Movila lui Burcel

Cu doar nouă rezervaţii naturale în tot judeţul, ne-am aştepta ca în Vaslui situaţia ariilor protejate să fie una foarte bună. Situaţia de fapt este însă una dezamăgitoare. Şi dacă nu avem de a face cu case şi mănăstiri construite în rezervaţii, cu siguranţă vom da peste specii a căror principală distracţie este grătarul la umbra speciilor de copaci protejate prin lege; în alte cazuri, plante unicat sunt păscute de animalele domestice ale localnicilor.

Cazul Rezervaţiei Botanice “Movila lui Burcel” îl vom analiza în cele ce urmează. Aici, preotul Guşă a muscat bine din legi, dar şi din suprafaţa rezervaţiei de pe movila rămasă moldovenilor de la Ştefan cel Mare. Si, fără aviz de mediu, a construit în neştire o biserică - două, un corp de chilii, a tras curent, a asfaltat şi cu voia Domnului s-a mai ridicat acolo şi un releu de telefonie mobilă.

Ce a mai rămas din rezervaţie? Un gard pe care preotul de la mănăstirea ridicată aici se laudă că l-a întreţinut. Împrejmuirea rezervaţiei era însă o obligaţie conform contractului de închiriere, apoi a celui de vânzare-cumpărare a terenului de sub rezervaţie încheiat cu Primăria Micleşti. A fost doar începutul căci, rând pe rând, Filiala Iaşi a Academiei Române, Consiliul Judeţean Vaslui, Biserica Ortodoxă Română, prin Episcopia Romanului şi Huşilor, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui, Oficiul de Cadastru Vaslui, Prefectura Vaslui, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Vaslui, Comisariatul Judeţean al Gărzii naţionale de Mediu Vaslui, şi, în fine, Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii de pe lângă Prezidiul Academiei Române au intrat în jocul preotului anti-ecologist şi în afara legii. Mai toate aceste instituţii l-au încurajat şi susţinut pe preot în demersul său distrugător, puţine fiind acelea care au avut „tupeul” să se opună construcţiilor în rezervaţie. Şi pentru că ce urmează să citiţi relevă fapte parcă rupte dintr-un basm, trbuie să detaliem momentele subiectului acestei „opere”.

Din Vaslui spre Iaşi, în comuna Micleşti, în stânga şoselei DN24A, există o rezervaţie naturală, în punctul numit “Movila lui Burcel”. Rezervaţia este instituită pe 12 hectare încă din 1973, când s-a constituit un regim de ocrotire prin Decizia nr. 220/1973 a fostului Consiliu Popular al judeţului Vaslui. Acea reglementare a fost dublată de Decizia nr. 129/1994 a Consiliului Judetean Vaslui şi apoi triplată când rezervaţia botanică a intrat în reţeaua naţională de arii protejate, prin Legea nr. 5/2000, administratorul legal al rezervaţiei fiind Consiliul Local al comunei Micleşti. Zona este aşadar protejată pe hârtie, legi şi reglementări există, doar că nu sunt şi respectate. Această rezervatie abundă în elemente pontice, submediteraneene si continentale; prezintă numeroase specii rare cel puţin pentru flora Moldovei, având o importantă însemnătate ştiinţifică.

La 391 de metri altitudine, chiar în perimetrul rezervaţiei, s-a construit (şi nu puţin), în ciuda legilor, dar şi a protestelor instituţiilor de mediu din România. Mai întâi o “bisericuţă”, apoi o statuie, apoi încă una. Bisericuta a ars mai apoi, si a renăscut ca o pasăre phoenix împreună cu niste pui mai mari decât ea: un corp de chilii si încă o biserică (de această dată un mastodont de beton si cărămidă), tot în perimetrul rezervatiei. Mai adăugăm instalarea, tot pe teritoriul rezervatiei, a unui releu de telefonie mobilă aparţinând companiei Telemobil S.A. (utilizatorii o cunosc sub numele de Zapp), dar şi plantarea de stâlpi de electrificare care trec, aţi ghicit, taman prin rezervaţie.

