Mănăstirea Dintr-un Lemn
de Grigore Alexandrescu

Mulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic luarăm drumul Mănăstirii Dintr-un lemn, care este în depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre deodată în râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal.

Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se păstrează asupra zidirii acestei mănăstiri.

Cu vreo treizeci ani înainte de a se zidi biserica, un cioban își avea stâna în locul acela pe coasta dealului. Într-o noapte i se înfățișă în vis Maica Mântuitorului, poruncindu-i să taie stejarul cel mare ce era lângă stână. Ciobanul însă nu socoti de cuviință a se osteni să execute porunca: dar visul se repetă în mai multe rânduri, amenințându-l cu pedepse care îl făcură să se arate ascultător; abia lovi de câteva ori cu securea, și copacul, ce era sec, căzu. În mijlocul lui se găsi o icoană pe care ciobanul o aduse la biserica satului; dar noaptea, aceeași viziune i se arătă, porun- cindu-i să facă biserică în locul unde a fost copacul; ducându-se la acel loc, găsi iarăși icoana ce dispăruse din biserică. Atunci, ajutat de tovarășii săi, ciobanul făcu o bisericuță de lemn, ce se vede încă pe deal din susul mănăstirii; pe rădăcina stejarului este zidit oltarul, și multe minuni s-au făcut atunci de către icoana aceea.

Mai în jos de biserica de lemn este un alt stejar vechi, nepot al celui tăiat, fiindcă se trage din rădăcinile lui: acesta asemenea face minuni întocmai ca răposatul unchiul său; între altele, este una de care starița și celelalte maici ne-au încredințat: ele spun dar că, în timpul ocupației turcești, pe la 1822, unul dintre ei, având trebuință de lemne, a voit să-și facă provizie din copacul cel sfânt. În zadar i s-a zis că aceasta este o nelegiuire grozavă, turcul care nu-și aducea aminte să i se fi citit în Coran==aseme- nea lucrări, s-apucă de tăiat ; dar la cea dintâi lovitură toporul îi sări din mâini și el căzu mort. Căpetenia musulmanilor, ca să răzbune nenorocirea mortului, îndatoră pe maici de-l plătiră cu trei sute lei, căci, deși era bine încredințat că nu l-au tăiat ele, dar zicea că astfel o cere dreptatea, fiindcă copacul este al mănăstirii. Cel puțin de această minune nu ne puturăm îndoi, căci toate maicile țineau minte că au plătit bani.

La sosirea noastră acolo, găsirăm patru dame craiovence, care făcuseră sfântul pelerinagiu pentru deosebite pricini. Am avut plăcerea a le însoți la vizita ce au dat minunatului stejar, din care, cu multă devoție, au rupt câteva frunze, s-au închinat, le-au sărutat și le-a băgat în sân.

Matei Basarab, prinț religios, ca cei mai mulți din timpii vechi, auzind de aflarea icoanei de care vorbirăm, fondă pe la 1640, în poalele dealului, în josul bisericii de lemn, o frumoasă biserică, în care se vede că icoana a primit să fie mutată. Devoția credincioșilor, și mai ales a femeilor credincioase, a împodobit cu cercei de smaranduri, coleturi și diademe scumpe această veche icoană, îmbrăcată peste tot în argint de logofătul C. Câmpineanul.

Înăuntrul bisericii, în dreapta, se vede un mormânt a căruia inscripție abia se citește; pe piatră, la cap, este săpată o cunună, în ea vulturul, și de amândouă părțile câte un heruvim: acest mormânt este al familiei tale, viteazule Șerban, prinț demn a te odihni în sfântul lăcaș zidit de Matei Basarab; timpul și oamenii ți-au lipsit pentru libertatea noastră! dar românii îți vor fi totdeauna recunoscători pentru bunele tale cugetări; tu știai că luminile și învățătura, vrăjmași ai tiraniei, sînt prieteni și reazem al prinților celor buni. Ocolit de învățați străini, onorând și încurajând pe ai țării sale, introducând artele și întemeind școale pentru educația publică, tu ai vrut să formezi cetățeni, și ai fost din micul număr de prinți începători ai civilizației și fala noroa- delor. Odihnește în pace, măreață umbră, ocolită ca de atâtea diademe de suvenirele faptelor tale; și, când bolta bisericii răsună de gloria dumnezeirii, când credincioșii își fac rugăciunea în limba părinților noștri, când înțelegem aceea ce vrem și aceea ce zicem, gândește atuncea cu mulțumire că numele tău ne va fi totdeauna scump, pe câtă vreme vom fi români și vom avea o limbă.

