O carte apărută la Editura Scara

9. ATACAREA SERBIEI

La 6 aprilie 1941, trupele germane trec, simultan, frontierele Bulgariei, Ungariei si Germaniei, pentru a ataca Iugoslavia, în dimineata aceleeasi zile fiind bombardat Belgradul. În acest context Croatia se declara independenta, iar la 13 aprilie Ante Pavelic este numit sef al noului stat creat. La 12 aprilie, armata germana intra în Belgrad, iar la 16 aprilie, armata a II-a Jugoslava la Sarajevo.
Regele Petru al II-lea ajunge în Egipt, iar de aici la Londra. Teritoriul Jugoslaviei este împartit între Germania, Italia, Bulgaria si Ungaria (care atacase în spatele armatei sârbe), care ia Banatul Sârbesc, a carui administratie însa ramâne în mâna Wehrmacht-ului. Aceasta decizie bizara este explicata de Nicolae Baciu în volumul Agonia României 1944 - 1948.
Maresalul Antonescu a declarat lui Herman Neubacher, trimisul lui Hitler, ca România nu are nici o pretentie teritoriala asupra Jugoslaviei si se opune, categoric, ocuparii Banatului Jugoslav de catre Unguri. Cu toate ca decizia cedarii a fost luata chiar de catre Hitler personal, ca si aceea a ocuparii Banatului de catre unguri.
Maresalul Antonescu i-a spus lui Neubacher, în ziua de 6 aprilie 1941, în vila lui de la Predeal: Va cer sa faceti cunoscut Führer-ului, în cel mai scurt timp posibil, avertismentul urmator: daca trupe unguresti trebuie sa patrunda în Banatul Jugoslav, eu nu voi ezita o singura secunda a patrunde cu trupele, la rândul meu si a le combate. Hitler a revenit asupra propriului ordin, iar Ungurii nu au intrat în Banat. Am încheiat citatul.
Legat de aceste evenimente, relatez un episod pe care l-am trait în acea primavara. Locuiam, cu familia, în depoul Bucuresti Triaj, al carui sef era tatal meu. În urma interventiilor Maresalului Antonescu, acesta obtine aprobarea din partea Germaniei a repatrierii prizonierilor de origina româna, luati de germani. Statul român a pus la dispozitie câteva trenuri cu vagoane de marfa, al caror interior era amenajat cu paturi. Vagoanele erau împodobite cu mici drapele tricolor si crengute de brad. Toate aceste garnituri mergeau spre statia Triaj, trecând prin fata depoului. Le-am urmarit si am stat de vorba cu acesti prizonieri, care mergeau spre Jugoslavia. Ceeace am remarcat, cu mai putina placere, este faptul ca toti spuneau ca sunt români, dar putini rupeau câteva cuvinte românesti si acelea stâlcite. Departe de ei constiinta ca apartin aceluiasi neam.
Cu toata înfrângerea si capitularea Jugoslaviei, o mare parte din armata s-a retras în munti, cu un imens material de razboi, unde au început sa se organizeze rezistenta, care s-a polarizat în jurul a doi sefi. Primul - generalul Mihailovici, ministru de razboi în guvernul jugoslav legal, refugiat la Londra, împreuna cu regele. Era, deci reprezentantul guvernului oficial, recunoscut de aliati si aflat sub protectia lor. Al doilea era secretarul general al Partidului Comunist Jugoslav, Iosip Broz, devenit maresalul Tito.
Churchill avea misiune oficiala pe lânga generalul Mihailovici, iar mai târyiu a luat contact si cu Tito, caruia, surprinzator, i-a acordat, cu prioritate ajutorul militar. Demn de retinut disperarea exprimata de Mihailovici, într-o scrisoare adresata unui ofiter american si consemnata de Agnes Chambrier, în Les pienes crient (Editura Bernard Masset): Stii dumneata câte parasutari de materiale de razboi primeste Tito, pe noapte? - Pâna la 60 de parasutari. Stii dumneate câte am primit noi, în douasprezece luni? - În total 27 parasutari. Ceva mai mult. În luna februarie generalul american Donovan a decis sa-mi trimita o misiune importanta de 40 de americani, care era gata de a veni la mine, de la Brindisi (Italia). În ultimul moment, un telefon de la Londra - la Washington si misiunea a fost anulata. Ceva mai mult - continua Mihailovici - la sfârsitul lui martie, Departamentul de Stat American a decis sa-mi trimita imediat furnituri masive, în cadrul legii Prêt et bail. Când toate preparativele erau gata, un telefon personal al lui Churchill, adresat lui Roosevelt si furniturile sunt oprite, iar eu sunt abandonat. Am încheiat citatul generalului Mihailovici. Citez, în continuare, pe Nicolae Baciu (Agonia României): Dar Churchill a mers si mai departe, în promovarea maresalului Tito. Rupând, din vara lui 1943 relatiile cu Mihailovici, el retrage întreaga misiune britanica, de la cartierul general al acestuia si forteaza pe regele Petru al II-lea sa-l recunoasca pe Tito... Iar mai încolo, Nicolae Baciu, consemneaza:
În capitularea fortelor germane din sud-estul Europei si a partizanilor lui Ante Pavelici, Churchill, trebuia si putea sa stie ca o capitulare a armatelor germane, facuta lui Tito, ca si aceea a croatilor lui Pavelici, vor întari mâna fruntasului comunist, îi vor mari prestigiul si-l vor face seful suprem al Jugoslaviei. De aceea ei ar fi trebuit sa accepte capitularea armatelor germane, facuta englezilor, nu lui Tito. Armatele lui Ante Pavelici au reusit sa ajunga în Austria, la Klagen Furt, unde - pline de sperante de supravietuire - s-au predat armatelor britanice. Churchill le-a dezarmat si le-a predat lui Tito. Rezultatul? - Baia de sânge de la Bleiberg, unde peste 70.000 de croati au fost asasinati, fara nici un proces, si lichidarea a circa 300.000 pâna la 400.000 de jugoslavi, în operatia de reconciliere nationala. În finalul acestui capitol, mai fac înca o mentiune: În 12 mai 1944, presedintele Roosevelt trimite o scrisoare tânarului rege al Jugoslaviei, care începe cu Draga Petrica, în care îi pomeneste, în termeni foarte amabili, sa-l destituie pe generalul Draga Mihailovici (eroul rezistentei Jugoslave, contra nemtilor) si sa-l înlocuiasca cu comunistul Broz - Tito, la ministerul de razboi (Mihail Sturdza - România si sfârsitul Europei). Între 13 martie si 17 iulie 1946 au loc, în Jugoslavia, evenimentele descrise mai jos de catre Mihail Sturdza, în cartea România si sfârsitul Europei.
Comunistul Iosif Broz (Tito) sechestreaza si asasineaza pe generalul sârb Draga Mihailovici. Tito, care ordonase sa se omoare mii de soldati de-ai lui Mihailovici, fusese împins ca sef în Jugoslavia, de catre englezi si americani, ascultatori la ordinele Puterilor anonime, care hotarâsera ca secera si ciocanul trebuiau sa înlocuiasca crucea, în tari crestine de aproape doua mii de ani. Se repeta cazul lui Koltchak (amiralul conducator al rezistentei armate a rusilor albi n.n.), dar, de data aceasta, cu Churchill de partea asasinilor.

10. ROMÂNIA SI POLONIA DUPA 23 AUGUST 1944

Dupa evenimentele binecunoscute de la 23 august (dar înca neconcludent interpretate) petrecute fara nici o acoperire si garantie, când Sovietele au continuat sa ia prizonieri (dupa o versiune 130.000, dupa alta 150.000) si când comunicatele lor anuntau eliberarea succesiva a oraselor tarii, de catre rusi (eliberate, probabil, de prezenta ostasilor români, cum s-a petrecut cu resturile diviziilor IV, VIII, IX, XII plecate din Com. Podul Rizi, din Dâmbovita si dezarmate de rusi, înainte de intrarea lor în Târgoviste), merita a fi consemnata o adresa din perioada septembrie-decembrie 1944: Reprezentantul S.U.A. Burton Bery, telegrafiaza Departamentului de Stat, la Washington ca Iuliu Maniu i-a spus lui John le Reugelet (reprezentantul Angliei la Bucuresti ca "daca el (Maniu) ar fi stiut ca Sovietelor li se vor da mâna libera, în aplicarea Armistitiului, nu ar fi sfatuit pe rege sa-l semneze".
Între timp, razboiul îsi urma cursul lui victorios. Daca în privinta Estului Europei, Churchill s-a înteles cu Stalin, fara nici un fel de reticente, în privinta Poloniei, s-a izbit de un zid de neclintit. Razboiul al doilea mondial se declansase odata cu atacarea Poloniei de catre Germani si concomitent, de rusi. Stalin, însa nu voia sa discute decât despre frontierele obtinute de la Hitler si recunoasterea guvernului comunist din Lublin. Churchill cere lui Stalin ca la întâlnirea ce va avea loc, acesta (Stalin) sa admita prezenta, la Moscova si a lui Mikolajezik, reprezentantul guvernului polonez la Londra. Dar la aceasta conferinta, Churchill sustine teza lui Stalin (surpriza pentru Mikolajezik, care ramâne stupefiat), reprezentantul Poloniei, spunând nu! Dezbaterea a fost dramatica pentru polonezi si penibil de rusinoasa pentru englezi, care sustineau cu tenacitate, prietenia ce-i leaga de rusi.
Masacrul de la Katyn fusese descoperit, dar nerecunoscut de rusi. Acestia deslantuie înca o diversiune la fel de ucigasa. Comunistii din Varsovia, în urma directivei primite, instiga populatia la revolta, care desigur trebuia oprimata de hitleristi: Ea se ridica la lupta armata asteptând ajutorul sovietic, care, însa, refuza interventia. Armatele rosii, aflate la numai câtiva kilometri, nu au miscat nici un deget. Poporul polonez trebuia decimat si de rusi si de hitleristi. Terenul trebuia curatat, în vederea instalarii guvernului "prieten comunist de la Lublin". Tragedia Varsoviei a durat 60 de zile. Polonia a fost înselata si vânduta, fara macar sa fie prezenta (Nicolae Baciu).

