III. ŞI AU ZIS ASCULTĂTORII UCENICI
şi au zis ascultătorii ucenici:
Din cele aduse până aici am putut afla: cum este trăirea celor ce sunt plăcuţi Domnului; şi că este o
anumită lucrare, care unită cu dragostea, de Dumnezeu, liberează sufletul de patimi într-un timp
scurt; precum şi despre ceea ce are trebuinţă acel ce dă lupta întru Hristos.
Da, de toate acestea noi nu ne mai îndoim acum, ci ne aflăm încredinţaţi despre ele..
Dar ne rugăm încă a ne mai învăţa:
Întrebare:
Ce este luarea aminte şi cum se învredniceşte cineva a o afla pre ea?
Despre o astfel de lucrare suntem cu totul neînvăţaţi.
Răspuns: 198
Întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a zis: "Fără de Mine nu veţi putea face nimic".
Pre El chemându-L ajutor şi împreună lucrător, mă voi ispiti şi eu, după putinţa mea, a vă arăta
vouă ce anume este această luare aminte şi cum, de va voi Dumnezeu, ea se va putea lucra de către
voi înşivă.
Unii dintre sfinţi au zis despre luarea aminte că este paza minţii, iar alţii păzirea inimii. Alţii:
trezvie, într-alt chip. Toate acestea însă, numai pre una, şi aceeaşi arată. Aşa precum cineva voind a
spune ceva despre pâine, ar zice felie sau îmbucătură. Aşa să înţelegem şi despre aceasta.
Ascultă dară şi tu şi învaţă cu de-amănuntul ce este luarea aminte şi care sunt desluşirile ei limpezi.
Luarea aminte este cugetarea curată spre pocăinţa adevărată.
Luarea aminte este sufletului chemarea cea de a doua oară.
Luarea aminte este urâciunea de lume şi zălogul nezdruncinat al întoarcerii la Dumnezeu.
Luarea aminte este dezbrăcarea de păcat şi însuşirea din nou a virtuţilor desăvârşite.
Luarea aminte este ridicarea fărădelegilor noastre şi chezăşia de neîndoielnică însoţire cu
Dumnezeu.
Luarea aminte este temelia dumnezeieştii vederi şi încă mai vârtos pricinuitoarea acestei vederi.
Prin ea, Dumnezeu descoperindu-şi faţa, se arată minţii în chip lămurit.
Luarea aminte este desturbarea minţii, sau mai curînd statornicirea ei, cu care sufletul a fost dăruit
din mila lui Dumnezeu.
Luarea aminte spargere gândurilor este, într-un anume chip, precum şi palat şi visterie împărătească
a pomenirii de Dumnezeu şi a bunurilor ce din ea ne vin.
Luarea aminte născătoarea credinţei este, precum şi a dragostei.
Din pricina aceasta, cineva de nu va lua aminte la sine însuşi, nu va putea să îndure pre toate cele
din afară ce se năpustesc asupra lui şi nici să primească aceste amărăciuni cu bucurie şi fără să cadă
în apostazie. Fiindcă nici unul din cei ce nu iau aminte la sine însuşi nu va putea zice Domnului:
"Tu sprijinitorul şi scăparea mea eşti"! şi dacă nu-şi va pune scăparea în Cel Prea Înalt nu se va
putea face nici primitorul Dragostei, întru cele dinlăuntru ale inimii.
De aceea, acest îndreptar, aceasta prea mare dintru cele mari îndrumări, pentru cei mulţi şi chiar
pentru toţi, se face mai ales prin rânduială de dascăl şi învăţătură.
Rar de tot sunt aceia ce au primit aceasta de-a dreptul, de la bunătatea lui: Dumnezeu, fără vreo
învăţătură călăuzitoare, numai din sila lucrării şi din fierbinţeala credinţei sale.
Iar ceea ce este rar, nu este lege!
IV. INDREPTAR CELUI LIPSIT DE ÎNDRUMĂTOR
Povăţuitor de nu vom putea însă afla, se cade atunci cu durere a căuta. şi numai de nu vei putea în
nici un chip a-l afla, cheamă pe Dumnezeu întru înfrângerea duhului tău şi cu lacrimi, precum şi
înstrăinarea, de la dragostea de lucruri şi lepădându-te de toate şi rugându-L mereu pe Acela, fă cum
îţi zic: 199
Să-ţi fie mai întâi viaţa liniştită, străină de orice griji deşarte şi în sine cu împăciuire fală de toţi.