Mănăstirea are un aer de veselie și se ține în starea cea mai bună, în curățenia cea mai plăcută. Aceasta face onoare stareței de acum și dovedește că femeile au pentru îngrijirea casnică un dar deosebit, la care bărbații sau nu vor, sau nu pot a ajunge. Acolo locuiesc vreo nouăzeci de maici, și eu nu îndemn pe nimeni să le viziteze, de voiește a-și mântui sufletul. Multe din ele sînt june, multe încă copile, care nu știu nici cum, nici pentru ce se află acolo.

Ar fi de trebuință să ridice cineva glasul împotriva nedreptului obicei de a închina la slujba lui Dumnezeu niște ființe a cărora judecată încă slabă nici știe prețui mărimea îndatoririlor, nici poate avea libertatea alegerii; cu cît mai ales de vom zice că multe sînt silite de părinții lor sa îmbrățișeze această viață! Oare pentru greșelile ce pot face și păcatele în care pot cădea, cine trebuie să răspunză, ele sau părinții? Când în ochii acoperiți de vălul fecioriei arde focul dorințelor, când sub rasa călugărească bate o inimă fierbinte, oare sînt ele de osândit dacă, în loc de rugăciuni sfinte, de cugetări cerești, duc la altar suspinuri înecate și patimi osândite? A fi primite acolo femeile care dezgustate de lume și de nenorociri își aleg azilul acesta ca liman de scăpare, sau acelea ce au o aplecare hotărâtă pentru viața din mănăstiri, nimic mai bun ; pentru aceea s-au înzestrat de fondatorii lor cu dări și venituri; dar ca un tată, spre a-și împuțina cheltuielile, spre a scăpa de grijile înzestrării să sacrifice pe una din fiicele sale ca să norocească pe alta, aceasta mi se pare a păcătui deopotrivă înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu. Multe nenorociri, ca să nu zic crime, s-au întâmplat din pricina acestui necreștinesc obicei. Un boier bătrân cu care vorbeam despre aceste lucruri îmi dete un manuscris în care citii următoarea nuvelă, ce mi se păru a merita să fie cunoscută, și pe care o inserai aici, modificând puțin stilul manuscrisului ce era anevoie de înțeles.

Pisania bisericii de zid, aflată deasupra intrării principale, care datează din anul 1715, scrisă la porunca lui Ştefan Cantacuzino (1714-1716), şi pomelnicul mănăstirii, scris de Dionisie Eclesiarhul în anul 1804, după cel din 1715, îl dau drept ctitor pe Matei Basarab. Tot cu Matei Basarab începe şi pomelnicul din 1845, scris de Gheorghe Gherontie de la Hurezi, document în original aflat în colecţia mănăstirii. Este posibil ca la această construcţie să fi participat atât domnitorul, cât şi ruda sa, marele boier Preda Brâncoveanu, care au fost zugrăviţi în tabloul ctitorilor din pronaosul bisericii. În anul 1715, Ştefan Cantacuzino a restaurat în întregime clopotniţa mănăstirii, situată la intrarea în incinta principală, şi Casa Domnească. După restaurarea din 1938-1940, făcută de Ministerul Aerului şi Marinei, acest ansamblu monahal a devenit în mod simbolic altar de închinare pentru aviatori şi marinari.
Pe langa icoana Sfintei Fecioare, de care este legat trecutul manastirii, se pastreaza cele doua policandre de la Serban Cantacuzino si doamna Marica Brancoveanu, cele trei icoane mari imparatesti, precum si alte 36 de icoane mai mici zugravite in anii 1833-1840 de Gheorghe Gherontie de la Hurezi. In 1715 Stefan Cantacuzino restaureaza in intregime clopotnita manastirii, situata la intrarea in incinta principala si Casa Domneasca

La mănăstire se infiripă povestea de iubire dintre Anton Pann (32 ani), venit aici să le predea maicilor „muzichia”, şi Anica, o fetişcană de şaisprezece ani, nepoata stareţei Platonida. „Finul Pepelei” o îmbracă pe fată în haine de flăcău şi fug amândoi peste munţi, la Braşov.