11. YALTA

În incursiunea noastra am ajuns la momentul semnarii celui mai rusinos act al istoriei contemporane, în care Stalin, Roosevelt si Churchill pecetluiesc soarta a 8 natiuni: Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, jucându-le existenta la ruleta unor interese obscure, cu urmari înca vizibile dupa 58 de ani. Între 7 si 11 februarie 1945, Stalin, Roosevelt si Churchill se întâlnesc la Yalta. Puterile occidentale sunt controlate de Harrz Hopkins si Alger Hiss (despre care vom mai vorbi). Reamintesc faptul ca statele intrate în discutie au avut situatii diferite, în timpul celui de-al doilea razboi mondial. Cehoslovacia fusese partial ocupata de germani, prin anexarea regiunii Sudetilor, în 1938; Polonia constituie mobilul declansarii razboiului, prin dublul atac german si sovietic; România face întorsatura de la 23 August, urmata, în septembrie, de Bulgaria; Ungaria lupta, pâna în final, alaturi de Germania. Toate, însa, intra în acelasi cazan, fara drept de replica, tutelate de Uniunea Sovietica (de fapt anexate), sub privirile îndurerate ale cancelariilor occidentale. Statele amintite sunt ferecate cu lanturi, ale caror lacate se afla în mâinile celor trei mari puteri, care le hotarâse soarta si limitele existentei lor. Dezlegarea finala, cum vom vedea, se va produce prin consens, între cele doua mari superputeri: S.U.A. si Uniunea Sovietica, peste aproape 50 de ani. Intrarea în posesiune sovietica dureaza ani buni, care iau caracter dramatic, în timp ce puterile care le hotarâse soarta mimau opozitii diplomatice, fara efect. În România zeci de mii de opozanti iau drumul închisorilor, sau al muntilor, numarul lor dealungul anilor, depasind un milion, rezistenta armata în munti durând pâna prin 1960.
Dar, lucrul cel mai grav, l-a constituit nu numai agresiunea fizica, ci si cea biologica si a identitatii nationale. A fost atacata originea si limba, familia, prin învrajbirea membrilor ei, armonia sociala înlocuita cu lupta de clasa, traditiile interzise, sau mistificate, religia crestina prezentata ca un opium al popoarelor.

12. DIVERSIUNEA ROMÂNEASCA

O prima diversiune a guvernului României, condus de Petru Groza, dupa 6 martie 1945 este Legea nr. 187 Pentru înfaptuirea reformei agrare din 23 martie 1945. Redau câteva fraze din Raportul D-lui Ministru al agriculturii si domeniilor, catre M.S. Regele: Sire, înfaptuirea reformei agrare prin decretul - lege de fata constituie îndeplinirea unui comandament national, economic si social. Pamântul trecut asupra statului este împartit la plugari si pentru completarea lotului de 5 ha., întrucât, prin aceasta lege se urmareste împroprietarirea plugarilor, fara pamânt, sau cu pamânt sub acest lot...
Prin justa aplicare a decretului de fata se solutioneaza una din problemele de baza ale României si se deschid, pentru o importanta parte a taranimii noastre, noi perspective de viata.

Sunt cu cel mai profund respect
Sire,
al Majestatii Voastre prea plecat si prea supus servitor,

Ministrul agriculturii si domeniilor
ROMULUS ZARONI
(scris în decret cu majuscule duble)
1945, martie 22
Câta ipocrizie de-a dreptul criminala!
La 30 decembrie 1947, regele este fortat sa abdice.
În ianuarie 1949, Gheorghiu Dej începe colectivizarea.
La 26 iunie 1945 Conferinta Natiunilor Unite se termina la San Francisco. Ea a fost prezidata de Alger Hiss, care a fost ales primul Secretar General. Rusia Soviatica este admisa ca membru cu trei locuri, în loc de unul singur, ca toti ceilalti. În teorie, aceasta organizatie era destinata sa apere drepturile omului si independenta natiunilor (Fariseism !!! n.n.)

13. PROCESUL ALGER HISS

În anul 1964, reîntors din detentie, aflu de o serie de evenimente, care explica, întru-un fel cele petrecute în lunga perioada a anilor patruzeci - saizeci.
În anul 1949 (îmi povesteste o ruda de-a mea, doctorul docent Ioan Grigorescu) Truman lanseaza natiunii americane - în special intelectualilor, politicienilor sau marilor oameni de afaceri, trei întrebari :
1) Cunoasteti comunismul ?
2) Socotiti comunismul un pericol pentru natiunea americana ?
A treia întrebare nu mi-o amintesc.
Raspunsurile au început sa curga din diferite medii ale societatii americane.
Una din personalitatile de vârf ale Americii, consilierul Alger Hiss, prezent asa cum am relatat, la toate consfatuirile internationale, dinainte si de dupa razboi, raspunde :
1) Nu cunosc comunismul.
2) Daca l-as fi considerat un pericol pentru natiunea americana, l-as fi cunoscut.
La acest raspuns a aparut o reactie puternica a directorului ziarului New-York Times, care întru-un editorial îl someaza pe Hiss sa fie cinstit si sa spuna adevarul. El refuza, iar directorul îl someaza, din nou, acuzându-l de tradare. Alger Hiss da în judecata ziarul pentru calomnie. Au loc o serie de înfatisari, în care Hiss este invitat sa renunte la minciuna, înainte de a se prezenta dezvaluirile zdrobitoare, care-l vor descalifica. Într-una din sedinte, directorul îi arata o fotografie, în care apar doua persoane, care stau de vorba în fata unei cladiri cu grilaj metalic. Hiss reconoaste ca cele doua persoane sunt el si directorul, care îl întreaba a cui este cladirea. La raspunsul lui Hiss ca nu stie, directorul îi aminteste ca fotografia este în fata sediului Partidului Comunist al Americii din Chicago. Hiss neaga, se fac expertize si se constata autenticitatea fotografiei. În continuarea depozitiei directorului de la New-York Times, acesta face urmatoarele precizari: Alger Hiss este seful Organizatiei de Baza a Partidului Comunist din America, partid in care am fost înscris si eu, pe carnetul meu de partid – pe care il prezint instantei – aflându-se semnatura lui Hiss. În aceasta calitate a mea, de membru al partidului comunist din America, Hiss mi-a cerut o serie de informatii, dupa 1941, când ma aflam într-o functie a Departamentului de Stat. La început mi s-au parut inofensive, dar, mai târziu, când am constatat ca ele vizau politica de stat a Americii, am refuzat sa le mai furnizez, iar o parte din ele le-am îngropat, dupa ce le-am introdus într-un tub metalic (indicându-se locul unde se afla). Considerând activitatea mea din acea perioada condamnabila, îmi dau demisia de la conducerea ziarului New-York Times si ma pun la dispozitia justitiei. Alger Hiss este condamnat la 10 ani, pentru spionaj.
Legat de acest episod, redau un pasaj din cartea Fata întunecata a istoriei de Simion Ghinea.
Alger Hiss era seful retelei bolsevice din guvernul american, dar timp de 6 ani, cei doi presedinti americani au refuzat sa ia la cunostinta, când li se spunea acest lucru si doar un proces intentat de cetateni particulari a putut forta guvernul american sa accepte o particica din adevar. Dezvaluirile din procesul lui Alger Hiss au aratat infiltrarea totala la toate nivelele, a guvernului american, cu agenti bolsevici.
În Anglia, 6 ani dupa dezvaluirile Primului Ministru Canadian nu s-a facut absolut nimic, când deodata doi înalti functionari din guvern (Burgess si Maclean), protejati si avansati rapid de o mâna nevazuta, au disparut si au reaparut la Moscova, unde se refugiasera, de teama procesului lui Alger Hiss. Abia în 1955, Ministerul de Externe Britanic a recunoscut ca acestia doi lucrau pentru guvernul Sovietic, în interiorul guvernului britanic, înca din 1949. ...La procesul lui Alger Hiss s-a vazut ca transmiterea de documente secrete unui guvern strain si ostil este doar o mica particica din activitatea nociva a agentilor revolutiei mondiale infiltrati în guvernele occidentale: functia lor majora este realizarea Guvernului Mondial, prin zdrobirea nationalitatilor. Din anul 1930 Alger Hiss s-a ridicat rapid în guvern si a fost nedezlipit de Roosevelt, tot timpul la Yalta. (Am încheiat citatul)

