Taierea capului Sfântului si Slavitului Prooroc, Înaintemergatorului Ioan". Pentru manastirile si bisericile mentionate mai sus se stie exact data construirii, datorita pisaniilor. Mai sunt însa si altele pentru care, din lipsa de documente, nu se poate face o precizare cronologica. E cazul - în primul rând - Bisericii Albe din Baia, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care se presupune a fi fost cladita la putin timp dupa 1467, anul când Stefan cel Mare biruise pe unguri. Pâna în 1898, când a fost darâmata, mai exista, la Râmnicul Sarat, o biserica zidita de Stefan cel Mare, în amintirea biruintei asupra lui Radu cel Frumos, reparata la 1704, pe vremea lui Constantin Brâncoveanu. În pisania din 1704, care se pastreaza înca, se spune ca "aceasta sfânta si dumnezeiasca biserica... fost-au facuta de Stefan Voda cel Bun de la Moldova". Nu se arata însa la ce an; se presupusese ca în anul urmator luptei de la Râmnic, 1474. Se stie, de asemenea, ca Stefan a înaltat o biserica, Sfântul Nicolae, si în Cetatea Chiliei, probabil în anul 1482. Tot lui i se datoreste, dupa cum am mai amintit, si biserica manastirii de la Vad, pe Somes în apropierea cetatii Ciceului, biserica existenta si azi. II. Manastiri existente de mai înainte sau din timpul domniei lui, la care a facut biserici noi sau diferite îmbunatatiri.
În timpul 1488, la Voronet (Bucovina), pe locul unde exista de mai înainte o manastire de lemn, condusa pe la 1471 de un egumen Misail, si unde traditia spune ca ar fi trait Daniil, Stefan cel Mare a construit o manastire noua, cu biserica de zid, cu hramul Sfântul Gheorghe. Farmecul acestei manastiri îl da mai ales pictura, care în cea mai mare parte este chiar din vremea marelui domnitor. În pronaos se gaseste mormântul calugarului sfânt Daniil, acoperit cu o piatra pe care se poate constata maiestria artei sculpturale din vremea lui Stefan. La fel de frumos ornamentate sunt si celelalte morminte din biserica. Desi la 1 februarie 1481 Stefan cel Mare daruieste manastirii Tazlau, doua sate, Borilestii si Dragatotestii din Câmpul lui Dragos, totusi el ajunge ctitor al acestui sfânt locas cu cinsprezece ani mai târziu, în 1496, când din porunca lui se construieste o noua biserica, de zid, terminata la 8 noiembrie 1497. Pictura actuala dinlauntru dateaza din 1859. La manastirea Neamtului, în locul vechii ctitorii a voievodului Petru al Musatei, Stefan a înaltat o frumoasa si trainica biserica, "întru slava sfintei si slavitei de la pamânt la cer Înaltari" a Domnului, cum se arata în pisanie, care cuprinde si o neobisnuita rugaciune de exteriorizare a adâncii evlavii de care era stapânit binecredinciosul domn: "Si tu, Stapâne, acopera-ne cu mila ta, de acum si pâna în veac". Sfintirea acestui maret locas de închinaciune a avut loc la 14 noiembrie 1497, deci dupa biruinta din Codrul Cosminului. Manastirea Neamt a primit din partea noului ctitor al ei si numeroase danii si privilegii, pentru care a cerut egumenului si calugarilor "sa ne cânte noua si doamnei noastre Maria o liturghie la toate sfintele duminici pâna ce vom fi în viata, iar dupa moartea noastra sa ne cânte în fiecare miercuri sara un parastas, iar joia o liturghie pâna în veac, cât va sta aceasta sfânta manastire". De ctitoria lui Alexandru cel Bun, manastirea Bistrita, Stefan cel Mare si-a legat numele prin clopotnita cu paraclis care, cu unele renovari si adause, dainuieste si astazi. "A zidit aceasta clopotnita si biserica asezata într-însa - cum se arata în pisanie - întru numele Sfântului Mucenic Ioan cel Mare din Cetatea Alba, pentru rugaciunea sa si a doamnei sale Maria si a copiilor lor în anul 7006 (1498) si tot în acel an le-a si savârsit în luna septembrie 13 zile". Pentru una din cele doua manastiri