LUPTATORI IN SLUJBA DOMNULUI

De cate ori ajungem la Manastirea Ramet si privim frumusetea sobra si salbatica a imprejurimilor, gandul ni se duce la multimea nevoitorilor, “eremitilor”, care s-au nevoit aici, la cei din adancuri de istorie, sau mai incoace, la Sfantul Ghelasie, si pana la zilele noastre la parintele Dometie Manolache.

Ei s-au lasat, dupa spusa Sfantului Maxim Marturisitorul, scrisi cu condeiul duhului. Necontenit s-au depasit de ei insisi, lasandu-se deasupra granitei lor omenesti si traind in contact cu transcendenta divina.

In lupta cu raul se cere barbatie. Ei au avut-o, fiind barbati ai tariei au iesit biruitori. Barbatia lor s-a exprimat prin asceza , prin nevointa. Asceza nu este, cum gresit se intelege intr-o lume laicizata, omorarea vietii din noi; asceza este omorarea mortii din noi. Nevointa fortifica firea si o tamaduieste de lipsa ei de fermitate, care iese in evidenta atunci cand foarte usor este atrasa de placere si fuga de durere.

Omorarea mortii, fortificarea firii, devine posibila prin moartea facatoare de viata a Domnului Hristos. Inviem cu El daca si murim cu El. Lucrul acesta ni-l demonstreza nevoitorii din Ramet. Ei au petrecut in asceza si-n comuniune de rugaciune cu Hristos, participand la sfintele slujbe si facand bine oamenilor. Rugaciunea pentru ei a fost respiratia fireasca a iubirii, dupa ea ravnind in chip deosebit si tinzand sa ajunga la rugaciunea necontenita. Sfintele slujbe, in special Sfanta Liturghie, le-au folosit ca mijloace de unire cu Hristos, de adancire a comuniunii cu Hristos si de transformare dupa asemanarea cu Hristos.

In viata lor mania a fost inlocuita de blandete, lenea de harnicie, rautatea de bunatate, zgarcenia de darnicie, vrajmasia de dragoste, desfranarea de curatenie, mandria de smerenie, invidia de bucurie pentru binele aproapelui, calomia de respectarea onoarei semenului. Fara aceste virtuti chiar daca ne ostenim nu ajungem la sfintenie. Sfantul Simeon Noul Teolog zice : “Putem osteni cu generozitate in lupta virtutii, putem posti, putem priveghea si practica orice fel de nevointa; totul este in zadar daca nu ne luptam si nu ne facem o inima fara rautate, simpla, dreapta, smerita, blanda. Numai intr-o astfel de inima se raspandeste, respira si locuieste, ca intr-o locuinta placuta, harul Duhului Sfant. ”

Intre aceasta stare au ravnit nevoitorii de la Ramet si razvesc si maicile de astazi, dimpreuna cu duhovnicii lor, facand din lavra lor un loc ravnit de reconfortare duhovniceasca. Din pacate, putinatatea documentelor scrise nu ne ingaduie o expunere explicita a vietii sfintilor de aici. Inscriptia din biserica veche il pomeneste pe Arhiepiscopul Ghelasie, acest vladica cu viata sfanta, care-si pastorea ”oitele” umbland din munte in munte, calare pe magar. Asa l-a si gasit ceasul mortii, si ”sluga necuvantatoare” l-a dus la manastire in sunetul clopotelor satelor, care bateau singure. S-a sfarsit discret, ca Moise, asemanandu-se cu acela si prin faptul ca, lovind cu toiagul la Hopagi, a izvorat apa, pana astazi gasindu-se acolo ”fantana vladichii”.

Parintele Dometie a fost adus de Dumnezeu in Transilvania, atat de incarcata spiritual de stapaniri vrajmase, pentru a da un nou suflet duhovnicesc vietii religioase din jurul Manastirii Ramet. Vechea Manastire de calugari a fost transformata in manastire de calugarite si, cu toate sicanele guvernarii comuniste, a ajuns un izvor tamaduitor de suflete. Stiind ca numai cel ce arde poate inflacara pe altii, a facut-o, dar s-a consumat inainte de vreme.

Maica Ierusalima si Parintele Ioachim, ajutat de Parintele Filotei si Parintele Antonie, au preluat steagul si merg cu ravna inainte. Nadajduim ca asa precum sunt realizarile edilitare vazute, multe la numar si frumoase, vor fi si cele nevazute, pe care le stie numai Dumnezeu.

Pelerinul care vine astazi la Ramet are prilejul sa plece imbogatit sufleteste acasa si ravnind ca prin rugaciunile nevoitorilor de aici sa iasa biruitor in lupta cu raul.