14. CAZUL DOAMNEI CIPLEA

În toamna anului 1955, dupa o tentativa de sinucidere la Ministerul de Interne am fost transportat pe aripa speciala a Securitatii la Spitalul Vacaresti, unde în cele sase celule se mai aflau internati: Vasile Luca (fostul ministru comunist), Doamna Ciplea, Constantin Oprisan (în ancheta legat de procesul Valeriu Negulescu) si Generalul Mihail, fost sef al statului major al armatei la 23 august 1944. Eu ma aflam în celula dintre Vasile Luca si Doamna Ciplea. Prin ciocanituri în perete am aflat cine era vecina mea. Dânsa dupa câteva zile mi-a transmis ca în ipotaza ca unul dintre noi va fi mutat sa continuam sa "corespondam" pe placute de sapun pe care sa le punem în spatele rezervorului de apa de la W.C. Asa s-a si întâmplat dupa câteva saptamâni.
Prin perete si pe sapun, ea mi-a "spus" ceea ce voi relata în continuare.
Era casatorita cu Doctorul Ciplea din Cluj, parintii sai fiind Contele Wassilko din Bucovina de Nord, iar mama din familia Wiedgenstein, de origine germana din zona Petrograd, refugiata dupa revolutia din 1917.
În perioada 1950-1953 a lucrat ca dactilografa la Ambasada Bulgariei apoi la Ambasada Germaniei (R.D.G.). Întrebându-ma de ce sunt arestat si aflând ca desi sunt detinut politic din 1948, acum sunt anchetat în legatura cu Experimentul Pitesti mi-a transmis ca dânsa stie despre torturile de la Pitesti si Gherla în asa-zisa reeducare. Doamna Ciplea spune în continuare ca prin anul 1950-1951 a cunoscut pe cineva eliberat de la închisoarea Gherla si trecut prin torturile asa-zisei reeducari. În vara anului 1951, Radio France a transmis o stire în care se spunea ca în România în închisori unii detinuti tortureaza pe ceilalti pentru a-si dovedi atasamentul pentru regim dovedindu-si astfel vinovatia si dorinta de reabilitare (probabil ca aceasta stire era furnizata de Serviciul Român de Contrainformatii pentru ca a fost folosita mai târziu în anchetarile referioare la asa-zisa reeducare din închisori n.n.)
În urma celor aflate de la acest detinut, doamna Ciplea a transmis prin ambasada R.D.G. informatiile reale în sensul ca Securitatea este autoarea celor petrecute la Pitesti si Gherla. Stirea a ajuns la O.N.U. si în toamna anului 1951 s-a facut mare "taraboi" (expresia îi apartine doamnei) pe aceasta tema. M-a întrebat ulterior daca dupa anul 1951 "actiunea" a continuat sub aceleasi forme ca pâna atunci, dânsa stiind ca s-a sistat în 1952. I-am raspuns afirmativ.
Prin 1954-1955 doamna Ciplea s-a mutat cu serviciul la Misiunea Militara Britanica, de unde securitatea i-a cerut sa furnizeze informatii. Socotind actiunea prea riscanta si având sentimente pro-occidentale, dânsa i-a comunicat sefului Misiunii militare Britanice, rugamintea de a gasi un pretext pentru a o elibera din functie. Acesta însa a linistit-o spunându-i sa îi prezinte de fiecare data informatiile de care are nevoie securitatea si el îi va da ceea ce crede. Pentru aceasta nu va mai lua legatura cu el ci cu colonelul Lowlyn. Activitatea însa nu a durat prea mult pentru ca acest colonel era spion Sovietic, astfel încât o întreaga retea a fost predata (circa 10-14 persoane), fapt pentru care se afla acum în ancheta, bolnava, cu un T.B.C. în urma batailor de la Securitate. Am încheiat relatarile legate de doamna Ciplea.

15. ARANJAMENTE, ÎNTELEGERI
DECLANSAREA COLECTIVIZARII TOTALE ÎN ROMÂNIA

Anul 1955, potrivit întelegerilor prealabile consemneaza retragerea trupelor sovietice din Austria si în acelasi timp o calmare a tensiunilor Est - Vest care însa nu dureaza decât pâna în toamna anului 1956, întrerupta de reprimarea brutala de catre sovietici a revoltei din Ungaria. Occidentul se limiteaza la declaratii si la proteste si ofera azil politic refugiatilor unguri, fara a interveni efectiv, respectându-si astfel vechile întelegeri prin care Estul Europei era spatiu exclusiv Sovietic. Manifestatiile de simpatie ale românilor cu revolutionarii unguri conduc la arestari în special de tineri, dar în acelasi timp la conceperea si elaborarea unui program de masuri radicale. În 1958 în primavara se produce o modificare a codului penal prin înasprirea pedepselor pentru activitati asa-zise contra-revolutionare. Omisiunea de denunt urma sa fie pedepsita ca si infractiunea însasi. Aceasta atitudine a regimului comunist a fost determinata si de alte doua evenimente care urmau sa aiba loc:
1) Retragerea trupelor sovietice din România în 1958 trebuia facuta în forta pentru a demonstra ca regimul comunist rezista fara trupe de ocupatie.
2) Declansarea actiunii de colectivizare totala necesita masuri de reprimare pentru cei care se opuneau ei.
Anii 1958 si 1959 au excelat prin producerea celor mai masive arestari de la 1948 încoace. Pedepsele curgeau de la 15 ani în sus. S-au constituit de catre Securitate "loturi" în care oamenii nu se cunosteau între ei, s-au inventat actiuni contra-revolutionare, cei arestati fiind obligati prin tortura sa-si recunoasca vini imaginare si atitudini ostile regimului comunist.
În mediul rural actiunea a fost mai diabolica. Pentru depistarea celor care sunt nemultumiti de rezultatul colectivizarii au fost trimisi la sate activisti de partid care au anutat ca actiunea de colectivizare este facultativa. Rezultatul a fost ca multi tarani si-au retras cererile sau au facut cereri de iesire din colectiv. A urmat trimiterea unui alt val însosit de militari care au recurs la amenintari si intimidari ramase fara rezultat. Doi tarani din judetul Olt cu care am stat în 1960 în închisoarea Aiud mi-au povestit cele de mai sus, însotite de ceea ce voi relata în continuare. În judetele Olt si Arges au fost trimise trupe de securitate conduse de un general tânar crescut de Gheorghiu Dej, spuneau ei, care a tras în plin în tarani. Au arestat circa 2000 de tarani, dusi la închisoarea Pitesti si batuti zi si noapte timp de o luna de zile. Dupa o prealabila triere, unii fiind convinsi de binefacerile colectivizarii, au fost eliberati pentru a-i lamuri pe cei de afara, restul fiind condamnati. Trupele de securitate, spuneau cei doi tarani, au fost conduse de tânarul general Nicolae Ceausescu. Atunci am auzit pentru prima data de acest nume.