existente spre sfârsitul secolului a XV-lea la Dobrovat (în tinutul Vasluiului), si anume pentru cea cu hramul Pogorârii Duhului Sfânt, evlaviosul domn a zidit o noua biserica, de zid, începuta la 27 aprilie 1503 si terminata în 1504, cu doua luni si ceva înainte de moartea lui. Este penultima biserica din cele zidite sub domnia sa. Manastirea Dobrovat a fost închinata, de Vasile Lupu, Sfântului Munte, unde se gaseau numeroase dovezi de pietate din partea ilustrului sau înaintas în domnie. Dintre manastirile din Sfântul Munte, Stefan cel Mare a aratat o deosebita grija fata de Zografu, careia i-a facut numeroase îmbunatatiri si danii de pret: în 1471 a reparat bolnita; în 1475 a construit un "turn de corabii" (un fel de far), iar mai târziu, în 1495, a zidit trapeza; manastirea Zografu primea anual din partea voievodului moldovean, înca din 1466, câte un mertic de 100 de galbeni unguresti, la care a adaugat începând din 1471, înca un mertic anual de 500 de aspri. În schimb, Stefan cerea calugarilor din aceasta manastire - dupa cum am mai amintit - urmatoarele: "Înainte de toate sa ma scrie pe domnia mea la sfânta proscomidie, dupa obiceiul sfintilor parinti si dupa asezamântul sfintei biserici, si sa scrie lânga domnia mea si pe doamna mea si pe copiii nostri de Dumnezeu daruiti Alexandru si Elena; si sa stea la sfântul pomelnic cum este scris. Si iarasi, pâna ce Dumnezeu Atottiitorul se va îndura cu noi si vom fi în viata... sfânta biserica sa ne cânte sâmbata seara paraclis si duminica la prânz sa se dea bautura, martea sa ni se cânte sfânta liturghie si la prânz sa se dea bautura. Si sa ma mai pomeneasca în fiecare zi la vecernie si la pavecernita si la miezonoptica (în traducerea pe care o reproduc, "miezul noptii" n. n.) si la utrenie si la liturghie si la sfânta proscomidie si unde mai este obiceiul sfintei si dumnezeiestii biserici, precum e învatatura sfintilor parinti; iar în pomelnic sa ne pomeneasca dupa asezamânt. Acestea sa ni se cânte pâna ce vom fi în viata. Iar dupa trecerea anilor nostri si dupa sfârsitul vietii noastre, în anul întîi sa ni se faca si sa ni se cânte sfântul prohod, de catre sobor; apoi slujbele de ziua a treia, a noua, a douazecea si a patruzecea, de o jumatate de an si de un an. Iar dupa trecerea unui an, sa ni se cânte într-o zi din an, de catre sobor, pentru mântuirea sufletului; seara parastas cu coliva si bautura, iar dimineata sfânta liturghie cu coliva; iar la prânz bautura, spre mângâierea fratilor. Aceasta sa ramâie asa, câta vreme va sta si sfânta manastire". Aceste marturii documentare reflecta ca si multe altele "grija si minutiozitatea pe care o punea înca din tinerete evlaviosul voievod în raporturile sale cu biserica". "Pe peretele de onoare al salonului (pentru primirea oaspetilor, din manastirea Zografu) sta, în rând cu marii ctitori, Stefan cel Sfânt si Mare, voievodul Moldovei", noteaza preotul si scriitorul Gala Galaction, în jurnalul sau de calatorie la Sfântul Munte. "Am cercetat cele doua biserici alaturate - noteaza mai departe Gala Galaction - am privit icoana Sf. Gheorghe, patronul manastirii, am sarutat sfintele relicvii si am citit (pe o pagina mare greceasca, pusa în cadru si prinsa de un pilastru) toata minunata istorie care l-a facut pe Stefan al Moldovei, ctitor vecinic pomenit al acestui sfânt locas". Dintre celelalte manastiri din Sfântul Munte care pomenesc pe Stefan printre ctitori este de amintit aci manastirea Sfântul Pavel, careia - dupa cum marturisesc doua inscriptii aflate la aceasta manastire - în 1500 marele voievod al Moldovei "i-a daruit banii cuveniti pentru a se aduce apa la manastire prin conducta si a pus sa se zideasca o fântâna si un baptisteriu". III. Manastiri carora Stefan cel Mare le-a facut numai danii.