Intrând apoi în cămara ta, încuie-te pe tine însuţi şi şezând într-un ungher împlineşte pe acestea pe
care li le spun:
Tu cunoşti suflarea pe care noi o sorbim. Aceasta văzduh este. Iar organul prin care noi înfăptuim
această suflare nu este altcevă decât inima. Inima ne este pricinuitoarea vieţii şi a fierbinţelii noastre
de trup.
Inima, prin urmare, trage spre sine duhul ca să-şi potolească prin răsuflare arsura din sine. Întradevăr, pentru ca viaţa să dăinuiască este nevoie ca văpaia căldurii să fie scăzută cu împreunarea
răcorelii: aşa încât văzduhurile acestea - cel încins în adâncul inimii şi cel răcoros ce vine din afară -
unul prin altul să se potolească potrivindu-şi astfel un stadiu prielnic de căldură care să poată fi
purtat.
Pricina acestei primeniri de văzduhuri, sau mai nimerit a zice, mijlocitorul ei, este plămânul, care
fiind întemeiat de către Ziditorul ales, asemenea unor foale, face să intre şi să iasă aerul
înconjurător.
În acest chip inima îşi are folosul, trăgând spre ea prospeţimea şi dând afară arşiţa şi păstrează astfel
credincios ordinea, rânduiala aceasta pentru care a fost ea rânduită spre statornicia făpturilor noastre
vii.
Prin urmare tu, aşezându-te jos, şi liniştindu-ţi sufletul, adună-ţi laolaltă mintea. Mână-o lăuntric
această minte a ta, prin trecătoarea aceea anume a nasului, pe unde duhul dumnezeiesc al minţii
pătrunde în inimă. Cu imbold aducând-o astfel pe aceasta, sileşte-o să se pogoare împreună cu
duhul sorbit acolo înlăuntru.
Folosul îndeletnicirii acesteia este mare, fiindcă venirea acestui oaspete întru tine, o vei simţi ca pe
o rodire negrăită. Mintea, odată intrată aici, ceea ce urmează din aceasta nu poate fi decât înveselire
şi dulceaţă. Asemenea acelui bărbat plecat de acasă şi care dacă se va întoarce din călătorie, nu va
şti ce să facă de bucurie fiindcă s-a învrednicit să-şi vadă copiii şi soţia. Tot aşa şi mintea de se va
împreuna cu sufletul se va umple de nepovestită desfătare şi bucurie.
Tu, frate al meu, deprinde-ţi dară mintea ta să nu iasă de aici cu grăbire şi sârguitoare fă-ţi inima ta,
ca să stăruie într-o atâta de folositoare linişte şi să nu se învoiască în nici un chip, ca tu să te
desprinzi de acolo.
Învinge primejdia începutului prin focul sufletului tău râvnitor de îmbelşugare. Deoarece astfel,
semnele de plictiseală grozavă şi de temere ce se ivesc la început, din pricina acestei încuieri la
lăuntrul minţii, precum şi din oarecare alte strâmtori şi ispite, le vei birui prin această virtute
vitează.
Atunci, uşoare şi limpezi, dintr-odată se vor arăta, de îndată de-ţi vei agonisi astfel de obişnuinlă.
Sârguinţa ta se va preschimba pe de-a-ntregul în îndulcire, aşa încât nici una din dorinţele tale nu va
avea dragostea să petreacă în zadarnicile risipiri din afară, fiindcă într-adevăr, Împărăţia Cerurilor
înlăuntrul nostru este. Pe care Împărăţie, prin răpirea cea de gând, - contemplarea adică - şi căutând
a o ajunge prin rugăciune curată ca ea să-ţi fie ceva propriu şi veşnic al tău, atunci toate cele ce te
împresoară din afară le voi socoti drept vrednice de scârbă şi urâte. 200
Caută, prin urmare, numai aşa precum ţi-am spus, ca să pătrunzi la cea dintâi intrare şi să te sileşti
înlăuntrul, să te apropii de fundul cel mai adânc şi mai tăinuit al inimii tale.
Iar dacă tu vei ajunge cu mintea ta acolo la locul pe care ţi l-am descoperit ţie, slavă şi mulţumită să
fie dată! Preamăreşte-L şi saltă şi Domnului dă laudă! şi lipeşte-te pe tine însuţi cu totul de
îndeletnicirea aceasta, stăruind în ea fără contenire; iar ea te va învăţa pre tine şi toate, toate
celelalte pe care tu acum încă nu le ştii din necunoştinţa ta.
