NE VORBEȘTE PĂRINTELE CALISTRAT

”…că inima înfrântă și smerită, Dumnezeu nu o va urgisi…” / Psalmul 50.

Nu am găsit alte cuvinte care să îl reprezinte pe Părintele Ieromonah Calistrat . Și presupun că toți cei care l-au cunoscut și au înțeles rolul monahului în ortodoxie și în viețile lor îl pot descrie astfel. Dragostea Părintelui Calistrat de la Vlădiceni, pentru toți cei care i-au trecut pragul și pentru cei care nu i l-au trecut nu mai este o necunoscută.

Mereu vesel – în ciuda încercărilor care i-au brăzdat viața – mereu cu o vorbă bună, dând sfaturi de folos oricui i le cere, spovedind, dezlegând și deseori vindecând boli trupești și sufletești deopotrivă –deși nu ar recunoaște în ruptul capului asta- merge înainte, pe calea mântuirii, fără oprire acest titan al ortodoxiei românești.

Este un personaj controversat pentru toți cei care nu au aprofundat încă trăirea și comportamentul pe care al trebui să îl aibă orice monah. Părintele Calistrat te ceartă doar atunci când îl perii, când îl lauzi, asemenea mentorului său, marele și Sfântul Părinte Cleopa Ilie căruia i-a fost ucenic – dintre cei mai iubiți – și care nu lipsește din pleiada Sfinților din icoanele de pe pereții chiliei sale.

Un monah cu picioarele pe pământ și cu inima în Cer. Dar, așa cum știe multă lume, dacă faci imprudența de a-l lăuda și a încerca să îl ispitești cu mândria, îți spune pe loc ceva care poate te supără, numai să nu-l mai tratezi ca pe un Sfânt. Cine nu cunoaște drumul anevoios al mântuirii nu-și poate da seama de ce a fost apostrofat și fuge…până în ziua în care constată că ceea ce l-a sfătuit părintele a fost de fapt sfatul lui Dumnezeu prin el și că lucrurile s-au întâmplat întocmai…

Îl întreb pe unul dintre ucenici, monah și el, ce să îi aducem părintelui Calistrat, ce straie, ce culoare și primim un răspuns la care ar fi trebuit să ne așteptăm, acela că Avva (părintele Calistrat) primește multe veșminte și alte lucruri de valoare dar le dă și nu le folosește… adevărat, la o cercetare mai atentă vezi că părintele poartă aceleași veșminte vechi dar curate. Poartă doar la sărbători mari un veșmânt alb, de sărbătoare, de Înviere, adus de o credincioasă, numai pentru că aceasta l-a atins înainte de a i-l dărui de moaștele Sfântului Apostol Pavel… în urma unei porunci a Maicii Domnului de a i-l cumpăra și a-l da personal ca semn că părintele este ucenicul Ei și al lui Hristos… dar despre asta părintele nu vorbește. Smerenia nu are laudă!

Odată ce ai ajuns acolo, timpul se oprește parcă în loc. Grijile, boala, necazurile se topesc toate în cuptorul iubirii prezentă în toți sfințiții părinți de la Vlădiceni. Într-un pridvor al Bisericii mici a mănăstirii, în frig sau în căldură, părintele Calistrat e mai mereu prezent pentru toți cei care-l vizitează. Mașini, autocare… mulțime de oameni… nici unul nu pleacă cu mâna goală… și nici noi. Noi, pe lângă o icoană cu Sfântul Mina argintată – adusă de părintele de la Sfântul Munte Athos – mere, plăcinte și miere pentru drumul lung de întoarcere spre Barcelona, am plecat iertați de păcate, spovediți, împărtășiți, odihniți în casa de oaspeți a mănăstirii de însuși părintele Calistrat, fericiți că am avut ocazia să stăm la masă cu sfinția sa. Niciodată nu a fost mai bună ciorba de fasole ca aceea de la mănăstire alături de părintele Calistrat și niciodată mai bun ceaiul cu marmeladă de la micul dejun! Și cuvintele… mântuitoare, pentru noi, toți…

Astfel vom împărți din bunătățile părintelui Calistrat tuturor, pentru că a avut un cuvânt mai dulce ca mierea. În următoarele rânduri și de asemenea în următoarele numere ale revistei noastre, vom împărți cuvântul pe care ni l-a dat, cuvânt ce ne ridică de pe patul morții duhovnicești.