Autor al tuturor ilegalităţilor, ajutat de complicitatea unor oameni sus-puşi, este preotul arhimandit Ştefan Guşă, cel care în numele lui Dumnezeu a vrăfuit o rezervaţie. Dar oare nu mai sunt şi alte terenuri pe care să fie construite biserici? Se pare că nu, iar pentru a demonstra acest lucru se cuvine să prezentăm o mică biografie a preotului de la Movila lui Burcel: Ştefan Guşă a fost fugărit din judeţul Neamţ, după ce ilegal a construit în Parcul Naţional Neamţ o biserică, făcând lucrări de aducţiune cu apă de la monumentul natural Cascada “Duruitoarea”. În 1992 a ajuns pe meleaguri vasluiene. Nu a fost numit episcop-vicar al noii episcopii înfiinţate la Huşi, asa cum şi-ar fi dorit, astfel că a construit iniţial un aşezământ monahal la poalele Movilei lui Burcel, la aproximativ 1 km de rezervaţia de acolo. Până aici totul bine. Dar cum orgoliul şi opulenţa nu erau satisfăcute, aruncându-şi ochii în jur, preotul a găsit de cuviinţă să înceapă lucrări la o mănăstire... unde alt undeva decât pe Movila lui Burcel? Au urmat discutii cu aprobări verbale din partea oficialităţilor judeţului Vaslui la acea vreme, după care s-a trecut la fapte mari şi ilegale.

Preotul s-a mişcat repede, astfel că devine părtaş alături de Filiala Iaşi a Academiei Române la prima încălcare a legii. În ciuda faptului că singura structură din cadrul Academiei Române îndreptăţită să exercite atribuţiile şi competenţele în domeniul mediului care îi sunt atribuite prin legislaţia specifică (încă în vigoare) este şi era şi atunci (1995) Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii (CMN), care funcţionează pe lângă Prezidiul Academiei Române, preotul Ştefan Guşă obţine în 14 septembrie 1995 avizul Filialei Iaşi a Academiei Române pentru amplasarea unei cruci electrificate şi a unei statui a lui Ştefan cel Mare în perimetrul rezervaţiei, la propunerea Episcopiei Romanului şi Huşilor. Semnatar al acelui act este academicianul Cristofor Simionescu, care adauga la vremea respectivă: „cele două obiective de artă nu împiedică cu nimic observarea florei şi a vegetaţiei rare din zonă”.

La numai cinci zile de la obţinerea acelui aviz, nul din punct de vedere legal, (după cum am arătat, Filiala Iaşi a Academiei Române şi-a depăşit atribuţiile), preotul Ştefan Guşă dă o nouă lovitură rezervaţiei. Pe 19 septembrie 1995 obţine de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui, în baza unei adrese din 14 septembrie, un aviz (nr. 886) pentru crucea electrificată şi statuia lui Ştefan cel Mare, iar ca bonus, inginerul Constantin Dorobăţ, director pe atunci al APM Vaslui, se arată de acord cu amenajarea unei “bisericuţe ortodoxe” din lemn şi a unor porţi sculptate, amplasate la intrarea în rezervaţie dinspre drumul naţional. Lucru ciudat, căci bisericuţa ortodoxă a fost omisă de preot în solicitarea înaintată în aceeaşi zi Filialei Iaşi a Academiei Române.

Fiind blindat cu două avize ilegale, preotul Guşă îsi continuă planul cu minuţiozitate, iar următoarea mutare este de mare efect. Pe 4 octombrie 1995 încheie un proces verbal în care părţi sunt: Consiliul Local al comunei Micleşti, în calitate de administrator al rezervaţiei (reprezentat prin Constantin Ciubotă - primar, Ion Sabadac - viceprimar, Vasile Talpalaru - secretar si Fănică Nica - contabil), respectiv “Mânăstirea «Ştefan cel Mare şi Sfânt» de la Movila lui Burcel”. Obiectul procesului verbal de predare - primire îl constituie o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi de teren închiriată mănăstirii, prin preotul Guşă, dar, atenţie, si a unei suprafeţe de 12 hectare de rezervaţie botanică conform unui contract de închiriere semnat în aceeaşi zi de către reprezentanţii ambelor părţi. Iată ce conţine respectivul contract de închiriere: “Consiliul Local al comunei Micleşti se obligă să dea în folosinţă (...) suprafaţa de 2.500 m.p., teren din patrimoniul public al comunei Micleşti, judeţul Vaslui, în vederea construirii unei bisericuţe de lemn şi anexe, a unei cruci electrificate, a unei statui reprezentând pe Ştefan cel Mare (...)”.

Acum suntSe nasc aşadar două probleme. Prima: acea micuţă bisericuţă ortodoxă de lemn a ajuns între timp să aibă “şi anexe”. A doua: cei 2.500 de metri pătraţi, deşi în contract nu se specifică, s-au dovedit a fi ulterior tot în teritoriul rezervaţiei. Mai explicit, după ce au “plutit” ani buni de colo-colo, cei 2.500 de metri pătraţi au revenit acasă, adică în rezervaţie, dar cu tot cu biserici, bisericuţe, anexe, chilii, stâlpi, relee şi statui.

În contravaloarea chirirei pentru acel teren, cităm tot din contract, “Mânăstirea «Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Movila lui Burcel» se obligă să (...) asigure întreţinerea şi protecţia rezervaţiei botanice în suprafaţă de 12 hectare, rezervaţie care face corp comun cu suprafaţa de teren închiriată”. Abia aici vedem că de fapt cei 2.500 de metri pătraţi ar fi fost, chipurile, în afara rezervaţiei, dar cu timpul s-au mutat în perimetrul ei, acolo unde au fost dintotdeauna. Acel contract de închiriere a fost încheiat pe o perioadă de trei ani, apoi înregistrat la Consiliul Local Micleşti cu numărul 665 din 4 octombrie 1995.

Peste încă un an, rezervaţia primeşte o nouă lovitură, când Schitului “Sf. Apostol Toma” (tot al preotului Guşă!), i se reconstituie de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor dreptul la proprietate pentru cinci hectare, din care patru în tarlaua Dealul Movilei, de pe teritoriul rezervaţiei. Din partea acelei comisii semnează, în baza funcţiilor pe care le deţineau atunci, prefectul Neculai Barbu, secretarul Vasile Antohi, directorul general al Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Alimentaţie, Ion Dima şi directorul Oficiului de Cadastru şi Organizarea Teritoriului, Mihail Căpuşneanu. Preotul Guşă devine astfel proprietar de rezervaţie cu acte în (ne)regulă. Grav este că din 1996, acest titlu de proprietate a fost ţinut ascuns instituţiilor de mediu până în toamna anului 2004. În paralel, se încep lucrările de construcţie în rezervaţie fără niciun document oficial care să autorizeze această barbarie.
Peste patru ani, absurditatea atinge apogeul şi se mentine acolo multă vreme din momentul în care Filiala Iaşi a Academiei Române încalcă orice prevedere legală, scoţînd de sub tutela ariei protejate o suprafaţă de două hectare, la cererea Mănăstirii “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (arsă în urma unui incendiu provocat de un trăsnet care în toată această poveste a fost singurul în măsură să fie drept). Biserica nou construită a primit alt hram.

La 6 iunie 2000, semnînd favorabil diminuarea suprafeţei rezervaţiei, acelaşi academician Cristofor Simionescu se rezumă doar la a atrage atenţia asupra faptului că cei de la Academie nu au fost consultaţi asupra modificărilor aduse rezervaţiei prin plantarea de salcâmi, lucru care a dus la dispariţia unor plante ocrotite. Preotul Ştefan Guşă se apucase aşadar de plantat copaci în rezervaţia botanică fără nicio documentaţie de specialitate.

La acea dată era deja în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 care preciza clar că doar Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii de pe lângă Prezidiul Academiei Române are dreptul de a acorda avize, aprobări, derogări în numele Academiei Române, nu şi filialele teritoriale ale Academiei Române sau subcomisiile de ocrotire a naturii. Acest lucru nu i-a împiedicat pe niciunul dintre preotul Guşă sau academicianul Cristofor Simionescu, preşedinte al Filialei Iasi a Academiei Române să primească, respectiv să dea un aviz în afara legii.

