Acesti sfinti au trait în cetatea Edesei ce se afla în Siria, pe vremea împaratiei lui Iustin cel tânar. Fiind patrunsi de dragoste dumnezeiasca, s-au dus la sfânta cetate si, închinându-se lemnului celui de viata facator, au mers la Mânastirea Sf. Gherasim si au fost tunsi monahi de Sf. Nicon, cel ce era atunci egumen. Dar au iesit din mânastire mai înainte de a plini cele sapte zile, pe care este obicei sa le pazeasca monahii cei nou tunsi. Si mergând înainte la pustiu, au ramas în el patruzeci de ani, traind cu toata nevointa si cu petrecerea cea grea. Ioan a ramas în pustiu pâna la sfârsit; iar fericitul Simeon s-a întors la sfânta cetate si, închinându-se mormântului Domnului celui de viata purtator, s-a rugat lui Dumnezeu ca sa fie ascuns de catre oameni. Si prefacându-se ca este nebun, s-a dus la cetatea Emesa si, aratând multe minuni cu acea prefacere a lui, a raposat în Domnul. Si s-au cunoscut dupa moartea lui minunile lui. Iata cea mai de pe urma:

Luându-l doi oameni ca sa-l îngroape, asa negrijit, nescaldat, netamâiat si neslujit cu cântari, si ducându-l pâna la un loc unde erau oameni multi, si trecând cu dânsul pe lânga casa unui evreu, s-au aratat moastele sfântului ca fiind purtate cu cinste si cu pompa, cu atâta slavoslovie si cu multime de oameni cântând, încât evreul vazând ca duceau pe sfântul numai doi oameni, zise: "Fericit esti tu, nebune, ca neavând oameni sa te slujeasca, ai luat puterile ceresti de te slujesc cu laude". Si s-a alaturat si evreul, si l-a acoperit cu mâinile lui, si-l îngropa. Si dupa câteva zile venind prietenul sau Ioan cel ce pustnicise cu dânsul, l-a aflat ca s-a mutat catre Domnul.

Parinte Savatie Bastovoi a scris o carte cu adevart de folos despre viata acestui sfant. Iata citeva pasaje graitoare:

"– Nebunule, dar daca tu poti face minuni, de ce nu faci o minune ca sa ma ta­ma­duiesti, în loc sa te obosesti atâta cu mi­ne? De ce nu ceri de la Dumnezeul tau sa ma tamaduiasca, asa cum l-ai ta­ma­duit pe copilul acela?

– Nu trebuie sa cerem de la Dumne­zeu ceea ce putem face noi ca oameni – raspunse pe neasteptate Nebunul. Oare crezi ca Dumnezeu singur n-ar dori sa-i tamaduiasca pe toti oamenii din lume? Dar Lui îi este mai placut când om pe om se ajuta, pentru ca asa se înmulteste în lume dragostea."



"– Nebunule – îl întreba femeia pe batrânul care se aseza abatut la umbra sub streasina grajdului – a, Nebunule, dar pen­tru ce cu toata lumea o faci pe nebu­nul, iar cu mine nu o faci pe nebunul?

Calugarul îsi ridica ochii, surprins de întrebarea femeii.

– Deoarece cu tine nu e nevoie sa o fac pe nebunul – raspunse el în cele din urma.

– Ha? Dar ce, cu ceilalti e mare ne­voie?

– Nu, dar nu poti sa fii cu toata lumea asa cum esti.

– Dar de ce, Nebunule?

– Pentru ca oamenii sunt diferiti. Si, pâna la urma, tot nebun ajungi.

– Nebunule, dar tie îti place sa-i ajuti pe oameni, asa-i? Da, îti place, am vazut eu. Tu, daca ai putea, ai ajuta pe toata lu­mea, dar nu poti, pentru ca nu ai voie, pen­tru ca tu esti nebun si nebunii nu au voie sa ajute pe nimeni.

Nebunul râse si ochii i se umezira.

– Da – continua Caliopi –, si, daca ai aju­ta asa pe toata lumea, eu cred ca toata lu­mea te-ar iubi, asa cum te iubesc si eu, pentru ca toata lumea îi iubeste pe cei ce o ajuta. Si atunci tu ai fi cel mai iubit om din cetatea asta! Nu, din lume! Si toata lu­mea ar veni la tine si eu as fi mândra ca sunt prietena celui mai iubit om din lu­me!

– Caliopi – o opri batrânul, râzând – , dar tu stii ce înseamna sa te iubeasca oa­me­nii?

Femeia ridica mirata din umeri.

– Pentru un calugar nu este bine sa-l iubeasca oamenii...

– De ce?

– Pentru ca oamenii mai întâi te iu­besc, pe urma te fac sfânt.

– Si nu-i bine sa fii sfânt?

– E bine sa fii sfânt, dar sa te faca Dumnezeu, nu oamenii. Oamenii, când fac pe cineva sfânt, încep sa vina la el si sa-i ceara lucruri care li se par lor bune si folositoare. Oamenii vor ca sfântul sa le îndeplineasca toate dorintele. Pentru aceasta îsi fac sfinti pe pa­mânt, caci prin ei cred ca Îl pot sili pe Dumnezeu sa le fa­ca voia. Oamenii vor minuni, vor sa se marite si sa se însoare cu cine le place, vor bunasporire si sa­natate, vor multe si de toate, si nu vor sa înteleaga ca minu­nile sunt în mâna lui Dumnezeu, si El daca vrea da, iar daca nu vrea, nu da.

Cu oamenii însa nu se poate asa. Daca nu le îndeplinesti do­rintele, ei se supara, se nemultumesc si pâna la urma încep sa te urasca. Si toata aceasta sfintenie ome­neas­ca devine o bataie neîncetata de cap, griji si suparari fara de nici un folos. Dum­nezeu singur stie ce are de facut în lume si nu are nevoie de rugaciunile noas­tre pen­tru a lucra binele, iar daca oamenii se roaga unul pentru altul o fac nu pentru a arata lui Dumnezeu ce are de facut, ci ca sa se înmulteasca dragos­tea în lume, caci în rugaciune noi desco­perim sufe­rinta celuilalt si ne facem par­tasi la ea si cerem izbavire ca pentru noi în­sine. Si ce este aceasta daca nu dra­gos­te si cale de a ne cunoaste unii pe altii?"

Cred ca a fost primul sfant nebun pentru Hristos, sau poate Cuvioasa Isidora din Egipt. Am cautat pe net , dar despre viata acestui sfant au ramas cam putine. Mi-a ramas in memorie ca un timp a tarat dupa el , legat de centura, un caine mort. Probabil , cum si oamenii din cetati tarasc dupa ei intelepciunea lumeasca, mandria, avutiile...

Multumesc pentru ca ai aratat interes acestui subiect!
Interesanta comparatia ta!
Post usor si sanatate! Doamne ajuta!