Dintre manastirile carora Stefan le-a facut diferite danii, Probota s-a bucurat într-o mai mare masura de mila domnesca, întrucât aci a fost înmormântata mama gloriosului voievod, doamna Maria-Oltea. Manastirii Moldovita, întocmai ca si Pobratei, i se confirma prin acte deosebite vechile proprietati pe care le stapânea de pe vremea lui Alexandru cel Bun, fiind miluita si cu alte numeroase danii. De asemenea, manastirea Humor, precum si manastirea de calugarite de la Horodnic, care, la 16 martie 1490, se închina de buna voie manastirii Putna. Pentru toate daniile facute acestor manastiri, Stefan cel Mare era pomenit în rândul ctitorilor. Mai toate manastirile din Sfântul Munte s-au bucurat, la rândul lor, fie de vreun ajutor banesc, fie de danii constând din obiecte de cult, broderii si tesaturi sau manusrise. Biserici atribuite lui Stefan cel Mare. În dragostea lui nemarginita fata de marele Stefan, despre care stia ca a fost "un om minunat, un sfânt cum nu mai poate rasari altul... , izvorul a toata vitejia... , fântâna tuturor dreptatilor... , marea bunatatilor", poporul i-a atribuit si unele fapte pe care nu le-a savârsit, precum si unele biserici pe care nu le-a înaltat; mai toate sfintele locasuri despre care nu se stia de cine au fost ctitorite erau puse pe seama lui Stefan. În lipsa documentelor, chiar si unii cercetatori sunt înclinati sa atribuie lui Stefan anumite ctitorii, în urma concluziilor trase din anumite conjuncturi, asemanari si deductii. Din numeroasele biserici atribuite marelui ctitor, cele mai des pomenite sunt: biserica din Scânteia (din fostul judet Vaslui); biserica din Scheia (din fostul judet Roman); biserica din Floresti (din fostul judet Tutova); biserica din Cotnari (din fostul judet Iasi); biserica din Stroiesti (din fostul judet Falticeni); Capriana- Lapusna; fosta manastire Bisericani din fostul judet Neamt.

Biserici ale rudelor lui Stefan cel Mare si ale marilor dregatori din vremea sa. Pentru o cât mai completa lista a bisericilor zidite în vremea lui Stefan cel Mare, amintim si pe cele ale rudelor sale si ale dregatorilor lui. Unul dintre fiii sai, Alexandru, nascut din casatoria cu Evdochia, sau - dupa pomelnicul de la Bistrita - dintr-o legatura din tinerete a lui Stefan cu o oarecare Marusca, a ctitorit la 1491 în Bacau, biserica "Adormirea Maicii Domnului". Sendrea, cumnatul lui Stefan, a facut la Dolhesti, pe Siret, o bisericuta, în care a fost înmormântata sotia sa Maria, la 27 martie 1486, si el însusi. La Balinesti, în fostul judet Dorohoi, credinciosul logofat al lui Stefan, Ioan Tautul, si-a construit si el biserica sa. În 1502 pârcalabul de Suceava, Luca Arbure, a ridicat, de asemenea, o biserica în satul natal Solca de Jos, al carui nume a fost schimbat apoi în Arburea. Mai sunt si alte locasuri de rugaciune presupuse a fi înaltate în timpul domniei lui Stefan cel Mare, dar, pentru dovedirea lor, nu avem documente temeinice. În ceea ce priveste arhitectura, prin bisericile construite în timpul domniei marelui Stefan s-a creat un stil propriu, stilul lui Stefan cel Mare, rezultat din cerintele cultului ortodox, prin îmbinarea a doua influente: cea bizantina, preponderenta, si cea gotica. Calitatile mai de seama ale stilului bisericilor lui Stefan cel Mare, care au format punctul culminant al artei noastre moldovenesti, sunt "ratiunea, bunul simt, cumpatarea, ingeniozitatea în solutiile tehnice si în general echilibrul în tot întregul cladirei". Pictura bisericilor din timpul lui Stefan - care se mai pastreaza fragmentar numai în câteva - este aproape excusiv bizantina, fiind executata de mesterii vremii dupa regulile "erminiei" (manualul de pictura bizantin). Desi nu poate fi vorba de originalitate, se constata totusi, în putinele biserici în care a mai ramas, ca este facuta "cu deosebita luare aminte si cu o precisie, cu o siguranta de colorit, cu o cinste de procedare vrednice de toata lauda". Bisericile erau pictate numai în interior, obiceiul de a se zugravi peretii exteriori fiind introdus sub Petru Rares, sau poate, sub Stefanita. Sculptura în lemn, folosita în arta bisericeasca din Tara Româneasca în veacul al XV-lea, în Moldova apare abia în veacul al XVI-lea. În schimb, arta lucrarii obiectelor de argint, cunoscuta în Tara Româneasca înca din vremea lui Mircea cel Batrân, aaparut în Moldova în vremea lui Stefan cel Mare[74]. Cadelnita de argint aurit, daruita de Stefan Manastirii Putna la12 aprilie 1470, readusa anul trecut de la Moscova cu "Tezaurul", ripida de argint aurit daruita aceleiasi manastiri la14 ianuarie 1497, ca si panaghiarul aflator la Manastirea Neamtului, sunt obiecte care denota o rara maiestrie artistica, printre multe

Arta prelucrarii metalelor pretioase este reprezentata de asemenea si prin numeroase obiecte ferecate sau îmbracate în aur si argint, cruci de lemn, icoane si mai ales evanghelii (manuscrise).
Domnia lui Stefan cel Mare constituie un moment culminant si în domeniul tesaturilor si broderiilor bisericesti, asa cum se constata din epitrahilele ramase din vremea lui, perdele de biserica, acoperaminte de mormânt, epitafe, antimise, nebedernite si altele. La manastirea Putna exista cel mai însemnat atelier al vremii pentru confectionarea tesaturilor si broderiilor bisericesti, de o deosebita valoare artistica. Unele din ele au putut fi admirate în expozitia "Stefan cel Mare si epoca sa", organizata în sala "Dalles" cu prilejul sarbatoririi a 500 de ani de la înscaunarea lui Stefan ca domn al Moldovei, îndeosebi epitrahilul de la manastirea Dobrovat, cu portretul lui Stefan cel Mare si al sotiei sale Maria sub doua grupe de sfinti, epitaful manastirii Dobrovat, început sub Stefan cel Mare si terminat sub Bogdan si, mai ales, acoperamântul de mormânt al Mariei de Mangop, care prin finetea lucrului si a desenului ca si prin armonia si eleganta coloritului este una din cele mai frumoase tesaturi din lume. Aceste pretioase opere de arta au fost readuse în tara, de la Moscova, odata cu celelalte valori artistice care fusesera evacuate cu prilejul primului razboi mondial. Nu mai putin valoroase sunt si epitafele din 1484 si 1494 de la manastirea Moldovita, cele doua antimise daruite de Stefan manastirii Putna la 20 martie 1481, precum si o serie de perdele de biserica, una din ele înfatisând, ca si epitrahilul amintit, pe Stefan, cu ultima sa sotie, Maria, fiica lui Radu cel Frumos. Pentru savârsirea slujbelor în numeroasele biserici înaltate în vremea lui Stefan cel Mare era nevoie si de textele slujbelor rituale. De aceea, arta caligrafiei capatase un mare avât. Calugari harnici copiau cu rabdare manuscrisele necesare cultului divin, îndeosebi la manastirea Putna, multe din ele fiind poruncite chiar de domn. Astfel, în aceasta manastire a copiat Paladie monahul, în 1488, un evangheliar slavon, si tot aici a scris, în 1502, Filip ieromonahul, evangheliarul daruit de Stefan manastirii Zografu din muntele Athos, astazi la Biblioteca Nationala din Viena. În schimb, la Zografu se gaseste astazi