Hristos şi tinerii - Profesorul de Religie si Postul

S-au scris mii de pagini despre Post, despre rolul si folosul sau, insa as vrea sa ma opresc asupra unor chestiuni ce tin de legatura dintre Post si misiunea profesorului de Religie in scoala.

In privinta Postului, ca profesori de Religie nici nu se pune problema sa abdicam de la regula lui. Suntem intr-un fel luminatori ca si slujitorii sfintelor altare, si cei cu care intram in contact asteapta mult de la noi. Trebuie sa fim modele de comportament, in clasa, in cancelarie si in societate. Intr-un fel as putea spune ca abia asteapta unii sa-si justifice neputinta, lipsa de vointa sau necredinta prin ideea ca nici cel (sau cea) care preda Religia nu posteste. De altfel, cum poti vorbi la clasa despre Post daca nu-l practici? Cand suntem intrebati (si suntem cu totii intrebati) daca postim in posturile de durata, potrivit mi se pare a raspunde: "Ma straduiesc sa-l tin pe tot! Cu ajutorul lui Dumnezeu sper sa reusesc!". Daca e vorba de intrebarea pusa in cancelarie, de un coleg de alta specialitate, cu siguranta ea se poate transforma intr-o discutie, intr-o scurta catehizare, pentru ca raspunsul are pentru cel neobisnuit cu viata liturgica sau scrierile duhovnicesti ceva misterios... cu ajutorul lui Dumnezeu?!! El voia sa auda: "da sau nu!". Postesti sau nu! Un raspuns categoric: "da" poate arunca pe multi in mandrie, mai ales ca interlocutorul poate incepe imediat cu laude de genul: "Bravo tie! Tu ai credinta mare! Eu nu pot posti!". Raspunsul categoric "nu" produce sminteala in toate situatiile: "Pai daca nici tu... dar apoi eu, care nu le am p-astea cu credinta". Consider ca nici pentru smerenie un profesor de Religie nu ar trebui sa spuna: "nu postesc"[147].

Pot spune din experienta mea ca elevii de liceu nu postesc intr-un numar prea mare. S-a impamantenit nefirescul obiceiul de a posti in prima si ultima saptamana, eventual si miercurile si vinerile. Problema este delicata pentru ca in cele mai multe din familii nu se posteste. Parintii elevilor nostri (care au cu aproximatie intre 35-55 ani) sunt aceia care, nascuti intr-o societate comunista, nu au avut sansa pe care o au copiii lor de a afla de pe bancile primilor ani de scoala despre Hristos si Biserica. Asa ca elevul dornic sa posteasca se loveste de mentalitatea parintilor care nu vor sa schimbe tabieturile si obiceiurile casei doar pentru ca asa vrea copilul. Si chiar daca exista bunavointa (si dragoste) din partea mamei, chiar daca ea posteste, apare cel putin la o parte dintre elevi o alta problema. Anume, cei ce invata dimineata se plang ca nu pot posti pentru ca pleaca dimineata la 6,30 si se intorc uneori la 15,00. Dimineata devreme unii nu pot manca, iar timpul orelor se suprapune peste doua din mesele din zi. " Nu ma pot hrani doar cu alune si biscuiti, iar eu mancare la borcan nu iau", imi spunea un elev deunazi. Cei ce invata dupa-amiaza nu au aceasta problema (putand servi acele doua mese acasa); de altfel, se observa aceasta si prin numarul mai mare al celor ce postesc. In aceste cazuri delicate - dupa cum am spus - se cuvine a-i indemna pe cei in cauza sa renunte, daca e cazul, la imbuibare si sa se aplece mai cu ravna spre postul sufletesc, spre rugaciune, spre pocainta. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea: "Daca nu iti schimbi viata, la ce mai postesti? Schimbarea bucatelor nu ajuta la nimic"; iar Sfantul Teodor Studitul in acelasi duh invata ca "postul cel adevarat este abtinerea de la orice lucru rau". Daca, din motive obiective, elevul nu poate posti alimentar nu trebuie sa aiba senzatia ca postul acesta este pierdut, dimpotriva, ceea ce tine de el sa faca: paza mintii, paza limbii, inmultirea faptelor bune, pocainta etc. Am primit o adevarata pilda de la o eleva care din motivul pomenit mai sus nu poate posti (adica, nu se posteste in familia ei). Ea imi spunea : "De mancat, voi manca ce-mi da mama ! Insa voi renunta la ciocolata mea preferata, Smash, pentru mine e o oarecare forma de post, de infranare, de exercitiu al vointei. De altfel ma voi stradui spre postul sufletesc !". Trebuie sa vorbim tinerilor cu mult entuziasm despre Post, despre bucuria de a posti. Un cuvant ca acesta din Marele Vasile le poate da multa ravna: "Pentru cei ce postesc de bunavoie, postul le este folositor tot timpul, pentru ca demonii nu indraznesc sa atace pe cel ce posteste, iar ingerii, pazitorii vietii noastre, stau cu placere langa cei ce-si curatesc sufletul cu post"[148]. Este stiut ca Postul este arma asupra diavolului si ca Scriptura pomeneste ca un anumit soi de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post (Matei 17, 21).

Din experienta sa de viata, fiecare profesor poate si trebuie sa marturiseasca izbanda impotriva patimilor diavolesti ce ies "numai cu rugaciune si cu post". Elevul are nevoie de exemplu, vrea sa auda ca tu insuti ai trait bucuria vindecarii de unele neputinte prin rugaciune si post. De aceea cred ca cea mai buna "reclama", daca putem spune asa, care se poate face Postului este ca poate fi numit... "arma asupra diavolilor", asa cum numim si sfanta cruce. De altfel, Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca cel ce nu cunoaste postul, nu cunoaste crucea.



--------------------------------------------------------------------------------

[147] Unii gasesc de cuviinta sa spuna ca nu postesc pentru ca postul lor nu seamana cu cel in viziunea Patericului sau a scrierilor filocalice. Dar cel neobisnuit cu scrierile duhovnicesti nu intelege ca acestia fac exces de "cuvinte de smerenie desarta", ci vor crede ceea ce aud si se vor sminti in cele mai multe situatii. Umblati cu intelepciune fata de cei ce sunt afara (de Biserica), pretuind vremea spunea Sfantul Pavel (Coloseni 4, 5).

[148] Sfantul Vasile cel Mare, apud Garoafa Coman, Mancaruri si dulciuri de post, Editura Bizantina, p. 90.