Pe urmele eroilor uitati
» Războiul
Inapoi la Pagina de Discutii
|
339.117 morţi, 299.000 răniţi grav, 116.000 prizonieri şi dispăruţi: la atât s-au ridicat, potrivit cifrelor oficiale, pierderile umane ale României în primul război mondial. După catastrofa de la Turtucaia, ocuparea Bucureştiului şi refugierea guvernului român la Iaşi, armata română elaborează un plan al contraofensivei. În urma victoriilor de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, soarta războiului se schimbă. La Conferinţa de pace de la Paris, România îşi va recupera în fine mare parte din teritoriile istorice.
Au murit în război, înrolaţi în armata română, deopotrivă germani, evrei, maghiari, polonezi, armeni, lipoveni etc., într-un suprem efort comun pentru supravieţuirea statului. Cu pierderi imense, generaţia care a făcut războiul şi apoi Unirea va contribui cel mai mult la edificarea României, în raport cu oricare altă generaţie istorică. Când îi soseşte ordinul de mobilizare, Ion Grămadă este profesor de limba germană la liceul militar Mănăstirea Dealu. Refuză "mobilizarea pe loc", o formă certă de protecţie, şi propunerea de profesorat la Iaşi, cerând să fie trimis în luptă. Ajuns pe front, refuză din nou să rămână ofiţer de recruţi. Cere stăruitor comanda unui pluton, pe care avea să-l conducă din echivalenţa de grad a unui elev plutonier, pentru a ajunge cât mai repede în linia întâi. Din ultimele sale însemnări într-un carnet de război, cu numai nouă file scrise, descoperit pe 10 octombrie 1917 de prietenul şi camaradul său Victor Morariu: "9 iulie. A început ofensiva, la 10 dimineaţa, printr-un bombardament infernal. (...) Ieri la amiază am văzut primii răniţi, plini de sânge. M'am cutremurat din creştet până-n tălpi... Morţii sunt doi recruţi din contingentul 1918, amândoi foşti în pluton la mine, pe cari i-am instruit şi i-am iubit mult. Neavând încă conştiinţa pericolului şi crezând că inamicul e mai departe şi nu poate să mă vadă din pricina copacilor, înaintez fără frică şi fără emoţie. Ceea ce mă stăpâneşte e numai curiozitatea, o nespusă curiozitate de a vedea cum e. Iată văd bine poziţia, ca balcoane în 3 etaje, de par nişte loge de teatru. (...) Nopţi albe, cari enervează; niciodată vreun amorezat n'a aşteptat cu mai mult dor să răsară luna spre a-i apare încununată de raze iubita, cum o aşteptăm noi cei de pe front." (Cf. Victor Morariu, "Crâmpeie din sufletul lui Ion Grămadă", apud Calendarul Glasul Bucovinei, 1927, pp. 94-106.) |
|
|