Lelia Bratu: Părinte, în fiecare an, cu diferite ocazii, țara noastră a fost binecuvântată de multe ori cu aducerea moaștelor dintre cei mai mari Sfinți ai lumii, ca de exemplu parte din Sfintele moaște ale Apostolului neamurilor, Pavel. Se spune despre România și că este grădina Maicii Domnului… de ce credeți că ”vizitează” acești mari Sfinți mica noastră țărișoară, e adevărat, preponderent ortodoxă?

Pr. Calistrat: Avraam punând întrebări – și știți cum întreba Patriarhul Avraam -”… dar dacă vor fi 5o de drepți sau 4o sau 30 veți cruța cetatea?” Și atunci Îngerii au spus:”nici pentru 5 drepți nu vom pierde cetatea”. Se pare că atât în Moldova cât și în capitala țării la București sunt mult mai mulți drepți decât cei 5 despre care se vorbește. Să ne uităm și la proorocia pe care a primit-o Mahomed al II-lea – atunci când a cucerit Constantinopolul cu acea mână care i s-a arătat pe zid – la un moment dat a cerut tâlcuire și un mare tâlcuitor, Ghenadie Scolariul, i-a spus:” dacă ar fi fost 5 drepți în Constantinopol nu ar fi căzut Bizanțul în mâinile musulmanilor, a păgânilor și-atunci, probabil capitala Moldovei și capitala Bucureștilor, pentru că sunt două capitale diferite Iașul și Bucureștiul din punct de vedere istoric, au mai mulți drepți, sau atâția drepți care pot înlesni venirea Sfinților în acest colț de lume al Europei, în România creștină. Mai folosim uneori, e adevărat, și termeni care duc la o hiperbolă sau o metaforă depășită ca formă, grădina Maicii Domnului… eu folosesc termenul și îmi place, dar grădina Maicii Domnului este oriunde pe fața pământului, pentru că Ea păzește și pe creștinul din deșert, păzește și pe creștinul din America sau Arabia și pe cel din Grecia sau Serbia și în orice continent sau țară, Maica Domnului este prezentă. În China, în Japonia… unde există altar ortodox si biserică ortodoxă, Maica Domnului este protectoare. Dar se pare că acest Ierusalim românesc – și când mă refer la Ierusalimul românesc mă refer la cele trei mari centre monahale și vetre de cultură teologică românească: Valea Oltului cu Mitropolia Olteniei, Moldova cu Sfinții Neamțului și toate mănăstirile Bucovinei și ale Neamțului care sunt salbe de creație culturală românească a voievozilor și a marilor lor ctitori care le-au fondat, zona Bucureștilor care este iarăși o vatră încărcată, deci, de ce spun, zona Dobrogei, zona Ardealului care a reânflorit după nenorocirile pe le-a făcut Maria Tereza și generalul Bucov – nu este altceva decât oază de căldură spirituală. Lumea în timp de 50 de ani de comunism ușor s-a mai sălbăticit, dar nu s-a sălbăticit în mod vizibil sau biologic ci în mod inteligibil. În concluzie, cunoașterea lui Dumnezeu din învățătură a lipsit. Ei, pe când astăzi, profesorii de religie sau preotul în biserică având libertatea cuvântului, tinerii mititei și tinerii adolescenți și tinerii maturi cunosc legea lui Dumnezeu și atunci, iată, așa se și explică, că rămâne un fenomen incontestabil, surprinzător pentru toate țările lumii, cum în România, o țară atât de mică cu 20 de milioane de locuitori, la hramuri sau la sărbători mari, în cinstea Maicii Domnului sau a unor Sfinți, se mobilizează ca la o adunare generală sau ca la o alarmă de război, se adună oameni în număr imens, incontestabil ca număr când spunem 2000,3000,10 000, 50 000… Eu cred că Hramul Cuvioasei Paraschiva, Hramul Sfântului Dimitrie, Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Filofteea de la Curtea de Argeș sau Moiseiu sau Nicula adună undeva chiar la un milion de creștini – și nu pentru că ceilalți nu ar putea veni pentru că în acele zile de sărbătoare toate bisericile sunt pline – dar cu precădere la Sfintele Moaște se adună. Capitala București este o capitală care are și o încărcătură pozitivă prin mâna Sfântului Nicolae, prin moaștele Sfântului Ciprian, Mina, Nectarie, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, prin moaștele ocrotitoare ale Bucureștiului ale Sfântului Dimitrie Basarabov, are și o încărcătură negativă, pentru că de acolo de la capitală, din centrul țării, pleacă și ordine pozitive și ordine negative în ceea ce privește legislația și modul de ocârmuire al țării și-atunci, dacă un decret sau o lege vine ca un inconvenient în dezvoltarea moralei creștine în societate, iată că acești Sfinți protejează și vin și reașează în făgaș bunul mers al lucrurilor din punct de vedere spiritual.