Se cade însă ca tu să ştii încă şi acestea:
Mintea ta dacă a pătruns la locul inimii, tu nu trebuie să te păstrezi în tăcere şi încremenire, ci să ai
ca lucrare şi neîncetata învăţare a strigătului acesta: "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe
mine" şi pururea-pururi să nu te curmi de la aceasta.
Fiindcă, aşa, cu această neclintire în Dumnezeu, chemarea aceasta a ta, păstrându-ţi mintea aţintită
şi nevătămată, tu vei ridica vrăjmaşilor mântuirii tale orice nădejde de biruinţă şi vei ajunge ca întru
linişte - neatinsă de asupririle lor - sufletul tău să se bucure de o preafericită pace, suind din zi în zi
mai mult în dragostea şi dorirea Domnului.
Iar dacă, o, fratele meu, potrivnic ostenelilor tale, tu nu vei izbuti să pătrunzi în ţinutul inimii tale,
după sfatul ce ţi l-am dat, atunci fă încă tot ce ţi-am spus. şi vei afla tot ceea ce cauţi, Dumnezeu
dimpreună cu tine lucrând.
Tu ştii că puterea gânditoare, la tot omul, se află în pieptul său, fiindcă buzele noastre când sunt
pecetluite tăcerii, noi înlăuntrul pieptului acolo gândim şi ne chibzuim cu noi înşine şi rugăciuni
rostim acolo şi psalmi, precum şi alte asemenea.
Pe această putere cugetătoare, deci, dezleagă-o de tot gândul, - şi aceasta o poţi face dacă vei voi - şi
singur acest lucru porunceşte-i să lucreze, adică să-ţi dăruiască ţie mereu pe: "Doamne
Iisuse.Hristoase, miluieşte-mă". şi sileşte-o pre ea, ca în loc de orice altă icoană de gânduri, numai
pe acest chip să-l ţintească, strigând la lăuntrul tău de-a pururi, numai zicerea aceasta.
Aceasta dacă vei izbândi, fără îndoială, prin toate străduinţele voii tale, ţi se va deschide ţie intrarea
inimii, cu strigarea aceasta şi din adâncul ei, adânc al ostenelilor tale, tot aşa cum prin "încercata
noastră trăire" ni s-a făcut cunoscută şi ne-a învăţat şi pre noi înşine de a putea împărtăşi şi altora.
Iară cu această prea dulce şi atât de dorită sârguinţă a trezviei tale, ţi se va adăuga şi tot alaiul
virtuţilor, dragostei, bucuriei, păcii, precum şi celelalte prin care vei avea împlinite şi toate cererile
tale cele întru Iisus Hristos.
Cu care şi Tatălui şi împreună şi Duhului Sfânt, slavă, putere, cinste şi închinăciune, acum şi
pururea şi în vecii vecilor,
AMIN!
CUVÂNT AL PĂRINTELUI IOAN CEL STRĂIN
către
UCENICII SĂI 201
Mulţumire Domnului Care în chipul acesta a binevoit către noi.
Pentru a întări în chip temeinic mintea şi inimile voastre în faţa unirii nemijlocite a sufletelor cu
Domnul şi pentru ca să nu slăbească credinţa voastră în Pronia cea dumnezeiască a Lui, precum şi
nici în "străinul" Său pe care voi l-aţi aflat într-un chip neînţeles, pe calea care este aceea a mântuirii
sufletelor Lui.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, vă voi arăta vouă, deocamdată numai amintindu-vă pe scurt, câteva
semne şi clipe răzleţe şi atâta cât se poate strecura prin tâlcul scrisului.
Vă mărturisesc cu tărie despre lucrarea Proniei lui Dumnezeu care s-a săvârşit şi se săvârşeşte cu
mine, cât despre împlinirea milelor Sale dumnezeieşti, care se revarsă asupra noastră a tuturor
acestora, cât şi asupra acelora pe care Domnul încă îi va alege, pe căi nepătrunse şi în chipuri aşa de
deosebite, ca drept uneltele Sale spre slava Sfântului Nume al Său.
Fericiţi sunt cei care nu s-au îndoit de mine săracul vostru părinte şi duhovnic şi care mă aflu "străin
trimis".
