Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 11:13 pe 8.11.2010


Păunescu a scris la 31 octombrie, de pe patul de spital, poezia "De la un cardiac, cordial", un mesaj în care îndeamnă oamenii să-şi poarte de grijă, să-şi pă­zească "şi inima, şi gândul", formula de final fiind "Dă-mi, Doamne, viaţă încă nişte ani/ şi ţării mele minima dreptate!".

Fiul poetului, Andrei Păunescu, a acceptat ca poezia, care a fost dată doctorului Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Floreasca, unde Adrian Păunescu se află internat, să fie făcută publică.

Redăm integral poezia "De la un cardiac, cordial" semna­tă de Adrian Păunescu, la 31 oc­tombrie 2010, Spitalul de Urgenţă, Bucureşti:

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.
Adrian Păunescu, 31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Urgenţă.

Postat 12:56 pe 8.11.2010
Un mare Om, un mare poet, un mare patriot! Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aseze in ceata dreptilor!
Postat 23:54 pe 8.11.2010
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!
 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni