Adormirea Maicii Domnului
Apostoli de la margini, adunaţi-vă aici în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu, iar Tu, Fiule si Dumnezeul Meu, primeşte duhul Meu (Luminânda praznicului)
Iubiţi credincioşi,
Cu un glas ca acesta a chemat oarecând Maica Domnului pe cei doisprezece slăviţi Apostoli, ce vesteau în toată lumea pe Hristos, ca să o petreacă pe ultimul ei drum de pe pământ.
Cu un glas ca acesta ne cheamă Stăpâna noastră şi pe noi, credincioşii, ca să ne adunăm odată pe an la un loc pentru a cinsti praznicul Adormirii ei cu smerite rugăciuni şi cântări de laudă. Şi ecoul acestui glas a răsunat adânc în sufletele noastre şi ne-a îndreptat astăzi paşii pe cărarea cea mult umblată a sfintelor biserici, umplându-ne inimile de negrăită bucurie duhovnicească. Iată cum s-a mutat de pe pământ Preasfânta Fecioară.
După înălţarea Sa la cer, Mântuitorul a încredinţat pe Preacurata Maica Sa Sfântului Ioan Evanghelistul, cel mai iubit ucenic al Său. În casa acestui sfânt apostol a petrecut Maica Domnului timp de cincisprezece ani până la slăvita sa mutare, fiind nelipsită de la toate adunările Sfinţilor Apostoli, de la rugăciunea cea sobornicească şi de la mesele agape.
Unii Sfinţi Părinţi mai adaugă că Maica Domnului a propovăduit Evanghelia lui Hristos în insula Cipru, în Efes şi în Sfântul Munte Athos. Iar către sfârşitul vieţii, retrăgându-se iarăşi în Ierusalim, a petrecut numai în post, în milostenii şi sfinte rugăciuni, pe care obişnuia să le facă singură în grădina Ghetsimani, acolo unde S-a rugat cu sudori de sânge Preaiubitul ei Fiu.
Pe când era odată la rugăciune, apropiindu-se vremea adormirii ei, i s-a vestit de către Gavriil, cu trei zile mai devreme, că a sosit ceasul mutării sale la dulcele ei Fiu, Iisus Hristos. Bucurându-se nespus, a alergat mai întâi la rugăciune în Ghetsimani, apoi, mulţumind pentru toate lui Hristos, s-a întors la Ierusalim să gătească toate cele de îngropare. A chemat îndată pe rude, pe prietene şi pe văduvele ce se hrăneau în casa sa, le-a vestit apropiata ei mutare de pe pământ şi, spunându-le multe cuvinte de folos, le-a mângâiat inimile sfâşiate de întristare. În ceasul acela s-a făcut fără de veste un vuiet mare şi cutremur şi îndată s-au văzut nori luminoşi în jurul casei, care aduceau de peste tot pe slăviţii lui Hristos apostoli. Şi înţelegând pricina aducerii lor în Ierusalim, îndată s-au umplut de mare întristare, văzând pe Maica Domnului - singura lor mângâiere - că se duce din cele de aici.
Apoi mult mângâindu-i şi pe ei şi îndemnându-i să vestească peste tot Evanghelia lui Hristos, îndată s-a luminat faţa ei, iar casa s-a umplut de bună mireasmă. Şi în clipa aceea a adormit Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dând tuturor celor bolnavi vindecare de orice suferinţă.
După ce s-au împărţit multe milostenii la cei săraci şi s-au dat la două văduve cele două veşminte ale Maicii Domnului - brâul şi cu omoforul, aşa cum singură poruncise - apoi tot poporul, ţinând făclii în mâini, a pornit cu acest sfinţit pat către satul Ghetsimani, unde era gătit mormântul ei. Pe cale s-au făcut multe vindecări de boli cu cei binecredincioşi. Numai unui evreu necredincios, care se grăbea să răstoarne de pe pat trupul Maicii Domnului, i s-a adus aspră pedeapsă pentru îndrăzneala sa, tăindu-i-se mâinile cu sabia de către un înger. Dar îndată crezând, a fost iarăşi vindecat, împreună cu toţi cei de un gând cu el.
