ROMÂNIA MEA: „O TARA MINUNATA!”





România mea este o capodopera naturala: tara frumoasa si binecuvântata de Dumnezeu!

“Ma gândesc acum ca Dumnezeu a facut, cu dragostea Sa de Tata, o tara binecuvântata: o gradina frumoasa pe pamântul, unde m-am trezit la viata si eu! Sunt sigur, ca Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii mai mult, de ne-a dat o tara atât de frumoasa, care sa ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit în sentimente de dor, caci este Acasa! Ce n-are frumos tara mea, România?” Teodora Ciobanu

Ma gândesc acum ca Dumnezeu a facut, cu dragostea Sa de Tata, o tara binecuvântata: o gradina frumoasa pe pamântul, unde m-am trezit la viata si eu! Sunt sigur, ca Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii mai mult, de ne-a dat o tara atât de frumoasa, care sa ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit în sentimente de dor, caci este Acasa! Ce n-are frumos tara mea: România? Gradini si livezi în culorile de curcucubeu, munti plesuvi în tacerea de piatra adânca, paduri milenare, cu arbori ce pastreaza frumusetea paletei folosita de-o mâna maiastra si sfânta, dealuri cu miile de flori, cu o multime de culori, ce ne mângâie privirea, cu livezile îmbracate în sarbatoarea de clorofila si viata, trezite din somnul de iarna la o alta dimineata, scaldata în soarele mai luminos si mai calduros, cu râurile izvorâte de peste tot cuprinsul tarii, ca sa astâmpere setea românului cuprins de harnicie, când trudeste pamântul, munceste-n uzina sau scrie vreo poezie, caci românul se naste poet, cântându-si bucuria si dorul, durerea si nefericirea, sperantele si iubirea…

România mea este locul meu de nastere; si toti românii îmi sunt frati. Sunt fratii mei de bucurie si jale, de cântec sau înlacrimare, de optimism, de credinta si biruinta… Purtam toti, cu noi o casa, în sufletele noastre, cu ochi, ca ferestre spre cer; si o tara numita limba româna, primita ca dar de la strabunii ce au sadit în noi – ca zestre sfânta si buna – florile sacre de comunicare, în cuvintele frumoase din limba noastra de origine latina.

România mea are însa, pe lânga prezentul complicat, un trecut glorios. Prezentul complicat? Pai… Da! Practicile politice si cele economice promovate în România sunt recunoscute peste tot în Occident... ca fiind penale. Sau hilare. Valorile culturale ii sunt recunoscute peste tot în lume (Vezi cazul Costel Busuioc. Pentru cei care nu stiu despre ce vorbesc, este vorba de un zidar român care a câstigat un glorios concurs de lalait pentru emigrantii din Spania).

Natiunea romana este respectata si, în acelasi timp, temuta peste tot în Europa. Mai ales în Italia, unde romanii sunt ocoliti cu respect si teama în toate marile orase. Da, asta este povara pe care orice mândru român trebuie sa o duca din cauza apartenentei sale la Marea si Glorioasa Natiune Româna! Asta este singuratatea celui din frunte, a celui Ales.

Cu toate astea, eu vreau sa iau partea buna a lucrurilor si anume ca Roamânia mea este o gradina imensa de 237.500 kilometri patrati, îngrijita si pastrata frumoasa, prin munca harnica a milioanelor de frati si surori ale mele, de care ma simt legat prin neam stramosesc si prin sânge latin ce ni l-a dat Dumnezeu când ne-a daruit un suflet si o credinta si o limba frumoasa pentru comunicare, când am vazut întâia data soarele pe felia de glie ce-o numesc de-atunci tara mea: Acasa…

Am cutreierat aceasta gradina sadita de Arhitectul Universului, în lung si în lat, imprimând pe pelicula creierului meu capodopere naturale ale patriei mele, ca sa le am mostenire si sa fiu fericit ca m-am nascut într-o tara asa de minunata, ce a fost, ce este si va fi o creatie binecuvântata a lui Dumnezeu… Muntii falnici, dealurile în culori de curcubeu, câmpii manoase, ape curgatoare, lacuri binecuvântate, marea cu valurile ei neastâmparate, delta Dunarii, apele termale, ape minerale, lanuri bogate de grâu „pe cel mai gras si bogat pamânt din Europa”, aur si argint, sare si multe alte bogatii se ascund „în pântecele” tarii mele, gradini lânga gradini, cu flori, din curcubeul de culori, livezi cu fructele gustoase si bune, podgorii de vii si alte bogatii îmi spun ca am de ce sa fiu fericit ca sunt român, afirmând plin de bucurie: Este nu numai frumoasa, dar si bogata a mea Românie!

