Descoperirea crucii lui Christos

Datorita greutatii crucii, in timp ce urca dealul Golgotei, Christos a cazut de trei ori, pana a ajuns la locul unde a fost rastignit si si-a dat duhul. Aceasta cruce, pe care a fost rastignit Iisus Christos a fost descoperita, potrivit legendei, de Elena, mama imparatului roman Constantin cel Mare (306-337), prin anul 324 sau 326. Versiunea oficiala este data de Theodoret, care povesteste ca Elena, ajungand la Ierusalim, a ramas profund mahnita cand a vazut ca pe locul unde a patimit Mantuitorul fusese inaltat un templu inchinat zeitei Venus, si a poruncit sa fie daramat. Cu acest prilej a fost scos la iveala mormantul lui Isus, care fusese ascuns pana atunci, langa care s-au gasit trei cruci, cele pe care fusesera rastigniti Isus si cei doi tilhari.

Pentru a afla care dintre ele este crucea pe care a fost rastignit Mintuitorul, episcopul Macarie a propus sa fie testate si duse la casa unei femei grav bolnave. Primele doua cruci nu au avut nici un efect, dar cand a fost adusa cea de-a treia, femeia s-a insanatosit pe loc si s-a dat jos din pat. Unii autori mai spun ca tocmai atunci trecea pe strada o procesiune funerara, iar cei din casa au iesit repede cu crucea afara si au atins cu ea trupul celui decedat, care a inviat imediat, declansand o adevarata explozie de bucurie in randul rudelor celui decedat.

Dupa acest eveniment, imparatul Constantin cel Mare a poruncit ca pe locul unde a fost descoperit mormantul Mantuitorului sa se ridice o frumoasa biserica, stiuta astazi sub numele de Biserica Sfantului Mormant. O parte din Sfinta Cruce a fost dusa de Elena fiului ei, Constantin, iar partea ramasa a fost imbracata in argint si incredintata episcopului pentru pastrare, fiind venerata public cu prilejul unor sarbatori, cind era scoasa din caseta de argint, oamenii ingenunchind in fata ei si sarutand-o.

Pentru ca un credincios a muscat din cruce pentru a lua cu el o bucata din lemn, de la acest incident li s-a interzis oamenilor sa mai atinga crucea. Relicva crucii era pastrata de patriarhul latin si purtata, in timp de razboi, in fruntea armatei. In batalia de la Hattin, din 4 iulie 1187, regele Egiptului Saldin (Salh ad-Din) (1163-1193) i-a infrant pe cruciati, cucerind Ierusalimul si luandu-l prizonier pe regele Guy de Lusignan, prilej cu care a pus mana si pe pretioasa cruce, a carei urma se va pierde de la aceasta data.

Inainte de acest eveniment, dar si dupa, in intreaga Europa au aparut imitatii ale Crucii Sfinte, unele realizate de preotii din Ierusalim si trimise unor conducatori sau nobili din Europa Apuseana, altele realizate de tot felul de persoane dubioase si escroci dornici de imbogatire, astfel ca astazi, dintre aceste numeroase cruci, este greu de spus care este cea adevarata, descoperita de Sfinta Elena.

Convertirea lui Constantin cel Mare l-a crestinism s-a produs datorita unei cruci

Izvoarele scrise bisericesti vorbesc despre convertirea lui Constantin cel Mare la crestinism, care s-ar fi facut in chip miraculos, in timpul bataliei de la Pons Milvius (Podul Milvius) din apropierea Romei. Traditia crestina pretinde ca, in somn, Constantin ar fi vazut pe cer, in amiaza mare, o cruce luminoasa deasupra soarelui, pe care scria: “In hoc signo vinces” (Prin acest semn vei invinge). In noaptea de 28 spre 29 octombrie 312, in somn i s-a aratat Christos cu semnul pe care il vazuse pe cer si i-a cerut sa puna monograma crestina pe steagurile de lupta si pe scuturile soldatilor, pentru a fi ocrotiti atat el, cat si armata sa de furia dusmanului.

