Nasterea Sf. Ioan Botezatorul

“Nimeni dintre cei născuţi din femeie nu este mai mare decât Ioan” (Luca 7,29). Aceste cuvinte pe care Domnul le-a spus despre Ioan Botezătorul stau probabil în spatele sărbătorii naşterii lui, pe care o celebrăm astăzi. Ca regulă, Biserica celebrează sărbătoarea unui sfânt o dată pe an, atunci când se comemorează moartea acestuia (naşterea la cer). În cazul lui Ioan Botezătorul celebrăm atât moartea lui cât şi naşterea lui. Ioan este singurul sfânt după Cristos a cărui naştere o celebrăm printr-o sărbătoare solemnă. Acesta este modul Bisericii de a spune împreună cu Isus că “nimeni dintre cei născuţi din femeie nu este mai mare decât Ioan”.
Pasajul evanghelic despre naşterea lui Ioan se concentrează pe alegerea numelui. De ce este Evanghelia atât de interesată de numele unui copil? Am putea să ne întrebăm ca Julieta lui Shakespeare, ce importanţă are numele, căci şi trandafirului dacă îi spunem altcumva la fel de frumos miroase. Dar nu toţi vor fi de acord cu această viziune. În vremurile biblice, chiar şi astăzi în multe culturi africane, numele personale funcţionează ca numele afacerilor, adică ele transmit idei despre cei care le poartă. Când Simon demonstrează că poate fi liderul apostolilor, el primeşte numele de “Chefa”. Când fiii lui Zebedeu, Iacob şi Ioan, îi cer lui Isus să coboare fulgere din cer pentru a-i distruge pe locuitorii unui sătuc samaritean care nu l-a primit bine pe Isus, ei primesc numele de “fiii tunetului”. Numele releva o trăsătură de caracter esenţială a celui care îl poartă.
Numele lui Ioan înseamnă “Dumnezeu este har”. Naşterea lui semnalează începutul unei noi ere în relaţia dintre Dumnezeu şi oameni, o eră ce are să fie caracterizată de har şi nu de lege. Dumnezeu însuşi i-a dat lui Ioan acel nume şi i-a fost revelat tatălui lui, Zaharia, printr-o viziune (Luca 1,13). Faptul că acest nume i-a fost dat copilului încă înainte de a se naşte arată că Dumnezeu are un scop şi un plan pentru el. Cuvintele lui Isaia din prima lectură se aplică în aceeaşi măsură lui Ioan: “Domnul M-a chemat de la naşterea Mea, din pântecele maicii Mele Mi-a spus pe nume [...] m-a zidit din pântecele maicii Mele ca să-l slujesc Lui” (Isaia 49,1.5). În naşterea lui Ioan vedem ceea ce filozoful existenţialist Jean Paul Satre greşea când spunea că oamenii vin pe lume fără un scop, şi că prin exercitarea libertăţii lor ei îşi creează un scop pentru viaţă. În Ioan vedem că Dumnezeu are deja un scop pentru copiii Săi înainte ca ei să vină pe lume, iar provocarea vieţii este să descoperim acest scop şi să fim fideli lui.
Scopul pentru care Dumnezeu te-a creat s-ar putea să ceară să faci altceva decât fac cei din jurul tău. Pentru Ioan a presupus să trăiască în deşert, departe de civilizaţie. Era îmbrăcat în piei de animal şi mânca lăcuste şi miere. A adoptat acel stil de viaţă care i-a întărit şi slujit vocaţia pe care o avea în viaţă. Nu a ales un stil de viaţă care să îi îngreuneze misiunea. Pentru a discerne ce ne cere Dumnezeu trebuie să fim atenţi să cultivăm un fel de deşert în vieţile noastre, unde să îl putem asculta. Trebuie să facem din cuvintele lui Samuel către Domnul, “Vorbeşte, slujitorul Tău ascultă” (1Samuel 3,10) parte din rugăciunea zilnică. Iar pentru a fi fideli chemării lui Dumnezeu avem nevoie de curaj şi de disciplină pentru a sta departe de orice alegere care nu ne ajută pe drumul pe care Dumnezeu ne-a chemat să îl urmăm. Ioan este sărbătorit astăzi ca un mare sfânt nu atât pentru că Dumnezeu i-a dat o vocaţie specială, cât pentru că a mers cu fidelitate pe drumul care îl conducea pe ţelul fixat pentru el de Dumnezeu.
Mediul în care s-a născut Ioan nu îi era de ajutor pentru a-şi înţelege chemarea. De fapt ei doreau să prevină ca Isus să primească numele şi identitatea de la Dumnezeu. Doreau să îi dea numele tatălui, adică Zaharia. Au obiectat la numele de Ioan deoarece “nu este nimeni dintre rude care să poarte numele acesta”. Pentru ei ceea ce poate să fie un copil este determinat de familia lui, de strămoşii lui. Viitorul pe care i-l imaginează este limitat de mediul familial. Dar visul lui Dumnezeu depăşeşte orice a fost în mediul nostru familial. Opera vieţii noastre este să ne trezim şi să facem din gloriosul vis al lui Dumnezeu o realitate.
Celebrând naşterea lui Ioan Botezătorul şi citind minunata istorie a modului în care şi-a primit numele de la Dumnezeu, să ne întrebăm: dacă eu aş primi acum un nume, un nume care să reprezinte identitatea fixată pentru mine de Dumnezeu, care ar fi? Dacă nu îţi cunoşti numele dat de Dumnezeu, numele care reprezintă ceea ce te-a trimis Dumnezeu să faci în această lume, atunci este timpul să îl afli ascultând în rugăciune. Aceasta pentru că măreţia noastră de copii ai lui Dumnezeu, ca şi măreţia lui Ioan Botezătorul, constă în descoperirea planului lui Dumnezeu pentru noi şi trăirea după acel plan, fără compromisuri.
Iubiti pe vrajmasii vostrii, faceti bine celor ce va urasc