Mănăstirea NICULA

Urmele istorice privind existenţa satului există din 1326. Prima biserică se crede că a fost construită în 1552. Satul a devenit foarte cunoscut în împrejurimi, în Muntenia, Moldova şi chiar peste hotare datorită Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni a cărei istorie o vom reda mai târziu. În locul bisericii din 1552, pe la 1700-1712 pustnicul Nicolae construieşte alta, tot din lemn, care a fost mistuită de foc la 24 aprilie 1973. Aceasta a fost înlocuită în 1974 de arhimandritul Cleopa Nan cu alta tot din lemn, asemănătoare celei vechi, adică din Maramureş, aşa cum arată Ioan Podea în monografia mănăstirii Nicula din 1995. Construcţia este în formă de navă, cu turn ascuţit, arhitectural semănând cu bisericile din Maramureş.

Biserica mare este construită din piatră, cu boltitură de cărămidă, în formă de navă, în stil neoromanic. După planul arhitectului italian Laurentiu Zottieh, având 30,70 m lungime, 11,35 lăţime, cu naos şi pronaos foarte încăpător. Iconostasul aurit a fost sculptat de S. Kertstesiu din Tăşnad. În mijlocul iconostasului este aşezată Icoana Maicii Domnului de la 1681, făcătoare de minuni, care are un mecanism de ridicare şi de lăsare jos, ca miile de pelerini să o poată atinge şi săruta.

Iniţial a fost realizată de canonicul Mihail Şerban din Gherla în 1883, autorul fiind pictor şi compozitor muzical. Actuala pictură este realizată în tempera, stil bizantin, de către pictorul focşănean, profesor Vasile Pascu, în anul 1961.
Clădirea chiliilor, zidită din 1913-1920, în lungime de 68 m şi lăţime de 8 m, acoperită cu tablă de zinc, cuprinde şi un paraclis cu hramul Buna Vestire pentru slujbele de iarnă, pictat de monahi ai mănăstirii în stil Niculean. Are o trapeză impunătoare, ornamentată cu 60 de icoane pe sticlă şi şase chilii bine îngrijite, care sunt puse la dispoziţia oaspeţilor.
Mânăstirea Nicula este cunoscută ca unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din spaţiul românesc – 1552; şcoală pentru „grija sufletelor şi învăţătura pruncilor” – 1659; centru de spiritualitate şi cultură prin: Icoana făcătoare de minuni, pelerinaj şi pictura pe sticlă – 1699.

În anul 1326, Nicula era o pădure, în care s-a nevoit pustnicul ortodox Nicolae, cel care împrumută numele său pădurii, satului şi mânăstirii. Prima mărturie istorică ce atestă aşezarea monahală este legată de prezenţa unei biserici de lemn, stil maramureşan, cu hramul „Sfânta Treime”, datată 1552. Între 1712-1714 biserica se reînnoieşte, dar va cădea pradă unui incendiu în 1973, fiind înlocuită cu o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici din cătunul Năsal – Fânaţe.

La 1659 este nu numai chinovie monahală, ci şi şcoală „împărătească” unde învăţau copiii din satele dimprejurul mânăstirii, călugărilor revenindu-le şi misiunea de dascăli.

Începând cu 15 februarie 1699, Nicula iese din anonimat, devenind unul dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului. Icoana ei, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod în anul 1681, avea să plângă timp de 26 de zile, ca o prevestire a tristelor evenimente ce vor avea loc în jurul anului 1700, atât pentru viaţa monahală, cât mai ales pentru întreaga Ortodoxie românească din Transilvania. Din acest moment Maica Domnului va deveni nădejdea izbăvirii din robie, boli şi nevoi, credincioşii obişnuindu-se a veni în pelerinaj, an de an, pe jos, cu prapuri, cântând: „Am venit Măicuţă să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul care-l mai avem!”

