Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 17:58 pe 24.05.2010
Editarea cartilor este una dintre activitatile importante ale manastirii.

Ostenelile de peste 10 ani de a recupera din arhive si muzee documente si inscriptii pentru a reface istoria acestui lacas puse alturi de cercetarile unor specialisti in istoria si arta secolului al XVIII-lea au dus la tiparirea in doua volume a monografiei Asezamintului Stavropoleos.

Colectivul de autori a fost coordonat de ierom. Iustin Marchis si a abordat in primul volum, Stavropoleos. Ctitorie, oameni, fapte (Editura Humanitas, 2000), aspecte ce tin de istoria asezamintului si a contextului (studiul lui Constantin Balan) dar a descris si momentele pe care le cunoaste viata liturgica si comunitara de aici in trecerea de la manastire la parohie si pina in anii de dupa 1991, cind locasul este din nou in grija unui monah. Studiul lui Dan Mohanu care a coordonat lucrarile de restaurare ale picturii murale contine deopotriva date tehnice si aspecte istorice necesare pentru a intelege metoda de restaurare adoptata pentru a recupera valorosul ansamblu pictural al secolului al XVIII-lea.

Cel de-al doilea volum, Stavropoleos. Ortodoxie, arta, comunitate (Editura Meridiane, 2002), se concentreaza asupra descrierii monumentului, in ample studii referitoare la arhitectura ansamblului si programul iconografic al bisericii (Corina Popa), la iconostasul si decoratia sculptata (Constanta Costea).

Rezultatele acestor cercetari sint reluate si reformulate intr-o monografie-sinteza publicata in anul 2006 in limba engleza. Avind-l ca autor pe Parintele Iustin Marchis si traducator pe Nifon Alistair Blyth, un englez convertit la ortodoxie, membru al comunitatii Stavropoleos, acest volum doreste sa ofere numerosilor vizitatori straini posibilitatea de a cunoaste mai bine istoria trecuta si prezenta a acestui sfînt lacas în care traiesc si slujesc, un ieromonah patru monahii si trei surori.

In anul 2007 acest volum a fost publicat si in versiune romaneasca, intr-o noua formula grafica a carei autoare este Ioana Bita Giulea.

Cinstirea memoriei preotilor care au slujit in anii 50-60 in Biserica Stavropoleos, Dumitru Iliescu Palanca si Ioan Lancranjan, am facut-o si prin reeditarea cartilor si volumelor publicate de acestia.

Editura Anastasia a publicat in 2003 editia a doua a volumului parintelui Ioan Lancranjan, Incercare de reabilitare a gindirii crestine medievale (ed. I,1936), „un smerit omagiu adus unui preot, teolog si ginditor care, înainte sau concomitent cu alti filosofi romani, s-a aplecat asupra unui subiect aproape necunoscut la noi. Ea este o punere in lumina a sentimentelor si convingerile sale din vremurile in care a trait dar si o dovada a valabiliatii acestora peste timp”. (ierom. Iustin Marchis in prefata volumului, Chipul preotului Ioan Lancranjan prin sine si prin altii. Date din Dosarul de Securitate).

In anul urmator Editura Anastasia a publicat si traducerea Parintelui Dumitru Iliescu-Palanca din scrierile predicatorului grec Ilie Miniatis, Predici la Postul Mare si la diferite trebuinte (ed. I,1944) din dorinta de a aduce in atentia clerului si credinciosilor opera unui mare predicator al secolului al XVIII-lea dar si din datoria de a cinsti memoria celui ce l-a tradus in romaneste.

Tot in cadrul Asezamintului Stavropoleos a luat forma proiectul de editare a unui Manual de Religie pentru clasa a X-a, propus ca manual alternativ, in anul 2004, de Editura Rosetti. Sub îndrumarea Parintelui Iustin Marchis patru tineri - un teolog, un istoric, un filosof si un istoric de arta - profesori in mediul preuniversitar sau universitar ce apartin comunitatii Stavropoleos au fost autorii acestei lucrari care propune o viziune noua, originala si creativa asupra domeniilor fundamentale ale teologiei: dogmatica, morala, liturgica.

De-a lungul anilor, pliantele, agendele, copertile CD-urilor inregistrate de Grupul Stavropoleos, au fost realizate tot in cadrul manastirii de una dintre surori care are specializare in grafica si ilustratie de carte si lucreaza de multi ani in domeniu.

 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni