Istoricul Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus
Aflata pe valea raului Sambata, la poalele Muntilor Fagaras, este renumita ca loc de reculegere, mângâiere si întarire sufleteasca pentru credinciosii si vizitatorii ce se roaga ori poposesc în acest locas sfânt. Poporul român, care s-a nascut crestin, are prin aceasta mânastire, ca si prin celelalte 250 mânastiri ortodoxe din România, cea mai trainica punte de legatura a tuturor românilor, de-o parte si de alta a Carpatilor. Istoria Mânastirii Brâncoveanu începe din secolul al XVII-lea. În anul 1654 satul si mosia din Sâmbata de Sus au intrat în stapânirea lui Preda Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpatilor, care a construit o bisericuta din lemn pe valea râului. Pe locul acesteia, în jurul anului 1696, primul ctitor, domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Tarii Românesti între anii 1688-1714, a zidit în piatra o mânastire. La sfârsitul secolului al XVII-lea Transilvania abia scapase de încercarile principilor calvini de a o calviniza; atacurile au continuat însa asupra punctului principal de rezistenta, credinta ortodoxa a românilor, urmarind-se, de fapt, deznationalizarea lor. Pentru a întari si a salva Ortodoxia româna de noul pericol al catolicizarii, aparut prin trecerea Transilvaniei sub stapânirea Habsburgilor (1683), domnitorul Constantin Brâncoveanu a întemeiat la Sâmbata de Sus o mânastire ortodoxa, pentru a da marturie în timp despre unitatea de neam si credinta a românilor de pe ambele versante ale Carpatilor. Persecutiile religioase ale stapânirii austro-ungare au facut mii de victime printre români. Schimbarea credintei stramosesti a românilor ar fi condus usor la pierderea identitatii lor nationale. Românii ortodocsi au încercat sa reziste, fiind ajutati în primul rând, de bisericile si mânastirile lor. Din aceasta cauza a început calvarul distrugerii mânastirilor si bisericilor din Transilvania. Mai mult de 150 de mânastiri au fost distruse de generalul vienez Bukow. Multa vreme administratia austro-ungara nu s-a atins de Mânastirea Brâncoveanu. Dupa decapitarea domnitorului Constantin Brâncoveanu de catre turci, în anul 1714, Curtea din Viena a tinut seama mai întâi de mostenitoare, doamna Marica, sotia acestuia, si apoi de faptul ca mai ramasese în viata un nepot al domnitorului. În 1785, profitând de împrejurare, Viena, la cererea administratiei catolice, a trimis pe generalul Preiss, care a darâmat mânastirea brâncovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica a fost adusa în stare de ruina. Mânastirea Brâncoveanu, ultimul mare bastion al apararii Ortodoxiei în Tara Fagarasului, zidita între anii 1696-1698, a fost distrusa în anul 1785. Dupa darâmarea mânastirii, palatul brâncovenesc din Sâmbata de Sus, aflat la 10 Km departare de mânastire, a fost locuit vremelnic de urmasi ai familiei Brâncoveanu; acestia au stapânit domeniul pâna la reforma agrara din anul 1922, când Ministerul Domeniilor a predat Mitropoliei din Sibiu domeniul brâncovenesc împreuna cu ruinele si toata incinta mânastireasca de la Sâmbata de Sus. În decursul celor 140 de ani de parasire în ruine de la data distrugerii, se cunosc mai multe încercari de restaurare a mânastirii. Cinstea de a deveni al doilea ctitor al Mânastirii Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus i-a revenit Mitropolitului Dr. Nicolae Balan, care a început restaurarea bisericii în anul 1926. Sfintirea a fost facuta în anul 1946, dupa razboi. Mitropolitul Nicolae Balan a pastrat în interiorul bisericii pictura veche; arhitectura bisericii mânâstirii se încadreaza întru totul în stilul brâncovenesc, stil aparut la sf. sec. al XVII-lea si începutul sec. al XVIII-lea în Tara Româneasca. La exterior, decoratia în piatra a încadrarilor de la usi si ferestre, dar mai ales a pilastrilor sculptati si a panourilor de piatra traforata din pridvorul bisericii dau o deosebita frumusete acestui monument. Brâul de caramida asezat în zimti, acoperisul de sindrila si proportiile perfecte ne înfatiseaza un monument vrednic de epoca domnitorului Brâncoveanu. Turla bisericii este octogonala la exterior si cilindrica în interior. Interiorul bisericii, în forma de cruce, e împartit în altar, naos, pronaos si pridvor si este împartirea întâlnita la mai toate bisericile construite în epoca lui Brâncoveanu, ca si dupa aceea. Pictura din pridvorul bisericii e în întregime noua si cuprinde scene din Vechiul Testament, precum si Judecata de apoi, Raiul si Iadul. Intrarea din pridvor în pronaos se face printr-o usa de lemn de stejar, fixata într-un ancadrament de piatra sculptata, iar deasupra usii se afla pisania sapata într-o placa de piatra. Pe peretele vestic al pronaosului, unde este pictata Maica Domnului, se afla tabloul votiv al ctitorilor Brancoveni. În naos, pictura e aranjata în cinci registre: sfinti mucenici, scene din Noul Testament, prooroci, Învierea Domnului si Schimbarea la Fata. Tâmpla bisericii, construita din zid masiv, care permite intrarea în altar prin trei usi, este de asemenea pictata în întregime în fresca cu icoane corespunzatoare canonului bisericesc. Pictura în fresca a altarului e dispusa în