Nicolae Iorga vorbea despre Biblie ca despre o operă literară completă şi complexă ("cartea care poate înlocui o întreagă literatură"), în sensul că sunt cuprinse în ea aproape toate genurile şi speciile literare: cărţi de înţelepciune, cărţi de poezie, romane istorice, romane de dragoste etc. Fără îndoială că una din cele mai poetice cărţi ale Vechiului Testament, această capodoperă a literaturii ebraice, este Psaltirea ("Cununa poeziei vechi testamentare este Cartea Psalmilor sau, aşa cum s-a impus prin terminologia greacă, Psaltirea" - spunea Î.P.S. Bartolomeu Anania) şi, din această cauză şi pentru că fragmente din ea au intrat în textul Sfintei Liturghii, a fost şi una din cele mai traduse încă din zorii culturii româneşti, de la textele manuscrise maramureşene (sau rotacizante - primele texte în limba română, între care înregistrăm şi o Psaltire Scheiană, o Psaltire Voroneţiană şi o Psaltire Hurmuzachi).

Când vorbim despre Cartea Psalmilor sau Psaltire avem în vedere mai întâi versiunile canonice, de la aceste texte vechi de literatura română, prin Biblia de la 1688 (Biblia lui Şerban sau Biblia de la Bucureşti, cum mai este cunoscută), până la Biblia diortosită de Î.P.S. Bartolomeu Anania şi apărută în 2005. Apoi sub influenţa psalmilor s-a dezvoltat în lirica românească această specie literară, o meditaţie religioasă, reprezentată mai întâi de Alexandru Macedonski - cu Psalmi moderni - şi Tudor Arghezi cu Psalmii săi de înverşunată căutare a divinităţii, iar în poezia română contemporană de Ştefan Augustin Doinaş şi Ion Horea.

Dar odată cu Psaltirea în versuri din 1673, a lui Dosoftei Mitropolitul, actul de naştere a poeziei româneşti culte, se inaugurează o nouă variantă a tălmăcirilor psalmilor, pe care am putea să o numim traducere poetică. De la Dosoftei, din a doua jumătate a veacului al XVII-lea, până la traducerile contemporane sau recente, datorate unor poeţi sau scriitori-teologi ca Vasile Militaru, Liviu Pandrea, Tertulian Langa, Ioan Vasile Botiza, Constantin Popescu, Eugen Dorcescu ş.a. - versiunile poetice româneşti ale Psaltirii cuprind o listă lungă. Se înţelege că tălmăcirea lui Gala Galaction şi a lui Bartolomeu Anania pot să figureze, în mod justificat, şi în această listă.

Şerban Foarţă, poetul cu o atât de originală versificaţie şi cu un pronunţat particular limbaj poetic, a mai fost atras de frumuseţile literare ale Bibliei, oferindu-ne cu câţiva ani în urmă o frumoasă versiune a Cântării Cântărilor, capodoperă a poeziei erotice universale, pentru că, aşa cum spune Nicolae Iorga, "s-au trudit o mulţime de teologi în toate timpurile să explice Cântarea Cântărilor în chip alegoric - ea nu este altceva decât o bucată erotică şi toate sforţările celor mai curaţi la suflet dintre teologi, întrebuinţând cele ingenioase explicaţii, nu vor putea răpi Cântării Cântărilor acest caracter".

A urmat Cartea Psalmilor pe care, în versiunea sa, Şerban Foarţă o consideră un fel de compilaţie a 6-7 tălmăciri în româneşte sau în alte graiuri ale faimosului text vetero-testamentar, începând cu Psaltirea în versuri a lui Dosoftei (1673), continuând cu Biblia lui Şerban sau Biblia de la Bucureşti, care-i plăcea aşa de mult şi lui Ion Barbu, şi până la versiuni recente. În urmă cu câţiva ani, "la ceas de cumpănă fiind" - mărturiseşte poetul - a tălmăcit Psalmul 101, "rugăciunea unui sărman când e istovit şi înaintea Domnului îşi varsă ruga":

"Aceasta-i biata-mi rugăciune,
dă-i ascultare, Doamne-al meu,
pleacă-Ţi auzu, - acum când eu
întâmpin cazne cu duiumul
şi, Dumnezeule, mi-e greu".

A continuat cu traducerea altor Psalmi, totalizând 28, pe care i-a şi publicat sub acest titlu: Douăzeci şi opt de Psalmi, Editura Eis Art, Iaşi, 2000. Un imbold din traducerea integrală a Cărţii Psalmilor i-a venit din partea părintelui Ioan Petraş, el însuşi un remarcabil poet de inspiraţie creştină, care i-a rostuit Biblia Bartolomeu, pe care teologul scriitor a aşternut această dedicaţie cu rânduri caracterizante a artei poetice a lui Şerban Foarţă: "Poetului Şerban Foarţă pentru care limba română e un văzduh al fulguraţiilor astrale. Cu admiraţie şi prietenie, Bartolomeu al Clujului, Februarie, 2007".