evangheliarul cumparat în 1495 de Stefan Voda pentru biserica din Borzesti. În vechea manastire de la Neamt gasim între 1493 si 1500 pe ierodiaconul Teodor Marisescul, de la care s-au pastrat patru manuscrise; doua dintre ele au fost lucrate la cererea lui Stefan cel Mare, fiind destinate unor locasuri de închinaciune mai putin înzestrate: unul, evangheliarul din 1493 - acum în Biblioteca de Stat din München - a fost daruit bisericii din Cetatea Hotinului, iar altul, necunoscut pâna acum la noi, a fost copiat pentru manastirea Moldovita. Textele manuscriselor, copiate cu pana de gâsca cu rosu si negru, erau scrise cu toata maiestria, însa tot farmecul lor consta în decorare. Miniaturile, frontispiciile si initialele, foarte variate ca desen si colorit, sunt printre cele mai frumoase ale genului, constituind opere de arta desavârsita, cu nimic inferioare celor mai reusite din întreaga lume. Miniaturile, pe un fond bronzat sau rosu de purpura, înfatisau, în chenare de portaluri împodobite cu flori, chipurile evanghelistilor, scene din viata Mântuitorului sau chiar chipul voievodului, ca evangheliarul de la Humor, de pilda, în care Stefan cel Mare este înfatisat în linii sigure, realiste, oferind Maicii Domnului, protectoarea manastirii, evanghelia copiata din porunca lui. Atât de minunate sunt manuscrisele iesite din pana calugarilor moldoveni în acele timpuri, încât ele servesc de model tuturor caligrafilor de limba slava din veacurile XV si XVI. Cunoscutul slavist A. I. Iatimirschi afirma ca "în a doua jumatate a secolului al XV-lea si la începutul secolului al XVI-lea, stilul moldovenesc domina în manuscrisele rusesti". Într-adevar, manuscrisele executate în tinuturile apusene ale Rusiei în acele secole "sunt pur si simplu copii dupa cele moldovenesti", iar vignetele, initialele si chenarele desenate de calugarii moldoveni îsi gasesc mereu imitatori printre calugarii rusi. Cel mai vechi manuscris rusesc care ilustreaza aceasta influenta directa este un Triod, copiat în 1466 si pastrat în Biblioteca publica din Leningrad. De asemenea - potrivit afirmatiei savantului rus A. Sobolevschi - la Cracovia, în tipografia lui Fiol Schweipolt, s-au tiparit în 1491 primele carti religioase slavone, dupa "texte de origine româneasca", aduse din Moldova lui Stefan cel Mare. Si cele dintâi matrite tipografice folosite la Moscova au avut ca modele manuscrise rusesti, fie copiate direct dupa altele moldovenesti, fie traduse si caligrafiate sub vadita influenta a stilului moldovenesc, realizat de ucenicii lui Gavriil Monahul de la manastirea Neamt. În timpul si la curtea lui Stefan ce Mare gasim si începuturile istoriografiei românesti. Gândindu-se sa lase urmasilor sai amintirea straduintelor si faptelor sale, Stefan a însarcinat un carturar de la curte - probabil un cleric monah - sa scrie în limba oficiala a statului, cea slavona, cronica tarii, cu toata obiectivitatea istorica. Din cercetarile de pâna acum ale specialistilor s-a ajuns la concluzia ca originalul acestui letopiset s-a pierdut, pastrându-se numai în copie în limba germana - presupusa fidela - facuta de medicul municipal al orasului Nürenberg, Hartmann Schedel, si descoperita nu demult în Biblioteca de Stat din München de învatatul polon Olgierd Görka, precum si în versurile amplificate cunoscute sub denumirile de "Letopisetul de la Bistrita" si "Letopisetul de la Putna", descoperite de învatatul slavist I. Bogdan. În urma argumentelor aduse în vremea din urma, s-a emis parerea ca aceste