Dar preotul Guşă nu s-a oprit aici. Urmatoarea lovitură dată rezervaţiei a fost sub centură. Obţine, pe rând, două acte importante, deşi lucrările de construcţie fuseseră demarate: primul act îl obţine în mod aberant - certificatul de urbanism, cu numărul 17 din 17 mai 2005, la numai o zi după depunerea cererii. Se vede treaba că preotul are intrări bune, căci în certificatul de urbanism, regimul economic al terenului furat rezervatiei apare încadrat la categoria de folosintă pentru construcţii. Semnează certificatul de urbanism: presedintele de pe atunci al Consiliului Judetean Vaslui, Corneliu Bichineţ, secretarul general Gheorghe Stoica şi arhitectul şef, Ioan Surmei.

Preotul Guşă solicită apoi un aviz de la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Vaslui, şi îl obtine în baza unui raport arheologic preliminar efectuat de Laurenţiu Chiriac de la Muzeul Judetean “Ştefan cel Mare” Vaslui.

Tot ce trebuia construit se construise, când din nou intră în scenă, târziu deja, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui, inginerul Constantin Dorobăţ. Ce s-a întâmplat între timp? Preotul se apucase de construit, astfel că doar ulterior începerii noilor construcţii în rezervaţie s-a pornit să umble şi după avizul de mediu, singurul pe care nu l-a obţinut nici până azi. Şi a umblat furibund, ignorând din nou aceleaşi legi pe care le ignorase şi cu 10 ani în urmă când s-a stabilit în rezervaţie, dar şi în Parcul Naţional Neamţ. Preotul depune abia apoi documentaţie la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui în vederea construirii unei biserici din zid, tot în rezervaţie (cum altfel?), după ce construcţia acesteia începuse deja. Pe 1 iunie 2005 primeşte, sub semnătura lui Constantin Dorobăţ, un răspuns blând, care nu interzice sub orice formă continuarea construcţiilor, ci mai degrabă îndeamnă la o înţelegere reciprocă a unor norme care totuşi ar trebui respectate. Astfel că preotului i se solicită pentru emiterea acordului de mediu efectuarea evaluării impactului asupra mediului, întrucât proiectul amplasează construcţia în Rezervaţia Botanică “Movila lui Burcel”. Această cerinţă de a efectua evaluarea impactului asupra mediului, deşi conformă cu prevederile articolului 13 litera a) din ordinul emis de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 860/2002, precum şi solicitarea de a achita taxa aferentă etapei de definire a domeniului de evaluare şi a celei de dezbatere publică, sunt interpretate de preotul Guşă drept insulte la adresa sa din partea unor oameni care îi vor răul. Corecţie în acest caz: solicitarea de a respecta legea nu este nici pe departe o insultă, ci un lucru normal într-o Românie normală. Dar pentru că nu trăim într-o astfel de Românie, lucrurile au degenerat când, asa de tare insultat, pretinde că tot ce construieşte se află în afara rezervaţiei. Chiar şi aşa, în baza titlului de proprietate şi a avizului nul de la Academia Română - Filiala Iaşi, solicită apoi noi şi noi comisii de analiză din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului, supusă în acelaşi timp presiunilor din partea fostului prefect de Vaslui Ioan Zaharia, dar şi din partea Consiliului Judeţean Vaslui.
În paralel, preotul Guşă trimite scrisori calomnioase şi ameninţătoare către funcţionarii de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui. Cităm din una scrisă pe 17 august 2006, în urma unei şedinte la care a participat şi care a avut loc la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui: “(...) am constatat cu stupoare că salariaţii APM-ului şi delegaţii de la Bucureşti NU STIU unde şi cât se întinde rezervaţia în cauză. Cer de cîţiva ani de zile delimitarea ariei respective cu reprezentanţi de la toate forurile implicate şi înlocuirea directorului AMP Vaslui cu o altă persoană care să ajute conform legislaţiei în vigoare pe cei care vor să facă ceva în judeţul ăsta (...)”.