Lelia: Să sperăm că așa este, pentru că deja circulă o idee cum că ne apropiem de sfârșitul lumii… bine asta este o problemă foarte veche, discutată de 2000 de ani încoace, numai că în funcție de ceea ce se întâmplă… vedeți fenomenul Geneva, ceea ce se întâmplă în țara noastră, toate legile noi care s-au dat practic împotriva drepturilor omului… poate ne spuneți ceva despre asta… oamenii chiar cred că nu ne îndreptăm nicidecum spre ceva bun ci spre acest sfârșit iminent despre care se preconizează că ne așteaptă foarte curând…

Părintele: Mai întâi ar trebui să spunem cuvintele Mântuitorului: ”Nici Fiul și nici Îngerii, numai Tatăl știe clipa și ceasul”, deci cuvântul Apocalipsă sau sfârșitul lumii sunt cuvinte cu o greutate teologică maximă și aparțin lui Dumnezeu, pentru că în momentul când citim Evanghelia Sfântului Apostol și evanghelist Ioan, auzim scris:” Și când morții vor auzi glasul Fiului Omului vor învia!”. Iată aceasta este etapa apocaliptică pe care o trăim noi. Oameni care nu au auzit niciodată de Dumnezeu se întorc la adevărata credință sau oameni care nu au știut de Dumnezeu devin credincioși ….

Lelia: … Poate ajungem la cuvintele acelui Sfânt care spunea că a văzut în iad oameni la care nu s-ar fi așteptat să fie acolo și, de asemenea în Rai suflete pe care s-ar fi așteptat să le găsească în iad de fapt… să vorbim oare despre acea cernere a grâului de neghină, așa ca în pilda semănătorului?

Părintele: Dacă vom citi un cuvânt al profesorului Ioan, trecut la cele veșnice, un mare teolog, de marcă a Bisericii ortodoxe, într-o carte numită ”Părintele Paisie, prieten al Sfinților”- pe mine m-a impresionat modul cum acest teolog a gândit și a pus acel pasaj, acel capitol în carte – vom vedea că spunea așa: ”Se pare că unitatea de duh a bisericii nu constă în numărul de credincioși sau ierarhizarea valorilor gândite de ei ci ierarhizarea valorilor sunt în raport de adevărul absolut Iisus Hristos revelat,cunoscut, asimilat, conștientizat, trăit și redat prin fapte – pentru că credința fără fapte este moartă – dar în același timp, ne întâlnim cu Sfinții pe care nu-i dorim noi, deci nu Biserica face Sfinți, Duhul Sfânt face Sfinți, Dumnezeu alege Sfinții”. Și-atunci, categoric că s-ar putea ca atunci când mergem în Rai să găsim oameni la care nu ne așteptam să-și aibă locul acolo, sau mergând în iad să găsim oameni care iarăși nu ne așteptam să-și afle locul acolo ci noi îi credeam cu totul în partea cealaltă, dar pentru că la Înviere cei doi Îngeri i-au spus Mariei Magdalena: ” Nu există umbră de schimbare în Lumina cea pururea viitoare; Hristos A înviat, nu-L căutați printre cei morți!” Deci, nu au ce căuta cei morți la Hristos. Dar care morți? Cei morți cu trupul și cu fapta, cei morți cu sufletul, pentru că au murit și au trecut la viața cea veșnică.

