Iaşi, oraşul amintirilor
Strada Lăpuşneanu, văzută prin tunelul timpului

Există în Iaşi un spaţiu privilegiat, făcut parcă dinadins să păstreze intactă memoria neuitatelor amintiri şi legende ale locului.

În oraşul cu cele mai multe biserici şi muzee, există strada Lăpuşneanu. Considerată a fi cea mai veche stradă din Iaşi, Uliţa Sîrbească, "strada Veseliei" sau "strada Muzicii", cum i s-a mai spus în vremuri demult apuse, era calea cea mai preumblată şi simandicoasă din Tîrgul Ieşilor. Lăpuşneanu era strada promenadelor. Ce mai aminteşte astăzi de locul care odinioară era paradisul dulciurilor, împărăţia cărţilor vechi, raiul lustragiilor şi al flaşnetarilor? Dar de boemele grădini de vară unde nu doar junii vremii îşi petreceau serile?

Galeriile Anticariat -– o istorie palpabilă

O firmă cu iz medieval, ce se leagănă uşor în bătaia vîntului, aşezată deasupra "Galeriilor Anticariat", ale neobositului colecţionar Dumitru Grumăzescu, încearcă să dea o notă de istorie palpabilă locului numit cîndva "Uliţa Sîrbească". Intrăm în "casa" anticarului Grumăzescu. Un clinchet zglobiu de clopoţel, ca un rîs de "fragedă copilă", ne întîmpină cînd deschidem uşa să pătrundem în împărăţia vechilor cărţi, dar şi a obiectelor despre care se poate spune că au "văzut" multe la viaţa lor. Pentru că a fi anticar nu înseamnă a vinde numai cărţi vechi, ci şi obiecte antice. Aşa a hotărît, în urmă cu mai bine de un deceniu Dumitru Grumăzescu, omul pentru care marile universităţi au fost oamenii cu părul argintiu, dar şi lecturile din Mircea Eliade care l-au dus într-o lume trecută şi totodată prezentă. În timp, la "Galeriile Anticariat" s-au adunat cărţi valoroase care păstrează în paginile lor scrieri alese, dar şi un miros tainic de slovă veche ce nu poate fi descris în cuvinte. Tablourile, icoanele vechi, sfeşnicele, obiectele şi bijuteriile antice din diferite materiale, un patefon la care bunicii ascultau şlagărele vremii, pendule vechi, diferite instrumente muzicale, toate amintesc de o lume trecută în veşnicia istoriei.

La porţile unei lumi dispărute

Să ne imaginăm că, prin tunelul timpului, pătrundem în furnicarul vieţii de pe la 1900 a străzii Lăpuşneanu.

Intrăm pisiceşte printre oamenii vremii, ca să nu-i deranjăm şi ne pierdem în coloanele de fete din oraş, dar şi din satele învecinate Iaşului, care, într-o frumoasă duminică de vară participă la Sărbătoarea Tinereţii. În cîntecul fanfarelor şi sub privirile fascinate ale trecătorilor frumos îmbrăcaţi şi înşiraţi pe trotuare, tinerii aşteaptă să primească o floare de la fata căreia "prinţul" i-a căzut cu tronc. Prin mulţimea de oameni se zăresc siluetele trase prin inel ale ofiţerilor cu barbişon şi monoclu, oameni chipeşi şi eleganţi, cu mustăţi stufoase şi mănuşi în mîna dreaptă. Unii părinţi, mai şugubeţi sau disperaţi şi-au urcat fetele în care trase de boi, pline de zestre şi covoare peste care tronează o pancartă unde este scrisă dota şi numărul de hectare de pămînt pe care le are viitoarea mireasă. Jupînii prăvăliilor de veşminte, fiind Sărbătoarea Tinereţii, scot la defilare orchestre şi cîrduri de manechine, miri şi mirese, nuntaşi îmbrăcaţi în cele mai frumoase costume ale firmei. Mesele din faţa magazinelor sînt pline cu tot soiul de pachete şi pacheţele, frumos ambalate, cadouri pregătite pentru nuntă, cumetrie, mirese, naşi, prietene şi logodnice. Spre seară, petrecerea se încheie cu o bătaie veselă cu flori între fete şi băieţi. Cînd lucrurile se liniştesc, toţi cei veniţi la spectacol se pierd prin cofetăriile şi grădinile străzii, anume pregătite cu muzici, ringuri de dans şi butoaie de bere ieftină, pentru a ciocni halbele şi pentru a urmări bogatul joc de artificii care va lumina văzduhul.

A doua zi se revine la viaţa obişnuită. Flaşnetarii îşi instalează flaşneta în locurile lor cunoscute, lustragii, aşezaţi sub ziduri umbroase şi înconjuraţi de scăunele, îşi deschid cutiile cu perii şi felurite creme de văcsuit pantofii. Gălăgioşi, nu lasă pe nimeni să intre pe strada Lăpuşneanu fără să aibă papucii lună.

Un hotel pentru feţe subţiri

Pentru că sîntem în alte vremuri şi trebuie să găsim o gazdă şi mergem la hotelul din Lăpuşneanu, unde trag feţele subţiri ale timpului. La uşă tragem de mînerul unei sonerii primitive ce acţionează o talangă în cabina portarului. Acesta, îmbrăcat în costumul lui de mareşal de operetă, îşi face apariţia şi ne invită pe un coridor cu duşumeaua de scînduri, ce scîrţîie precum clapele unui clavecin dezacordat. În hol, un fel de lampadar luminează anemic scările ce duc spre camere. Odăile miros a levănţică, iar ferestrele sînt căptuşite cu cîrnaţi de pîslă şi smocuri de vată pentru ca iarna să nu intre gerul. Cînd viscolul mătură nervos zăpada de pe stradă, iar crivăţul vuieşte pe la ferestre, muşterii aciuaţi prin hotel se încălzesc cu un ceai fierbinte, iar paturile din camere sînt înzestrate cu cîte două plapume.

Cofetăriile de pe strada Lăpuşneanu îşi aşteaptă clienţii cu cele mai gustoase delicatese. Şi, iubitorii datului pe gheaţă cu patinele, la patinoarul înfiinţat iarna undeva în zona Gării, îngheţaţi bocnă, dau năvală în cofetăriile bine garnisite cu băuturi fine, cu ceaiuri fierbinţi, dar şi cu delicioasele preparate din ciocolată, frişcă, zahăr, mirodenii şi făină, la care se adaugă şi vestitele dulceţuri.

Din nou cu picioarele pe pămînt

Nu că ne-am fi plictisit în acele vremuri, dar prin acelaşi tunel al timpului a trebuit să revenim în zilele noastre.

Orice s-ar spune, strada Lăpuşneanu a rămas strada Lăpuşneanu. Cu legendele şi amintirile ei. S-a auzit că edilii Iaşului vor să-i dea acestei străzi strălucirea şi aspectul de altădată. Ceva, ceva s-a început. Au reapărut un grup de dughene-anticariat, s-au reînfiinţat vechile grădini de vară şi o cofetărie celebră şi-a făcut apariţia. Dar sînt convins că ieşenii doresc ca în oraşul lor să existe măcar o stradă care să readucă în actualitate parfumul unor timpuri pierdute în ceţurile vremurilor.

Petru Iosipescu