Limba româna, este una dintre cele mai frumoase limbi vorbite din lume, având o istorie vrednica de poporul a carui obârsie se adânceste în istorie pe o perioada de aproape doua milenii. Este o limba romanica, având la baza structurii gramaticale si a fondului principal de cuvinte vocabularul si gramatica limbii latine. Vorbita de peste 30 de milioane de vorbitori din actuala Românie si de românii aflati în diaspora, inclusiv în America si Canada, limba stramosilor nostri români se bucura de prestigiu pentru muzicalitatea si pentru strucutra ei gramaticala atât de bine închegata si atât de logica în redarea precisa a sensurilor exprimate în îngemanarea sunetelor în cuvinte, a acestora în propozitii si fraze, prin care vorbitorii se înteleg între ei, în vorbire sau în scris.

Frumusetea limbii române, ca muzicalitate, bogatie de vocabular si logica de organizare structurala i-a facut pe multi oameni de cultura români si straini, care au studiat limba noastra, s-o aprecieze, scriind cu entuziasm despre ea. Voi da exemplul de mai jos cu singura dorinta de a trezi interesul românilor aflati departe de tara: de Acasa, dar cu inima si vorba legati de izvorul acela lingvistic si sufletesc de la poalele Carpatilor nostri si al Dunarii strabune… si – de ce nu? – Pentru strainii care vor dori sa cunoasca o cultura si o tara minunata, sa fie una din tarile cele mai frumoase din lume, cu oameni deosebiti si cu o limba de comunicare dintre cele mai alese dintre limbile pamântului!

În secolul al 19-lea, un scriitor român, pe nume George Sion, scria poezia, cu sufletul plin de mândrie pentru limba si neamul românesc, intitulata „Limba româneasca”, în care ne contopim în admiratie, alaturi de autor, pentru neamul si limba noastra ce-o vorbim si printre straini; si cautam sa n-o stricam prin pocirea ei, introducând sintagme nedorite, din „amalganul” atâtor limbi vorbite pe aceste meleaguri. Dar iata cuvintele izvorâte din inima unui român ce si-a iubit limba si neamul, cum ar trebui sa facem si noi, memorând aceste versuri simple, dar izvorâte din inima sincera a unuia ce a gustat frumusetea acestui mijloc de comunicare lingvistica: Limba româna… „Mult e dulce si frumoasa,/ Limba ce-o vorbim!./ Alta limba-armonoasa/ ca ea nu gasim./ Salta inima-n placere,/ când o ascultam,/ Si pe buze-aduce miere,/ când o cuvântam./ Românul o iubeste cu sufletul sau…/ O, vorbiti, scrieti româneste,/ pentru Dumnezeu(…) De ce limba stramoseasca sa n-o cultivam?(…)”



România mea este o tara frumoasa, cu un popor temator de Dumnezeu, cu oameni ce gândesc si vorbesc româneste. România mea este un tablou unic în lumea de culori a globului nostru pamântesc, care se învârteste majestic de atât amar de vreme…

România visurilor mele, din copilarie si din prezent, este locul în care muntii cânta în bataia vânturilor, vaile rasuna de murmurul stropilor de ploaie si de trasnetele care strabat adesea vazduhul, iar pârâiasele zburda, ca apoi, râurile domolite sa duca sperantele românului în lumea larga, contopindu-se cu zbuciumul continuu al Marii Negre, în care s-au acumulat si lacrimile din sufletele strabunilor mei, ce-au trait si-au murit pe plaiurile Mioritei, dar mi-au sadit în suflet mirabila samânta a sentimentului de dragoste pentru România mea si pentru limba ei frumoasa româna!

E România mea!

Teodora Cristina CIOBANU