Plângerea icoanei va da naştere picturii pe sticlă, meşteşug călugăresc învăţat şi de săteni, Nicula devenind astfel prima şcoală de acest fel din ţara noastră. Această tradiţie este păstrată şi astăzi cu sfinţenie de către monahi, adăugând şi pe cea a picturii bizantine pe lemn.

Biserica de zid s-a construit în perioada 1875-1879-1905, iar pictura interioară s-a realizat în tempera de prof. Vasile Pascu în 1961. Iconostasul care o împodobeşte este sculptat în lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad la 1938 şi are în centru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Prin forma sa solară, iconostasul este unicat şi de o rară frumuseţe.

Stăreţia a fost construită între 1978 – 1989. Ea adăposteşte un paraclis cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” şi o importantă colecţie de icoane vechi, pictate pe sticlă şi pe lemn, precum şi o colecţie de cărţi vechi de cult printre care şi „Cazania” mitropolitului Varlaam, tipărită în anul 1643.

Anul 2001 marchează istoric Mânăstirea Nicula prin intervenţia Arhiepiscopului Bartolomeu al Clujului, care rectitoreşte aşezământul monahal, reorganizându-l urbanistic şi, împreună cu obştea călugărească, demarând construcţia de noi edificii: Biserică, Casă de creaţie, Centru de studii patristice, Corp administrativ, Arhondaric şi Clopotniţă. S-a reuşit, până în prezent, edificarea Casei de creaţie, ce cuprinde reşedinţa arhiepiscopului, biblioteca și atelierul de pictură. Biserica mânăstirii este în faza de finisaj, atât la lucrările interioare cât și exterioare, de asemenea și Centrul de studii patristice.

Obştea de monahi, treizeci la număr, se nevoieşte cu timp şi fără timp, prin rugăciune şi muncă, asemeni Maicii Sfinte, întru chemarea Mântuitorului Hristos: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze!”

Arhim. Andrei Coroian,
Stareţul Sfintei Mânăstiri Nicula

Mânăstirea Nicula este un important centru de pelerinaj din Ardealul de Nord. Aici s-a aflat renumita icoană pictată în anul 1681 de meşterul Luca din Iclod. Conform unui proces-verbal întocmit de ofiţeri austrieci, icoana ar fi lăcrimat între 15 februarie şi 12 martie 1699.În anul1713 guvernatorul Transilvaniei Sigismund Kornis a dus icoana în castelul său de la Benediugu Dejului, după care aceasta a ajuns la Cluj.

Istoric şi importanţă artistică

Papa Clement al XIII-lea a acordat în anul 1767 indulgenţă plenară pelerinilor care călătoresc la Mânăstirea Nicula în sărbătorile mariane 15 august şi 8 septembrie.

Biserica din piatră a mânăstirii a fost edificată între anii 1875 şi 1879 pe cheltuiala Episcopiei de Gherla. În anul 1928 Papa Pius al XI-lea a acordat acestui lăcaş statutul de sanctuar marian.

Prin intermediul şcolii de meşteri iconari de la mânăstirea Nicula a pătruns în Transilvania tehnica picturii pe sticlă, acest obicei avându-şi originea în Boemia, Austria şi Bavaria, zone în care tradiţia manufacturilor de sticlărie s-a împletit cu religiozitatea populară catolică. Între artiştii mai cunoscuţi care au activat la Nicula se numără Emil Weiß, Moritz Hachmann şi Karl Müller.

Disputa asupra autenticităţii icoanei

In 1936 episcopul Iuliu Hossu al Episcopiei de Cluj-Gherla a încredinţat icoana spre păstrare călugarilor bazilieni. Aceştia au încadrat-o în iconostasul din lemn de tei al bisericii mânăstirii. Oficiosul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, săptămânalul Renaşterea, nega în anul 1938 faptul că la Nicula, în mânăstirea “uniaţilor” (expresia peiorativă la adresa greco-catolicilor), s-ar afla icoana Maicii Domnului care a lăcrimat în 1699. Concluzia articolului intitulat “Baza pelerinajului de la Nicula” era aceea că “cercetările istorice dovedesc că la Nicula e numai o pseudo-icoană”, iar originalul s-ar afla la Biserica Piariştilor din Cluj.