versiuni n-au fost scrise la manastirile respective, cum a presupus profesorul I. Bogdan bazându-se pe unele amanunte locale, ci la curte, si deci, numirile date de el sunt improprii. În orice caz, este foarte probabil ca cei care le-au scris sa fi fost calugari care apartineau canonic de acele manastiri. Evlavia lui Stefan cel Mare si atasamentul lui fata de Biserica se desprinde si din aceste cronici ale vremii, mai ales din cea presupusa de la Bistrita, care, printre altele, arata ca dupa razboaie, el poruncea "mitropolitilor si episcopilor sai si tuturor preotilor sa multumeasca pe Dumnezeu". De aceea, Biserica stramoseasca l-a sprijinit necontenit în toate actiunile sale, iar el s-a straduit s-o ajute din plin în desavârsirea organizarii, înzestrând-o cu averi însemnate si acordând o deosebita atentie si pretuire ierarhilor ei, pe care i-a luat ca sfetnici si colaboratori ai sai. În ceea ce priveste organizarea, Biserica Moldovei si-a pastrat aproape aceeasi structura ca pe vremea lui Alexandru cel Bun: mitropolie la Suceava, episcopie la Roman, iar din 1472 si la Radauti. Credinciosii satelor erau pastoriti, ca si astazi, de preoti, iar peste mai multe sate era un protopop, care în afara de sarcina de a face legatura între preoti si vladici, mai avea uneori si dreptul de a strânge plocoanele si dajdiile. Manastirile mari, la început Putna, iar din 1470 si Bistrita si Neamt, erau conduse de un egumen având titlul de "arhimandrit" si atributii quasiepiscopale peste satele stapânite de manastire, iar cele mici, de un egumen ieromonah, sub directe ascultare a episcopului. Atât în manastirile mari cât si în cele mici, bogate sau sarace, viata se desfasura lin potrivit tipicului si rânduielii îndatinate, vietuitorii îndeletnicindu-se cu savârsirea sfintelor slujbe, cu scrisul sau cu minunatele creatii artistice de care am amintit mai sus.



Marti 2 iulie 1504, la al patrulea ceas din zi, Stefan cel Mare si Sfânt si-a dat obstescul sfârsit. Trista veste a mortii viteazului si binecredinciosului domn, raspândita în întreaga Moldova de dangatele triste ale clopotelor tuturor locasurilor sfinte, a produs în popor "multa jale si plângere", dupa cum marturiseste cronicarul Ureche. Prohodit de întreg soborul Bisericii moldovene, mitropolit, episcopi si egumeni, trupul cel fara de viata al celui ce a fost si va ramâne de-a pururea Mare si Sfânt a intrat în întunericul gropnitei, peste care s-a asezat o minunata lespede de marmora. A disparut omul, a apus soarele, însa razele lui încalzesc si vor încalzi neîncetat simtamântul de dragoste si de mândrie al poporului din mijlocul caruia s-a ridicat, al tarii pentru independenta si înaltarea careia s-a straduit si a înfaptuit ca nimeni altul dintre voievozii ei, al Bisericii careia i-a fost fiu binecredincios si sprijin de mare pret si care mai este înca datoare marelui ei ocrotitor, cu nimbul sfinteniei. Atât de puternica a fost credinta religioasa a lui Stefan Voda, încât istoricii de ieri si de azi au trebuit sa o sublinieze si sa gaseasca în ea explicatia multor fapte savârsite de marele voievod. Într-un studiu recent, un distins cercetator precizeaza ca printre trasaturile caracteristice ale persoanalitatii lui Stefan cel Mare, nu trebuie sa uitam si de latura sa religioasa. Nenumarate creatii populare scot în relief, cu amanunte pitoresti, atât credinta sa, cât si respectul fata de Biserica si de oamenii credinciosi, carora, în momentele cele mai grele pentru tara, le cere sfatul. Ca recunostinta