Nu eu, ca făptură, am ceva deosebit; fiind om cu însuşiri ale firii şi cu toate lipsurile, ci voia lui
Dumnezeu, care este minunată. Voia lui Dumnezeu m-a ales pe mine dincolo de vrednicie; ea mă
călăuzeşte şi ea sălăşluieşte în mine, robul Său.
Încă de pe când eram tînăr, dumnezeiasca lucrare a Proniei a avut faţă de inima mea şi pe calea
mântuirii mele m-a dăruit cu binecuvântarea harică cea dată prin moştenire. M-a dăruit de asemenea
cu un îndrumător duhovnicesc sub har, care avea o mare trăire. şi iarăşi, m-a dăruit de-a dreptul cu
spiritul Său haric prea înţelept şi foarte tare, pe această cale a pribegiei mele spirituale.
Despre aceasta v-am vorbit prin cuvânt viu de mai multe ori şi cu amănunt şi încă vă voi mai arăta.
Iată, încă noi "multe vom grăi şi nu vom ajunge, dar sfârşitul cuvintelor noastre este Domnul întru
toate", aşa vorbeşte, ca pentru acestea, fiul lui Sirah în Cartea Înţelepciunii (43, 31). şi el adaugă
atât de nimerit:
"Preamărindu-L, noi ce vom putea"?
Cu neputinţa mea pururi îi voi mulţumi că pe scara de suire a propăşirii duhovniceşti El mi-a dat de
atâtea ori adevăruri şi întăriri de har, atât de puternice!
Da, precum zice Împăratul Prooroc Solomon:
"Înţelepciunea lui Dumnezeu este mai frumoasă decât soarele şi decât orânduirea stelelor: dacă o
pui alături de lumină, o întrece" (7, 29, Înţelep.).
Dar prin cei slabi şi neştiutori lucrează puterea Sa. "Cât de măreţ este Numele Tău, Doamne", zice
psalmistul, "Prin gura nepricepuţilor, prin gura copiilor şi a pruncilor care sug, ai săvârşit Tu lauda
şi puterea Ta" (Ps. 8, 2, 3).
Aşa m-a dăruit Domnul cu ceea ce se numeşte "înmânarea harică a unei moşteniri duhovniceşti,
precum şi încredinţarea conducerii spre mântuire a sufletelor oamenilor".
Întorcându-mă înapoi să văd întinderea străbătută, iar eu sunt călătorul care umblă de 64 de ani prin
această viaţă, văd înapoi cum Domnul s-a grăbit dintru început, prin alegerea Sa dumnezeiască, să
toarne în inima mea o nebiruită dragoste de foc către El. 202
Binecuvântez pe Domnul că El s-a grăbit să umple înlăuntrul meu şi să mă covârşească cu milele
Sale negrăite. M-am smerit întru plinătatea acestor daruri care sunt mai presus de toate bunătăţile
pământeşti şi pe care lumea şi mintea omenească nu le pot pătrunde.
Binecuvântez, pe Domnul că din anii cei dintâi m-a dus prin căile tainice până la izvoarele nesecate
care se revarsă cu îmbelşugare harul şi pe care le păzeau bătrânii Părinţi în sihăstrii, în munţi sau
unghere neştiute.
Binecuvântez pe Domnul, Care din pragul fraged al bărbăţiei a făcut să se topească la un loc; în
încăperea inimii mele tinere belşugul darurilor din care şi acum trăiesc şi mă înnoiesc şi pe care
suferinţele şi trunchiatul drum al vieţii mele, totuşi nu l-a pierdut, ci l-a păstrat cu grijă şi cu teamă
şi a căutat să nu-l împuţineze. Ci, încă, dimpotrivă, duhovniceşte vorbind, pot mărturisi în chip
neînsetat că eu, smeritul, darul cel adevărat al Proniei, dincolo de slăbiciunea mea, l-am făcut
părtăşit multora dintre acei care în chip sincer au căutat. Da, El singur S-a împărtăşit pe Sine
întotdeauna tuturor acelor călători ai călătoriei noastre pe care Domnul i-a adus pe felurite cărări ale
însăşi vieţii lor pământeşti, pentru potolirea setii sufleteşti a lor.
Setea Domnului este necovârşită şi prin nimic nu se poate umple, iar Domnul prin Darul Lui, cu cât
se revarsă, cu atât mai mult creşte şi umple.
Aşa este.
Fie mila Domnului şi Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi toţi. AMIN!
Ioan, "părintele cel strein"