Fostul îngrijitor al mânăstirii a salvat icoana primită de la Iuliu Hossu, zidind-o într-unul din pereţii casei sale. În 1964, în pragul morţii, a mărturisit locul icoanei stareţului ortodox al mânăstirii (numit de guvernarea comunistă). Icoana a fost adusă la mânăstire şi la numai câteva zile a fost luată de comunişti. La rugămintea episcopului ortodox de atunci, Teofil Herineanu, icoana a fost pusă în capela Institutului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. În anul 1991 icoana a fost restaurată defectuos la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, după care a revenit la mânăstirea Nicula.

Mănăstirea Nicula
Mănăstirea Nicula este un important centru de pelerinaj din Ardealul de Nord. Aici s-a aflat renumita icoană pictată în anul 1681 de meșterul Luca din Iclod. Conform unui proces-verbal întocmit de ofițeri austrieci, icoana ar fi lăcrimat între 15 februarie și 12 martie 1699. În anul 1713 guvernatorul Transilvaniei Sigismund Kornis a dus icoana în castelul său de la Benediugu Dejului, după care aceasta a ajuns la Cluj.
Papa Clement al XIII-lea a acordat în anul 1767 indulgență plenară pelerinilor care călătoresc la Mănăstirea Nicula în sărbătorile mariane 15 august și 8 septembrie.
Biserica din piatră a mănăstirii a fost edificată între anii 1875 și 1879 pe cheltuiala Episcopiei de Gherla. În anul 1928 papa Pius al XI-lea a acordat acestui lăcaș statutul de sanctuar marian.
În 1936 episcopul Iuliu Hossu al Episcopiei de Cluj-Gherla a încredințat icoana spre păstrare călugarilor bazilieni. Aceștia au încadrat-o în iconostasuldin lemn de tei al bisericii mănăstirii. Oficiosul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, săptămânalul Renașterea, nega în anul 1938 faptul că la Nicula, în mănăstirea “uniaților”, s-ar afla icoana Maicii Domnului care a lăcrimat în 1699. Concluzia articolului intitulat “Baza pelerinajului de la Nicula” era aceea că “cercetările istorice dovedesc că la Nicula e numai o pseudo-icoană”, iar originalul s-ar afla la Biserica Piariștilor din Cluj.
Fostul îngrijitor al mănăstirii a salvat icoana primită de la Iuliu Hossu, zidind-o într-unul din pereții casei sale. În 1964, în pragul morții, a mărturisit locul icoanei starețului ortodox al mănăstirii (numit de guvernarea comunistă). Icoana a fost adusă la mănăstire și la numai câteva zile a fost luată de comuniști. La rugămintea episcopului ortodox de atunci, Teofil Herineanu, icoana a fost pusă în capela Institutului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. În anul 1991 icoana a fost restaurată defectuos la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, după care a revenit la mănăstirea Nicula.
În 1948 mănăstirea greco-catolică a fost închisă. Călugării bazilieni au fost arestați în octombrie 1948, odată cu scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma în afara legii. Ieromonahul Leon Man, starețul mănăstirii, a fost întemnițat de comuniști și a murit în închisoare.
În 18 decembrie 1948 autoritățile comuniste au instalat la Nicula primul stareț ortodox, în persoana ieromonahuluiVarahiil Jitaru, născut în anul 1913 în localitatea Pângărați, județul Neamț.
Ca urmare a refuzului călugărilor ortodocși de a restitui mănăstirea, Episcopia de Cluj-Gherla a inițiat după 1989un proces pentru recuperarea lăcașului de cult. Pe motiv că instanțele din Transilvania ar putea ține partea greco-catolicilor, cauza a fost strămutată la Tribunalul Bacău, pe rolul căruia se află în prezent.