Nu numai că încalcă legea, dar preotul Guşă se dă cu fundul de pământ şi solicită astfel înlocuirea celor o respectă.
Oricum, preotul Guşă ştie şi el foarte bine că tot ce a construit se află chiar în teritoriul rezervaţiei, conform schiţei de cadastru întocmite în data de 29 martie 2006 de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vaslui. Schiţa arată clar cum perimetrul care împrejmuieste cele patru hectare ocupate în mod abuziv se suprapune teritoriului rezervaţiei naturale.

Mai târziu, pe 22 iunie 2006, un control al Gărzii Nationale de Mediu efectuat prin Comisariatul Judeţean Vaslui arată că în rezervaţie se derulau lucrări de construire a unei biserici pe alt amplasament decât cel al vechii biserici incendiate (dar tot în rezervaţie). La data controlului, fiind deja executată fundaţia, firma constructoare SC Constructii Montaj SA Vaslui a prezentat autorizaţia de construcţie cu numărul 14/29.05.2005, cu toate că prin adresa 3.589/1.06.2005 Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui solicita un studiu de impact pentru emiterea acordului de mediu. Controlul efectuat atunci de comisarii Gărzii de Mediu a fost făcut în prezenţa viceprimarului Mihai Vasile, cel care a declarat că nu cunoştea faptul că rezervaţia se află în administrarea primăriei. Toate acestea reies din adresa înaintată de către Garda de Mediu Agenţiei pentru Protecţia Mediului în urma controlului efectuat în teren.

Preotul Guşă îşi vede în continuare de treabă, nestingherit de organele de control. La fel şi cei care au semnat toate avizele care i-au fost favorabile. Acest lucru i-a lăsat pe mulţi cu gura căscată, îndeosebi pe oficialii de la Bucureşti, care au dispus controale după controale, însă fără rezultat. Academia Română chiar recomandă sistarea tuturor lucrărilor şi demolarea construcţiilor existente, pentru a aduce patrimoniul rezervaţiei naturale la forma iniţială.
Academia Română a fost înşiinţată de tot ce s-a petrecut la rezervaţia de pe Movila lui Burcel de către angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui. Drept răspuns, în scrisoarea din 5 septembrie 2005, Academia Română se rezumă la a face trimitere către Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 şi Legea nr. 462/2001, conform cărora, aşa cum am arătat, doar Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii (CNM) de pe lângă Prezidiul Academiei Române are dreptul de a acorda avize, aprobări şi derogări în numele Academiei Române, nu şi filialele teritoriale ale Academiei Române sau subcomisiile de ocrotire a naturii. Semna atunci preşedintele CNM, doctorul Dan Munteanu.

În acelaşi an, adică în 2005, doctorul Dan Munteanu revine, pe 6 septembrie, cu noi specificaţii către Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui, în capul căreia par să se spargă toate oalele acestui bazar de infracţiuni şi târguieli legislative. În această nouă scrisoare, Academia Română “propune” Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui “analizarea posibilitătii întreruperii anumitor lucrări aflate în curs sau posibilitatea refacerii condiţiilor naturale din rezervaţie, inclusiv prin demolarea unor amenajări sau construcţii”, dând asigurări că CNM va sprijini toate demersurile în acest sens, în vederea conservării patrimoniului natural din rezervaţia Movila lui Burcel.

Intervine apoi cu presiuni asupra Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui şi presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, Ioan Gherhes, care face trimiteri către Legea 5/2000: “În perimetrul ariilor naturale protejate şi în vecinătatea acestora, precum şi a altor bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protectie şi conservare, este interzisă orice lucrare sau activitate susceptibilă să genereze un impact negativ asupra acestora”. De asemenea, mai face trimitere şi către OUG 236/2000, amintind că în cazul în care propretarul unui sit cu bunuri cu valoare de patrimoniu natural nu consimte şi nu respectă măsurile speciale de ocrotire şi conservare trebuie să solicite măsura disponibilizării provizorii sau, după caz, definitive, în vederea instituirii unei administrări speciale asupra bunurilor în cauză. Se recomandă mai departe ca titularii de proiecte să solicite aviz din partea Academiei Române, iar până la obţinerea unui aviz favorabil din partea CNM să se întrerupă orice lucrare de construcţie şi să fie notificată Garda de Mediu. Dar Preotul Guşă recidivează şi-i convinge pe cei de la Consiliul Local Micleşti să solicite Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui un aviz pentru proiectul de alimentare cu apă la mănăstire. Răspunsul sec, de aplaudat, al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui explică încă o dată, clar, că trebuie efectuată evaluarea impactului asupra mediului. De asemenea, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui solicită supunerea proiectului unei dezbateri publice. Cât despre corespondenţa ulterioară a celor de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui cu cei de la Agenţia Natională pentru Protecţia Mediului, toate scrisorile au rămas fără răspuns.