Versiunea lui Şerban Foarţă nu este nici canonică, nici filologică, ci poetic-literară. Dar tălmăcirea păstrează elementul stilistic dominant al psalmilor ebraici, paralelismul, "un fel de balansare a membrelor frazei, comparabil cu o rimă a gândirii" (Tertulian Langa). Paralelismul în psalmii ebraici este de trei feluri: un paralelism sinonimic (când aceeaşi idee sau imagine este reluată cu ajutorul unor expresii echivalente):

"La ce bun turbă ca nebunii
noroadele, iar mintea lor
pe căile deşertăciunii
a luat-o. Regii, de ce vor
să-L tot vorbească-n cor, de rău
pe Domnul şi pe insul său.

....................................................

Şi-acum dau strigăt tuturor
mai-marilor: ŤPre Cel din cer
slujiţi-L, regilor, cu teamă
şi bucuraţi-vă de El
cutremurîndu-vă!
Luaţi seamă
să nu-L mâniaţi în niciun fel
căci veţi pieri din calea dreaptă".

(Psalmul 18)

Frecvent este şi paralelismul antitetic, când poetul pune în contrast sau în opoziţie două situaţii, două atitudini. Se aseamănă cu antiteza, procedeul compoziţional şi stilistic preferat de romantici:

"Ferice insul ce n-ascultă
de sfaturile celor răi,
cărora le cunoaşte preţul;
n-o ia pe dosnicele căi
ale păcatului şi-n jeţul
ocarnicilor, nu cutează
a sta, - ci are vreme multă,
să zăbovească mai mereu
în Legea cea de-a pururi trează
într-însul a lui Dumnezeu.

Altminteri însă, pot cei răi,
suflaţi de vânt precum o hoaspe."

(Psalmul 1)

"Creează alţii
în cai şi-n carele de luptă,
noi credem întru sfântu-i Nume."

În paralelismul sintactic, cele două feluri de paralelism (sinonimic şi antitetic) se îmbină, se întrepătrund; aceeaşi idee este exprimată printr-o dezvoltare a gândirii (Tertulian Langa).

"Căutaţi-i Domnului din nou
cântare cu prelung ecou
cântare nouă-I tot cântaţi
Numele-I binecuvântaţi,
vestiţi-I slava, zi de zi, -
ginţile a o auzi!
Căci mare-i Domnul şi preademn
de laudă şi imn solemn."

(Psalmul 95)

Teologul şi scriitorul Tertulian Langa, traducător remarcabil al Psalmilor (v. Psaltirea. Text versificat conform originalului ebraic şTOBţ, Editura ALC MEDIA GROUP, Cluj-Napoca, 2000), consideră că, pe lângă paralelism, o caracteristică stilistică a psalmilor ebraici este frecvenţa aliteraţiilor şi asonanţelor, aproape imposibil de reprodus într-o versiune românească. Şerban Foarţă reuşeşte în mulţi dintre psalmii tălmăciţi de el câteva aliteraţii sugestive:

"Ci zilele-mi sunt, azi, ca oarba,
prelunga umbră tot mai lungă
pe care-amurgul o aruncă, -
iar eu mă veştejesc ca iarba...".

Printr-un limbaj poetic arhaic, amintind de textele din vechea noastră literatură, Şerban Foarţă a reuşit să transpună în limba română "poesia" Psalmilor; ele au curgere a versificaţiei tot aşa de expresivă ca baladele villoneşti, în versiune românească. Spre exemplificare două fragmente:

Cartea Psalmilor
pre stihuri retocmită acum de
Şerban Foarţă:

"Tu, Doamne al dreptăţii mele,
strigându-Te, m-ai auzit
şi, din năvod, m-ai dezurzit;
dă ascultare rugii mele!"

François Villon

(trad. de Neculai Chirica)

"În Domnul fac mărturisire
că cel dat morţii, azi trăieşte
prin dulcea voastră zămislire
pe care mila o-nsoţeşte
şi care-nvie şi răpeşte
din gheara morţii pe oricine;
fiinţa ta mă întăreşte;
trebui să spui de bine, bine!"

Între tălmăcitorii poetici români ai vechilor şi marilor cărţi de literatură ebraică, Şerban Foarţă se alătură lui Petru Creţia care, în urmă cu câţiva ani, ne-a dat asemenea versiuni literare ale unor capodopere vetero-testamentare. Şerban Foarţă a retocmit pre stihuri "două cărţi de poezie înaltă" ale Vechiului Testament: Cântarea Cântărilor şi Cartea Psalmilor.