Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 21:15 pe 4.05.2011
logo



Pietrele Sfantului Apostol Simon Zilotul, marcate de sangele sau mucenicesc

De aceea mulţi credincioşi se apropie de apa aceasta ca de una cu proprietăţi taumaturgice, rugându-se, scufundându-se în ea, ca într-un nou Iordan. S-au constatat, într-adevăr, multe vindecări, de diferite infirmităţi fizice şi sufleteşti.

Nu doar stâncile de pe marginea apei au aceste pete roşiatice unice în lume, ci şi pietricelele mai mici, din albia pârâului. Din acest motiv, credincioşii caută pietricelele, „cu picăturile de sânge ale Sfantului Apostol Simon Zilotul”, păstrându-le ca relicve.

În afară de aceste pietre, există şi o stâncă pe care s-a păstrat amprenta piciorului apostolului Simon. Cele descrise mai sus nu reprezintă insa un fapt neobişnuit pentru creştini, si amintim cu aceasta ocazie ce la apa Iordanului există un alt mare semn – dovadă a evenimentelor sfinte petrecute cu sute de ani în urmă.

Este vorba despre somnii din Iordan şi din lacul Ghenizaret, format din apele Iordanului. Aceştia au reprezentată Icoana Bobotezei pe osul capului, potrivit stilului iconografic bizantin: Mântuitorul la mijloc, îngeri pe margine, un porumbel cu aripile deschise deasupra, şi raze de har orientate spre Hristos.

Din acest motiv pescarii de regulă nu pescuiesc aceşti somni, ci îi aruncă înapoi în râu sau în lac, considerându-i cumva sfinţiţi. Dacă totuşi se pescuieşte vreunul, osul cu reprezentarea este păstrat şi... colorat ca o icoană.

Iordanul este apa în care a fost botezat Domnul nostru Iisus Hristos, de către Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, moment la care S-a si arătat Sfânta Treime.
 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni