IMPLICATIILE PASTORALE SI ECUMENICE ALE CASATORIILOR MIXTE
Problema casatoriilor mixte nu este o noutate pentru Biserica. Ea s-a pus inca de la inceputurile vietii crestine si este mereu actuala, deoarece priveste unul din aspectele cele mai importante ale vietii si anume familia care se intemeiaza pe dragoste.

Casatoriile mixte ( – matrimonia mixta) 1 au fost o realitate cu care Biserica s-a confruntat chiar din epoca apostolica, caci unii dintre membrii ei, recrutati dintre iudei si pagani incheiau casatorii legale din punct de vedere al legislatiei civile, cu necrestini. In acelasi timp exista si situatia in care unul dintre sotiii pagani se convertea la crestinism, ceea ce aducea dupa sine intrebarea fireasca daca ei trebuie sa mai ramana in legatura conjugala deja creata prin existenta.

Care a fost atitudinea Bisericii fata de aceste doua situatii? La aceasta intrebare raspunde foarte precis Sfantul Apostol Pavel care, scriind corintenilor, arata ca, privitor la casatoriile dintre crestini si pagani, acestea sunt interzise de-a dreptul in aceasta privinta el spune categoric: “Nu va injugati la jug strain cu cei necredinciosi, caci ce insotire are dreptatea cu faradelegea? Sau ce impartasire are lumina cu intunericul? Si ce invoire este intre Hristos si Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (II Corinteni VI, 14). Referitor la cel de-al doilea aspect, Sfantul Apostol Pavel arata ca, in cazul casatoriilor mixte, care se creeaza prin convertirea unuia dintre sotii necrestini la religia crestina, acestea sunt admise.

In aceasta situatie el recomanda ca partea convertita, deci credincioasa (sot si sotie) sa locuiasca cu cea neconvertita, in speranta ca si aceasta se va converti sau se va sfinti prin impreuna-vietuirea lor. Iata ce spunea el in aceasta privinta: “Daca un frate are o femeie necredincioasa si ea voieste sa vietuiasca cu el, sa nu o lase. Si femeia, daca are barbat necredincios si el voieste sa locuiasca cu ea, sa nu-si lase barbatul. Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios” (I Corinteni VII, 12-14).

Asadar, pentru motive misonare majore, acest fel de casatorii au fost admise la inceputul crestinismului. Cand insa, in viata Bisericii si-au facut aparitia invataturile gresite, ereziile si schismele si orice fel de abatere sau ratacire de la randuiala si vietuirea crestina adevarata, Biserica a devenit mai prudenta, prin respect fata de credinta, si a interzis comuniunea in cadrul familiei cu cei care nu vietuiau dupa buna randuiala. Asa se face ca atat legea bisericeasca nescrisa, cunoscuta sub denumirea de obicei sau cutuma, ca si legea scrisa, adica sfintele canoane, au interzis casatoriile crestinilor ortodocsi cu necrestinii si cu ereticii de tot felul, ca si cu schismaticii. Mai mult, ea a obligat atat pe necrestini, cat si pe eretici si schismatici ca, inainte de a incheia casatoria cu crestinii ortodocsi, sa treaca la dreapta-credinta, primii prin Botez si Mirungere, ceilalti numai prin Mirungere, in urma marturisirii dreptei credinte, cand au avut Botezul savarsit valid, adica in numele Sfintei Treimi. Astfel, Biserica a impus si obligativitatea botezarii si educarii copiilor rezultati din asemenea casatorii in dreapta credinta 2. In aceasta privinta canoanele sunt categorice. Vom cita pentru edificare canonul 72 al Sinodului Trulan, de la Constantinopol din 692: “Sa nu se ingaduie ca barbatul ortodox sa se lege (prin casatorie), cu femeia eretica, nici femeia ortodoxa sa se uneasca (prin casatorie) cu un barbat eretic, ci de s-ar vadi ca s-a facut un lucru ca acesta de catre vreunul dintre soti, casatoria (insotirea nelegitima) sa se dezlege; caci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici ca oaia sa se imperecheze cu lupul si nici partasii lui Hristos soarta (ceata) pacatosilor, iar daca cineva ar calca cele oranduite de noi, sa se afuriseasca. Iar daca oarecare, gasindu-se inca in necredinta si nefiind inca numarati in turma ortodocsilor s-au legat intreolalata, prin casatorie legiuita si apoi unul dintre ei, alergand bine, a alergat la lumina adevarului, iar celalalt a fost tinut de legatura saraciei, nealegand (nedorind) sa vada razele dumnezeieisti, daca sotia cea necredincioasa socoteste ca este bine (consimte) sa vietuiasca cu sotul credincios sau credincioasa, sa fie despartiti, dupa dumnezeiescul apostol: Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeie si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbat (I Corinteni VII, 14)” 3.

Din canon se vede limpede ca orice casatorie cu necrestini sau eretici era interzisa. Numai cele rezultate din unirea paganilor sau necrestinilor, dintre care unul se convertea la crestinism erau ingaduite in virtutea principiului si indemnului paulin, cunoscut in drept cu denumirea privilegiu paulin, ca sotul si sotia ramasi necrestini se sfintesc prin sotul si sotia deveniti crestini. In acelasi spirit, canonul 21 al Sinodului local din Cartagina interzice copiilor clericilor sa se casatoreasca cu pagani sau eretici, ca si canonul 31 al aceluiasi sinod care face precizarea ca aceste casatorii sunt interzise in principiu, dar ingaduite numai cu conditia ca partea neortodoxa sa treaca la Ortodoxie 4.

Pe baza hotararilor fixate de canoane, Bisericile Ortodoxe si deci si Biserica Ortodoxa Romana nu au admis si nu admit oficial si legal, nici in prezent casatoriile mixte, decat in conditiile fixate in normele disciplinare mentionate si obligatorii in toata Ortodoxia. Ele au fost aplicate cu acrivie sau rigurozitate mai ales in cazurile in care, prin casatoriile mixte s-a urmarit si a realizat si o actiune de prozelitism. Spiritul si obligativitatea prevederilor canonice, sprijinite si intarite si de autoritatea de Stat a Imperiului bizantin 5, s-au reflectat si in legislatia fiecarei Biserici ortodoxe si in atitudinile unitare fata de casatoriile mixte. Cat priveste Biserica Ortodoxa Romana, acestea sunt clar exprimate in legiuirile sale. Astfel, in Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane, art. 47, se precizeaza urmatoarele: “Clericii sunt obligati sa nu oficieze Taina Cununiei decat intre ortodocsi, asistati de nuni ortodocsi. Cei de alt cult sunt obligati, inaintea casatoriei, sa indeplineasca formalitatile de trecere la Ortodoxie. Preotii care se vor abate de la ceste norme, se vor pedepsi cu canonisirea la sfanta manastire, pana la transferare, afara de cazul cand au avut dezlegarea chiriarhului” 6.

Aceasta este deci pozitia oficiala a Bisericii noastre, pe care preotii trebuie sa o respecte. Singura observatie, care se poate face in legatura cu dispozitiile canonice si pozitia Bisericii Ortodoxe fata de casatoriile mixte este aceea ca, din punct de vedere doctrinar sau haric, preotul ar putea savarsi cununia unui crestin cu o crestina care apartine oricarei confesiuni crestine in cadrul careia se savarseste valid Taina Sfantului Botez, care creeaza starea harica necesara primirii celorlalte Sfinte taine. De asemenea, intre crestini neortodocsi cu crestine ortodoxe. Ba, mai mult, preotul ortodox poate administra Taina Cununiei chiar crestinilor de orice confesiune care sunt botezati valid, chiar neortodocsi, daca i s-ar cere. Cum insa legislatia canonica si cea proprie Bisericii noastre cer ca preotul sa nu savarseasca Taina Nuntii celor de alta confesiune sau dintre ortodocsi si neortodocsi, decat cu conditia ca acestia din urma sa indeplineasca formalitatile si ritualul trecerii la Ortodoxie, aceasta legislatie trebuie respectata. Astfel, preotul este pasibil de pedeapsa. Daca, insa, in aceasta privinta exista o dezlegare sau dispensa data de chiriarhul locului, aceasta primeaza 7.

