Sf. Ambrozie de la Optina – Despre cinstirea Sfintelor Moaşte

Dintotdeauna Biserica Ortodoxa s-a condus in primul rind de Scriptura dumnezeiasca, de canoanele Sobornicesti si ale sf. parinti transmise in scris, si de scrierilor acestora, la fel si de traditia bisericeasca scrisa.

Sf. Apostol Pavel scrie catre corinteni: “Fratilor, va laud ca in toate va aduceti aminte de mine si tineti predaniile cum vi le-am dat” (I Cor. 11, 12), iar in alt loc ii povatuieste pe tesalonicieni: “Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvint, fie prin epistola noastra” (II Tes. 2, 15). Iar sf. Vasile cel Mare in canonul 91 spune: “daca ne vom hotari sa respingem obiceiurile nescrise (ale Bisericii Ortodoxe), precum ca n-ar avea mare putere, atunci in mod insesizabil vom dauna Evangheliei in principalele obiecte, sau chiar vor reduce bunavestire doar la nume fara lucrul lucrul insusi.” Acestui fel de pradanii nescrise ale Bisericii crestine intotdeauna a apartinut obiceiul de a cinsti nu numai ramasitele si moastele sfintilor bineplacuti lui Dumnezeu, ci si insusi lucrurile, ce au apartinut acestora. De exemplu nu fara temei a stabilit Biserica sarbatorirea inchinarii la cinstitul lant a sf. Apostol Petru (16 ian.). Evident ca prin acestt lant au fost facute oarecare minuni si vindecari. Crestinii Bisericii primare cinsteau cu sfintenie stergarele sau sorturile purtate de sf. Apostol Pavel, inrourate de sudoarea muncilor lui apostolicesti, fiindca prin ele se vindecau de boli si duhuri rele (Fapte. 19, 12). Daca crestinii pina-ntr-atit cinsteau lucrurile ce apartineau sfintilor bineplacuti lui Dumnezeu atunci se intelege din care cauze cinsteau ei ramasitele lor trupesti sau moastele si de ce s-a constituit obiceiul (intarit de al saptelea Sobor Ecumenic si de alte soboare locale) de a construi bisericile nu altfel decit pe moastele sfintilor mucenici, deoarece in primele veacuri crestinismul se raspindea si se confirma mai ales prin propovaduirile si chinurile mucenicilor. Dar din acestea nu trebuie sa tragem concluzia ca moastele integre ale cuviosilor n-aveau aceeasi demnitate, viata nevoitoare a cuviosilor este o mucenicie indelungata, zilnica si benevola. Iar ca moastele integre si neputrezite se cunosc doar in Rusia, nu e corect. Din sec. al IV-lea si pina in prezent Biserica Greaca se lauda cu moastele integre ale bineplacutului lui Dumnezeu sf. Spiridon al Trimitundriei, care nu numai ca nu au putrezit, ci pe parcursul a cinsprezece secole si-au pastrat elasticitatea. Nicolai Vasilievici Gogol, vizitind manastirea Optina, transmitea autorului vietii si al scrisorilor zavoritului din Zadonsk Gheorghie (parintelui Porfirie Grigorov), precum ca el singur a vazut moastele sf. Spiridon si a fost martor minunii cu acestea. Sub ochii lui moastele au fost purtate imprejurul orasului, precum se savirseste si pina in prezent pe 12 decembrie, cu mare pompa. Toti care se aflau acolo se inchinau la sfinele moaste, iar un calator englez n-a voit sa le acorde acestora atentia cuvenita, spunind cum ca spinarea bineplacutului a fos taiata si trupul imbalsamat, pe urma totusi s-a hotarit sa se apropie, iar moastele singure s-au intors la el cu spinarea. Englezul cuprins de groaza a cazut la pamint inaintea acestei sfintenii. Acestei minuni au fost martori multi privitori, printre care si Gogol, asupra caruia a actionat foarte puternic acest caz.

Inafara de moastele sf. Spiridon in sinaxarele grecesti se aminteste despre multe alte moaste neputrezite, cum ar fi: Ioan Polivotski (4 dec.), imparatul Ioan Vatati (4 nov.) cuvioasa Teoclita (3 si 21 august), proslavita prin multe minuni s. a.

Invatatura Bisericii Ortodoxe despre cinstirea sfintelor moaste bine este expusa si explicata in I parte din “Piatra Credintei” de Stefan Iavorski, care printre altele aduce si motivele cinstirii sfintelor moaste, anume: in primul rind marturia Soborului al saptelea Ecumenic de la Niceea, care (nu in canoane ci in lucrarea a treia), numeste moastele sfintilor izvoare ale vindecarii, caci prin ele Dumnezeu multe binefaceri le face oamenilor, in al doilea rind marturia sf. Chiril de la Ierusalim, care in a optsprezecea chemare a sa scie asa: “nu numai sufletul sfintilor vrednic de cinstire este: ci si in trupurile lor adormite este o anume forta si putere. Zacea in mormintul lui Elisei mortul, insa de trupul mort al proorocului atingindu-se, a inviat” (IV Regi 13, 21).