Ajungând la mormânt, trupul Maicii Domnului a fost uns cu miresme şi înfăşurându-l cu giulgiu de in, a fost aşezat înlăuntru şi s-a pus o lespede de piatră la uşa mormântului. După trei zile, venind şi Apostolul Toma din India, a dorit să vadă trupul Maicii Domnului, ca să se mângâie şi el puţin. Dar, o, minune! Desfăcându-se mormântul, nu s-a mai aflat trupul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ci numai singure giulgiurile, căci trupul ei a fost mutat cu totul la cer de Domnul nostru Iisus Hristos, unde de-a pururea stă mijlocind înaintea Preasfintei Treimi pentru mântuirea sufletelor noastre. Şi astfel s-au risipit iarăşi Apostolii, fiecare la ale sale. Iar când se mai adunau împreună în Ierusalim la mesele agape, puneau pe locul unde stătea mai înainte Maica Domnului o bucată de pâine, în amintirea ei, ce se chema panaghia, adică partea Maicii Domnului. La sfârşitul mesei înălţau acea bucată de pâine în sus întru pomenirea adormirii ei, apoi cu toţi gustau din ea, ca dintr-o pâine cu totul sfinţită.
Iubiţi credincioşi,
Astăzi s-a mutat de pe pământ cortul cel ceresc, tronul cel de heruvimi, scaunul Fiului lui Dumnezeu. Astăzi a adormit roaba Domnului, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Mama întregii omeniri. Astăzi s-a despărţit de cele pământeşti cea mai sfântă fiinţă omenească, cea mai binecuvântată între femei, cea mai devotată mamă.
Astăzi s-au închis ochii cei mai limpezi, care au văzut atâtea taine şi au slobozit atâtea izvoare de lacrimi. Astăzi a tăcut limba cea mai neobosită în rugăciuni, care a vorbit de atâtea ori cu îngerii şi a descoperit taine negrăite.
Astăzi s-au aşezat pe piept mâinile cele mai nevinovate, de fecioară şi de Maică, care au legănat cu sârguinţă pe Hristos, care s-au înălţat de atâtea ori la rugăciune, care s-au binecuvântat cu atâtea minuni şi milostenii.
Astăzi a încetat să bată inima celei mai adevărate mame, în care au încăput atâtea taine, atâtea bucurii şi lacrimi, atâtea săltări de veselie şi lovituri de sabie. Astăzi s-a învăluit cu giulgiu faţa aceleia care a umbrit cu milă faţa întregii omeniri.
Astăzi s-a mutat cu pace aceea care a împăcat, prin Hristos, pe om cu Prea Milostivul Dumnezeu. Astăzi a intrat întru odihnă aceea care a liniştit inimile şi sufletele omeneşti.
Astăzi s-a rupt o floare, cea mai frumoasă din câte a fost pe acest pământ. Astăzi s-a scuturat un trandafir, s-a mutat un crin la cer, crinul dumnezeieştii feciorii.
Astăzi s-a luat dintre noi Maica Domnului nostru, Mijlocitoarea mântuirii noastre, acoperământul sufletelor noastre, candela cea veşnic aprinsă, Fecioara cea pururea vie, comoara cea nefurată, rugul cel nemistuit de foc, lâna cea plină de roua Duhului Sfânt.
Astăzi s-a luat de la noi podoaba Nazaretului, bogăţia Bisericii, apărătoarea creştinătăţii, Biserica cea mai de taină, cortul dumnezeirii, cămara cea încuiată, uşa cea nedeschisă de minte de om, muntele cel netăiat de înţelepciunea cuvântului.