Garda Naţională de Mediu, prin comisarii de la Comisariatul Judeţean Vaslui, efectuează controale periodice la rezervaţie şi constată în van aceleaşi şi aceleaşi abateri, iar preotul Guşă refuză să semneze actele de constatare. De amendat, este amendat când E-On Moldova, pentru amplasarea în rezervaţie a stâlpilor de electrificare, când Consiliul Local Miclesti, ca administrator al rezervaţiei, în timp ce preotul Guşă şi toti cei care l-au ajutat să distrugă o rezervaţie, fie că sunt de la Vaslui, Iaşi sau Bucureşti, scapă basma curată. Şi atunci, la ce bun toate legile pentru protecţia mediului? Mihai Tufa

Interviu realizat cu Dan Munteanu, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii

 Ce ne puteţi spune în legătură cu situaţia creată la Rezervaţia Botanică “Movila lui Burcel”?
 Ce s-a întâmplat? S-a mai întâmplat ceva? Ştiu că e o problemă acolo, dar e veche...
 Păi s-a mai întâmplat, adică s-a mai construit...
 Eu nu ştiu decât de un aviz dat de Filiala Iaşi a Academiei Române, pentru amplasarea unui monument şi construcţia unei bisericuţe de lemn... Domnul Cristofor Simionescu a dat acel aviz, Dumnezeu să-l ierte, că a murit...
 Da, dar a mai dat un aviz în anul 2000 pentru diminuarea suprafeţei rezervaţiei cu două hectare, iar acum în rezervatie sunt o biserică de lemn, un corp de chilii, un monument, două statui, o biserică mare din zidărie - încă în construcţie şi o antenă de telefonie mobilă... plus stâlpi de curent electric, plus aducţiune cu apă...
 Să mă ierte Dumnezeu şi pe mine atunci, dar ce s-a întâmplat la Filiala Iaşi (a Academiei Române – n.r.) nu e bine! Şi-au depăsit atribuţiile... Îmi aduc aminte de acel preot, solicita la un moment-dat plantarea de garduri verzi în rezervaţie... A plantat salcâmi acolo, ştiu, dar despre aceste construcţii... e aberant...
 De ce a dat Filiala Iaşi a Academiei Române acele avize?
 Desigur, între noi şi cei de la Iaşi au existat dispute, conflicte, dar ei nu aveau voie să dea acel aviz. Poate doar pe cel din 1995, dar şi acolo sunt semne mari de întrebare. Mă refer aici la un vid legislativ din acea perioadă.
 Preotul Ştefan Guşă continuă construcţiile în perimetrul rezervaţiei fără a avea un aviz din partea comisiei pe care o prezidaţi. Nu are aviz nici de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui...
 E greu, e tare greu cu acesti preoţi care cred că pot face ce vor în ţara asta, care cred că doar pe Dumnezeu îl au deasupra şi El îi poate absolvi de păcate. Până la Dumnezeu mai sunt legi care trebuiesc respectate... Aţi văzut ce s-a întâmplat şi la rezervatia de pe Ceahlău!
 Dar cine este în măsură să ia atitudine? Care dintre instituţiile statului?
 Academia Română, prin Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii are doar rol de avizare, nu de control. Garda de Mediu, prin comisariatul judeţean, este singura instituţie care poate sancţiona aspru încălcarea legii, este singura care mai poate face ceva în acest moment, dacă spuneţi că acele construcţii au luat amploare.
 Preotul a obţinut chiar certificat de urbanism în rezervaţie!
 Ce să mai spun? (oftează scurt). Preoţii au intrare văd, peste tot.