Mântuitorul a spus clar că moartea este înviere și întâlnire cu Hristos și că ”cel ce mănâncă trupul Meu și bea Sângele Meu Eu sunt întru el și el întru Mine și la judecată nu va veni ci s-a va muta de la moarte la viață”. Așa se explică faptul că uneori șochează o anumită imagine a Bisericii despre unii sau despre alții, pentru că numărul Sfinților nu este limitat cum îl avem noi în calendar, ci este un număr nelimitat, infinit atât timp cât noi avem Duminica tuturor Sfinților și, legat de aceasta, ca naționalitate, ca țară ortodoxă, avem și duminica tuturor Sfinților români.

Sfinții cimitirelor îi cunoaște doar Duhul Sfânt; bunicile care și-au educat copiii, bunicile care și-au dus de mână nepoții la Biserică și i-au învățat Îngerașul și Tatăl Nostru, care i-au spovedit și i-au împărtășit; bunicile care i-au pomenit cu lumânări aprinse sau colăcei și felii de pâine sau un pumn de colivă pe morții morți sub lespezile comuniste sau în războaiele mondiale sau de-a lungul luptelor istorice de la formarea statului unitar român, dacă vreți, de la întregirea celor trei provincii , Moldova, Țara Românească, Transilvania… Evul Mediu, epoca feudală, să nu mai vorbim chiar din timpul formării voievodatelor, deci formarea Moldovei, ca stat, formarea Țării Românești, formarea Transilvaniei… pe acest pământ, timp de 1000 de ani s-a vărsat sânge. Avem două Liturghii: avem o Liturghie a Sfinților și Clericilor și Ierarhilor, în Biserică la Sfânta Masă – care este jertfă nesângeroasă, euharistică, cu pâine și vin – dar totodată, în România s-a tors și firul jertfei sângeroase care a însemnat păstrarea naționalității, păstrarea cuvântului, păstrarea limbii române, păstrarea valorilor naționale, păstrarea identității naționale.

Nu întâmplător – chiar pentru mine a fost o stare de bucurie – ziua armatei este rânduită aproape de Sfântul Dumitru, la 25 octombrie. Spun lucrul acesta pentru că atunci când vorbim de ziua armatei nu vorbim doar de ostași și uniforme sau defilare, ci ne gândim de la primul erou căzut, Decebal, cel care n-a vrut să cedeze Dacia și n-a vrut să o vadă vreodată cucerită și a dus un război de neatârnare și nu de cotropire, deci de apărare, până la cel din urmă ostaș… haideți să spunem căzut la datorie fie într-o fâșie de frontieră fie la revoluția din 1989 când au murit destui oameni nevinovați dar pentru o cauză dreaptă. Dezlegarea aceasta din încătușarea comunistă care nu avea principii spirituale, era mai mult de sorginte materialist ideologică atee, deci totul se explica prin știință… Iată, această apocalipsă venită peste poporul român a lăsat încă pata și imaginea unor cetățeni de-ai noștri și români de-ai noștri sănătoși ca tradiție și ca suflet, dar slabi ca intelect… adică nu au cunoscut pe Dumnezeu din citire și cunoașterea trăirii, din practică și-atunci, avem tendința de a vedea în negru și noi nu trebuie să vedem în negru pentru că Dumnezeu este Lumină, așa cum spune părintele Stăniloaie:”Dumnezeu este iubire și lumină”. Întunericul este diavolul. El, diavolul, nu are putere și se spune clar: întunericul nu se amestecă cu lumina… iar întunericul cel din afară, la Dumnezeu, conform psalmistului David, lumină este, pentru că este întunericul nopții, care dă pacea și somnul celor ce se odihnesc și lucrează pentru Dumnezeu și pentru lume. Iar Sfinții care ne ”vizitează” cum spui tu, aduc cu ei această lumină. Amin.

Lelia Bratu