Astăzi s-a înnoit casa lui Dumnezeu, astăzi s-a închis cartea cea scrisă cu slove de foc. Astăzi s-a luat de pe pământ vasul Duhului Sfânt în care nu apă, nu hrană, nici mană cerească s-a pus, ci însăşi văpaia dumnezeirii S-a odihnit, fără a arde, fără a se mistui.
Astăzi a adormit cu pace mijlocitoarea tuturor creştinilor, îmbărbătarea apostolilor, nădejdea cea bună a preoţilor, acoperitoarea călugărilor, hrănitoarea sărmanilor, mângâierea văduvelor, primitoarea străinilor, alinarea bolnavilor, încununarea fecioarelor, veselia pruncilor, bucuria tuturor mamelor.
Astăzi s-a mutat de pe pământ la cer Maica Domnului şi mama sufletelor noastre, aceea care va rămâne în veci şi Maică şi fecioară şi pentru toţi mijlocitoare.
Pe aceasta o laudă cu lacrimi Petru, pentru aceasta grăieşte Pavel, pentru mutarea ei suspină Apostolii, pentru adormirea ei se tânguieşte Ierusalimul, suspină micul Nazaret, plâng sărmanii şi orfanii, şi mamele şi fecioarele, şi toţi săracii pământului. Dar în acelaşi timp, pe aceasta o laudă îngerii în ceruri, o cinstesc heruvimii şi serafimii, o odihnesc puterile de sus, o slăvesc creştinii de jos, o preamăreşte Biserica cu alese rugăciuni şi cântări de laudă.
Aceasta înţelegând-o toată zidirea lui Dumnezeu, în decursul celor douăzeci de veacuri s-a silit să cinstească pe Maica Domnului cu tot ce păstrează în ea mai curat, mai sfânt, mai de preţ; florile şi-au adus podoaba lor: crinii aroma, trandafirii petalele, busuiocul mirosul, păsările şi-au adus cântecul lor nevinovat, soarele razele cele de foc, luna gingăşia ei, cerul zările albastre, codrii tăcerea lor, munţii singurătatea, văile murmurul izvoarelor, câmpiile armonia florilor, iar marea freamătul valurilor.
Culorile şi-au adăugat şi ele frumuseţea lor şi oamenii darurile lor. Cântăreţii, dregându-şi glasul, au cântat Fecioarei Maria cele mai alese melodii; pictorii, amestecându-şi vopselele, au împodobit sfintele ei icoane şi biserici cu cele mai mişcătoare culori. Preoţii i-au înălţat cele mai alese rugăciuni, cele mai frumoase imnuri, cele mai deosebite slujbe, căci ei i se cuvin cele mai frumoase flori, cele mai alese cântări, cele mai de preţ podoabe, cele mai curate inimi de fecioare, de mame, de creştini.
Se cuvine dar ca nici noi, credincioşii, să nu lipsim de la praznicul cel luminat al Adormirii Născătoarei de Dumnezeu.
Veniţi deci, fraţi creştini de pretutindeni, nu în satul Ghetsimani, ci în Biserica lui Hristos, ca să împodobim praznicul Stăpânei noastre cu smerite cuvinte de laudă şi cântări duhovniceşti.
Veniţi, râvnitorilor apostoli care încă vă trudiţi pentru Evanghelia lui Hristos, ca să petrecem pe ultimul ei drum pe Maica Dumnezeului nostru. Veniţi, smeriţilor călugări, ca să petrecem împreună la mormânt pe apărătoarea sufletelor noastre. Veniţi, cinstitelor femei, şi voi, adevărate mame, care v-aţi sfinţit mâinile cu naşterea de fii şi v-aţi împodobit casa cu zâmbet de copii, ca într-un cuget să lăudăm adormirea celei mai sfinte dintre femei.
Veniţi şi voi, neîntinatelor fecioare, şi toţi cei ce trăiţi în sfântă curăţie, ca să sărutăm cu lacrimi pe aceea care a fost şi Maică şi a rămas de-a pururea fecioară.
