Pe urmele eroilor uitati
» Ultima scrisoare ION GRAMADA
Inapoi la Pagina de Discutii
|
Nu vă mai trimit scrisori prin soldaţi. S-a terminat cu delegaţiile, căci pe front, unde mă aflu acu', aşa-ceva e foarte greu. De aceea, voi fi mai puţin guraliv şi mai zgârcit la vorbă, ceea ce desigur că n-o să-mi strice.
Aici, mi-am schimbat viaţa şi, adâncindu-mă în sufletul meu, m-am revăzut pe mine, stând de multe ori de vorbă ore întregi cu mine însumi. Adesea, îmi fac bilanţul vieţii mele şi mă întreb ce bine am făcut eu pe pământ. Şi, totdeauna, regret că n-am putut lucra mai mult spre a aduce mai multă fericire altora. Căci atât rămâne după fiecare pe lumea asta: Binele ce l-a făcut altora. Încolo, totul e praf şi cenuşă pe care le spulberă vântul. Constatarea aceasta nu rezultă din gândurile negre ce poate m-ar preocupa. Nu. Mă gândesc foarte puţin la moarte şi nu mă tem deloc de ea. Sunt pregătit s-o înfrunt. Nu mă sperie nici mulţimea păcatelor ce le-am comis, căci aşa de sfântă şi de dreaptă înaintea lui Dumnezeu este cauza pentru care atâta tineret s-a îmbrăcat cu cămaşa morţii, încât pe toţi ne aşteaptă viaţa de veci. De asta sunt sigur. Războiul nostru este sfânt. Cum v-am spus, regret numai că nu mi-am legat numele de o faptă nepieritoare, care să aducă folos altora. Dar sper că, în lupta ce mă aşteaptă în curând, îmi va ajuta Dumnezeu să îndeplinesc o faptă care să mă treacă la nemurire. (Dumnezeu ştie, însă, dacă nu păcătuiesc şi acum cu orgoliul meu.) Mă mir numai că sunt atâţia oameni rămaşi la vetre, care nu înţeleg câtă frumuseţe sublimă cuprinde jertfirea de sine, jertfirea făcută de bună voie. Sunt momente când simţi parcă însăşi suflarea lui Dumnezeu cum îţi atinge fruntea ca o adiere binefăcătoare. Şi, atunci, uiţi tot ce ai iubit în viaţă, tot ce-i călător ca nisipul pustiului şi nu regreţi deloc lumea ce ai lăsat-o în urmă. Înainte, tot mai departe, spre un miraj de strălucire necunoscută, laşilor!... Dacă-l ajungi, te aşteaptă răsplata de veci. Necunoscutul acesta spre care mergi, mulţămirea că-ţi faci toată datoria, suprema datorie, intensitatea cu care trăieşti viaţa ce ţi-a dăruit-o Dumnezeu constituie un farmec de care vibrează toată fiinţa ta... (Scrisoare adresată unei doamne, datată 27 august 1917, scrisă cu câteva ore înaintea morţii - apud Calendarul Glasul Bucovinei, 1920.) |
|
|