16. DIVERSIUNE SOVIETICA ÎN ROMÂNIA

Pentru Uniunea Sovietica perioada martie 1958 - octombrie 1964 prin guvernarea Hru?ciov a însemnat o noua diversiune în care Rusia doreste sa dovedeasca occidentului (de fapt Americii) vointa sa de a lasa libertate de actiune partidelor comuniste din tarile dominate de ea. Se desfiinteaza Kominternul care însa ia denumirea de Kominform.
Înca din 1960 - 1961 se preconizeaza o serie de masuri în cadrul P.C.R. de asa-zisa "destindere" care, dupa vizita Secretarului General O.N.U. Uthant în România, vor conduce la eliberarea detinutilor politici în 1964.
În vara anului 1964 se produce un eveniment politic fara precedent în România Comunista. Întreg aparatul politic (de Partid) si administrativ (de Stat) al tarii, se deplaseaza si împânzeste fabricile si uzinele cu luari de pozitie antisovietice. Nicolae Ceausescu la Uzinele 23 August declara printre altele: Am fost crescuti si învatati sa credem ca cea mai mare broasca testoasa din lume traieste în Uniunea Sovietica (Remarca: Gheorghiu Dej traia).
În acelasi an apare cartea Însemnari: Karl Marx despre România - manuscrise inedite tiparite sub egida Academiei R.P.R. În cuprinsul ei se gasesc consideratii deosebit de interesante privind Revolutia lui Horia, Closca si Crisan, a celei de la 1848 precum si a Regulamentului Organic. Cartea a fost foarte repede retrasa de pe piata deoarece cuprindea consideratii nefavorabile rusilor.
Aceeasi aparitie "meteorica" a avut-o si brosura care prezenta Planul Valev privind împartirea României între rusi, unguri si bulgari. Toate aceste actiuni au avut un singur scop: utilizarea tuturor mijloacelor de dezinformare si implicit de manipulare a opiniei publice occidentale si transatlantice privind comunizarea lumii înainte de expirarea termenul convenit la Yalta. Desigur sutele de milioane de cetateni puteau fi indusi în eroare - mai pe româneste pacaliti - dar nu si vârfurile conducatoare ale natiunilor care cunosteau protocoalele întelegerilor pe cât de secrete, pe atât de oculte.
Aceasta cvasi "independenta" acordata de Sovietici partidelor comuniste din rasarit îsi va arata fata reala odata cu interventia brutala a rusilor care invadeaza Cehoslovacia împreuna cu trupele poloneze, ungare si bulgare. S-a scris si s-a comentat atunci, dar si dupa 1989, neparticiparea României la aceasta coalitie, fapt de neconceput într-un bloc care a actionat unitar la comanda sovietica. Mai greu de acceptat ideea ca el a fost un act de independenta cu atât mai mult cu cât consecinta lui imediata pentru România a fost lansarea lui Ceausescu în occident. Acestia - occidentalii - s-au prins în undita diversionista ruseasca crezând în falsa independenta, fiind invitat si complesit cu onoruri chiar si de catre capete încoronate. În acea perioada s-a trecut la constituirea de societati mixte cu capital român si strain.
În Bucuresti s-a început construirea fabricii de motoare de avion - la intrarea pe magistrala Bucuresti-Pitesti - în parteneriat cu Rolls-Royce. Astfel rusii au putut constata ca motoarele erau destinate Orientului Apropiat si Extremului Orient, replica fiind îndreptarea atentiei sovieticilor catre zonele respective. Singura conditie impusa de englezi era ca timp de cinci ani sa nu se aduca nici cea mai mica modificare (inovatie sau rationalizare, practicate atunci frecvent la noi) vreunui reper al motorului. - Lucram atunci ca inginer la unitatea de constructii care a executat fabrica. -
Din strainatate ni s-a facut cadou de catre I.B.M. un calculator care a fost instalat la Otopeni, si unde s-a deschis un Centru de Pregatire al Cadrelor de Conducere (CEPECA), cursurile fiind predate de profesori americani, englezi si francezi. În acest centru - patronat de Universitatea Stefan Gheorghiu - au fost scolarizate cu scoatere din productie sute poate chiar mii de cadre de conducere pâna la nivel de ministri. Dupa câtiva ani instructorii straini s-au retras lasând în loc români formati de ei. Actiunea s-a dovedit a fi destul de rodnica pentru noi, amintindu-mi de spusele lui Tito prin 1946-1947, dupa acceptarea planului Marshall: vom construi socialismul cu grâul dat de voi! Ni se oferise atunci, printre altele, si reconstructia Caii Grivita, distrusa de bombardamentele americane dar rusii nu ne-au dat voie.
Foarte repede, numai dupa câtiva ani de dezghet terminati cu scurta vizita a lui Ceausescu în China, anii '70 l-au cumintit pe dictatorul român care copiaza Revolutia Culturala Chineza, dar îsi continua ascensiunea în occident.

17. SOVIETELE ATACA

Ca un ultim efort de invazie militara al Sovietelor se înscrie dezastruosul razboi în Afganistan care a durat 9 ani si care a însemnat pentru rusi mari pierderi economice, financiare si umane. Dar nu mai putin importanta a fost pierderea de capital politic precum si a cursei înarmarilor careia Uniunea Sovietica nu-i mai poate face fata financiar si tehnologic, spionajul rusesc neputând sa absoarba tehnologia militara, care avansa vertiginos.
În acest context Statele Unite îsi asigura umbrela defensiva punând la punct sistemul de aparare contra rechetelor, cunoscut sub numele de razboiul stelelor.
Uniunea Sovietica realizeaza ca, în aceste conditii, forta militara nu o mai poate ajuta, cu atât mai mult cu cât întelegerea mondiala care îi fusese favorabila timp de peste patruzeci de ani, si de care profitase partial numai asupra tarilor din Estul Europei (dezastruoasa vânzare de la Yalta) se apropia de sfârsit. Pentru aceasta Rusia trebuia sa se pregateasca temeinic si radical pentru a face fata noii rânduieli mondiale care se preconiza sa înlocuiasca Experimentul comunist esuat, cu o alta formula.