Dovedindu-se victorios in lupta de a doua zi, Constantin a atribuit victoria sa lui Dumnezeu, motiv pentru care, un an mai tarziu, a promulgat faimosul Edict de la Milano din luna februarie 313, prin care ingaduia crestinilor libertatea de manifestare a credintei si le inapoia averile confiscate.

Istoricii sustin ca si in dimineata zilei de 7 mai 351, in timpul domniei imparatului Constantin al II-lea (337-361), fiul lui Constantin cel Mare, deasupra Ierusalimului s-a aratat o cruce imensa, lunga de 9 km, intinzandu-se de la Golgota pina la Muntele Maslinilor. Istoricul Sazomen a notat ca aceasta stralucea ca soarele si ca “aparitia ei i-a facut pe multi pagani si iudei sa treaca la crestinism”. Sfintul Chiril, patriarhul Ierusalimului, i-a trimis atunci o scrisoare lui Constantiu, in care i-a descris fenomenul, care a durat sapte zile, si l-a sfatuit sa se alature dreptei credinte. In acest fel crucea a devenit simbolul crestinismului si emblema sau semnul sau de recunoastere.

Simbolul crucii in crestinism

Daca, pana la invierea lui Isus Christos, crucea a fost obiect de tortura, pe ea fiind rastigniti cei mai mari raufacatori, de la mantuirea lui Christos aceasta a devenit obiect sfant pentru ca ea a fost sfintita de sangele Lui, varsat de El pentru impacarea omului pacatos cu Dumnezeu. O importanta deosebita a capatat crucea dupa ce imparateasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, a descoperit lemnul crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si dupa ce imparatul insusi a luat crucea drept emblema pentru steagurile si monedele care circulau atunci in imperiu.

Normele privind modul de cinstire a crucii crestine au fost hotarate de sinodul ecumenic de la Niceea, din anul 787, cand s-a precizat ca ea se cinsteste ca si icoanele, ducandu-ne cu gandul la Cel care a fost rastignit pe ea, si nu inchipuindu-ne-o ca pe un idol. Crucea este cinstita de toti crestinii, fiind altarul de jertfa al Domnului, dar si cumpana dintre vechi si nou, balanta dintre adevarata cinste si falsa evlavie. Unele secte religioase sustin ca crucea este semnul blestemului si al pedepsei prin spanzurare sau rastignire, dar aceste practici s-au folosit cu mult timp inainte de Christos. Cel care a interzis pedeapsa prin crucificare a fost imparatul roman Constantin cel Mare, care a considerat ca prin acest gen de pedeapsa este profanata jertfa Domnului. Asa cum am aratat, Constantin cel Mare este cel care prin Edictul de la Milano a acordat crestinismului drepturi egale cu celelalte culte de stat, iar prin primul conciliu ecumenic al bisericii crestine de la Niceea a pus bazele dogmatice si canonice ale religiei crestine.

Crucea este un obiect de cinstire, dupa evlavie si dupa incercari ale vietii si, fie ca se poarta la gat, pe piept sau se aseaza la mormint, ea este un obiect al iubirii si identitatii crestine, ea inseamna iertare si iubire si, totodata, o atentionare permanenta pentru sfarsitul vietii noastre si pentru Judecata de Apoi, care ne asteapta la plecarea in cealalta lume.

Inca din Vechiul Testament gasim amintita crucea, care ferea de moarte pe oamenii muscati de serpii veninosi. Cinstirea Sfintei Cruci este adanc inradacinata in constiinta credinciosilor si, orice rugaciune, orice lucrare religioasa, orice fapta buna se incepe si se incheie cu semnul crucii si cu rugaciunea de preamarire a Sfintei Treimi. Crucea mai reprezinta si arma impotriva diavolului, deoarece indeparteaza ispitele si ne intareste viata in credinta si iubire fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri.

Se poate scrie si sursa de informatii? La fiecare fraza, sau cel putin la sfarsit, sa se stie unde sa se caute pentru cei care doresc sa stie mai multe....De exemplu, eu am citit aici lucruri pe care nu le stiam, si as avea nevoie sa mi le confirm.
Multumiri!

Hristos in mijlocul nostru!

Sursa: Almeea.com