Pozitia Bisericii Ortodoxe fata de casatoriile mixte constituie si tema de discutat la Sfantul si Marele Sinod Ortodox care urmeaza sa se tina. In vedera unei hotarari sinodale, conferinta a II-a presinodala de la Chambesy din 3 in 12 septembrie 1982 a ajuns la urmatoarele puncte de vedere care urmeaza a fi propuse aprobarii sinodului: a. Casatoria intre ortodoxsi si eterodocsi este interzisa confrm acriviei canonice. Cu toate acestea, ea poate fi oficiata cu pogoramant si din dragoste fata de om, cu conditia expresa ca pruncii rezultati din aceasta casatorie sa fie botezati si educati in Biserica Ortodoxa. Bisericile ortodoxe locale pot totusi lua hotarari cu privire la aceste casatorii de a aplica iconomia pastorala fata de sotul ortodox, tinand cont de necesitatile lor pastorale specifice” 8.

Dupa randuiala canonica si practica Bisericii ortodoxe, ca si conform celor stabilite de a II-a conferinta presinodala panortodoxa, problema casatoriilor mixte se poate rezolva fie pe cale acriviei canonice, fie pe cea a iconomiei 9. Este de la sine inteles ca Biserica Ortodoxa va aplica acrivia numai in cazul in care exista primejdia unui prozelitism confesional care se poate exercita si prin casatoriile mixte. Ea este insa deschisa iconomiei, caci nu poate inchide nimanui usa mantuirii, suplinind prin aplicarea ei “lipsa de har a celor care au primit Sfintele Taine in mod valabil” 10. In acest caz, Biserica Ortodoxa poate valida atat Botezul cat si cununia eterodocsilor care solicita ajutorul ei.