patru registre: Maica Domnului pe tron, Împartasirea Apostolilor, Sfinti Ierarhi (în doua registre). Mai jos de biserica, la cca. 50 m, Mitropolitul Nicolae Balan a reconstruit si vechea clopotnita a manastirii în forma initiala, unde pâna în anul 1997 (când au fost mutate în turla noii incinte) au fost adapostite cele 5 clopote foarte bine armonizate, a caror greutate depaseste 2000 Kg. În anii 1976-1977 s-a împrejmuit suprafata aflata în proprietatea mânastirii, asezându-se o noua poarta sculptata în lemn de stejar si s-a încheiat lucrarea de restaurare a paraclisului brâncovenesc, executat în lemn de stejar sculptat în motive brancovenesti, iar în interior decorat cu picturi neobizantine. Fântâna "Izvorul Tamaduirii", atestata documentar din sec. al XVI-lea, cea mai veche piesa din incinta mânastirii, în jurul careia, de-a lungul timpului, s-au petrecut si tesut multe întâmplari miraculoase si legende, a fost restaurata, mai întâi, de Mitropolitul N. Balan, iar în zilele noastre s-a construit în jurul ei un baldachin sculptat în lemn de stejar. Tot ca o lucrare de înnoire a Mânastirii Brâncoveanu se înscrie si renovarea si extinderea altarului din padure, unde se savârsesc slujbele religioase în aer liber. Al treilea ctitor al Mânastirii Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus este Î.P.S. Dr. Antonie Plamadeala, ales în anul 1982 Arhiepiscop al Sibiului, Mitropolit al Transilvaniei, Crisanei si Maramuresului. Î.P.S. Dr. Antonie Plamadeala a rezidit din temelie incinta Mânastirii Brâncoveanu, lucrare începuta în anul 1985. Sub îndrumarea sa directa s-au facut reparatii capitale si s-a restaurat pictura de la vechea biserica brâncoveneasca. Împrejurul ei s-a ridicat din temelii incinta în stil brâncovenesc, în forma de patrulater, potrivit traditiei ortodoxe românesti, compusa din doua corpuri masive de cladiri cu doua nivele - unul spre nord si altul spre sud; trei foisoare sculptate în piatra împodobesc incinta în exterior si interior. Corpul de cladiri asezat pe latura de nord cuprinde între altele, la parter, o trapeza încapatoare, bucatarie si chilii, la etaj, casa brâncoveneasca, o mare biblioteca, un arhondaric, iar la mansarda muzeul unde sunt expuse icoane vechi pe sticla si lemn si obiecte de patrimoniu colectionate de Î.P.S. Dr. Antonie Plamadeala, toate aceste spatii marturisind intentia de a face din Mânastirea Brâncoveanu un centru de spiritualitate ortodoxa si de cultura româneasca. Ca o recunoastere a meritelor si suferintelor domnitorului martir, ctitorul Mânastirii de la Sâmbata de Sus, Constantin Brâncoveanu împreuna cu cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei si cu ginerele sau, sfetnicul Ianache, acestia au fost canonizati la 21 iulie 1992 de catre Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar sarbatorirea lor înscrisa în calendarul ortodox sub denumirea de "Sfintii Martiri Brâncoveni" se face în 16 august. Dupa 208 ani de la darâmarea ei în anul 1785, Mânastirea Brâncoveanu a reînviat în ziua de duminica, 15 august 1993, la sarbatoarea "Adormirea Maicii Domnului", când s-a sfintit biserica noua ce poarta hramul Sfintilor Martiri Brâncoveni, ca si întreaga mânastire. Sfintirea a fost savârsita de catre Sanctitatea Sa Bartolomeos I, Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Roma, Patriarh Ecumenic, de catre Prea Fericitul Parinte Teoctist, Arhiepiscop al Bucurestiului, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei si Patriarh al României, de catre Î.P.S. Dr. Antonie, Mitropolit al Transilvaniei, Crisanei si Maramuresului si de alti înalti ierarhi, preoti si diaconi. Un mare renume a adus mânastirii atelierul de pictura pe sticla. Se cuvine sa aratam ca scoala de zugravi, întemeiata de Brâncoveanu la Sâmbata, a împamântenit aici stilul brâncovenesc, mai întâi în picturi murale la bisericile din aceasta parte a tarii, iar apoi în pictura pe sticla, al carei leagan de formare a fost Tara Fagarasului. Astazi, atelierul de pictura pe sticla în care se lucreaza într-o maniera noua picturi traditionale pe sticla si creatii noi, este cea mai împortanta scoala de pictura din tara, scoala condusa de Parintele Arhidiacon Calinic Morar. Muzeul Mânastirii Brâncoveanu detine astazi una din cele mai bogate colectii de picturi vechi pe sticla, apartinând secolelor XVIII-XIX, în mare majoritate executate în maniera popular-naiva, în care predomina stilul brâncovenesc, lucrari de mare valoare istorica. Pe latura vestica a incintei se afla locurile de odihna vesnica ale ultimilor mitropoliti ai Transilvaniei. Sa amintim si cladirea "Academiei de la Sâmbata" ce se înalta acum lânga incinta mânastirii pentru a ne face o idee de ansamblu asupra Mânastirii Brâncoveanu de la poalele Muntilor Fagaras. În prezent obstea mânastirii este de 35 vietuitori fiind condusa de parintele staret Arhim. Ilarion Urs. Dumnezeu sa ne ocroteasca pe toti si rugaciunile Sfântului Martir Brâncoveanu, primul ctitor al mânastirii, si cu ale celor împreuna martiri cu dânsul, sa ne ajute în toata ziua si în tot ceasul pe noi si mânastirea aceasta în vecii vecilor. Amin!
Text oferit de Parintele Daniel, Manastirea Brancoveanu se la Sambata de Sus