Paul nu l-a cunoscut „de visu” pe Iisus din Nazaret („după trup” cf. 2Cor 5,16) l-a întâlnit însă pe Christos. Curând a intrat în contact cu primii creștini și-ndeosebi cu diaconul Ștefan (Fap 6,9; 7,58). Într-adevăr, el a asistat participând în formă indirectă la uciderea acestui protomartir. Cu temperamentul său clocotitor a dobândit repede un loc de frunte în persecuția anticreștină (Fap 8,1u; 26,4-12; 1Cor 15,9; Gal 1,13; 1Tim 1,13). De la Ierusalim (și in genere de la Palestina) voia să extindă persecuția și in diasporă, unde trăiau înfloritoare comunități iudaice. Numit și întărit cu scrisori de recomandare de către Marele Preot de la Ierusalim el se îndrepta spre Damasc, faimos oraș sirian]]. Cu foarte mare probabilitate aceasta se petrecea prin anul 36 e.c.. Pe drum însă a avut loc celebrul episod al convertirii sale instantanee ca urmare a vederii lui Iisus, care-i reproșa blând: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?" (în unele traduceri: "Saule, Saule, de ce mă cauți" - vezi terminologie)” (Fap 9,3-9), iar Paul nu s-a mai îndoit niciodat, până la moarte, de realitatea acestei viziuni. De remarcat și faptul că Faptele Apostolilor prezintă de trei ori acest eveniment și nu fără unele detalii ce pune – pe drept cuvânt – dificultăți. Cu toate acestea inegalabil rămâne faptul că atunci, într-o clipă, Paul s-a transformat brusc și misterios din persecutor în misionar, apostol al lui Christos. așadar după acest tainic eveniment Saul are primele sale contacte cu lumea creștină nu ca persecutor, dar ca ucenic. Și-a recăpătat vederea – pierdută pe cale, în momentul viziunii – odată cu Botezul pe care l-a primit de la Anania din Damasc (cf Fap 9,9-19). Abia restabilit a încercat de-ndată o activitate misionară (sau cel puțin apologetică), dar fără succes (Fap 9,19-22). După această primă tentativă s-a retras în pustiul Arabiei, la sud de Damasc, unde a petrecut vreo trei ani (cf. Gal 1,17u) într-o reculegere ascetico-religioasă. Face o a doua încercare apostolică tot la Damasc însă, de data aceasta, se termină cu fugă: să scape de gărzile regelui Areta al IV-lea, Saul, este pus într-un coș și ajutat să evadeze pe o fereastră din zidul orașului (2Cor 11,32u; Fap 9,23-25). Atunci s-a îndreptat spre Ierusalim, unde a rămas 15 zile în compania lui Barnaba, care a și garantat pentru el eliminând astfel neîncrederea lui Petru, Iacob („fratele Domnului”) și a altor creștini (cf. Gal 1,18u; Fap 9,26-29).

A urmat o altă perioadă de tăcere și de solitudine petrecută, cel puțin în mare parte, la Tars (Fap 9,30; Gal 1,21). Prin 45 (cu probabilitate), Barnaba îl caută și-l cheamă într-o misiune în Antiohia Siriei. Cei doi, ajutați și de alții, au săvârșit o lucrare întrucâtva revoluționară: nu s-au ocupat atât de evrei cât de pâgâni, prozeliți sau nu, pe care-i convertesc la creștinism și aceasta fără nici o trecere prin iudaism. O secetă urmată de foamete care a lovit Iudeea i-a făcut pe acești misionari colectorii unei oferte din partea antiohienilor, colectă pe care apoi (personal) au dus-o la Ierusalim. (Fap 11,25-30). La scurt timp după acest episod (46, dacă se merge pe probabilitatea deja expusă) au început marile călătorii misionare ale lui Paul.

[