Pozitia Bisericii Romano-Catolice fata de casatoriile mixte a fost reglementata abia la Sinodul de la Trident, in anul 1563, cand s-a luat o hotarare formala si general valabila care interzicea incheierea casatoriei catolicilor cu necatolicii in alt chip decat dupa randuielile Bisericii Romane, care impunea obligatoriu oficiera casatoriei de catre preotul catolic, precum si botezarea si educarea copiilor in credinta catolica 11. Aceasta hotarare s-a schimbat si a evoluat intre timp. Asa de pilda, dupa 1648, Biserica Romano Catolica a interzis casatoriile intre catolici si protestanti, dar la 1696, aceasta permitea casatoria protestantilor cu catolici, avand in vedere la incheirea acesteia doar paritatea botezului, nu a credintei 12. Aceasta atitudine fata de protestanti, ca si cea fata de “greci”, adica fata de ortodocsi, care era la inceput mai ingaduitoare, s-au schimbat in secolul al XVIII-lea, cand Biserica Romano-Catolica a impus doua conditii pentru incheierea casatoriei necatolicilor cu Catolicii si anume: 1. Ca sotul necatolic nu-l va stanjeni pe sotul catolic in credinta sa; 2. Ca el consimte sa fie botezati si crescuti in credinta catolica toti copiii care ar rezulta din casatoria cu un catolic 13. In 1748, Papa Benedict al XIV-lea a interzis casatoriile mixte, socotindu-le un sacrilegiu prin care s-ar practica communio in sacris cu necatolicii, ceea ce este cu desavirsire interzis, iar in anul 1781 imparatul Austriei, Josef al II-lea, a modificat hotararea mai veche, stabilind ca numai cand tatal este catolic copiii trebuie sa fie educati toti in religia catolica, iar daca tatal este necatolic, copiii sa urmeze dupa sex religia parintilor, adica baietii religia tatalui, iar fetele pe cea a mamelor 14. De la inceputul secolului al XIX-lea, atitudinea Bisericii Romano-Catolice a oscilat intre rigorism si ingaduinta. Abia in 1916 Codex Juris Canonici a impus obligatia ambilor soti de a-si boteza si educa copiii nascuti din casatoriile mixte in credinta romano-catolica, cat si obligatia sotului de a starui pentru convertirea la catolicism a sotului necatolic, ca si aceea a sotului necatolic de a nu-l stanjeni pe sotul catolic in practica libera a credintei sale (canoanele 1060-1065). Ultimele hotarari privitoare la casatoriile mixte au fost luate de Conciliul al II-lea de la Vatican, care au fost cuprinse si in Noul Cod canonic romano-catolic, intrat in vigoare din ianuarie 1983 (canonul 1125). Hotararea Conciliului II Vatican a fost ca aceste casatorii se pot incheia fara dispense intre catolicii orientali si necatolicii orientali, cu conditia respectarii a doua conditii esentiale: 1. Obligatia sotului catolic sa faca tot ceea ce-i sta in putinta spre a-l converti pe sotul necatolic la credinta catolica; 2. Obligatia in scris a ambilor soti sau macar verbal dar solemn la botezarea si educarea religioasa catolica a viitorilor copii. Singurul element nou este acela ca se admite intercomuniunea cu ortodocsii in problema casatoriilor mixte, in sensul ca se permite ca, in cazul unei asemenea casatorii, “serviciul cununiei sa fie oficiat in biserica ortodoxa de catre un preot ortodox”, insa numai daca acest lucru il va gasi potrivit episcopul catolic competent 15.

Prin aceste masuri Biserica Romano-Catolica nu a schimbat aproape nimic din atitudinea sau pozitia mai veche. Si aceasta pentru faptul ca “intrucat casatoria dupa actuala doctrina catolica nu se savarseste de catre preotul slujitor, ci de catre insesi persoanele care se casatoresc, prin pronuntarea consimtamantului lor in fata martorilor, este evident ca acesti martori, daca pot fi niste simpli aici, pot fi cu atat mai vartos si slujitori ai Bisericii Ortodoxe, caci, prin ingaduirea oficierii de catre acestia a casatoriei unui catolic si a unui necatolic, nu se recunoaste ca ei le-ar administra respectivilor Taina Cununiei, ci doar ca fac simplul oficiu de martori calificati, prin profesiunea si prin garantia lor morala si religioasa” 16.

In ceea ce priveste Bisericile protestante, inclusiv Biserica Anglicana ca si cea Veche catolica, acestea nu au adoptat nici una atitudini obstructive sau intolerante in problema casatoriilor mixte, ci au acceptat si accepta ca valide casatoriile oficiate dupa randuielile catolice si, de asemenea, au oficiat si oficiaza fara nici o dificultate orice casatorie mixta intre crestinii socotiti botezati valid 17.