18. SOVIETELE ANGLIA SI AMERICA PREGATESC O NOUA ETAPA

O noua întelegere între cele doua superputeri - America si Uniunea Sovietica - se pecetluieste în Islanda la Reykjavik în întâlnirea dintre Presedintele Ronald Reagan si Secretarul General al C.C. al P.C.U.S., M.S. Gorbaciov. În afara discutiilor oficiale cei doi se întretin timp de 28 de minute fara nici o prezenta, fara translator (Gorbaciov vorbea engleza) sau vreo oficialitate. Mi-am spus atunci ca aceasta întâlnire a pus bazele Noii ordini mondiale, în care Dumnezeu si cu cei doi stiu ce au hotarât, cum sa împarta etapele, competentele, limitele, si eventualele caderi de acord pe parcurs. Aceasta întâlnire a fost mai târziu urmata de alta, la Viena, mai larga, unde totusi cei doi au discutat în conditiile de la Reykjavik timp de 32 de minute.
Întâmplarea a facut ca prin 1988 o doamna de la serviciu sa-mi arate revista Aurora editata în limba româna de catre Directia de Presa a Ambasadei Sovietice la Bucuresti. În interiorul ei am gasit câteva articole care m-au frapat, constituind pentru mine o mare surpriza, si unde printre altele se vorbea de marea descoperire a lumii moderne - Legea cererii si a ofertei. Articolele prezentau noua orientare sovietica cuprinsa în Perestroika si Glasnost. Ele erau scrise în ton occidental. Dintr-unul din articole am retinut fraza: Daca pâna în 1990 nu vom realiza ceea ce ne-am propus prin Perestroika, vom fi desfiintati din punct de vedere militar, politic si national. O prapastie nu poate fi trecuta de doua ori.
Spunându-mi-se ca revista se poate procura gratuit de la Directia de Presa a Ambasadei Sovietice de pe Aleea Alexandru de la Sosea m-am dus si, începând din toamna 1988 pâna în 1989 inclusiv, mi-am procurat-o, negândindu-ma decât ca ma poate ajuta la descifrarea perioadei pe care o parcurgeam si care se arata a fi o cotitura istorica, nicidecum ca voi putea folosi vreodata continutul ei.
Apreciez acum ca din punct de vedere istoric, al pregatirii evenimentelor ce le-am trait la sfârsitul anului 1989, merita sa prezint câteva date extrase din aceste reviste.
1) Revista Aurora Nr. 28 din 25 octombrie 1988 prezinta articolul Restructurarea relatiilor economice externe care contine un interviu cu ministrul Relatiilor Economice al U.R.S.S., E.F. Katusev, minister nou creat. Redau una din întrebari împreuna cu raspunsul respectiv.
I. În ultimul timp relatiile dintre U.R.S.S. si S.U.A. au cunoscut o schimbare în bine. În lumina întâlnirii de la Moscova dintre M.S. Gorbaciov si R. Reagan se asteapta îmbunatatirea în continuare a acestora, ceea ce se va reflecta în mod favorabil în situatia internationala în ansamblu. Cum se pregateste ministerul dumneavoastra sa se foloseasca de schimbarile care au loc în lume!?
R. Într-adevar relatiile dintre U.R.S.S. si S.U.A. constituie unul din factorii cheie ai relatiilor internationale, iar situatia lor determina în mare masura atmosfera politica internationala. Întâlnirea la cel mai înalt nivel de la Moscova dintre Secretarul General al C.C. al P.C.U.S. M.S. Gorbaciov si presedintele S.U.A. R. Reagan a avut un mare aport la dezvoltarea dialogului politic bilateral. Schimbul instrumentelor de ratificare a Tratatului sovieto-american de lichidare a rachetelor cu raza medie si mai scurta de actiune care s-a facut cu aceasta ocazie a pus bazele unei noi ere - era edificarii practice a unei lumi lipsite de arma nucleara si de violenta.
2) Aurora Nr. 3 din 10 februarie 1989 prezinta articolul: Pentru un viitor fara razboaie si confruntare, semnat de Enver Mamedov, comentator politic al A.P.N. Autorul comenteaza discursul lui M.S. Gorbaciov la O.N.U., la 7 decembrie 1988:
Folosind cuvintele lui M.S. Gorbaciov putem spune ca în fata noastra se naste o alta lume, apare necesitatea cautarii de noi cai într-un viitor fara razboaie si confruntare. În actuala lume interdependenta numai consensul global poate conduce la o noua ordine mondiala (subl. n.) ... Libertatea de optiune, neîngradita de nici un fel de influente exterioare, renuntarea la punerea accentului pe partea militara se constituie azi într-un incontestabil principiu universal.
Si "exportul de revolutie" (semnele citarii apartin revistei - n.r.) respins de U.R.S.S. de catre toate tarile socialiste este inacceptabil în conditiile realitatii contemporane, ca de altfel si exportul de "valori democratice" (semnele citarii apartin revistei - n.r.) asa cum este înteles acest lucru de una sau chiar mai multe tari care încearca sa-si impuna altora conceptia.
În acelasi numar articolul Calea spre autentice schimbari consemneaza câteva idei din care extragem:
Ne-am obisnuit sa ne mândrim cu cresteri rapide, cu o economie a carei dezvoltare nu cunoaste nici îngradiri, nici crize. Noi am considerat în permanenta ca productia mijloacelor de productie are prioritate absoluta si iata ca, dintr-o data aceste axiome sunt puse la îndoiala. De viata însasi. Deci sa urmam indicatiile vietii, nu schemele.
...Ce trebuie facut - stim. Trebuie sa ne hotarâm sa facem schimbari autentice deoarece timpul pe care istoria ni l-a acordat este aproape trecut. (subl. n.)
La rubrica În pas cu timpul, în acelasi numar, este publicat articolul K.G.B. - împotriva "cultului secretului":
...La granita anilor '50-'60 s-a reusit lichidarea la modul "cosmetic" (semnele citarii apartin revistei) a celor mai odioase forme de folosire a institutiei de aparare a secretului militar si de stat nu în scopul pentru care aceasta a fost creata ci, uneori, pentru acoperirea unor ilegalitati. ... Mentiunea cultului secretului este un mijloc de consolidare a încrederii în exactitatea gândirii birocratice, reprezinta posibilitatea folosirii puterii în scopurile departamentelor si ale unor cercuri înguste. ... Birocratia insista pentru caracterul secret. De ce? Pentru ca secretul "îi asigura" (semnele citarii apartin revistei) pe functionari împotriva exigentelor concrete ale opiniei publice. ... S-a creat o institutie sociala ce se ridica deasupra multor institutii sociale. ... Oamenii de stiinta cred cu convingere în avantajele "securitatii pe baza realizarilor" (s.c. ale revistei) si nu "securitatea pe baza ascunderii" (s.c. ale revistei).
3) Aurora Nr. 12 - 12-25 iulie 1989 consemneaza vizita la Londra a lui Mihail Gorbaciov:
... Acum patru ani am spus ca Gorbaciov este un om cu care poti sa ai de-a face. Astazi afirm ca este un om cu care as vrea sa am si pe viitor de-a face ... (Margaret Thatcher, Prim-ministru al Angliei n.n.). Comentatorul subliniaza: Prin gura premierului britanic vorbea parca Apusul - acea parte luminata si clarvazatoare care a pregatit posibilitatea întâlnirii istorice cu Ratacitul Rasarit (sublinierea n.), iar când clipa a sosit nu a lasat-o sa-i scape. Mai departe este citat din cuvântul premierului englez:
Trebuie ajutat Gorbaciov - aceasta este deviza sub care au loc aceste cautari în Occident. Ce vor aduce Occidentului succesul sau eventualul esec al restructurarii. O societate sovietica deschisa, democratizata, preocupata de treburile ei în interiorul Occidentului. Recidivarea trecutului nu ar promite nimic bun. Dar daca, si când U.R.S.S. îsi va rezolva problemele arzatoare economice si tehnologice, nu va deveni oare aceasta un concurent de temut? Sau poate ca restructurarea nu-i decât o tactica care va permite perfidelor soviete ca, câstigând timp, sa se apuce cu noi forte de ceea ce faceau mai înainte? Am încheiat citatul. Scopul vizitei lui Gorbaciov, însa, nu se opreste aici, astfel încât citam în continuare din revista aprecierile comentatorului: Si slava reginei!
Iata înca un subiect splendid al vizitei la Londra - invitatia adresata reginei Elisabeta a II-a de a vizita Uniunea Sovietica. Este cel mai putin un act diplomatic formal, iar cei care îl considera asa, pur si sinplu nu-i cunosc pe englezi.
În Anglia monarhia nu este o reminiscenta a zilelor apuse ci ea este o realitate, desi în principal ea este substanta spirituala, liantul care leaga multe în viata societatii. Majestatea Sa reprezinta pentru majoritatea populatiei simbolul Britaniei, chintesenta ei (sublinierea n.) Va fi facuta invitatia? O va primi regina? Drumul istoriei poarta doar o pata care nu-i deloc alba - sângele Romanovilor, al casei rudelor. E suficient sa arunci o privire la portretele lui George V si Nicolai II pentru a întelege acest lucru si, desi se spune ca verii împaratesti nu se agreau, totusi, sa pasesti peste sângele varsat de revolutie?
Spre entuziasmul britanicilor, invitatia a fost facuta si primita. E-adevarat, perioada vizitei urmeaza sa fie convenita si se spune ca mai trebuie sa treaca înca vreo doi-trei ani.
Dar nu înseamnaa oare aceasta invitatie ca va schimbati atitudinea fata de asasinarea familiei tarului? Printre întrebarile cu care a fost asaltata grupa de ziaristi sovietici în aceste zile a fost si aceasta.
Istoria are logica ei, dar si capcanele ei. Nu trebuie sa fii prizonierul istoriei, nu trebuie sa traiesti la infinit batând matanii în fata faptelor eroice ale parintilor si nici rafuindu-te pentru pacatele lor. Paginile istoriei trebuie întoarse la timp.
În discursul sau de la Guildhall M.S. Gorbaciov a propus sa se închida ultima pagina a istoriei postbelice si sa se paseasca într-o perioada noua, pasnica (sublinierea n.)