Tot la Dintr-un Lemn se află pietrele de mormânt ale Mariei Doamna, soţia lui Şerban Cantacuzino, voievodul care a adăugat bisericii un pridvor, şi ale fiului lor, Gheorghe Cantacuzino Basarab.

Ascunsă şi păzită de „stejari seculari”, aidoma celui din care a fost zămislită, Mănăstirea Dintr-un Lemn încântă ochiul trecătorului şi dăruieşte bucurie sufletelor ce zăbovesc la adăpostul zidurilor ei.

Langa biserica din lemn isi doarme somnul de veci G-ral Paul Teodorescu, fost ministru al Aerului, cel care, in 1930, component al grupului de complotisti care a desfiintat Regenta regala(lovitura de Palat) si l-a intronat ca rege pe Carol al II-lea.

Manastirea Dintr-un Lemn

Manastirea Dintr-un Lemn, potrivit unei vechi traditii locale, a fost construita din trunchiul unui singur stejar secular, in primele decenii ale secolului al XVI-lea, de aici purtand numele “Dintr-un Lemn”. Este situata, pe valea Otasaului, in comuna Francesti.

Descriere Manastirea Dintr-un Lemn

Insemnarile calatorului pe meleagurile tarilor Romane, Diaconul Arab Crestin Paul de Alep, sunt cele mai vechi marturii despre aparitia manastirii, acesta a sustinut ca un calugar a gasit intr-o scorbura a unui stejar secular icoana Maicii domnului, icoana ce se pastreaza si azi in biserica de piatra a manastirii.

O alta marturie scrisa, este cea a mitropolitului Neofit Cretanul, existenta de la 29 iulie 1745, care spune ca “un cioban cu numele de Radu, in timpul domniei lui Alexandru Voda (1568-1577) a visat Icoana Maicii Domnului, despre care aminteste Paul de Alep si taind stejarul in care a fost gasita icoana, a facut din lemnul ei o bisericuta”.

Cea mai importanta marturie scrisa este a lui Matei Basarab din 27 noiembrie 1640 la ridicarea bisericii din piatra. Aceasta nota ca a zidit manastirea “de isnoava de’ntemei”, insirand manastirile pe care le-a intemeiat.

Pisania bisericii de piatra, care dateaza din 1715, pomelnicul manastirii din 1804 facut dupa cel din 1715, confirma ca documentul din 1640 a lui Matei Basarab este real si ca biserica de zid este construita de acesta. Dar insemnarile lui Paul de Alep care a vizitat manastirea la 20 de ani dupa inaugurare, spun cu totul altceva. El afirma ca ctitor al asezamantului este un boier contemporan cu Matei Basarab si var cu acesta, Preda Brancoveanu, fost mare spatar, mare culcer, mare vornic, viitor ban. Adevarul ar putea fi undeva la mijloc. Faptul ca cei doi sunt rude apropiate, ar fi putut contribui impreuna la constructia bisericii, lucru cofirmat de tabloul ctitorilor din pronausul bisericii din zid. Chiar si linia constructiei este tipica epocii in care a trait Matei Basarab.

Poetul Grigore Alexandrescu afirma “Certe sunt insa existenta si astazi a stejarilor seculari si a Icoanei Maicii Domnului, icoana de dimensiuni impresionante, 1,5m inaltime si 1m latime. Acestea sunt probe incontenstabile in definirea adevarului din legende.” Adevarul este oglindit, deasemeni, si de existenta materiala a bisericutei din lemn de stejar, din barne.

Parerile sunt impartite si despre cand si unde a fost pictata icoana. Profesorul Andrei Grabor de la Universitatea din Strasbourg, spunea ca ar fi fost pictata in secolul IV la manastirea Theothokos din Grecia dupa modelul apartinand apostolului Luca, cel care a pictat prima oara pe Fecioara Maria. Profesorul I.D.Stefanescu nu impartaseste ideea lui Andrei Grabor, afirmand ca icoana ar fi fost pictata la Bizant sau la Muntele Athos, folosindu-se un model mai vechi de pe la jumatatea secolului XVI si se pare ca este ipoteza cea mai plauzibila. Modul cum a ajuns pe aceste meleaguri nu este cunoscut.

Dupa o restaurare importanta facuta de catre Ministerul Aerului si Marinei, restaurare facuta intre anii 1938-1940, sfantul locas devine simbolic loc de inchinaciune si ruga pentru aviatori si marinari