Manastirea Piatra Sfanta-IASI

Începuturile acestui locaş se duc departe în timp, în anul 1721,
când filantropul ieşean Dimitrie Bosie “a dăruit un teren pe Măgura Iaşiului, care a devenit, după aceea, locul de îngropare a celor morţi de ciumă. Pe acest loc Bosie a zidit o bisericuţă de lemn, care s-a numit “Schitul Sihăstria” pentru că era amplasat într-o poiană din Codru, departe de lume. În acest schit s-au oploşit câţiva călugări pusnici, care duceau o viaţă grea.” .

Cei câţiva călugări iubitori de isihie au ridicat ulterior, în plin codru al Pietrăriei, o sihăstrie cu hramul “Buna Vestire”. Aflând de existenţa acesteia, în anul 1732, domnitorul Moldovei Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 şi 1747-1748) a trimis acolo meşteri şi materiale care au construit un schit cu biserică din piatră şi din lemn, care va fi terminată în anul 1734. Acelaşi domnitor a dăruit noului schit mai multe venituri.

În anul 1733, domnitorul Constantin Nicolae Mavrocordat (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749 şi 1769) a întărit din nou miluirile acordate schitului. După ciuma din anul 1734, aici se organizează un lazaret pentru cei bolnavi de ciumă, un loc de izolare preventivă şi carantină. În anul 1741 Grigore al II-lea Ghica, care revenise la tron, a făcut noi daruri, bani şi alimente pentru hram, sărbătoarea Bunei Vestiri.

În anul 1754, fiul său, Matei Ghica, la rândul său domnitor al Moldovei între anii 1753-1756, i-a ajutat, pe călugări să-şi repare şi să-şi consolideze schitul care începuse să se ruineze, construind în locul bisericuţei de lemn o biserică în întregime din piatră. Cu binecuvântarea mitropolitului Iacov Putneanul, Biserica a primit un nou hram: “Adormirea Maicii Domnului”. Pe la anul 1755, domnitorul Matei Ghica rânduieşte ca epitrop al acestui schit pe biv vel velnicerul Ştefan Bosie (fiul lui Dimitrie), care fusese epitrop la Biserica "Sf. Spiridon" din Iaşi şi la Biserica Domnească din Târgu Frumos.

În anul 1761, domnitorul Ioan Teodor Callimachi (1758-1761) rânduieşte ca acest schit să fie Spital pentru bolnavii de ciumă, sub purtarea de grijă şi ascultarea Mănăstirii Sf. Spiridon. Inscripţia a VIII-a de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi atestă că: "În anul 1761, domnul Ion Theodor Calimah închină Casei Sf. Spiridon, Schitul Măgura Iaşilor, care în anul 1734 s-a înfiinţat (...) şi că această închinare se face cu învoirea epitropului Schitului, Ştefan Bosie, ca să fie acolo Spital de izolare pentru ciumaţi".

În hrisoavele domneşti, schitul a fost îndeobşte cunoscut sub denumirea de Schitul Săhăstriei desupra Socolii în codrii Iaşului, dar în limbaj popular i s-a spus mai pe scurt Schitul lui Tărâţă. Nu se cunoaşte cu claritate motivul, dar se pare că denumirea schitului ar veni de la un vechi funcţionar al Epitropiei "Sf. Spiridon" pe numele de Gheorghe Tărâţă, care ar fi donat prin testament la 5 martie 1779 toată averea sa (adică 3.250 lei vechi) schitului.

Biserica este modestă ca înfăţişare arhitecturală, având turla dispusă pe naos, clopotniţa pe pronaos, iar interiorul este ornat cu arcaturi moldoveneşti obişnuite. În anul 1834 i s-a adăugat un pridvor de către un credincios din satul Pietrăria, pe nume Gh. Braşoveanu. Biserica Mănăstirii nu este pictată.

În anul 1959, ca urmare a Decretului 410, viaţa monahală întreţinută în permanenţă de călugări a fost întreruptă, de la acea dată schitul devenind biserică de mir. Schitul Tărâţă a fost redeschis după 1990 ca mănăstire de călugări, Biserica fiind reconstruită în întregime după cutremurul din 4 martie 1977. În anul 1998 mitropolitul Daniel Ciobotea i-a schimbat denumirea în Mănăstirea Piatra Sfântă, având în vedere şi apropierea de zona numită Pietrărie.

Hramul mănăstirii este sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului care se serbează în fiecare an la data de 15 august.

Biserica este construzită din piatră cu învelitoare de tablă pe şarpantă. Planul bisericii este treflat, cu o turlă dispusă deasupra naosului. Arhitectura este simplă, fiind văruită în interior în culori de apă. Deasupra pronaosului se află o turlă, cu rolul de clopotniţă.



Pridvorul este construit ulterior, intrarea făcându-se prin uşa de vest. Biserica nu este pictată, ci numai văruită.



În curtea bisericii se află un paraclis de lemn, o clădire care serveşte de chilii, un cimitir şi câteva anexe gospodăreşti.