Am încheiat citatul. Articolul, reprodus partial, ne arata printre altele ca aceasta vizita în care sovieticii se întrec în declaratii britanicii prezinta reversul material, recompensa, întocmai ca în 1941-1942.
Citez din articol: Margaret Thatcher a participat personal la avansarea ideii unui credit important, la organizarea pregatirii în centre britanice a unor manageri sovietici pentru posturi de conducere. Uniunea Sovietica trebuie sa hotarasca ce va face cu împrumuturile ce i se ofera, cum va dispune de acel capital uman reprezentat de ace?ti manageri.
Noua strategie sovietica impunea revizuirea relatiilor cu imensa vecina asiatica din sud: China. Cu atât mai mult cu cât pozitia ei (a Rusiei) de primadona în Europa de Est ce urma sa fie cel putin zdruncinata daca nu chiar încheiata, o obliga sa-si reconsolideze relatiile cu China, S.U.A. având si ea veleitati în Asia.
4) Spicuiesc câteva pasaje din Aurora Nr. 13 datata 10 iulie 1989:
... În primul rând, daca e sa vorbim despre prioritatile politicii externe si interne ale celor doua tari, se urmareste clar interesul comun al U.R.S.S. si R.P. Chineze pentru ca "Perestroika" dintr-o tara si "Modernizarea" din cealalta sa fie serios consolidate de îmbunatatirea generala a atmosferei internationale. ... În al doilea rând, a sosit sfârsitul oricaror speculatii în jurul asa-zisului triunghi "U.R.S.S. - S.U.A. - R.P.C.". Ce sens au vazut unii politicieni atunci când au alcatuit aceasta configuratie? Acela de a provoca contradictii si divergente globale între laturile acestui "triunghi" si de a "numara" avantajele unei parti în dezavantajul celeilalte. În prezent fiecare dintre cele trei capitale lasa clar sa se înteleaga ca nu vede nici un fel de lezare a intereselor sale de pe urma normalizarii relatiilor dintre celelalte doua. Moscova vorbeste despre rezolvarea problemelor actuale în spiritul noii gândiri politice. Beijing-ul declara ca scopul sau îl constituie noua ordine politica internationala. Presedintele George Bush a declarat de curând în interviul acordat unui ziar din Washington ca dupa parerea sa "a sosit îngrijoratorul moment al noii gândiri". Concluzia - cursurile de strategie spre care se orienteaza cele trei puteri sunt paralele ... Asa cum a spus M.S. Gorbaciov la Beijing, U.R.S.S. este gata sa poarte rolul de "punte" între Europa si Asia în interesul unirii civilizatiei ambelor continente.
5) Aurora Nr. 14 - 25 iulie 1989: Cu privire la directiile fundamentale ale politicii interne si externe a U.R.S.S. (Raportul prezentat de presedintele Sovietului Suprem al U.R.S.S., M. Gorbaciov, în ziua de 30 mai 1988 la Congresul deputatilor poporului ai U.R.S.S.). Voi prezenta câteva extrase din capitolul IV (ultimul):
Cea mai importanta directie a activitatii noastre de politica externa o constituie participarea la edificarea "Casei general europene" (semnele citarii ale revistei). Ele au intrat în uzanta opiniei publice si a practicii tratativelor. S-au cladit si capata dinamism bazele unor relatii sanatoase în spiritul restructurarii cu toate statele participante la procesul de la Helsinki ... Întelegem cu totii ca relatiile sovieto-americane au o însemnatate de prin ordin pentru politica modiala. Noi suntem dispusi sa conlucram cu S.U.A. pe o baza previzibila si stabila, suntem dispusi sa mergem mai departe îmbinând continuitatea cu ideile noi ... În Occident nici pe departe nu cred ca noi am ales pentru totdeauna aceasta linie si ca nu intentionam sa o schimbam. Ba si la noi în tara nu toti înteleg înca esenta fundamentala a politicii externe întemeiata pe noua gândire. Câte unii o privesc ca pe un fel de tactica, un zig-zag temporar sau chiar ca pe o concesie facuta vestului.
În vara anului 1989, mai exact în august, se aflau la mine acasa în vizita cu ocazia zilei de nastere câteva familii prietene, unii colegi de liceu cu ai lor copii. Desigur, în toiul petrecerii s-au ridicat si probleme cu caracter general politic. Stiam ca una din familii era cu vederi pro-sovietice, ceilalti mai putin, unii fiind chiar anticomunisti. Am fost întrebat bineînteles daca am vreo parere despre Gorbaciov si daca exista semnale de schimbare a regimului comunist la noi. Am deschis teancul de reviste si am început sa le citesc din Aurora. Au ramas surprinsi de cele auzite iar eu am încercat sa le talmacesc semnificatia celor ce se petreceau în Rusia, cam astfel:
Exista niste semnale care ne îndreptatesc sa socotim ca urmeaza sa se petreaca evenimente cu totul deosebite. Întâlnirea Reagan - Gorbaciov de la Reykjavik din 1987 reprezinta un punct nodal. Nu cumva acolo s-a hotarât soarta lumii ca la Yalta? De ce o parte din întâlnirea celor doi a fost mai mult decât secreta? Lucrurile sunt mult mai ample decât discutarea unei persoane, si anume ele vizeaza relatiile dintre cele doua super-puteri S.U.A. si U.R.S.S., relatii care vor afecta si statele care graviteaza în jurul lor. Daca nu era Gorbaciov trebuia sa apara altul, indiferent de nume, care sa fie exponentul unei noi etape istorice. Dar ce poate însemna o noua etapa istorica? Comunismul nu s-a nascut din nimic, el a fost o forma de mondializare, de guvernare nu a unui stat asupra altuia sau altora, ci o gândire, o elaborare de forme si formule care sa stapâneasca lumea înlocuind notiunea de national cu cea de international. As îndrazni sa spun - ziceam atunci - daca nu este prea hazardat, ca cincizeci de ani de la terminarea razboiului va trebui sa gaseasca Europa sub alta formula, probabil noua formula.
Dar mai sunt câtiva ani buni pâna atunci, mi-a replicat cineva.
Da, este adevarat, însa o asemenea schimbare nu se poate realiza batând din palme, ea necesita masuri premergatoare. Vedeti ca rusii fac eforturi uriase nu numai de modernizare ci si de acomodare a mentalitatii - care i-a stapânit peste 70 de ani - cu alta, cea occidentala, si nu cred ca ei mimeaza ci vor sa fie cât de cât pregatiti cu ce va urma, si chiar mai mult, sa stapâneasca momentul. Nu crezi ca este cam pretioasa previziunea ta si ca înlocuiesti realitatile cu iluzii? Înlocuirea unei lumi cu alta, a unui sistem bine pus la punct în zeci de ani si consolidat cu altceva, este mai mult o dorinta decât o stare de fapt - îmi spune un alt amic. Ca si cum "cineva" ar fi dorit si impus comunismul, iar acum se dezice de el - continua el. Exact - raspund eu - sunt forte oculte cred, care cauta alta formula de dominare mondiala, iar comunismul se apropie de sfârsit. N-a mers! Atunci, în acele zile, nu-mi închipuiam ca evenimentele se precipitau.
Discutasem cele de mai sus, luând ca baza Aurora si cu câtiva colegi de birou, care înca de prin '81, '82 îmi pusesera diverse întrebari cu caracter istoric. Sefului meu, A.V., un tânar cam cu 15 ani mai mic decât mine, îi dadusem sa citesca Istoria Românilor de A.D. Xenopol, iar el, la rândul lui, i-o daduse inginerului-sef, M.M. Tânarul A.V., bine scolit, nu numai profesional dar si politic, fost si sef de cadre, era însa în acelasi timp avid de a sti si de mare probitate din punct de vedere caracterial. Fara a-l suspecta, dar cu multa precautie, i-am facut multe prezentari istorice si cu câte ceva din ale detentiei. M-a rugat în '82 sa-l însotesc la Muzeul partidului actualul Muzeu al Taranului Român unde s-a dus direct sa vada cum este consemnat momentul desfiintarii Partidului Comunist din România, ca motivatie el stiind de la mine realitatea si pozitia liderului Fluieras omorât în închisoare la Gherla. Constatând ca nu îl minteam, l-a rugat pe un tânar care era ghid la muzeu sa-i spuna când si unde a murit Fluieras. Acesta i-a spus: se pare ca a fost închis, dar nu stie altceva. Atunci A.V. i-a relatat cele ce stia de la mine. Din pacate acest tânar de care m-am simtit foarte legat sufleteste a trecut în cele vesnice la 29 dec. 1983 sau 1984. Am relatat acest episod pentru ca el a constituit un început pentru câtiva colegi de birou care, începând cu anii 1987-1988, m-au rugat sa le povestesc diverse aspecte culturale si politice din perioada interbelica si din anii de dupa 1944. Am facut-o cu mare precautie, nestiind daca aceste lucruri nu pot fi si provocari. În vara 1989 m-am prevalat de aceleasi reviste Aurora spunându-le colegilor spre toamna ca în iarna care vine, pâna în primavara, cred ca se vor produce rasturnari si la noi. În seara de 8 noiembrie ma aflam la o lucrare de cale ferata în comuna natala a tatalui meu Corcova din jud. Mehedinti. Seara târziu am aflat la radio Europa Libera stirea cu caderea zidului Berlinului. Printr-o coincidenta, spre miezul noptii al venit un camion al intreprinderii sa ma duca la Bucuresti, unde fusesem chemat. Am ajuns la Bucuresti în timpul diminetii, fiind dus direct la serviciu. Aici n-am mai avut rabdare si le-am spus câtorva colegi de birou: Cred ca totul se va petrece pâna în primavara. Auzisera si ei de zidul Berlinului. Le-am mai spus ca nu este exclus ca la Congresul P.C.R. care urmeaza sa se tina în curând, sa se poata produce vreo ruptura, dar, asa cum se stie, nu s-a întâmplat nimic. Pe la sfârsitul lui noiembrie m-am dus din nou sa iau Aurora dar am avut impresia ca în jurul cladirii se afla niste tineri care mi s-au parut suspecti. Nu am mai intrat si nici în zilele urmatoare nu m-am mai dus.

