CaptivitateaAcuzat pe nedrept că ar fi profanat templul de la Ierusalim în care l-a purtat pe ex-păgânul Trofim (cf. Fap 21,27-30), apostolul a fost asaltat de o mare mulțime gata să-l ucidă cu pietre. Din mâna acestora a fost salvat de tribunul roman Claudiu Lisias, care însă a dat ordin să-l încătușeze și să-l flageleze, această a doua parte a poruncii nu va fi executată întrucât Paul a revendicat privilegiul său de cetățean roman (cf Fap 22,25). A doua zi a fost dus în fața sinedriului, dar n-a putut să se țină nici o judecată din pricina neînțelegerii – provocată de Paul – între saduchei și farisei (cf. Fap 22,30; 23,10). După numai o zi tribunul află de un complot îndreptat împotriva lui Paul (să-l asasineze într-o devălmășeală a mulțimii, cf. Fap 22,35u). Claudiu decide, prin urmare, să-l trimită pe Paul, sub escortă sigură, în Cezareea la proconsulul Felix, care îl va pune sub pază în „pretoriul lui Irod” (cf. Fap 23,12-15). Cinci zile mai târziu i s-a făcut o judecată sumară, suficientă însă ca Felix să se convingă de nevinovăția sa, dar pentru a face pe plac iudeilor și, poate, cu speranța că va primi ceva bani pentru răscumpărarea lui, l-a ținut, sub pază militară, pe mai departe în captivitate (cf. Fap 24,1-25). Această situația a durat doi ani, până la sosirea noului procurator, Festus Porcius (60 e.c.). Acesta a încercat să pună capăt situației, dar Paul, prevăzând o judecată nedreaptă sub presiunea iudeilor, a făcut apel la tribunalul împăratului (cf. Fap 25,11). În așteptarea trimiterii sale la Roma, Paul este chemat să vorbească înaintea regelui Agripa al II-lea și a rău-famatei sale surori, Berenice (cf. Fap 25,13; 26,32). În sfârșit, întemnițatul este consemnat centurionului Iuliu cu un „elogium” de înmânat tribunalului roman. Călătoria spre Roma a avut aventuri dramatice: nava în derivă, un scurt acostament la Creta cu un aprins consiliu de bord, la care a intervenit și Paul, alte zile apăsătoare în furia valurilor, naufragiu lângă insula Malta, pe care în cele din urmă vor ajunge toți cu bine (cf. Fap 27,1; 28,1). După o ședere de trei luni (Fap 28,11), s-a plinit și ultima parte a călătoriei: Malta, Siracuza, Reggio, Pozzuoli, Via Apia, Roma. În primăvara anului 61 e.c., Paul ajunge în capitala imperiului unde este bine primit de creștinii. În așteptarea procesului i se permite să rămână într-o casă sub supraveghere militară; aceasta pentru doi ani (cf. Fap 28,30).

Proba libertății relative se găsește în faptul că el îi poate întâlni pe reprezentanții comunității iudaice (cf. Fap 28,17-27) și i se îngăduie chiar mai mult așa cum se poate întrezări din scrisorile, numite ale captivității: Efeseni, Coloseni, Filemon și, probabil, Filipeni. Apostolul, chiar dacă este sub pază și încătușat, apare în continuare ca marele misionar care desfășoară o activitate destul de intensă în Biserica din Roma și călăuzește încă – dojenind, îndemnând și învățând – pe convertiții săi din îndepărtata Asie Mică.

[modificare] SfârșitulÎn 63 e.c., datorită faptului că din Iudeea nu se prezenta nimeni care să-l acuze de ceva, a fost lăsat în libertate. Ce s-a mai petrecut după această dată poate numai fi bănuit, nu mai sunt informații cu privire la el. Pentru exegeți este încă o taină de descifrat de ce anume cartea Faptele Apostolilor termină atât de brusc istoria celor doi mari protagoniști: Petru (capp. 1-15) și Pavel (capp. 9-29). Convingerea cea mai plauzibilă este că această „neîncheiere” a cărții lasă se se înțeleagă că istoria abia începută trebuie „scrisă” de fiecare generație de creștini „până la venirea Domnului”.

Tradiția creștină cea mai veche vorbește de o călătorie misionară a apostolului în Spania, pe care o proiectase mai demult (cf. Rom 15,24.28). Epistolele pastorale 1 și 2 Timotei și Scrisoarea către Tit – oricât de complicat ar părea – presupun o călătorie în Orient. Paul a fost la Creta (cf. Tit 1,5), în Macedonia (1Tim 1,3), la Alexandria Troadei (cf. 2Tim 4,13), la Efes (1Tim 1,3), la Milet (2Tim 4,20) și își propunea să ajungă în Epir (cf. Tit 3,12). Toate aceste evenimente s-au verificat între 63-66 e.c.. Cu mare probabilitate în toamna lui 66 e.c., Paul a fost arestat la Nicopole, în Epir și apoi dus la Roma. În prima lui audiere n-a fost decis nimic. Detenția era foarte grea (2Tim 1,12; 2,9). Ea s-a terminat cu martiriul prin decapitare, probabil în 67 e.c., cum notează Eusebiu din Cezareea.

(Această ultimă parte de reconstituire a vieții apostolului, nu se bucură de unanimitate. Sunt, într-adevăr și cercetători care consideră anul morții lui Paul ca fiind 60 sau 61; dar nu reușesc nici ei să probeze cu documente ipoteza. S-a preferat această reconstituire și cu precizarea de față pentru a crea un tablou mai complet al problemei).
Cât privește locul martiriului său își dispută și azi onoarea două părți: Tre Fontane și Bazilica Ostiense, unde i se venerează mormântul.

Este sărbătorit la 29 iunie împreună cu celălalt mare apostol: Petru