Veniţi toţi şi toate, mici şi mari, tineri şi bătrâni, simpli şi învăţaţi, cu toţii siliţi-vă să împodobim praznicul Adormirii Maicii Domnului cu tot ce avem în sufletele noastre mai bun, mai sfânt, mai luminat.
Şi cei fierbinţi la suflet şi cei căldicei, la un loc adunaţi-vă. Şi cei sănătoşi şi cei suferinzi împreună uniţi-vă. Şi cei îndestulaţi şi cei flămânzi la aceeaşi masă aşezaţi-vă. Şi cei ce aţi postit, ca şi cei ce nu aţi putut posti în postul Maicii Domnului, din acelaşi ospăţ duhovnicesc gustaţi cei mângâiaţi şi cei întristaţi, şi cei mulţumiţi şi cei necăjiţi, şi cei ce aveţi bucurii în suflet, ca şi cei ce purtaţi lacrimi în ochi, cu toţii veniţi ca împreună să ne rugăm, să lăudăm şi să prăznuim adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.
Nici unul din fiii Bisericii să nu lipsească. Nici rob, nici slobod, nici mic, nici păcătos, nici vrednic. Şi împreună cu voi aduceţi Stăpânei noastre daruri alese şi de preţ. Nu aur, nici argint, nu podoabe de mărgăritar, nici haine scumpe, nici feţe împodobite, nici inimi pline de îngâmfare, ci aduceţi împreună cu noi inimi pline de fapte bune, suflete stăpânite de dragostea lui Hristos, cugete îmbrăcate în veşmânt de smerenie, gânduri îngrădite cu sfânta rugăciune, senini şi împodobiţi cu lacrimi, mâini sfinţite prin milostenie, braţe binecuvântate cu creşterea de fii, limbi dăruite cu cântări duhovniceşti, trupuri împodobite cu neîntinata feciorie, feţe senine de creştini, căci acestea sunt podoabele noastre.
La acestea adăugaţi încă credinţa cea vie ce vă stăpâneşte, dragostea care vă călăuzeşte, râvna mântuirii, bucuria inimii, sinceritatea, umilinţa, căldura Duhului Sfânt. Fiecare din noi să aducă câte ceva, iar care nu are nimic cu ce împodobi icoana Adormirii Maicii Domnului, să-i dăruiască măcar o mică rugăciune, o metanie, un cuvânt bun, sau cel puţin un singur fir de floare să-i aşeze sub icoana ei, şi acest mic dar poate face mai mult decât cei doi bănuţi ai văduvei.
Iubiţi credincioşi,
Sunt mai bine de 12 ore de când clopotele vestesc praznicul Adormirii Maicii Domnului, de când uşile bisericilor sunt deschise şi ele sunt pline de credincioşi, de când stranele răsună de duioasele cântări ale prohodului, însoţite de rugăciuni şi cuvinte de laudă. Dar pentru a dobândi întotdeauna ajutorul şi mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ce se roagă neîncetat pentru noi înaintea Preasfintei Treimi nu ne este de-ajuns numai atât. Este neapărată nevoie să-i urmăm după putere pilda vieţii ei, altfel fără folos vor rămâne rugăciunile noastre, fără ecou cântările, fără valoare cuvintele noastre de laudă, fără sens buchetele de flori ce le aşezăm cu grijă sub icoana Maicii Domnului.
De altfel, ne este cunoscut că omul în toate împrejurările vieţii sale simte nevoia unor mijlocitori care să-l sprijine, să-l îmbărbăteze, să vorbească pentru el. Poate fiecare din noi am fost mânaţi de nevoi să batem la uşa cuiva care ne-ar putea face un bine. Ştiţi ce fior ne stăpâneşte atunci, cu câtă greutate urcăm treptele casei, cu câtă emoţie batem în uşă, cu câtă înfrigurare aşteptăm dinlăuntru un răspuns şi - dacă ni se deschide uşa - cu câtă încetineală păşim pragul şi începem a ne spune păsul inimii. Ba de multe ori ieşim de acolo fără să aflăm ceea ce căutăm. Dar dacă am avea un prieten să mijlocească la uşa şi la inima aceluia, de multe sudori, emoţii şi lacrimi am fi scutiţi şi mult mai degrabă ni s-ar îndeplini cererile noastre.