pentru ajutorul dat de Dumnezeu împotriva pagânilor, Stefan a facut, dupa unii, "mai mult de 50 de biserici", ceea ce nu reprezinta o cifra cu mult exagerata fata de adevarul istoric; dupa altii însa, promite sa zideasca "atâtea manastiri si biserici câte zile-s într-un an"[85]. Numeroase alte traditii si legende ni-l prezinta pe Stefan ca pe un om profund religios, înzestrat cu aceasta însusire înca din tinerete, iar faptele lui de mai târziu nu dezmint cu nimic aceasta latura a conceptiei sale. "Sa fi constituit oare manifestarile sale religioase si o tactica în vederea câstigarii maselor populare, ce reprezentau factorul preponderent din punct de vedere militar? Este foarte posibil. Credem însa ca nu diminuam cu nimic figura marelui domnitor, daca într-o epoca stapânita din plin de misticismul religios si de amenintarea politica, economica si spirituala din partea otomanilor, Stefan cel Mare apare ca un sincer aparator al crestinatatii". "Poporul... a stiut sa faca deosebire între fatarnicia practicii religioase si credinta sincera a voievodului sau", care "nu avea credinta... mincinoasa si înselatoare, ci era suflet cu adevarata iubire catre cele sfinte si drepte". Din aceste motive, poporul îl considera sfânt si crede ca n-a murit, ci numai s-a înaltat la cer, "ca sa-si dea seama de faptele lui bune si crestinesti. Asuprit si hartuit fara încetare de-a lungul secolelor, poporul, care îsi pierduse orice încredere în conducatorii lipsiti de virtutile necesare si de dragostea pentru dânsul, îsi îndrepta speranta spre singura figura din trecutul sau zbuciumat, care l-a condus la izbânda, aproape 50 de ani. Numai o reîntrupare a lui Stefan - credea poporul - îl va putea scapa de dusmani si asupritori. De aceea, compatimindu-l în aparenta pe Stefan poporul îsi compatimea propriul destin, când spunea: "... Saracul Stefan Voda! Sa-nvie el, alta faina s-ar macina. Si când a fi, la vremea vremii, crezi ca n-are sa învie?". "Imaginea pe care si-a faurit-o poporul despre Stefan cel Mare, asa cum rezulta din studierea atenta a folclorului nostru, corespunde unui conducator ideal de popoare caruia, pe drept cuvânt, i s-ar fi putut încredinta "conducerea lumii", cum, fara prea mare exagerare, spusese un cronicar strain. Din Stefan cel Mare, imaginatia populara a creat astfel pe cel mai de seama erou national". Într-adevar, "traditia populara - asa cum subliniaza cu justete unul dintre tinerii nostri istorici - i-a dat lui Stefan cel Mare coroana de nimburi mitice, care l-a ridicat sus, pe treptele de aur ale altarului nesfintit de nimeni al legendelor". Adevaratul nimb al sfinteniei este asteptat însa din partea Bisericii. "Putine din cele alcatuite de maria sa s-au schimbat. S-au prefacut hotarele; au trecut rândurile de oameni. Pretutindeni au ramas lacasurile lui Dumnezeu; în toate razasiile stau uricele sale; în toate cotloanele pamântului Moldovei amintirea razboaielor pentru dreptate; cel din urma urmas al plugarilor de atunci cunoaste semnele Mariei sale Stefan într-un vad de ape, într-un pisc de stânca, într-o ruina de pe un colnic. De patru veacuri si jumatate acea putere traieste asupra Moldovei, ceea ce dovedeste ca anume oameni nu pier decât prin pulberea lor. Puterea lor adevarata staruieste de ceea ce numesc oamenii de rând moarte. La Sfânta Putna, unde maria sa si-a asezat singur mormântul si piatra cu inscriptiile între flori de acanta, nu s-a stins nici o clipa candela aprinsa în iulie 1504".

altele care ne-au ramas de la el.