Imi scrieti ca, crezind consient in existenta lui Dumnezeu, aproape ca ajungeti la convingerea ca reprezentarea Lui in trei Fete si impartirea Puterilor ceresti pe cinuri nu este altceva decit idealul statului.

Aceasta intelegere a Dumneavoastra e falsa si sta departe de adevar, mai ales din cauza unui oarecare fel de amestecare a lui Dumnezeu cu fapturile pe care El le-a creat . Una este Unul Dumnezeu in trei Ipostasuri si altceva cele noua cete ingeresti din ceruri create de El, si in sfirsit, cu totul altceva statele pamintesti si omenesti. Dumnezeul Treimic e nevazut si neperceput pentru faptura, chiar si pentru Ingeri, cu atit mai mult pentru oameni. In parte e vazut, prin descoperire, mai intii prin prooroci, care au proorocit cu Duhul Sfint, apoi prin Unul-Nascut Fiul lui Dumnezeu, Care a luat firea omeneasca, precum vorbeste Sf. Ioan Teologul: “Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sinul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut” (In. 1, 18). Cum poate fi Dumnezeu in trei Ipostasuri vedem prin asemanarea Lui cu lumina tripla solara. Una este insusi soarele si altceva lumina care ia nastere de la el, si altceva razele ce purced de la soare. Toate acestea sint ale unei si nedespartite fiinte, si totodata intreite. A doua asemanare o vedem in sufletul omului. Una este mintea in om si altceva este cuvintul launtric, ce se naste din minte, care se transmite altuia dar in acelasi timp ramine inlauntru nostru; si altceva este duhul ce-l inviaza pe om si cunoaste tainele lui, dupa spusele: “nimeni nu cunoaste ce este in om, decit numai duhul omului, ce locuieste in el, si nimeni nu cunoaste pe Dumnezeu, decit numai Duhul lui Dumnezeu” (Cor. 11, 2). Toate acestea alcatuiesc o fiinta rationala a omului si totodata tripla. Despre Dumnezeu Unul si Treimic fapturile, in deosebi oamenii, pot trage numai o astfel de concluzie. Tot ce e vazut e de la Cel Nevazut. Tot ce e material e de la Cel Nematerial. Tot ce se poate masura e de la Cel Nemasurat. Tot ce e cuprins e de la Cel Necuprins. Unii Sfinti Parinti socot ca mai intii au fost create zece cete ingeresti, in semnul Unuia si Treimic Dumnezeu, pentru ca unul si trei inmultite la ele insele alcatuiesc Zece. Insa ceata a zecea a cazut si au ramas numai noua cete ingeresti, dupa asemanarea carora exista pe pamint nu un oarecare stat ideal omenesc, ci Una Adevarata Biserica Universala, intemeiata de Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, si rascumparata cu preascump singele Lui Dumnezeiesc, cum vorbeste despre aceasta Apostolul: “Este un Domn, o credinta” (Ef. 4, 5), adica, precum unul e Adevaratul Dumnezeu, asa pe pamint una e adevarata credinta. Iar alte marturisiri de credinta, cum nu s-ar mari pe sine insele, sint intemeiate pe amestecul de conceptii gresite omenesti. Tainele vizibil savirsite pe pamint in Biserica lui Hristos, prin care crestinii evlaviosi se unesc cu Dumnezeu, poarta chipul tainelor nevazute din ceruri.

In ce priveste statele omenesti, acestea nicidecum nu pot fi atribuite nici ierarhiei ceresti, nici chiar celei pamintesti. Fiindca Una Biserica Adevarata nu se margineste prin nici un stat, ci exista in tot universul, avind ca membri ai sai adevaratii credinciosi si adevaratii crestini blagocestivi. Pentru Dumnezeu este indiferent in ce stat traieste omul, numai de ar fi drept credincios si crestin blagocestiv. Unul care este bineplacut la Dumnezeu e mai bun decit mii de necredinciosi, cum spune Sf. Ioan Gura de Aur. E adevarat si incontestabil ca nu numai lui Dumnezeu ii este placut, dar si tuturor celor cucernici, daca un stat intreg va prospera in blagocestie si in adevaratele conceptii despre credinta. Dar ce sa faci, daca a venit asa o vreme cind multi se ingrijesc de cele desarte, lasind acel “unic lucru care trebuieste”. Celei ce v-a nascut, in pace si blagocestie sfirsindu-se, in rugaciuni ii doresc odihna in imparatia cerului. Iar Dumneavoastra din inima va doresc darul de la Dumnezeu de a-i urma ei in credinta si blagocestie.

Nr.14 al Revistei EKKLESIA, Rubrica Ghidul Misionarului. Traducerea din rusă, realizată de către colectivul Revistei EKKLESIA.