19. ROMÂNII SE RIDICA

Stirile de la Europa Libera, care anuntau deschiderea granitelor Cehoslovaciei si Ungariei, pentru germani confirmau ca evenimentele se precipitau. O informatie laconica anunta ca în România un grup de comunisti de vârf carora nu li s-a dau numele, s-au constituit într-un Front al Salvarii Nationale. Întâlnirea de la Malta din 2 decembrie 1989 dintre Bush si Gorbaciov, a fost momentul evaluarii stadiului în care se afla schimbarea guvernelor din Rasarit, care se pare ca se dorea în special de Gorbaciov sa se produca fara razbunari sângeroase împotriva comunistilor care guvernasera Rasaritul timp de patruzeci si patru de ani. În acelasi timp transparea o stare de enervare a emisiunilor radioului Europa Libera datorita faptului ca în România nu se petrecea nimic. Totusi în tara mocnea o stare de spirit a populatiei satula de comunism, care nu astepta decât o scânteie. Aceasta a venit odata cu hotarârea mutarii pastorului Laslo Tökes de la Timisoara la Oradea, decizie cu multe semne de întrebare asupra celor ce au hotarât-o în special datorita atitudinii acestuia constant antiromâneasca. Probabilul "joc" în care a fost folosit pastorul a fost însa total dejucat la Timisoara unde românii revoltati au mers pe "cartea" nationala. În timpul acestor evenimente jurista intreprinderii unde lucram, mi-a spus ca sotul ei, este cooptat într-un grup anticomunist care urmeaza a-i da semnalul când va aparea momentul sa actioneze. I-am atras atentia sa nu faca imprudenta sa mai pomeneasca cuiva acest lucru, cu atât mai mult cu cât la mine a venit un tânar din intreprindere ca sa-mi ceara sfatul ce sa faca, întrucât a primit ordin de chemare deoarece facuse armata la securitate. I-am raspuns ca ordinul trebuie executat însa va trebui sa aiba grija sa nu-si încarce constiinta cu viata vreunui om. În ziua de 20 decembrie Seful Cadrelor m-a abordat într-un colt din curte spunându-mi ca la Bucuresti s-au comandat 16 garnituri de tren destinate pentru Garzi patriotice cu directia Timisoara urmate de întrebarea: Ce facem domnule Popescu stam cu mâinile în sân? la care i-am raspuns ca are un copil de crescut si acest lucru trebuie sa fie singura lui preocupare. Mi-am dat seama ca ambele interventii erau provocatoare. În ziua de 21 decembrie jurista de care am amintit, mi-a spus ca sotul ei a primit semnalul si asteapta sa i se spuna ce are de facut. Spre seara, la telefon tot ea m-a rugat insistent spunându-mi: Domnule Popescu, de la dumneavoastra am învatat ce este românismul, eu cu sotul meu suntem în zona Intercontinentalului unde sunt masati în special tineri, va rog veniti în mijlocul nostru!!! Pentru ca tot trebuia sa plec în cautarea unui tânar nepot B.S. care disparuse de acasa înca de dupa-amiaza m-am dus în zona Universitatii. De aici prin spatele Teatrului National am constatat ca masa de oameni parea dirijata, parca împinsa din Batistei spre Bulevard. Uitându-ma mai atent observ ca printre cei care îndemnau pe revoltati în aceasta directie se afla niste tineri care pareau îmbracati cu acelasi gen de raglane. Nu m-am lasat antrenat apoi m-am strecurat spre Gara de Nord de unde am venit acasa. În dimineata de 22 decembrie prima persoana care ma astepta cu înfrigurare era jurista. Avea fata crispata, privirea înfricosata; am iesit pe coridor si într-un suflet mi-a spus: Sotul a fost arestat, ma duc sa-i spun directorului, poate afla ceva de soarta lui. Nu te duci nicaieri, nu sufli o vorba nimanui, schimba ti mimica fetei disperata si asteapta. Sunt convins ca totul se termina. Ai vazut ca în fata la Dalles bulevardul era plin de securisti? Cu o mitraliera, doua, puteau face o baie de sânge. N-au facut-o! De ce? Nu putem înca sti.
Odata cu anuntul fugii lui Ceausescu am venit acasa, unde am constatat ca nepotul B. lipseste. Împreuna cu maica-sa C.A. am plecat în Piata Palatului. Aici în balconul C.C.-ului au început sa se perinde, adusi de nu stiu unde, fostii guvernanti, Dascalescu, altii, si la un moment dat Ilie Verdet. Multimea delira si huiduia. Auzind numele lui Verdet m-am urcat într-un car de televiziune si am început sa strig: Terminati cu nominalizarea fostilor comunisti, n-au ce sa caute în formarea unui nou guvern. Pe nepoata-mea, mama lui B., am instalat-o într-un "ARO" al Televiziunii fiind proaspat operata de litiaza renala. Am continuat interventiile din carul Televiziunii. Spre seara, odata cu patrunderea primelor tancuri în Piata Palatului ne-am întors spre casa, "culesi" de o masina care avea acelasi drum. Într-un târziu a sosit si nepotul (de 17 ani) care a început cu vadita mândrie sa ne povesteasca ca a fost printre primii care au fortat usa de intrare la C.C., retragându-se dupa ce au început sa se traga focuri de arma în subsolul cladirii. Spre seara, târziu, am asistat, din casa, la un scenariu provocator care se desfasura pe Bulevardul Bucurestii Noi între statia de tramvai Jimbolia si fabrica Laromet. Se tragea ca pe front într-un inamic desigur inexistent, probabil numai pentru a crea psihoza prezentei unor teroristi ce refuzau sa cedeze puterea. Dimineata m-am dus la fabrica Laromet ocupata de militari si am constatat cu surprindere ca se trasese în magazinul alimentar de vis-a-vis, care avea geamurile strapunse de câteva gloante. De aici, desi era duminica, am plecat la serviciu unde, împreuna cu directorul si câtiva salariati mai tineri, s-au luat masuri de sprijinire a celor care se aflau în zona Televiziunii. S-a dispus, dupa ce am facut o vizita prealabila în zona sa aducem din depozitul întreprinderii de la Mogosoaia saltele, bocanci, pufoaice, iar un camion sa vinî de câteva ori pe zi cu ceai cald de la cantina unitatii. Toate acestea au fost distribuite celor care se aflau în camerele de la subsolul metroului, unde paza era asigurata de câtiva salariati ceferisti, precum si unitatii militare de la Televiziune careia i-am lasat o parte din saltele. Întregul material l-am predat cu proces verbal sub semnatura.
Duminica seara un bun prieten înca din 1946, care locuia pe o strada vecina cu mine, Virgil Constantinescu, a venit la mine pentru a ne sfatui în legatura cu o Proclamatie care fusese schitata si care urma sa fie semnata de mai multi fosti detinuti politici. Ea se adresa tarii, iar semnatarii se angajau sa se puna la dispozitia noilor conducatori considerând ca actiunile individuale sunt mai putin eficiente. Cel care trebuia sa înmâneze aceasta Proclamatie lui Ion Iliescu era Adrian Sârbu devenit mai târziu, în 1992, senator. Dupa circa doua saptamâni l-am întrebat ce a facut cu acel demers? Redau raspunsul lui care nu necesita comentarii: M-am dus cu Proclamatia la Televiziune, unde un domn mi-a spus ca nu pot ajunge la Ion Iliescu decât prin el si ca se obliga sa i-o prezinte. Întrebându-l cine era persoana care a contactat-o mi-a raspuns ca se numeste Virgil Magureanu.
În legatura cu evenimentele din decembrie 1989 mai relatez câteva momente.
În primele zile ale lunii februarie 1990 am fost anuntat la serviciu de catre nepoata mea C.A. (de care am mai amintit) ca i s-a spart apartamentul. Venind am gasit în apartament trei ofiteri de militie care faceau constatarile de rigoare; dupa încheierea Procesului verbal unul din ofiteri ne-a povestit ca el a facut scoala de ofiteri în cadrul U.S.L.A. si ca la terminarea ei a trebuit sa opteze pentru Securitate sau Politie, el alegând varianta a doua. În aceasta calitate a facut parte din unitatea care în ziua de 18 decembrie a condus la Ambasada Sovietica din Bucuresti pe cei circa 200 turisti rusi.
Directorul intreprinderii unde lucram îmi povesteste în jurul lui 15 decembrie 1989 dupa ce se întoarce de la o lucrare, ca Iasiul era împânzit de turisti rusi.
Daca la acestea adaugam si declaratia lui Ion Iliescu din primele zile dupa 22 decembrie ca am anuntat Sovietele cine suntem si ce vrem, se închide bine cercul acelor evenimente petrecut indubitabil pe un fundal revolutionar în special al tinerilor români, dar si al unor maturi care însa doreau doar înlocuirea lui Ceausescu. Spre sfârsitul anului 1990 o informatie laconica din America, difuzata pe postul national de televiziune anunta ca starea de învingatori a coalitiei "antihitleriste" din al doilea razboi mondial va înceta în 1995. Astfel se închegau presupunerile avansate cu doar câteva luni în urma.

