DESPRE CARTE

”- O carte buna, crestineasca, este un inger al lui Dumnezeu, caci te invata sa-L cunosti si sa-L iubesti, sa descoperi frumusetea vietii in Hristos, sa iubesti pe oameni, sa te feresti de pacat si sa te ingrijesti de mantuirea sufletului. Daca in viata agonisesti carti sfinte in locul banilor, urmasii s-ar folosi de pe urma lor; iar daca le-ar vinde, tu nu vei pierde folosul lor si ti se va socoti ca o milostenie sufleteasca, pentru ca oriunde vor ajunge cartile sfinte, vor raspandi lumina si vor aduce sufletele la cunostinta de Dumnezeu. Iar daca vor ramane dupa tine bani sau averi si urmasii le vor chletui in pacate, nu numai ca nu te vei folosi cu ceva, ci vei fi gasit vinovat ca, prin zgarcenia si lacomia ta, ai dat urmasilor prilej de pacate.” ,,Mă doare inima că nu pot face mai mult pentru acest popor, căci şi eu sunt os din oasele lui şi carne din carnea lui. Aceasta a fost pricina, acesta a fost motivul care a făcut să mă hotărăsc să lupt până la sacrificiu, de a pune în mâna celor dornici cartea sfântă.
(Protos. Nicodim Mândiță)„Când eram mai tânăr, doream să aud cuvânt de învăţătură de la cineva; şi nu auzeam. Mă duceam pe la mănăstiri, schituri, pe la hramuri şi sfinţiri de biserici, dar pretutindenea era tăcere de cele folositoare de suflet. Auzeam cântări bisericeşti foarte frumoase, slujbe bogate cu arhierei şi sobor mare de peste 60-80 de preoţi, cu mulţime de diaconi, dar nu s-a auzit nicăieri cuvânt de învăţătură ca să-l mişte pe om la cele bune, să-l trezească pe om din somnul păcatelor în care dormea liniştit şi fără nici o grijă de sufletul lui care mergea spre pierzare. Ardea inima în mine de dragul să aud ceva care să mă folosească şi să spun şi eu la alţii. Aceasta a fost pricina, acesta a fost motivul care a făcut să mă hotărăsc de a lupta până la sacificiu, de a pune în mâna celor dornici cartea sfântă. Aceasta m-a făcut să renunţ la toate din lumea aceasta numai şi numai ca să pot face şi eu ceva pentru aproapele meu care zace în întuneric. Să-l ajut măcar cu ce pot. Nu mă rabdă inima ca el să petreacă în întuneric până la moarte; iar noi să umblăm după lucruri fără preţ, după lucruri trecătoare şi putregăioase.” spunea Parintele.A fost,poate cel mai prolific scriitor bisericesc,si unul din cei mai prigoniti.A fost prigonit de autoritatile ateiste,i s-au ars mii de manuscrise,acum si noi il prigonim lasandu-l in uitare.Cineva intreba ...,,Mai este de actualitate invatatura parintelui Nicodim Mandita in secolul XXI ???„Atunci intrebam...mai este de actualitate scrierea Sfintilor Parinti de acum cateva sute,mii de ani?Parintele a trait intr-o perioada grea in care cartea sfanta se impartea pe ascuns,in clandestinitate..,,„Nu-nţelegi, frate Ioane… Nu-i nimic. Ascultă: dacă mergi pe drum şi vezi un sărac năcăjit foarte, nu trece repede pe lângă el, ci uită-te la el ca la un frate şi fă milostenie cu el. Asta-i o faptă bună şi frumoasă; şi este folositoare. Iar dacă vezi un creştin că umblă pe calea păcatului, nu te grăbi să pleci de lângă el. Apropie-te, spune-i o vorbă creştinească, îndeamnă-l să se întoarcă la Hristos, la viaţa, la fericirea veşnică. Cuvântul tău să fie ca frâul pentru el. Opreşte-l din călcatul în calea pierzării, adu-l iarăşi în Biserica lui Hristos. Dintre aceste două feluri de milostenie, unul este mai bun decât celălalt. Mă veţi întreba care. Unul valorează mii şi milioane de lei – că, dacă i-ai avea, i-ai putea da celor în nevoie, nu? Aşa aţi face, ca să vă mântuiţi. Dar celălalt preţuieşte nespus mai mult. Sunt milostenii care atârnă înaintea lui Dumnezeu mai greu decât toată lumea aceasta văzută. Frate Ioane şi iubiţii mei fii, ştiaţi că omul este mai presus decât toată lumea? Pentru om a făcut Dumnezeu cerul şi pământul, soarele şi luna, şi stelele. Gândiţi-vă la însemnătatea aceluia pe care îl poţi ajuta să se mântuiască şi îngrijiţi-vă de sufletul său nemuritor. Cela dintre voi care-l înzestrează pe nevoiaş cu milioane nu dă la fel de mult ca acela care-l ajută pe păcătos să-şi mântuiască sufletul, îndepărtându-l de la calea pierzării şi readucându-l la fericirea cea veşnică. Dacă dăruieşti înfometatului astăzi o pâine, pui capăt foamei lui de astăzi. Dacă-l întorci pe păcătos astăzi şi-l convingi să nu mai făptuiască fărădelegi, l-ai întors la Dumnezeu, izvorul tuturor bunătăţilor şi fericirilor, pentru totdeauna. Cu unul mângâi sărăcia pentru o zi, cu celălalt opreşti răutatea ce se năpusteşte asupra multora. Cu unul liberezi trupul de foamea care revine a doua zi, cu celălalt salvezi un suflet din iadul cel veşnic. De aceea este faptă atât de mare să citeşti – pentru a şti să-i înveţi pe alţii -, să scrii, să dăruieşti cărţi privitoare la mântuire. Lupţi alături de Dumnezeu pentru întoarcera la El a celor căzuţi. Iar diavolului tare nu-i place acest fel de milostenie şi se-ntoarce cu toţi dracii împotriva ei cu război mare.“Sau„Cum ştiţi, când vorbim despre zidirea sufletească, mult le folosim celor care ne ascultă. Însă acelora care nu sunt de faţă, la nimic nu le prieşte; mai ales urmaşilor. Dacă, în loc să grăim, scriem, celor care nu sunt de faţă, ca şi urmaşilor, mare ajutor le dăruim: glasul nostru le lipseşte, dar nu şi ideile: le au în carte. Vorba piere; cuvântul tipărit rămâne. Aşadar, cei care nu pot scrie cărţi, încaltea să le tipărească pe ale altora; dacă n-au bani de tipar, barem să copieze de mână câte or putea din cărţile ce se găsesc mai rar. Iar aceia care nu ştiu să scrie, săvai să plătească altora să copieze cărţi pe care, atunci când or fi gata, să le dăruiască. Jertfă voiţi pentru ştergerea păcatelor voastre? Ce jertfă mai de preţ există decât a face cărţi, ori a le înmulţi numărul cu câteva? Banul dat pentru cumpărarea unei cărţi sfinte sau dat aceluia care ne-o copiază este o faptă bună dintre cele mai plăcute lui Dumnezeu. Ea este hrana sufletului. Dacă a da de pomană pentru hrana trupească este o faptă bună, cu cât este mai bună pomana făcută pentru hrana sufletească? Despre cartea sfântă se spune că este Îngerul lui Dumnezeu, că cine ne călăuzeşte mai sigur către Făcătorul a toate decât o carte sfântă? Mulţi sfinţi şi-au dat viaţa pentru cărţile sfinte. Cel care se osteneşte a scrie cuvântul lui Dumnezeu face o faptă bună. Mâna aceluia care scrie ceva bun pentru suflet se sfinţeşte, iar el se îmbogăţeşte cu fapte bune mai presus de cel care face milostenie cu bani, veşminte sau mâncare…“