Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 00:55 pe 14.01.2012
Scara dumnezeiescului urcuș

Scara dumnezeiescului urcuș este un tratat ascetic despre părăsirea păcatului și învățare a virtuților, în vederea obținerii mântuirii. Deși a fost scrisă de Sfântul Ioan din Sinai pentru monahi, a devenit, după Sfânta Scriptură, una din lucrările cele mai importante și mai influente folosite în Biserică pentru povățuirea credincioșilor spre o viață plăcută lui Dumnezeu

Există și o icoană a Scării Raiului. Aceasta prezintă mai mulți oameni (de regulă monahi) care urcă pe o scară; la capătul de sus al scării se găseste Domnul Iisus Hristos, gata să îi primească în Rai pe cei care urcă. De asemeni, apar îngeri care îi ajută pe cei aflați pe scară și diavoli care aruncă înspre ei săgeți sau încearcă să îi tragă jos, aruncându-i în iad (adesea reprezentat ca un balaur cu gura deschisă). Aproape în toate reprezentările apre cel puțin o persoană care cade.
Istoricul Scării

În vremea când era un sihastru trăin în Peninsula Sinai, Sfântul Ioan era cunoscut pentru smerenia și ascultarea sa, precum și pentru înțelepciunea și discernământul său (obținute printr-o îndelungată experiență spirituală). Avea o reputație de foarte bun cunoscător în ceea ce privește modul în care trebuie dusă o viață duhovnicească. Sfântul Ioan, egumen al Mănăstirii Rait, i-a cerut într-o zi Sfântului Ioan Scărarul (cunoscut și ca Ioan din Sinai) să scrie lucrurile pe care le cunoștea într-o carte. La început, Sfântul Ioan Scărarul ezita să-și asume o astfel de sarcină, dar în cele din urmă a ascultat rugămintea egumenului din Rait și a început să scrie Scara (mai târziu numită Scara sfintelor nevoințe ale desăvârșirii). Sfântul Ioan a primit numele de "Scărarul" (Climax sau Climacus, adică "al Scării") datorită lucrării sale. ScriereaScării a fost comparată mai târziu cu primirea Legii pe muntele Sinai de către Sfântul prooroc Moise.

Această lucrare a fost folosită mai întâi de monahi. Până în zilele noastre, aceștia o citesc în special în timpul Postului Mare. Este una din scrierile recomandate în perioadele de post și pentru cei care mai sunt "în lume", însă numai cu precauție și sub sfătuirea unui Părinte duhovnicesc. Această lucrare și-a lăsat amprenta asupra vieților multor sfinți precum Sf. Teodor Studitul, Sf. Serghie de Radonej, Sf. Iosif de Volokolamsk, Sf. Petru Damaschinul, Sf. Teofan Zăvorâtul etc.
[modificare] Structură și scopuri

Scopul tratatului este de a fi un ghid în urmarea unei vieți închinate întru totul lui Dumnezeu. Metafora scării, asemănătoare cu cea din viziunea Patriarhului Iacov, este folosită pentru a descrie modul în care cineva poate urca spre Împărăția Cerurulor, începând cu renunțarea la lume și sfârșind în Rai, împreună cu Domnul. Lucrarea este împărțită în treizeci de capitole, fiecare ocupându-se de un păcat sau de o virtute anume. Inițial, capitolele erau numite logoi, dar astăzi sunt mai cunoscute ca "trepte". Conținutul, ca și în cazul Legilor primite de Moise, nu cuprinde în primul rând reguli, reglementări de tot felul, ci mai ales observații asupra practicilor existente. Adesea, limbajul folosit este metaforic, pentru a ilustra mai bine natura păcatului sau a virtuții. În ansamblu, tratatul urmează o linie pogresivă, pornind de la renunțarea la lume către sfârșitul care este viața trăită întru iubirea lui Dumnezeu.
 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni