Prima călătorie misionarăPrima călătorie misionară a făcut-o cu Barnaba și cu Marcu (sau Ioan Marcu, vezi Evanghelia după Marcu, personajul istoric) (cf. Fap 15,37). De la Antiohia au trecut în Cipru, unde Paul l-a convertit pe proconsulul roman Sergiu Paulus (Fap 13,4-12: spuneam mai sus că sunt unii istorici care presupun și susțin că Paul și-ar fi luat numele acesta mai târziu și din oarecare interes; ei bine, ei se referă la acest episod și susțin că Saul și-a luat numele din „captatio benevolentiam” față de acest proconsul, ipoteză respinsă documentat de majoritatea). Din Cipru călătoria lor a continuat în Pamfilia (la Perge), apoi în Pisidia Antiohiei și în Licaonia (Iconiu, Listra și Derbe). Au străbătut mulți, mulți kilometri, prin munți și prin locuri puțin primitoare. Efectele au fost considerabile, mai ales printre simplii păgâni din Licaonia. Paul, care a supraviețuit prin minune lapidării îndurate la Listra (cf. Fap 14,9u), s-a preocupat să stabilească o ierarhie rudimentară – pare-se, prima (cf. Fap 14,23). Această primă călătorie s-a încheiat prin 49 la Antiohia Siriei.

Aici apostolul a fost nevoit să înfrunte o situație delicată, care are o însemnătate foarte mare pentru istoria creștinismului. Paul se opune categoric pretențiilor manifestate de unii creștini proveniți dintre evrei, care voiau să impună păgânilor convertiți circumciziunea și alte rituri și prescrieri mozaice. Problema a fost prezentată celorlalți apostoli în așa-zisul „conciliu din Ierusalim” (49e.c.), unde a avut câștig de cauză teza distincției nete între creștinism și iudaism, chiar dacă s-a admis ca ex-evreii să practice prescrierile lor mozaice și s-a recomandat creștinilor veniți dintre păgâni să se abțină de la unele obiceiuri care puteau ofensa sensibilitatea ebraică (cf. Fap 15,1-21). De dragul adevărului mai trebuie adăugat că această atitudine avea deja un precedent în atitudinea lui Petru cu ocazia convertirii și botezării casei centurionului Corneliu (cf. Fap ), episod la care Petru însuși va face referință în prezentarea deciziei conciliare.

[modificare] A doua călătorie misionarăDin Antiohia, probabil în anul 50 e.c., Paul s-a îndreptat spre nord ajungând – prin comunitățile deja evanghelizate – până în Galiția, de unde s-a îndreptat spre Nord-Vest. A ajuns la Alexandria Troadei (Troada) de unde a trecut în Grecia la Neapolis (actuala Cavala). Etapele principale au fost: Filipi, Tesalonic, Anfipoli, Bereea, Atena, Corint (cf. Fap 15,30; 18,18). Pretutindeni – excepție făcând Bereea – apostolul a suferit mult; la Filipi a fost flagelat (biciuit) și întemnițat, la Corint a fost dus în tribunal înaintea proconsului Galion, pare-se, fratele filosofului Seneca; la Atena, unde a rostit celebrul discurs în Areopag, a fost ironizat și aproape a dat faliment. Dar nici roadele predicării sale nu erau neînsemnate, dimpotrivă numărul colaboratorilor adunați în jurul său a crescut așa încât a putut constitui numeroase și zeloase comunități creștine mai ales la Filipi, la Tesalonic și la Corint. Această a doua călătorie misionară s-a încheiat prin 53 e.c. cu o vizită la Ierusalim și la Antiohia.

Din această perioadă (după unii autori, chiar mai repede ) Paul a a inițiat o nouă metodă de apostolat: predicii directe i-a adăugat scrieri sub formă de scrisori. Într-adevăr, de la Corint au fost expediate cele două scrisori comunității din Tesalonic, în care apostolul își mărturisește nu doar dragostea ci și străduința de a corija unele abuzuri, îndeosebi acelea cu privire la unele false interpretări privind a doua venire a lui Christos. La Efes „grija pentru toate Bisericile” (cum o numește chiar el, cf 2Cor 11,28), a crescut. Din această localitate a trimis comunității din Corint prima și a doua Scrisoare. Preocupările lui nu se mărginesc doar la comunitățile fondate de el, ci se îndreaptă și spre altele; de la Corint a trimis comunității din Roma (unde nu fusese misionar) cea mai importantă scriere a sa.

[modificare] A treia călătorie misionarăA treia călătorie misionară a fost de 4 ani (circa 54-58 e.c.). Ea a avut obiectiv principal evanghelizarea Asiei. Paul, ajutat de diverși colaboratori, pentru aproximativ trei ani s-a fixat în Efes (cf. Fap 22,31). Vestea cea bună a fost proclamată nu doar în capitală, dar și în numeroase alte localități: Milet (Fap 20,17), Colose, Laodiceea, Ierapoli (cf. Col 1,2; 4,13-16; Fil 2,23). Convertirile au fost atât de numeroase încât a afectat vizibil vânzările statuietelor Artemidei (zeitatea principal venerată în orașul Artenis). Negustorii acestor amulete au provocat atunci celebra răzvrătire păgână din Efes, adunând o mare mulțime de popor în marele amfiteatru ca să protesteze contra amenințării cultului Artemidei. Ajutat de câțiva creștini din localitate, Paul a reușit să scape de protestatari, care nu l-au găsit (Fap 19,30u). Fruntașul orașului a reușit să restabilească liniștea, apostolul însă, la scurt timp a plecat de acolo în Macedonia (2Cor 7,5; Fap 20,1), iar de acolo în Grecia, făcând un popas de trei luni la Corint (Fap 20,3). De la Corint – ca să evite intrigile și capcanele pregătite de iudei – pe uscat, a plecat spre Ierusalim, unde a dus substanțiala ofertă, adunată cu atâta trudă și răbdare prin toate comunitățile creștine pe unde a predicat, mai ales printre creștinii din Macedonia (cf. 2Cor 8,1) și Ahaia (cf 1Cor 16,1-3; 8,1; 9,15; Rom 15,26-31). La Ierusalim se încheie rodnica călătorie misionară și începe, pentru el, o lungă „via crucis”, ultima .