Tot aşa şi în viaţa creştină nu putem merge pe urmele lui Hristos, nu ne putem împărtăşi din bucuria slavei Lui dincolo de mormânt fără să avem mijlocitori, care să se roage pentru noi, care să vorbească în locul nostru, care să bată pentru noi la uşa milostivirii lui Dumnezeu. Şi aceştia sunt toţi sfinţii din cer, începând cu Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria.
Aşadar, pentru a dobândi ajutorul ei cel puternic în necazuri, în boală, în supărări, în tot felul de ispite, trebuie să urmăm cu multă evlavie pilda vieţii Maicii Domnului, adevărată pildă de smerenie, de rugăciune, de milostenie, de feciorie, de ascultare, de dragoste, de mamă devotată.
Să urmăm deci în toate Maicii Domnului nostru, în rugăciune cât mai mult stăruiţi, de Biserică niciodată nu vă depărtaţi, cu toţi oamenii, fără deosebire, trăiţi în dragoste şi pace. De săraci nu vă scârbiţi, de milostenie nu vă feriţi, pe bolnavi nu îi ocoliţi, de naştere de fii niciodată nu vă lepădaţi, iar fecioria şi curăţia ca pe cea mai aleasă floare să o păziţi. De ură, de răzbunare, de judecăţi şi ceartă în toată viaţa fugiţi. În boli fiind, nu slăbiţi, în ispite căzând nu vă pierdeţi, în sărăcie ajungând nu cârtiţi, pe patul de moarte zăcând nu vă deznădăjduiţi, ci, neîncetat rugându-vă, cereţi mila şi ajutorul Maicii Domnului. Sănătoşi fiind, cercetaţi pe cei din suferinţă. Îndestulaţi de pâine fiind, nu uitaţi de săracii lui Hristos. Pace în suflet având şi în casa dumneavoastră, împăcaţi pe cei certaţi, liniştiţi pe cei tulburaţi, sfătuiţi pe cei frământaţi de gânduri, de îndoială şi de necredinţă şi mare plată în cer veţi dobândi prin mijlocirea Stăpânei noastre.
Pe lângă toate acestea, nu uitaţi că înaintea noastră se află o uşă încuiată, pe care, vrând noi sau nevrând, va trebui odată ca s-o deschidem. Este uşa morţii. Şi numai Dumnezeu ştie ce ni s-a gătit dincolo. Dar de vom urma vieţii celei curate a apărătoarei noastre, vom dobândi şi în ceasul acela înfricoşat mijlocirea ei şi aşa vom trece pragul acestei vieţi cu multă nădejde şi pace în suflet.
Cu nişte îndemnuri ca acestea întoarceţi-vă la casele dumneavoastră, acolo unde vă aşteaptă toţi cei dragi, acolo unde vă aşteaptă bucuriile şi lacrimile vieţii, suferinţele şi încercările familiei - acolo vă aşteaptă sapa, furca sau condeiul, cu care vă câştigaţi pâinea cea de toate zilele - şi nu uitaţi de pilda vieţii Maicii Domnului, nici de sfaturile Bisericii.
Şi pentru ca să ne arătăm recunoştinţa faţă de Stăpâna noastră, să punem început de fapte bune chiar din ziua aceasta. Să începem cu sfânta rugăciune pe care Maica Domnului a iubit-o atât de mult. Întorcându-ne aşadar pe cale, să zicem din nou în cugetul nostru o mică rugăciune, un paraclis, o cântare de laudă, sau măcar să rostim de mai multe ori cuvintele: „Bucură-te, cea plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi”. Amin.
Predici la Praznice Împărăteşti- Arhimandrit Ioanichie Bălan