20. ÎN LOC DE CONCLUZII

1) Bilantul în cifre al crimelor comunismului international este prezentat detaliat în volumul Holocaustul rosu, autor Dr. Florin Matrescu.
Un studiu francez a ajuns la cifra de 139.917.000 de morti, cifra asemanatoare cu cea data în 1993, în comunicatul anual al Comitetului Natiunilor Captive din S.U.A., care vorbeste de peste 140.000.000 de morti.
Una din statisticile cele mai citate da cifra globala de 142.917.000 morti.
În ceea ce priveste România, acelasi volum consemneaza cifra de 891.300 defalcata astfel:
a) Prizonieri de razboi în U.R.S.S. 180.000
b) Ucisi în lagare si închisori 500.000
c) Ucisi în timpul colectivizarii fortate 200.000
d) Ucisi în revolutia din Decembrie 1989 1.300
e) Miscarea de partizani 10.000
Total 891.300
Basarabia plus Bucovina si teritoriile înstrainate 1.911.000
Total Români 2.802.300

2) Occidentul si Statele Unite ale Americii nu au fost numai sustinatori ci si creatori ai comunismului având drept scop ocult instaurarea unei formule de dominatie universala.
a) Într-o cuvântare tinuta la aniversarea a 80 de ani Herbert Hoover a aratat clar care ar fi trebuit sa fie reactia Statelor Unite si a conducatorilor de state în general, daca ei si-ar fi dat seama de imensa lor responsabilitate si daca ar fi fost liberi sa actioneze în consecinta:
M-am opus si am protestat la fiecare pas împotriva politicii ce ne-a condus la cel de-al doilea razboi mondial. Mai ales în 1941 când Marea Britanie era ferita de invazia germana caci Hitler fusese deturnat ca sa-l atace pe Stalin, am insistat aratând ca ar fi cea mai gigantica gluma din întreaga istorie ca noi sa dam ajutor guvernului sovietic. Am insistat ca trebuie sa lasam acesti doi dictatori sa se epuizeze reciproc. Am spus ca rezultatul ajutorului nostru va fi extinderea comunismului în întreaga lume. Am insistat sa ne tinem deoparte pâna va veni vremea când vom putea aduce o pace durabila în lume. Nu regret nimic caci consecintele au dovedit ca aveam dreptate.
b) Doamna Eleonor Roosevelt care cu siguranta citise ultimele amintiri de razboi ale lui Winston Churchill si deci stia despre faptul ca Stalin a recunoscut ca lichidase zece milioane de tarani în lupta pentru colectivizare, a scris de la Moscova în 1957 într-o coloana a ei care aparea în câteva duzini de ziare si reviste ca guvernul bolsevic a avut oarecari dificultati cu taranii când a încercat sa impuna sistemul gospodariilor colective. Reportajul ei era plin de cuvinte afectuoase pentru prietenii ei din Kremlin.
c) Ce motiv strategic sau politic a determinat fortele aliate occidentale sa extinda dominatia, influenta si apoi sa întareasca musculatura militara a monstrului bolsevic? Armata germana în ultimele ei ore de zvârcolire s-a retras fara opunere în fata armatelor americane si britanice încercând cu disperare sa stavileasca puhoiul barbarilor din rasarit. Dar armata americana a încrucisat bratele la râul Elba si a asteptat cu rabdare avansarea comunistilor în Europa. A fost oare o alienatie mintala de moment, sau cursul unui plan pregatit cu minutiozitate a carui finalitate se întrevede în Natiunile Unite si programul globalist care sugruma independenta tuturor statelor inclusiv a Statelor Unite, gazda si originea acestei organizatii?
Cartea printului Sturdza, Betrayal by rulers, aparuta în 1976, raspunde la multe întrebari incomode celor care au faurit lumea fragila si dusmanoasa de astazi, scrie Revista Origini Nr. 9-10 september-october 2002 Romanian roots - SUA, de unde au fost extrase citatele mai sus prezentate.
3) Statele Unite au avut doi Presedinti care pâna a ajunge la Casa Alba erau socotiti drept mâncatori de comunisti: Generalul Eisenhower si Richard Nixon. Ambii însa s-au temperat probabil dupa ce au intrat în posesia documentelor ultra secrete.
4) Politica din pacate este un joc de interese mai mult sau mai putin curate - degenerând în politicianism - de cotropire sau de aparare, de independenta sau de subjugare, natiunile mici ?i mijlocii ca a noastra trebuind sa se adapteze uneori din mers. Pentru noi Românii, însa, este absolut necesara prezenta în politica a unui sentiment si anume acela National, care a stapânit pe marii nostri conducatori de-a lungul istoriei, sentiment care niciodata nu a oprimat pe nimeni din jurul nostru, iar atunci când a fost necersara alegerea dintre doua rele s-a cautat optiunea cea mai putin daunatoare.
Situati din punct de vedere geo-politic la confluenta unor puternice interese, acest sentiment national nu s-a putut împlini decât atunci când a fost permis de conjunctura internationala.
Puternica revolta a Brasovului din 1987 nu a putut conduce la scuturarea noastra de comunism, nu a putut cuprinde întreaga tara, ea dovedindu-se prematura, deoarece contextul international nu era copt pentru Marea schimbare.
Dupa Decembrie 1989 opozitia firava, sau inexistenta din punct de vedere reprezentativ în conducerea treburilor societatii, având totusi un suport puternic în rândul multor tineri si al unor intelectuali (ma refer la Piata Universitatii si la uriasul miting al Aliantei Civice din noiembrie 1990 de la Bucuresti) este încet anihilata de lipsa mijloacelor de comunicare în masa, aflate în mâna puterii, care cunostea perfect lectia manipularii.
În ultimele zile ale Pietii Universitatii, postul National de Televiziune, pentru a crea psihoza panicii îsi întrerupe brusc emisiunea. Incendierea autobuzelor de la Universitate, apoi imaginile televizate de la incendierea Ministerului de Interne, semanau aidoma cu incendierea Reichstagului din 1933 de catre Hitler, pusa pe seama comunistilor. De altfel din imaginile de la Ministerul de Interne, transmise la Televiziune se putea vedea perfect ca flacarile pornisera din interiorul cladirii de la un etaj, demonstrantii însa fiind masati în afara cladirii la poarta metalica.
Masa de votanti înca nedezmeticita a putut fi usor manipulata, cu atât mai mult cu cât s a actionat la asigurarea resurselor materiale necesare pentru sustinerea puterii.
Printre primele acte de guvernare din ianuarie 1990 a fost sistarea investitiilor. Nu e greu de priceput ca o casa în care nu mai maturi, nu mai schimbi un surubel, se degradeaza. La sfârsitul aceluiasi an se anunta: Industria noastra este "un morman" de fiare vechi, de fapt aici trebuia sa se ajunga pentru a putea fi vânduta pe nimic. Întreaga Finanta a României era concentrata la Banca Nationala si la Banca de Investitii, noi neavând la acea ora nici datorii externe. Aceste sume uriase au fost date cu împrumut potentialilor sustinatori ai Puterii, care nu numarau mai mult de 10-15 persoane.
Partidul Comunist scolise bine în universitatile din strainatate pe fiii membrilor ei de vaza, precum si o serie de cadre proprii, iar acum îi arunca în lupta consolidarii puterii. Pe altii cu mai putine pretentii îi infiltreaza în partidele politice traditionale nou reînfiintate sau în altele create ad-hoc. Peste tot cadrele fostei securitati sunt prezente si active.
Postul de Televiziune Soti de provenienta americana cu sediul pe Soseaua Oltenitei - al carui reprezentant pentru România l-am cunoscut - nu reuseste sa supravietuiasca prea mult, fapt care mi s-a parut ciudat.
Opozitia anilor '90-'96 ajunsa la putere este data peste cap dupa numai 3 ani de guvernare. Desigur o contributie la acest dezastru au avut si propriile greseli, dar nu numai. Din punct de vedere al orientarii ei externe ea era net alaturi de puterile occidentale si transoceanice, care însa nu i-au sustinut demersurile, ca prim act, refuzându-i-se de catre Statele Unite intrarea în N.A.T.O.. Bill Clinton, fara jena, vine sa o consoleze la Bucuresti. Se puneau atunci întrebari: Ce se petrece? De ce? Care este substratul?
În 2001 într-o stire din America transmisa la Televiziunea Nationala era strecurata si fraza: Este util pentru România sa-si normalizeze si consolideze relatiile cu Rusia. Aceasta informatie nastea o întrebare - raspuns la nedumeririle de mai sus. Oare dorintele si actiunile diplomatice interne ale guvernarii '97-2000 de integrare cât mai rapida în structurile europene si N.A.T.O., nu erau manifestari premature (ca în revolta de la Brasov din '87)? Nu cumva acceptarea noastra în N.A.T.O. trebuia sa aibe si asentimentul tacit al rusiei, iar acest act sa fie definitivat de un guvern agreat de Rusi? Astfel începe logodna cu N.A.T.O. într-o euforie guvernamentala si prezidentiala ai caror reprezentan?i de la '90 încoace nu pot fi acuzati ca macar au simpatizat cu Americanii. Si în aceasta euforie Presedintele Bush gratuleaza România cu calificativul de punte de legatura cu Rusia. În sfârsit ne-am gasit locul!
La numai câteva luni de