*

In urma prezentarii acestei situatii a casatoriilor mixte, conform legislatiilor bisericesti, proprii fiecarei confesiuni, ne dam seama ca, pe de o parte avem de-a face cu un cadru legal juiridic, care incearca sa reglementeze cat se poate de strans aceasta problema, mergand pana a face aproape imposibile casatoriile mixte, iar pe de alta parte, ne izbim de realitatea concreta a existentei casatoriilor mixte. Datorita liberei circulatii, conditiilor noi de viata , emanciparii sub toate aspectele, la acest inceput de secol si de mileniu, casatoriile mixte devin tot mai frecvente. Ele se efectueaza sau se incheie atat intre crestini de diferite confesiuni, cat si intre crestini si necrestini: mahomedani, evrei, budisti, hinduisti, brahmani si altii. Aceste casatorii sunt usurate in incheierea lor si de legislatiile multor state care nu considera impediment la casatorie deosebirea de religie sau confesiune si prin urmare nu le interzice. In conditiile in care traim la acest inceput de mileniu, ele nu mai pot fi evitate “nefiind oprite de legislatia civila, iar pe de alta parte luand in considerare ingaduinta Sfantului Apostol Pavel ca sot care s-a increstinat sa ramana in casatorie cu sotul cu care se casatorise inainte de a se increstina, daca acesta consimte cu aceasta situatie” 18.

De asemenea, trebuie avut in vedere si faptul ca, bazandu-se pe dragoste reciproca si respect, ele trebuie ingaduite si respectate. Odata incheiate, ele aduc dupa sine implicatii si urmari ecumenice si pastorale.

Sub raport ecumenic, casatoriile acestea pot servi ca liant intre membrii diferitelor confesiuni, evidentiind posibilitatea convietuirii crestinilor de credinte diferite, in pace, respect si armonie. Ele pot servi ca model pentru ceea ce ar insemna lucrarea ecumenica de respect, apreciere si dragoste intre diferitele confesiuni crestine sau intre crestini si necrestini.

Aplicand mai mult principiul iconomiei putem sa indulcim dispozitiile legale privitoare la casatoriile mixte, lasand loc dragostei crestine care ne cere sa iubim pe oamenii de toate starile sau toate credintele. Cand ele nu urmaresc un scop prozelitist, pot fi ingaduite, asa cum si in lucrarea ecumenista nu se admite prozelitismul. Privita in aceasta perspectiva, problema casatoriei mixte apare ca una din cele mai delicate situatii care se pun si cer sa fie rezolvate in relatiile interconfesionale sau interbisericesti si care pot fi solutionate dupa caz, prin acrivie sau iconomie. Avand in vedere ca prin lucrarea desfasurata astazi in spirit ecumenic in intreaga lume crestina, de cunoastere, apropiere si unire intre crestini s-au creat conditii noi care imbunatatesc relatiile interconfesionale si interbisericesti, se impune ca in acest spirit ecumenist, care este o lucrare a Duhului Sfant, sa lasam loc mai mult iconomiei. Respectand credinta fiecaruia, casatoriile mixte ne pot servi ca model.

Sub aspect pastoral, ele creeaza o grija deosebita pentru pastorii de suflete care trebuie sa-i cerceteze pe cei care apartin de Bisericile lor, veghind la pastrarea randuielilor bisericesti, a practicilor de cult si traditiilor proprii fiecarei confesiuni. In acest sens trebuie cultivata grija pentru respectul fata de credinta celuilalt, toleranta, care este o conditie necesara convetuirii, si dragostea ca baza a intemeierii oricarei famili. Libertatea fiecaruia din soti de a merge la locasul de cult al confesiunii sau credintei lui, de a-si respecta sarbatorile si de a-si indeplini datoriile fata de suflet sunt obiective de urmarit in viata partenerilor casatoriilor mixte. Fiecare pastor de suflete se va feri sa creeze sau sa cultive sentimente de dispret, ura sau respingere in sufletele sotilor din casatoriile mixte, atat fata de religia celuilalt, cat si fata de persoana sa. De aceea, si sub aspectul pastoral aceste familii creeaza probleme delicate care insa pot fi rezolvate numai in spiritul tolerantei si iubirii crestine.

Atata timp cat prin aceste casatorii si familii nu se urmaresc alte scopuri decat materializarea dragostei dintre doi parteneri, ele pot fi admise si ocrotite sau pastorite cu grija deosebita, lasand loc fiecaruia de a-si manifesta dragostea, libertatea si credinta.

Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula,

Decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa a Universitatii din Bucuresti.