Cuviosul Vasile Ieroschimonahul


Cuviosul Ieroschimonah Vasile a fost părintele du­hovnicesc al stareţului Paisie de la Neamţ şi unul din cei mai vestiţi dascăli şi lucrători ai rugăciunii lui Iisus din secolul XVIII. El era, după tradiţie, din părţile Poltavei şi s-a născut spre sfîrşitul secolului XVII.
Luînd din tinereţe crucea lui Hristos, s-a făcut schimo­nah în Schitul Dălhăuţi-Focşani, prin anii 1705-1706, unde s-a nevoit ca sihastru cu mare osîrdie şi frică de Dumnezeu. Aici a deprins adîncul Sfintei Scripturi şi a citit multe scrieri ale Sfinţilor Părinţi. Apoi, cu darul lui Hristos, a ajuns mare lucrător al sfintei rugăciuni şi sfetnic duhovnicesc al părinţilor din obşte.
Primind hirotonia în preot, în anul 1715 ajunge egumen al Mănăstirii Dălhăuţi şi vestit povăţuitor de suflete, încît numele lui se făcuse cunoscut peste tot, pînă la domnul Ţării Româneşti, Constantin Mavrocordat.
Timp de 20 de ani, cît a fost stareţ la Dălhăuţi, Cuviosul Vasile adună în jurul său o obşte de peste 40 de călugări sihaştri, pe care îi deprinde cu ascultarea, smerenia, tăcerea şi lucrarea cea de taină a rugăciunii lui Iisus. Astfel, stareţul Vasile face din obştea sa o adevărată şcoală ­ de trăire isihastă, după învăţătura Sfinţilor Părinţi, renumită în Ţara Românească. Ucenicii săi, munteni, moldoveni, ardeleni şi ruşi, trăiau în desăvîrşită dragoste şi bună rînduială. Apoi, nemaiîncăpînd la Dălhăuţi, se stabilesc, o parte, la Schiturile din jur: Trestieni, Ciolanu, Cîrnu, Răteşti, Rogoz, Bonţăşti, Valea Neagră (Vrancea) şi altele.
Prin anii 1730-1733, stareţul Vasile reînnoieşte Schitul Poiana Mărului şi se mută aici cu 12 ucenici. Ca stareţ la Poiana Mărului, Cuviosul Vasile conduce duhovniceşte toate schiturile din Munţii Buzăului, pe care le cercetează regulat, fie perso­nal, fie prin scrisori. Unul din ucenicii săi a fost şi Cuviosul Paisie, pe care îl primeşte în Schitul Trestieni pentru cîţiva ani, iar în anul 1750 îl călugăreşte în Muntele Athos.
Rînduiala stareţului Vasile era aceasta: trăirea în desăvîrşită armonie, citirea zilnică a Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi, practicarea rugăciunii lui Iisus, păzirea curată a minţii, mîncarea o dată pe zi şi împărtăşirea săptămînală.
Ca dascăl al rugăciunii, marele stareţ a scris şi cîteva "Cuvinte" despre paza minţii, despre rugăciune şi creştere duhovnicească, care sînt scurte introduceri la scrierile filocalice ale Sfinţilor Nil de Sorska, Filotei, Isihie şi Grigorie Sinaitul. Cuvintele sale introductive sînt adevărate pagini de filocalie şi călăuză spre Hristos prin sfînta rugăciune.
Ajungînd la măsura ma­rilor sihaştri, Cuviosul Vasile şi-a dat sufletul în mîinile Domnului în anul 1767, lăsînd în urmă numeroşi ucenici.
Pentru curăţirea minţii de gînduri şi coborîrea ei în inimă în vremea rugăciunii, aşa învăţa Cuviosul Vasile: - Dacă simţurile din afară nu pot opri mintea de la gînduri, trebuie ca mintea să fugă din simţuri, în vremea rugăciunii, în cămara inimii şi să stea acolo surdă şi mută la toate gîndurile. Căci, precum sabia cea cu două tăişuri, ori în ce parte o vei întoarce, taie cu ascuţişul ei cele ce se nimeresc în preajma ei, tot aşa lucrează şi rugăciunea lui Iisus, ca o sabie, uneori fiind întoarsă spre gîndurile cele rele şi spre patimi, iar alteori spre păcat, spre aducerea aminte de moarte şi de muncile cele veşnice.