Nu puţine sunt semnalele prin care ni se atrage atenţia că omul poate fi şi creatorul şi distrugătorul mediului care-i oferă suportul fizic al vieţii sale şi posibilitatea dezvoltării din punct de vedere social, intelectual, moral şi spiritual.

--------------------------------------------------------------------------------

De aceea, suntem datori fiecare dintre noi să participăm la eforturile depuse în vederea conservării şi ameliorării mediului înconjurător în avantajul tuturor popoarelor. Aceasta nu dintr-un sentimentalism romantic faţă de creaţie şi nici din utilitarism, ci pentru că marii savanţi ai lumii au conştientizat faptul că natura înconjurătoare nu mai poate fi considerată ca o infrastructură inertă pe care omul o poate manevra după bunul lui plac, că supleţea şi posibilităţile lumii create nu sunt nelimitate, că interdependenţa dintre om şi natură este mai strânsă decât s-a crezut, că omul face parte din sistemul ambiental ca element al unui întreg. Prin trupul său, realizat din ceea ce a fost mai fin şi mai luminos în creaţie, omul este ontologic legat de restul creaţiei. Astfel încât toţi suntem conştienţi că un mediu ambiant bolnav ne îmbolnăveşte trupul, viata noastră.

Sfântul Grigorie de Nazianz, în spiritul tradiţiei creştine, avea să spună: Desigur, Cuvântul creator al lui Dumnezeu vrând să arate o fiinţă din unirea celor două (a naturii văzute şi a celei nevăzute) creează omul. Şi după ce a luat din materie, care exista deja, trupul şi după ce i-a dat acestuia suflarea (pe care Cuvântul o defineşte drept suflet cugetător şi chip al lui Dumnezeu) l-a aşezat pe pământ, oarecum, ca pe o altă lume, mare în mic, ca un alt înger. Prin existenţa sa fizică omul este adânc implicat în creaţia materială. El nu este totuşi o fiinţă printre celelalte. In om nu este vorba de un simplu amestec între material şi spiritual. Amestecul acesta are o mişcare ascendentă. După Sfântul Maxim Mărturisitorul, omul este un fel de laborator în care se ţin legate la un loc extremităţile lumii create. El este un fel de legătură naturală care mijloceşte prin părţile sale între extremităţile universului şi aduce cu sine la unitate cele despărţite după fire printr-o mare distanţă, ca, prin unirea prin care toate le adună la Dumnezeu, ca la cauzatorul lor... pe rând şi treptat, să ia de la Dumnezeu, în care nu este împărţire, prin unirea eu El, sfârşitul urcuşului înalt săvârşit prin toate.

Cu siguranţă putem aborda în orice moment o atitudine cuviincioasă şi de profund respect faţă de natură care ne-a fost dăruită, contribuind astfel fiecare dintre noi la menţinerea echilibrului natural.
Un exemplu de iresponsabilitate faţă de mediu îl constituie atât de răspânditul fenomen al deşertificării - procesul de degradare a terenurilor provocat de variaţiile de climă şi din cauza acţiunilor negative ale oamenilor. Ea afectează în mod special terenurile uscate care sunt deja fragile din punct de vedere ecologic. Deşertificarea se produce în zonele de uscat în care pământul este deosebit de fragil, unde precipitaţiile sunt rare şi climatul aspru. Rezultatul este distrugerea stratului fertil, urmată de pierderea capacităţii solului de a susţine recolte agricole, păşuni etc. Cele mai evidente efecte ale deşertificării sunt degradarea pădurilor şi scăderea producţiei de alimente. Seceta şi deşertificarea au ca rezultat sărăcia, foametea. Conform datelor statistice, aproape 3,6 miliarde din cele 5,2 miliarde hectare de uscat arabil din lume au suferit de eroziune si degradarea solului. Aceasta reprezintă un sfert din terenurile din întreaga lume – o suprafaţă de trei ori mai mare decât Europa. În peste 100 de ţări, 1 miliard de oameni din populaţia lumii de 6 miliarde sunt afectaţi de deşertificare.

Schimbările climatice pot precipita procesul de deşertificare, însă activităţile umane reprezintă cauza principala şi cea mai frecventă. Supracultivarea epuizează solul. Despăduririle înlătură copacii care susţin solul fertil. Suprapăşunarea terenurilor dezgoleşte pământul de iarbă. Având în vedere toate acestea, trebuie să reţinem că unul din principalele instrumente de combatere a extinderii deşertificării este plantarea de arbori şi a altor plante care menţin calitatea solurilor.

Pentru a opri răspândirea deşertificării, folosirea terenurilor pentru agricultură, păşunat, peisagistică trebuie să devină cât mai sănătoasă în raport cu mediul, acceptabilă social, raţională, fezabilă economic.